MApN anunță că retrage proiectul de lege privind înființarea unui nou serviciu secret cu personalitate juridică, în urma controverselor stârnite în ultimele zile.
„Ca urmare a observațiilor primite până la acest
moment, în cadrul procedurii de transparență decizională începută în data de 20
octombrie, Ministerul Apărării Naționale a decis retragerea de pe fluxul de
avizare interinstituțională a proiectului de Lege privind organizarea și
funcționarea Direcției Generale de Informații a Apărării și pentru modificarea
Legii nr. 346 din 2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului
Apărării Naţionale.
În cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de
acte normative, Ministerul Apărării Naționale va rămâne consecvent respectării
cadrului legal referitor la asigurarea transparenței decizionale, în scopul
elaborării unor acte normative care să corespundă nevoilor de adaptare la
provocările din mediul de securitate”, transmite Map.
Direcția Generală de Informații a Armatei, DGIA,
urma să capete personalitate juridică, potrivit unui proiect de lege al
Ministerului Apărării Naționale.
Transformarea DGIA în serviciu secret de sine
stătător ar fi adus acestei structuri posibilitatea de a avea un buget propriu
și o mai mare capacitate operațională.
Proiectul prevedea că DGIA va rămâne în subordinea
ministrului Apărării dar, pe lângă finanțarea de la buget, va putea atrage
fonduri din „alte surse legal constituite”, ceea ce înseamnă că va putea
înființa societăți comerciale acoperite, așa cum face SRI și SIE.
Documentul mai spune că DGIA va putea face filaje,
interceptări de comunicații și percheziții cu mandat de la judecător. O altă
noutate era că Direcția Generală de Informații a Armatei va putea angaja
personal civil, fiind vizați în special specialiștii din zona IT.
Ministerul Apărării arăta în nota de fundamentare că
transformarea DGIA în serviciu secret cu personalitate juridică „asigură o
delimitare clară a atribuțiilor sale de cele ale Statului Major al Apărării”.
Inițiatorul mai invoca actualul „context geopolitic
turbulent și impredictibil” și „exigențele partenerilor euro-atlantici”.
Sursa: NapocaNews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu