vineri, 14 februarie 2025

15 februarie - Ziua Națională a Lecturii

                   Mottoul nostru comun este: Citim zi de zi (#citimZideZi)”

În contextul Zilei Naționale a Lecturii invităm cadrele didactice să organizeze activități de promovare a lecturii în rândul antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor pe toată durata lunii februarie.

„Ziua Națională a Lecturii” ne oferă contextul să promovăm importanța lecturii și să propunem rutine de lectură (#citimZideZi). Elevii au nevoie să devină cititori competenți pentru a face față cu succes provocărilor societății actuale. Noi, cadrele didactice avem responsabilitatea să-i atragem și să îi susținem în drumul lor spre descoperirea cărților.

În acest sens, pe parcursul lunii februarie, pot fi inițiate una sau mai multe activități precum:

- cluburi de lectură organizate pentru elevi și împreună cu aceștia;

- întâlniri cu scriitori, traducători și ilustratori;

- ateliere de scriere creativă și/sau ilustrare de carte;

- vizite și/sau activități organizate la bibliotecă sau librărie, inclusiv prezentări ale serviciilor oferite de bibliotecile locale, județene și/sau metropolitane;

- expoziții cu desene reprezentând personajele preferate dintr-o carte;

- discuţii despre drepturile de autor și scrierea creativă originală ;

- expoziții de carte organizate cu sprijinul editurilor și librăriilor.

Pentru derularea acestor activități pe parcursul lunii februarie, dar și pe termen lung, în mod constant, ministrul Educației încurajează o abordare integrată prin colaborarea cu Palatele copiiilor, bibliotecile locale sau județene, organizațiile neguvernamentale, asociațiile de părinți, consiliile județene/al Municipiului București, consiliile elevilor, companii și/sau orice alte entități interesate de promovarea lecturii.

 

BIROUL DE PRESĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu