Neoficial, este reprezentată de comunitățile românilor răspândite în lumea largă. Statisticile estimează că în străinătate ar fi între 4 – 5 milioane, cu aproximație un sfert din populația țării. În limbajul curent, formează diaspora, termen asimilat de mediul politic, jurnalistic și opinia publică.
Am motive să cred că cifra este exagerată,
nerealistă și imposibil de verificat. În urma ultimului recensământ al
populației, autoritățile specializate în statistică nu au fost în stare să
evalueze câți mai suntem în țară, darămite dincolo sau afară. Grosul diasporei
îl formează românii plecați în anii democrației din cauza căderii economiei,
reducerii locurilor de muncă și apariției șomajului. Pentru mulți români,
mirajul Occidentului a devenit o provocare reală, la care cei interesați au
răspuns în moduri diferite. Pentru a nu cădea în extreme și în capcana
concluziilor false, migrația poate fi înțeleasă, dar trebuie analizată cu
atenție și discernământ, cu părțile sale mai mult sau mai puțin bune. Cu
excepția celor puși pe fapte rele, majoritatea diasporei provine din toate
categoriile sociale și, în funcție de nivelul pregătirii, prestează o
diversitate de meserii și profesii. Cei cu studii superioare, vorbitori de
engleză sau alte limbi de circulație internațională, s-au integrat repede în
țările adoptive, lucrează în IT, medicină, inginerie, cercetare sau ocupă
funcții didactice în mari universități europene sau americane. Mulți dintre cei
școliți au dobândit cetățenia, și-au cumpărat case, au copii de școală, care nu
mai vorbesc românește. În urma migrației, România a pierdut forță de muncă de
înaltă calificare, în care a investit bani grei, ce nu mai pot fi recuperați.
Deși formarea unui medic specialist durează cel puțin 9 ani, la plecare, nimeni
nu-l întreabă de sănătate, nici de datoria față de țară. Eu cred că membrii
consecvenți ai diasporei sunt numai românii plecați cu acte în regulă și
reședință permanentă, cu mulți ani lucrați în străinătate. Conform legii, la
bătrânețe vor beneficia de pensie, iar după revenirea în țară se vor gândi și
la anii petrecuți pe meleaguri străine. Nu fac parte din diasporă cei plecați
câteva luni la munci agricole de sezon, unde muncesc la negru și sunt
nemulțumiți de condițiile de muncă, cazare și salarizare, oferite tot de români
„specializați” în trafic de persoane. În orice condiții, migrația nu generează
sentimente de mândrie, laudă, satisfacție, liniște și împlinire sufletească.
Fenomenul lovește în principiile familiei tradiționale, pe cale de dispariție.
Chiar dacă cele trei generații nu mai stau sub același acoperiș, ca pe vremuri
la țară, românilor le-a plăcut să fie aproape, încât la nevoie să se ajute unii
pe alții. Într-o familie integră, părinții trebuie să fie împreună, iar copiii,
alături de ei, nu în grija bunicilor. Care fac parte din alte generații și nu
pot oferi educația necesară, impusă de noile vremuri. Degeaba tinerii trimit
bani părinților, dacă trebuie să-i îngrijească străinii. Sunt și migranți
înrăiți, care nu vin acasă cu anii și nici de părinți nu se mai interesează. În
spațiul public, pe seama celor din diasporă circulă și informații ce trebuie
judecate cu obiectivitate. Cică economia României ar depinde de banii românilor
din străinătate, altfel țara se duce de râpă. Este adevărat, de pe urma lor a
avut de câștigat industria materialelor de construcție și în zonele turistice,
cea ospitalieră. De la podul de peste Someș din Ardusat, până la Ariniș, pe o
distanță de câțiva km sunt 5 depozite pline ochi cu materiale de construcții.
În ideea că vor reveni acasă, diasporenii din zonă și-au construit case noi în
stil occidental. Alții din zona Codru cumpără pământ și gospodării la prețuri
derizorii, pe care în luna de concedii le renovează și modernizează, mai ales
că în zonă sunt șanse de introducere a gazului. Cei cu dragoste față de
agricultură cresc animale, iar în gospodării procesează produsele și prin magazine
mici le vând localnicilor la prețuri accesibile. În mediul urban, cei plecați
cumpără apartamente pe care le închiriază la prețuri piperate. În Maramureșul
istoric, și-au construit pensiuni unde lucrează membrii familiei. Deși micile
investiții reflectă aspectele pozitive ale migrației, trebuie făcută o
precizare ce exprimă un adevăr incontestabil. Românii plecați dincolo nu
câștigă atâția bani, încât în țară să poată investi în fabrici, uzine, în care
să lucreze zeci și sute de muncitori. Firește, retribuiți cu salarii decente,
fără obligația de a pleca din țară. Pentru toți prezidențiabilii,
reindustrializarea țării și readucerea acasă a diasporei au fost teme de
campanie electorală eșuate. Repunerea industriei pe picioare necesită
investiții masive ale unor corporații mari dispuse ca profitul să fie
reinvestit în țară, nu să meargă în străinătate. Din relatările unor români
care știu totul ce se întâmplă în țară, reiese că România nu este atractivă
pentru investiții, nu prezintă garanție și siguranță, că proiectele pe termen
lung vor avea finalitate. Declinul economiei se datorează crizelor politice
interminabile, luptei pentru putere, incompetenței, corupției și poziției
vulnerabile a României pe plan european și internațional. Nu contează că țara
merge pe drumuri înfundate, prioritatea guvernanților e ca România să aibă
președinte. Vorba vine, așchia nu sare departe de tăietor, iar viitorul
președinte nu poate fi decât emanația poporului.
Autor:
Prof. Vasile ILUŢ
Sursa:
Graiul
Maramureșului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu