Președinții și învățământul

 

                                                                                   de Gheorghe Pârja

Despre starea învățământului românesc se vorbește și se scrie în culori diferite. Unii află izbânzi, dar cei mai mulți fac observații critice, care mă pun pe gânduri. Eu sunt atent la puținele intervenții ale cadrelor didactice, care știu cel mai bine cum este pavoazat sistemul din interior. Din varii motive, unele de înțeles, cei care slujesc catedra nu prea se încumetă să fie factori activi în spațiul public, cu idei care ar putea face bine tinerei generații. Eu am decupat din presă opiniile unor dascăli care, dacă s-ar ține seama de ele, ar fi de bun augur pentru învă­ță­mânt. Apreciez intervențiile periodice ale profesorului Vasile Iluț, în ziarul nostru, ale profesorului Constantin Toader, din Brăila, în paginile revistei „Contemporanul”, ori ale profesoarei Alexandra Florina Mănescu, din Târgu Jiu, colaboratoare a revistei „România literară”.

Doamna Mănescu, spirit iscoditor, a făcut un demers științific asupra discursului președinților României despre educație. Fiecare președinte și-a propus reformarea învățământului, dar fiecare reformă a durat cât au durat mandatele prezidențiale. Administrațiile au venit fiecare cu viziunea lor, care, evident, a dus la fracturarea procesului de învățământ. Discursurile oglindesc o realitate. Toți șefii statului român au vorbit foarte mult despre școală, pe care au socotit-o o prioritate. Ba de stânga, ba de dreapta. De aceea reforma învățământului nu a avut coerență.

Vă propun să vedeți cum a formulat fiecare șef de stat problema educației. În primul mandat, președintele Ion Iliescu a inițiat Proiectul multi-limbaj, un program național privind educația tinerei generații potrivit societății informaționale. Făcea parte din strategia privind dezvoltarea economico-socială și integrarea României în Uniunea Europeană. Era în anul 1993. În discursurile analizate din mandatele președintelui Iliescu am aflat câteva propuneri. Cum sunt: educația se află într-un moment de răscruce, învăță­mântul este o prioritate națională, educația este un factor al schimbării, educația este cheia dezvoltării de mâine, competiția este câștigată de societatea care investește în învățământ, înființarea unor centre de excelență, program pentru reîntoarcerea tinerilor în țară, examinarea personalului din unitățile de învățământ, apel la solidaritate. Și multe altele.

Cei care au lucrat, sau mai lucrează, în sistem pot aprecia efectul acestor propuneri, dacă ele au prins contur real. În mandatul președintelui Emil Constantinescu a fost lansat Programul național România educațională, trimis spre punere în aplicare în anul 1999. Deci la sfârșitul mandatului. Am reținut un paragraf din discursul prezidențial: „Doamnelor și domnilor, lansarea unui program național de educație este oricând și oriunde un eveniment crucial în viața unei societăți. Educația reprezintă epicentrul oricărei revoluții. Este un moment, aproape istoric, de asumare a responsabilității de către toți cei care formează acest segment atât de important al societă­ții românești.”

În mandatele președintelui Traian Băsescu, pentru sistemul de învă­țământ din România au fost făcute propuneri referitoare la competitivitate, cercetare, inovare, ca elemente fundamentale. S-a mai propus sincronizarea cu învățământul internațional, creșterea exigenței în sistemul de învă­țământ, șanse egale pentru toți, creșterea calității educației, promovarea cărții scrise, diminuarea violenței în școli, diminuarea abandonului școlar, nevoia de un statut care să reglementeze drepturile pe care le au beneficiarii educației.

În 2016, președintele Klaus Johannis a oferit un proiect ambițios, după opinia sa, pe care l-a numit România educată. În ultimii ani, am fost martori la multe comentarii pe această temă. V-am propus această schiță din programul prezidențial pentru sistemul de învățământ pentru a compara și a comenta. Pentru mine, comentariile sunt de prisos. Fiecare poate evalua ce s-a propus și ce s-a realizat. Vă readuc aminte că în mandatele președinților cu sediul la Cotroceni, pe la ministerul de resort s-au perindat 33 de demnitari cu rostul de ministru. Rog, nu uitați cât a durat mandatul ministrului Spiru Haret.

Doamna Mănescu, la sfârșitul demersului științific, roagă pe viitorul președinte al României, ca măcar numele următorului proiect de reformă să se refere mai întâi la învățământ și apoi la educație.