E timpul să ne întoarcem la „masa de proiectare” pentru a înțelege una dintre cele mai mari minciuni ventilate de-a lungul timpului, cu care sunt îndoctrinați copiii și la care adulții aderă fără probleme. Este vorba despre așa-zisa democrație. „Teoria”, care a devenit oficial-obligatorie, spune că democrația este condiția prosperității, că în societățile democratice oamenii sunt fericiți, în timp ce în cele dictatoriale sunt săraci și nefericiți. Să presupunem că suntem de acord, dar înainte de toate, ar trebui să înțelegem că nu există o definiție clară a democrației și că nu este o falie între democrație și dictatură. După cum am văzut recent la noi, în ciuda unei aparențe democratice, avem de fapt o dictatură în care jigodii precum Enache sunt aruncate în față. Dar să nu ne împiedicăm de proști întrucât discuția e mult mai complexă.
Cel mai interesant este să privim ceea ce se petrece
în lumea reală și să tragem anumite concluzii. Voi începe cu China. Toată lumea
știe că, din punctul de vedere al definiției occidentale, China nu poate fi
numită democrație. Există un singur partid la putere, iar ascensiunea în zona
puterii este extrem de greoaie. Există tot felul de reglementări, drumuri
ascunse și un hățiș de cutume care fac practic imposibilă ascensiunea celor
„neinițiați”. Alegerile sunt și ele formale. Deciziile în zona rarefiată a
puterii se iau într-un mod extrem de obscur, neputându-se ști niciodată cine
conduce cu adevărat. De asemenea, știm bine că societatea e controlată, că
există un sistem de cenzură care are anumite subiecte tabu, că mai bine lași
de-o parte discuțiile politice și că, în general, cam fiecare aspect al vieții
este reglementat de reguli stricte. OK, cred că am enumerat suficiente motive
pentru care ar trebui să considerăm China la capitolul „Așa NU”.
Însă, pentru occidentali, șocul apare atunci când
vizitează China. Dincolo de faptul că au impresia că se află pe o altă planetă,
ceea ce frapează sunt oamenii care, spre deosebire de cei din Occident, sunt
fericiți. Nu vă cer să mă credeți! Dați o fugă până acolo și veți fi șocați. În
China nu ți-e frică să lași mașina descuiată. Nu-ți intră nimeni să ți-o fure!
Nu ți-e frică să bănănăi noaptea pe străzi. În plus, nu vei vedea nicăieri
boschetari sau parcuri de rulote, așa cum se întâmplă prin SUA sau prin Europa
Occidentală. Polarizarea socială în China e foarte mică. Da, există miliardari
și există oameni săraci, însă marea masă a oamenilor trăiește în zona de
confort. De altfel, în China nu mai există sărăcie extremă.
Probabil cel mai important indicator al bunăstării
unei societăți este rata de migrație. Trebuie să știți că pe chinezi nu-i ține
nimeni cu forța în țară. Sunt într-adevăr mulți care pleacă de-acolo, dar
pleacă să facă afaceri pe-afară și de întors se întorc în China. Cunosc câțiva
chinezi pe-aici pe la noi, stabiliți și cu afaceri prospere, ai căror copii au
mers la studii în China și nu vor să se mai întoarcă de-acolo. Să vă mia spun
că cel mai radical dintre copiii care nu mai vor să se întoarcă de-acolo nici
măcar nu știa chineză când a plecat din România? Așadar, avem o societate total
nedemocratică în care oamenilor le este bine și de care mulți sunt atrași.
Diametral opus Chinei ar fi Singapore. Din punctul
de vedere al democrației, Singapore stă infinit mai bine(locul 68 față de China
situată pe locul 145!!!). Singapore stă mult mai bine și decât noi pe indexul
democratic însă opinia mea este aceea că Singapore e tot o tiranie, similară
Chinei. Ideea e că și acolo lumea se simte bine.
Să trecem în democratica Europă. Există țări în care
lumea se simte bine? Da, țările nordice, vestite pentru faptul că ocupă primele
locuri în indexul fericirii. Nu știu dacă ați fost pe-acolo, dar pe mine mă
apucă depresia doar când mă gândesc. E o societate pe care aș considera-o absurdă.
Nu am văzut oameni veseli, cu toate că în indexul fericirii sunt lideri
absoluți. Viața lor nu mi s-a părut deloc ușoară. Culmea, când intri mai adânc
în discuții cu omul simplu înțelegi că vede viața ca pe o povară. De altfel,
sinuciderea pe-acolo e un fenomen destul de prezent. Unde să ne mai uităm? În
Franța sau Germania? Acolo oamenii privesc critic tot ceea ce înseamnă zona
puterii și mulți dintre ei par să fi înțeles faptul că democrația din țările
lor este doar o spoială ieftină.
De fapt, dacă e să fim corecți, studiind țările
lumii, vom constata că nu există nicio dovadă care să susțină că un regim
democratic este cel care aduce prosperitate și fericire membrilor săi. La fel
cum nu există nicio dovadă că un regim tiranic poate asigura asta. Dar nici că
un regim tiranic vine la pachet cu sărăcie. Ceea ce ar trebui să înțelegem e că
regimul de fapt nu contează, ci oamenii care-l compun. Din nou îmi vine ecoul
antic, „omul e măsura tuturor lucrurilor”, de data aceasta, iată, cu o altă
nuanță. Degeaba ai democrație dacă este rulată de niște boi corupți până-n
măduva oaselor, așa cum e la noi. Rezultatul e sărăcia și depresia. Poți însă
avea un sistem tiranic, condus de oameni înțelepți și-atunci rezultatele pot fi
diametral opuse. Desigur, poți avea un sistem tiranic condus de proști, astfel
încât ajungi la un dezastru absolut. Fără doar și poate, riscul sistemului
tiranic e acela că, odată ce pune mâna pe el un dobitoc, totul se duce de râpă.
Nici democrația, cu schimbările ei continue, nu e o garanție. După cum limpede
puteți observa, în cazul nostru, s-a mers permanent din rău în mai rău. În
prezent suntem conduși de niște nevertebrate care ne-au dus într-o catastrofă
absolută, iar prognozele ne arată că aceștia vor fi schimbați de alte nevertebrate
sau de ceva inferior. Unde e capătul coșmarului? La nivelul de amibă?
Și-atunci, noi ce facem? – vă veți întreba. Păi ar
trebui să nu ne mai luăm după șabloanele prostești cu care ne-au spălat
creierul și să înțelegem cum funcționăm cel mai bine. Ca idee, în mod
tradițional, treburile la noi funcționează mult mai bine în modul
descentralizat. Aceasta înseamnă că, preponderent, politicile trebuie făcute la
nivel local, pentru a fi mai apropiate de oameni. Structurile centralizare ale
statului ar trebui să se activeze doar în caz de pericol major(dezastre
naturale, război, etc.), dar și atunci pe baza adeziunii locale. Democrația
centralizată, care e impusă acum forțat în România e, un eșec menit strict
perpetuării corupției, care are ca principal obiectiv îmbogățirea stăpânilor
externi. Pentru a înțelege cât de disfuncțional e totul, e suficient să vezi
ceea ce au făcut nulitățile de la CCR sau dezastrul pe care l-a produs
guvernarea de la Revoluție încoace. Tot
ceea ce s-a făcut până acum a avut doar un singur scop: sărăcirea oamenilor
simpli și îmbogățirea beneficiarilor externi, cu suportul unei minorități care
trăiește din firimiturile pe care mahării externi le lasă să pice.
Și, dincolo de sistem, mai e ceva. Avem nevoie de
reglementări clare care să oblige omul să fie asumat în ceea ce privește
drepturile și obligațiile sale. Într-un articol viitor vă voi vorbi despre
câteva aspecte care sunt lăsate descoperite pentru a se putea profita de
oameni. Însă, până atunci, vă provoc să deschideți ochii bine și să vă curățați
de șabloane. Nu, nu sistemul politic e cel care vă asigură prosperitatea. Nu,
nu apartenența la vreo construcție supranațională e cea care vă face fericiți,
la fel cum nu propaganda e cea care v-ar putea face vreodată înțelepți. Înțelegeți
pentru început aceste elemente de bază și veți vedea cu alți ochi lumea.
Autor:
Dan Diaconu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu