SE FACE UN CENACLU

 

Se face un cenaclu sus în ceruri

Și rând pe rând se-nalță cei chemați,

Să scrie-o poezie sau poveste

Sau o istorie mai veche din Carpați.

 

Se duc poeții să mai scrie versuri,

Acolo sus și luminați de-o  stea,

Cu pana lorde îngeri să încânte

O lume rece unde nu se  bea,

 

Decât nectarul dulce-al nemuririi,

Ce-i pus pe masa marelui ospăț,

Apoi să cânte-n rime vieți trecute

Într-un tărâm de pace și răsfăț.

 

Când ei se duc se-ntunecă și cerul

Și plânge-ncet cu lacrimi de opal,

Noi am rămas săraci fără de dânșii

Dar poate mai bogați pe-al vieții val.

 

Nu știm niciunul când ne vine vremea,

Să dăm atunci din noi tot ce e bun,

Să amintim în versui că o viață

Se prăbușește-n clipe și e fum,

 

Ce se ridică înspre constelații,

De vechi luceferi sau de stele mii,

Pios să ne plecăm acum genunchii

Și să le spunem lor că-i vom cinsti.

 

Se face un cenaclu sus în ceruri!

 

Autor: Aurelia Oancă

         16.09.2020