„Ion Şiugariu, poetul erou, martir al Maramureşului” – 80 de ani de la moartea poetului maramureșean (1945), așa se cheamă vitrina de carte realizată la Compartimentul Împrumut carte pentru adulți de la Biblioteca Județeană.
”Ion Şiugariu s-a născut la 6 iunie 1914 la Băița.
Face școala primară la Băița și Valea Borcutului și Liceul „Eminoil Gojdu” din
Oradea.
Facultatea de Litere și Filosofie a Universității
din București a fost absolvită cu teza „Aspectul jurnalistic în literatura
modernă”. În anul 1943 devine ofițer în rezervă, iar anul următor participă la
ofensiva armată, ajungând cu frontul până în Cehoslovacia, unde sfârșește în
bătălia pentru orașul Brezno. Decorat post-mortem, în 1945, cu ordinul „Coroana
României”. Debutează în revista Observatorul din Beiuș cu poemul „Imnul
tinereții” și debutul editorial cu volumul de versuri „Trecere prin alba
poartă”. „Țara de foc”, scris în prozodie clasică, melodioasă cu dese alunecări
în romanță, e o variațiune pe tema Luceafărului eminescian. Şiugariu rămâne un
poet al descătușării prin fuziunea cu visceralul” (Sursa: Dicționarul
Scriitorilor Români).
Lăudabilă inițiativa, an de an, a conducerii BJPD - director
dr. Teodor Ardelean de a aduce în memoria cititorilor acestei instituții de
prestigiu, marile valori naționale care s-au născut pe pământ maramureșean.
GDL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu