Poesis - Doina BONESCU

 

DE VORBĂ CU TIMPUL

M-am întâlnit cu timpu-n cale, am vrut ca să-l opresc o clipă,

Să-i spun că-s fericită acum să-i mulțumesc că sunt iubită!

Dar timpu-n drum nu s-a oprit...mergea grăbit pe o cărare....

-Nu pot să stau cu tine-acum, m-așteaptă unul în salvare.

Un altul stă închis demult, într-o celulă oarecare,

Îi pare că eu merg încet și-i este greu, la închisoare.

Nu pot să stau cu tine azi, o mamă mâna îmi întinde,

Zicând:-Mai stai nu mă lăsa....am cinci copii și un părinte.

Mă cheamă toți îndrăgostiții, să fiu eterna lor poveste,

Mă roagă-n versuri toți poeții, să îi păstrez în lăzi cu zestre!

Și uite, așa, cu mâna-ntinsă, să prind a timpului sclipire,

Îl urmăresc în dimineață, când s-o opri să-mi dea de știre.