Jurământul

 

Umblă jurământul prin Dealul Mitropoliei,

mai dă o raită-n Cotroceni.

Poporul ajuns în pragul chindiei,

gâfâie amarnic prin gluga de coceni.

 

Mireasa e el, cu plete și cioc.

Mire tot un el, în geană cu visare,

au făcut din țară un vai, iarmarok,

se revoltă cei duși. Trecutul ne doare.

 

Ne-mpușcă idioții strămoșii uitați

și-i șterg din cărți ori caiete și ele uitate,

numele celor care ne-au născut, iar

copii trag pe nas substanțe brodate.

 

Suntem un splendid convoi funerar

și-i premiem pe cei ce ne omoară,

o țară pe pământ găsești mai rar,

aleșii-n sărăcie o-nfășoară.

 

Un jurământ anemic dă târcoale,

să-i vadă Domnul pe cei ce ne distrug.

Suntem conduși de-anemice-animale

și doare rău grumazul de la jug.

 

Jurământul umblă-n pielea goală,

iar tristețile se lăfăie prin mine.

condus pe treapta ultimă la scară,

să jeluiască și să se închine.

 

Aleșii „dulci” și călare pe bici,

spun că sub tălpi se odihnește pământul.

Ne tăvălesc prin lanul cu urzici,

unde nu-i supărare și nu bate vântul.

                                                                       Raducan Puiu