sâmbătă, 15 martie 2025

Iuliana Dragoș, o comoară a folclorului maramureșean

 

Am avut inspirația să particip la primele două zile ale spectacolelor aniversare dedicate Ansamblului Folcloric Național TRANSILVANIA, unde organizatorii i-au avut ca invitați speciali pe titanii muzicii actuale, Paul Surugiu Fuego și Paula Seling a noastră. 

Am asistat la un spectacol de mare ținută, în care protagoniștii și-au demonstrat clasa, continuând apoi cu orchestra condusă cu măiestrie de Eduard Albina și corpul de balet surprinzător prin zonele și dansurile abordate și-n special prin mișcările fluide, grație, sincronizare, balans și simetrie, costume autentice și scenografii elaborate, ce au stârnit ropote de aplauze, minute în șir. 

Factorul comun sau liantul în ambele zile de spectacol, mereu uimitoarea directoare al acestui minunat ansamblu, doamna Iuliana Dragoș, care pe lângă cunoștințele manageriale de netăgăduit, ne-a arătat, dansând cu corpul de balet, că la unii dintre noi tinerețea este mai lungă, chiar perpetuă. Atentă la tot și la toate, gazdă bună așa ca la Finteușu Mare, n-a avut odihnă deloc. Când pe scenă, când în culise, atentă cu invitații de marcă, atentă și cu viitorii soliști sau dansatori, atentă cu spectatorii, era un adevărat argint-viu, motiv pentru care m-am întrebat de unde atâta energie iar răspunsul este unul singur, din dragoste pentru folclorul românesc și pentru Ansamblul pe care-l conduce cu dibăcie.

Atunci mi-a venit în minte un episod trist din viața dumneaei, când politic, sunt sigur, conducerea județului de atunci au dorit să fie schimbată de la conducerea ansamblului, lucru ce nu s-a mai întâmplat  (Slavă Domnului!), unul dintre susținătorii ei fiind și actualul primar al Băii Mari. N-a greșit și acum poate fi mândru Consiliul Județean Maramureș și municipiul Baia Mare de o instituție ce are lada de zestre plină de premii internaționale și naționale, organizează spectacole ce pot fi comparate cu cele din Sala Palatului din capitală ori Chișinău, unde vin artiști de mare valoare cu plăcere și onoare iar băimărenii sunt niște răsfățați și din acest punct de vedere, nu numai al handbalului ori rugbiului.

Doamna Iuliana Dragoș, prin tot ce faceți, de exemplu promovarea tinerilor, chiar a cuconilor de 3-4 ani, sunteți un model pentru tinerele de azi iar eu nu pot decât să-mi ridic, cu recunoștință și dragoste, pălăria în fața activității și frumuseții dumneavoastră. Mult succes în continuare, folclorul românesc are nevoie de asemenea oameni! Au spus-o Iuliana Tudor și Mioara Velicu, aseară!

Gelu DRAGOȘ, UZPR

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu