Caracterul creștin al armatei naționale a lui Avram Iancu de la 1848/1849

 

În descrieriile lui Nicolae Bălcescu, revoluționarul muntean venit la Avram Iancu pentru a realiza ideea daco-românismului pe ambele versante ale Carpaților, se arată cum tinerii lăncieri ai Crăișorului cântau imnul revoluției, devenit mai târziu, imnul național al României: ”Deșteaptă-te, române”. Versurile lui Andrei Mureșanu se încheie în ultima strofă cu următoarele versuri:

”Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,

Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.”

Nicolae Bălcescu a fost un revoluționar care a realizat deplin caracterul național al oastei lui Avram Iancu și că Țara Moților era o Românie liberă, un nucleu al viitorului stat, care să unească toți românii. (vezi Dan Berindei, Bălcescu, Ed. Historia, 2008, București). Istoriografia românească a pus accent foarte mult pe caracterul național, social și liberal al revoluției de la 1848/1849 din Ardeal, mai ales în perioada interbelică, iar în comunism, în special, pe lupta de eliberare socială și națională. Din păcate, caracterul creștin al oastei revoluționare a lui Avram Iancu a fost foarte puțin subliniat. Specificul creștin al armatei lui Avram Iancu, fără deosebiri confesionale dintre ortodocși și greco-catolici, a fost unul predominant în perioada asediului Țării Moților, singura regiune controlată de români în integralitate între lunile noiembrie 1848 și august 1849. Asemenea versurilor din imnul national, preoții ortodocși și greco-catolici au jucat un rol important în armata și administrația românească, pe timpul revoluției române din Transilvania. România de ”pe plaiuri” s-a bazat pe contribuția morală, experiența administrativă și chiar militară a preoților români. Într-o mână cu crucea și în alta cu sabia, preotul român a fost cu adevărat conform versurilor lui Andrei Mureșanu, ”căci oastea e creștină”. Generalul Josef Bem, într-o scrisoare către Lajos Kossuth vedea în preoţii ortodocşi (schismatischen) principala piedică a înduplecării românilor de a trece de partea ungurilor. (vezi I. Lupaș, Avram Iancu, 1924). Menționez că preoții au intrat în legenda Iancului cântată din generaţie în generaţie:

„Sus în vârful dealului

În cetatea Iancului

De trei zile, de trei nopţi

Cântă o sută de preoţi

Şi se roagă şi se închină

Pentru tabăra creştină”

Preoții ortodocși au fost coloana vertebrală spirituală a armatei naționale a lui Avram Iancu din Munții Apuseni. Numeroși preoţi au avut roluri de prefecţi, tribuni, centurioni sau decurioni. Dintre ei istoricii amintesc pe următorii: Protopopul Simion Balint, fost mare om de cultură care s-a pus în slujba naţiunii române. A condus în ianuarie 1849 bătăliile de la Muntele Băişoarei, Lita, Iara, Sălciua; Preotul Nicolae Vlăduţiu, fost numit „Prefect al Câmpiei”. El a luptat cu maiorul Hatvany pentru eliberarea Abrudului. S-a distins şi în luptele de la Fântânele şi Ponorul Remetei; Protopopul Vasile Turcu – prefect al Legiunii a doua de Câmpie. A fost un mare apărător al românismului încă înainte de Revoluţie. A fost prins şi torturat de revoluționarii unguri, iar apoi spânzurat la 15 octombrie 1848. Mai amintim pe preotul Ioan Fodoreanu, paroh în Cărpiniş, preotul Ioan Gomboș, care a apărat strâmtoarea de la Găina.Trebuie subliniat că preotul Simion Groza a participat la bătălia pentru depresurarea cetăţii Alba-Iulia. În 27 iulie 1849, românii conduşi de Groza au intrat victorioşi în cetate, unde au găsit 128 de români ucişi de către revoluționarii unguri pentru că aprovizionaseră cu alimente garnizoana austriacă de acolo. A mai luptat cu Hatvany şi Kerneny la Abrud. Totodată, în zona Bradului au luptat preoţii: Ioan Oncu, Ioan Faur, Marian David, Lazăr Comşa, care erau în această zonă, având şi parohiile aici. Au fost alături de Avram Iancu, protopopul Simion Prodan, preot ortodox în Măgina lângă Aiud numit viceprefect în prefectura lui Iancu, preotul Hulea Ioan, preot în Cistei, preotul Muntean Ioan, paroh în Bedeleu, preot Simion Tobias, preot în Abrud, preot Popa Vasile preot în Mesentea, preot Repede Nicolae paroh în Geoagiu, preot Iosif Ciura, preot în Bucium, preot Vasile Moldovan, preot Dumitru Neacş, preotul Ioachim Băcilă, preotul Dumitru Miclăuş şi teologul Teodoran Eliseu din Blaj. Al. Papiu Ilarian în scrierile sale afirma că mai bine de „o sută de preoţi şi protopopi au fost spânzuraţi” de revoluționarii unguri. Istoricul a menționat nominal pe protopopii: Vasile Turcul, Ştefan Moldovan şi pe preoţii I. Pop Albini şi Gregorie Ciplea. De asemenea, Teodor V. Păcătian în lucrarea „Cartea de aur sau luptele politice naţionale ale românilor de sub coroana ungară” aminteşte în rândul preoţilor ucişi şi pe preotul Ioan Papiu, tatăl lui Al. Papiu Ilarian. 4 preoți au fost uciși în Câmpia Transilvaniei. Preotul Isac Oprea din Crăciunelul de Sus, de lângă Blaj a fost scos din biserică în timp ce săvârşea slujba „învierii” torturat şi apoi executat din dispoziţia unui „solgabirău” local. Mulți preoți au fost nevoiţi să se refugieze în sate de munte sau în Ţara Românească după ce Transilvania a fost ocupată de trupele lui Kossuth, comandate de generalul Bem. (Pr. Eugen GOIA, Contribuţia Clerului Ortodox din Ţara Moţilor în Revoluţia din 1848-1849, Daco-România, nr. 61). Românii sunt conduşi în lupta de la Abrud din 12 iunie 1849 de 5 preoţi patrioţi care nu şi-au precupeţit eforturile şi viaţa pentru cauza pe care o apărau. Kemeny este lovit din toate părţile şi oamenii săi sunt scoşi din poziţiile lor şi împinşi spre Abrud. Simion Groza în drum spre poziţia de la Sturţ ţine piept ungurilor într-o încleştare puternică după miezul nopţii, respingându-i. Aceasta a fost cea mai grea înfrângere a lui Kemeny, iar seara, supărat, ar fi exclamat: „Să se mai bată dracul cu popii”, expresie care rezumă prin gura unui inamic contribuția preoților la războiul eapărare națională.La luptele din zona Abrud-Brad a participat ca tribun diaconul şi învăţătorul Nicolae Begnescu care a compus melodia imnului revoluţionar a lui Avram Iancu, adevăratul imn al Revoluției Române de la 1848/1849: „Astăzi cu bucurie româlnilor. veniţi/ Pe Iancu în câmpie cu toţii-I însoţiţi”. (Cristina Oprescu, Stela Mariana Checiu, Preoți români în revoluția din Transilvania de la 1848, Acta Mvsei Porolissensis. XXII, 1998, Zalau, p. 136).

La războiul revoluționar de apărare națională și libertate socială au participat și preoți greco-catolic alături de cei ortodocși în Zarand, locul îndrăgit de Avram Iancu. Preotul Ioan Faur din Juncul de Sus (Dumbrava de Sus) a fost tribun luând parte la luptele de la Mihăileni şi Buceş împotriva armatelor lui Hatvany şi Kemeny. Preotul Marian David din Juncul de Jos (Dumbrava de Jos) era viceprefect însărcinat cu strângerea alimentelor şi transportarea lor la câmpul de luptă. Preotul Lupu Iov din Vaca (azi Crişan), a stat în fruntea credincioşilor, dându-le îndrumări pentru apărarea satului lor împotriva atacului ce se pregătea. Preotul Lazăr Comşa din Ribiţa a luat parte la o luptă dusă în satul Grohot. Preoţii Atanasie Popovici din Ribicioara şi Gheorghe Roman din Grohot au condus ţăranii din satele lor în tabăra lui Avram Iancu de la Câmpeni. De asemenea preotul Ioan Oncu din Tomeşti a fost tribun, iar preotul Avram Ciocan din Blăjeni Plai căpitan în oastea revoluţionară românească. Numeroși preoţi din Zarand au fost martirizaţi de revoluționarii maghiari. Preoţii Sinesie Grozav din Dumbrava si Pavel Farcaş din Pleşcuta au fost spânzuraţi la Iosăşel.Preoţii Feier Pavel din Şteia şi Ioan Toma (tatăl) din Poienari, precum şi Eftimie Popovici din Hălmăgel şi Ioan Toma (fiul) din Poienari au fost condamnaţi si executaţi la Hălmagiu la 7, respectiv 11 noiembrie 1848. Într-un raport al protopopului ortodox Iosif Başa al Zarandului se menționează că în Mesteacăn au fost ucişi 45 de români, printre care şi preotul Iosif Cazan (nepotul de fiu al preotului Ioaneş Cazan de la 1784) care înainte de a fi împuşcat a fost supus unui adevărat supliciu (i-au smuls unghiile, i-au scos dinţii şi i-au ars barba). Tot atunci au fost ucişi preoţii Traian Banciu din Brad si Mihai Oprişa din Ţebea.Tototdată, preotul Avram Suba din Strâmba (azi Livada) şi preotul Petru Incău din Brotuna au fost spânzuraţi împreună cu alţi preoţi. Preotul Pantea din Ţărăţel a fost împușcat într-o zi de Duminică, după ce a terminat sujba. În Vaţa de Jos a fost împuşcat preotul Iosipaş, iar altul Ioan Bura, deşi împuşcat a scăpat cu viaţă. Preotul ortodox din Vaţa de Sus, Iosif Feier în vârstă de 28 de ani este ucis de gărzile ungurești. Acesta împreună cu 16 credincioşi au fost arestaţi şi duşi în hotarul satului Vaţa de Jos, la podul de peste Criş, unde preotul a fost împuşcat, dar nedecedând, a fost împuns cu baionetele până ce şi-a dat obştescul sfârşit. Cei 16 ţărani sunt uciși într-un mod asemănător. Unii preoți mai ”norocoși” au fost supuşi unor umilinţe, fiind maltrataţi, jefuiţi s-au întemniţaţi.Preotul Ioan Oncu din Tomeşti, descendent al unei familii nobiliare româneşti, a fost tribun în armata revoluţionară şi prieten apropiat al lui Avram Iancu, atât el cât şi fiul său Nichifor Oncu, primarul satului. Un alt preot, Ioan Birta din Baia de Criş, fost preot ortodox trecut la greco-catolici în 1844, a fost aruncat în foc de către revoluționarii unguri, dar a reuşit să scape cu viaţă.

Numărul preoților uciși sau batjocoriți de către trupele revoluționare maghiare a fost mai mare. Preoții au fost în fruntea armatei naționale a lui Avram Iancu. Nu trebuie uitat că în 1850 episcopul Andrei Șaguna l-a inclus ca mirean pe Avram Iancu în primul Sinod Eparhial pentru reînființarea mitropoliei ortodoxe desființate de austrieci în 1701. (Prof. Liorean-Gheorghe BANCIU, Preoţi din Zarand participanţi la Revoluţia de la 1848 – 1849, Revista Daco-România, nr. 39, Alba). Ca să se înțeleagă mai bine caracterul creștin al oastei lui Avram Iancu vom reda o mărtuire a lui Tomuța Traian din Câmpeni, făcută după un număr mare de ani, cum se pregăteau spiritual tribunii și lăncieiri lui Iancu înainte de luptă: ”Când a început revoluția, așa să spunea, s-a adunat Țara în frunte cu Iancu. A venit poporu, de pe Arieș, de pe Criș și Ampoi, din toți munții.A fost tătă suflarea, de pă tăte satele, adică bărbații în putere, cu popi cu tăt, că o fost musai.Or stat aici, pă vale, la Câmpeni, tri zile și s-o sfătuit că ce și cum, pă cine să pună căpitani și cum să fie țara. Moșu Vasile era prunc și ca să vadă mai bine, zicea că s-o suit pe o șură. Aiciu s-or întâlnit, așa spunea moșu meu, și or făcut mare jurământ. Iancu o vestit atunci libertatea poporului și drepturile, iar moții tare s-or bucurat. Popii or cetit din cărți, or făcut slujbă și or jurat împreună, iar poporul s-a cuminecat, că așa era pe atunci. Apoi a început lupta…” (Florian Dudaș, Avram Iancu în tradiția românilor, Editura de Vest, Timișoara, 1998, p. 152). Ce trebuie să remarcăm din această mărturie orală, că de la început Iancu a fost ”în frunte”, iar când s-a adunat poporul era ”cu popi cu tăt, că o fost musai”. Preoțimea în fruntea oamenilor era un imperativ al armatei naționale revoluționare. Mai mult, preoții au ”citit din cărți”,apoi au ”făcut slujbă și or jurat împreună”. Poporul s-a cuminecat, că ”așa era pe atunci” și nu mai după aceea a ”început lupta”. Avem o mărturie explicită despre caracterul creștin și național al armatei lui Iancu. Lăncierii lui Iancu mergeau la luptă, spovediți și împărtășiți. Erau pregătiți să moară astfel pregătiți spiritual. Oficierea slujbei religioase, jurământul deopotrivă cu preoții și cuminecarea erau ”ab initio” o trăsătură specifică a oastei românești de eliberare națională, socială și, iată, religioasă a lui Avram Iancu – Craiul Munților. Revoluționarul Nicolae Bălcescu ne-a lăsat o descriere a comandanților armatei naționale a lui Avram Iancu: ”Generalii acestei oaste țărănești era niște preoți și niște tineri abia eșiți din școalele de teologie, filosofie și jurisprudență. Ei nu pusese până atunci mâna pe o armă, când nevoia îi sili a se face generali și a câștiga bătăli.” (Dan Berindei, Pe urmele lui Nicolae Bălcescu, Ed. Sport-turism, 1984, p. 204). De reținut că generalii aceștei oștiri a lui Iancu erau preoți și absolvenți de teologie. Se împlinea de către Avram Iancu versul din imnul national: ”Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină”

Ionuț Țene