Nu, nu doar „monstruoasă”…

„Machiavelică” a fost acum un secol și jumătate… Astăzi, peste un timp al altor nepăsări născând monștri somnului rațiunii, este de-a dreptul criminală… Chiar dacă, „încă”, doar criminal politică… Va urma uciderea de națiune, de țară, de românism… Și nu, nu va fi un „lezmajestate” contra noastră, ca națiune suverană, într-o înturnare a Istoriei care se tot repetă, nu-i așa?!… Pentru că nu Istoria este de vină… Nu ea se repetă obsesiv… Ci oamenii își repetă erorile și învrăjbirile date de frustrări, nepăsare, chiar neputința de a înțelege rostul lucrurilor… Inclusiv a acelora care par a se repeta doar pentru a ne pune în gardă… Și pe lângă care, pășind la fel de nepăsători, ca într-un retard istoric, devin condamnări ale generațiilor următoare… Pentru că nu noi vom avea de suferit cu adevărat… Și nu ne vom putea pune cămașa muceniciei acestor încercări, nu ale timpurilor, ci ale altor oameni (pe care îi mai și numim „semeni”), neputând să ne grozăvim cu încercări ce ne-au fost date să le ducem, pentru că, noi, noi măcar am știut cum este să fii de cealaltă parte… Cea a speranței, a planurilor… Pe când, cei ce ne vor urma nu vor mai fi nici măcar pe linia mereu roșie pentru noi, ca neam (dar nu și, a priori, ca generații după generații), nu vor mai staționa dară alte sferturi de timp în iluzii și amăgiri… Ci vor fi de-a dreptul părți în devorare de către aceia pe care nepăsarea noastră i-a „născut”, i-a crescut și dezvoltat, i-a impus a ne ajunge chiar nouă decidenți. Pentru noi, încă decidenți (azi; mâine poate dictatori), dar pentru cei ce vor veni după noi, de la oricare următoarea zi a ultimului ceas de șansă, de ocazie a neatârnării, tirani…

Mizeria agresivă pe care a produs-o CCR -ul este incontestabilă… Dar, totuși, este departe de răul major, suprem, și final poate, pe care îl poate revărsa aceasta asupra noastră, oricând… Asta ar trebui să conștientizam acum… Faptul că înlăturarea, eliminarea unui candidat a reprezentat doar un vârf de unghie față de pumnalul pe care ni-l poate înfige CCR, acolo, unde se pricepe, iată, cel mai bine: în spatele nostru… Pentru că de alegeri suspendate, anulate, de candidați dați de o parte, cu alte poliții de sistem, am mai avut parte. Și, le-am supraviețuit… Așa cum vom supraviețui și acum… Pentru un timp… Oricât va fi el de îngust pe fășia rămasă în albia istoriei pe care am lăsat-o a ne fi acaparată de alții… Dar ce va urma?… În fond, am văzut ce putere are acest CCR. Acum, ca instanță supremă a listelor politice… Și „delistărilor”… Decizând cine mai poate candida… Și mai ales, pentru cine… Căci și aici a fost rostul acestei impozații a sistemului contra noastră… Acum a fost vorba „doar” despre niște alegeri… Dar ce vom face în clipa în care partea politică a monstruoasei coaliții a sistemului ne va arunca poate în război?… Când tocmai ultima redută împotriva deciziilor și impunerilor, ultima instanță a rațiunii, va fi aceea care ne va da lovitura de grație?… Pentru că, nu anularea alegerilor și nici împiedicarea unor candidați (de ea deciși, de cabala de sistem, ca fiind nepotriviți) ar trebui să ne îngrozească de acum, ci faptul că nimic nu poate răsturna deciziile atât „de definitive”, „nediscutabile”, ale CCR -ului…

Ce vom face dacă, dinspre partidele care ne-au trădat de atâte ori, se va sugera poate chiar necesitatea punerii la frâiele țării a unor „regenți”, nu de viță nobilă renegată (nici măcar), ci a acelora care așteaptă ca porcii în troaca grofilor ce vor a ne smulge carnea țării de pe noi? Acești detractori și instigatori… Pe care i-am ținut lângă noi până au intrat între noi și ne-au împânzit cu pecinginea lor mizerabilă… Cu feluritele lor coaliții politice, nu doar mai „monstruoase” în chip, în glăsuire, ci tot mai machiavelice la adresa ființei noastre…

Ce vom face dacă politicienii și guvernanții scăpați de sub orice control, și putință de înfrânare, vor decide că avem atâtea datorii, atâtea bugete goale, că nu ne mai putem redresa dacă vom continua a ne conduce singuri… „Refrenul” îl știm… Dacă l-am uitat, putem privi înapoi în istorie… Nu doar în urmă cu 160 de ani, ci la atâtea coaliții care, în numele „binelui” cu de-a sila au impus, au batjocorit… Deja semnalele sunt evidente… Cu prea mulți miniștri maghiari, raportat la un minim criteriu de reprezentare (și) a noastră ca majoritate, aflați în fruntea instituțiilor de forță… Dar și în CSAT -ul care poate decide aproape orice… Iar unde este „nesigur”, îl completează CCR -ul… Ce vom face dacă intruziunea ungurească, deloc cu perdea, peste afacerile românești falimentate pentru a fi preluate doar de firme ungurești, cu bănci, cu fluxuri financiare acaparate, va da cărțile pe față, iar Budapesta va cere UE, poate contra gazelor pe care astăzi le pregătim pentru a le livra, dreptul de a transforma România, și nu doar „ținutul secuiesc” (pentru că, vorba aceea, dacă poți, ia tot, nu?!) în „protectorat”…

De aceea, urgența astăzi, acum, nu o mai reprezintă nici „Turul 1, înapoi!”, nici lamentarea pe marginea candidaților eliminați… Acest părți ale răului au fost deja săvârșite… Urgența o constituie identificarea mijloacelor de corectare a modului de a fi al acestei curți constituționale. De redefinire, nu doar a atributelor sale, ci și a acelui din urmă a priori cuvânt pe care îl are de spus, pre limba politică, prin deciziile sale. Pentru că o curte constituțională este un for de analiză. Și ar trebui să aibă în compunerea ei doar specialiștii. Nu reprezentanți ai partidelor, decizând legalitatea juridică prin ridicarea mâinilor în voturi blătuite…

 

 Autor: Adonis Mihalache  

Sursa: Natiunea