joi, 13 martie 2025

În democrație te aperi LA urne și niciodată DIN urne...

„Nici ieri nu a fost nimic pe primele pagini și în topul știrilor. În afară de neglijarea știrilor, ceea ce se întîmplă în România nici măcar nu este considerat demn de reflecție.

De cîteva săptămîni, se acordă aceeași atenție ca acum 20 de ani reluării alegerilor din Ucraina. Aproape nimic. Și acesta, chiar și atunci, a fost un simptom al unei democrații fragile aflate sub influența Rusiei și a Occidentului.
Cu faptul mult mai grav că acum climatul internațional s-a schimbat dramatic și că aprinderea altor fitiluri în Europa ar putea avea consecințe inimaginabile”, scrie, marți seară, cotidianul Italia Oggi, după eliminarea lui Călin Georgescu.
„Împotriva lui Călin Georgescu, candidatul indezirabil, judecat ca fiind pro-rus și de extremă dreapta, „anticorpii democrației” au trecut la acțiune prin toate mijloacele: cu abolirea turului doi, cu convocarea de noi alegeri, cu arestarea sub acuzații grave a celui în cauză, dar eliberarea sa imediată și, în sfîrșit, cu excluderea candidaturii sale la viitoarele alegeri care vor avea loc pe 4 mai (ultimul recurs a fost și el respins).
După toată această publicitate gratuită, sondajele îl arătau pe Georgescu în creștere cu 40%. Pentru el, au ieșit în stradă 300.000 de oameni furioși, pe care a trebuit să-i roage să rămînă calmi.
Cazul României este unul dintre cele trei motive de îngrijorare cu privire la Europa invocate de vicepreședintele american JD Vance în discursul său de la München. Fostul premier Matteo Renzi, căruia i se poate reproșa orice, mai puțin faptul că nu este printre cei mai rapizi în înțelegerea situațiilor politice, a judecat excluderea lui Georgescu din competiția electorală, care a avut loc luni, ca fiind un scandal, pentru că în democrații te aperi LA urne și niciodată DIN urne. Toate acestea fără a împărtăși nimic din ceea ce afirmă Georgescu, firește.
La Bruxelles, la nivel instituțional, chestiunea pare să nu preocupe, de parcă direcția ar fi fost dată chiar de acolo. Dimpotrivă. Au existat chiar și unii care și-au exprimat satisfacția.
Chiar și la Roma, liniștea domnește în cea mai mare parte. Fără să țină cont de faptul că, uneori, monștrii se nasc tocmai trăgînd sfori și luînd-o pe scurtături judiciare”.

(inpolitics)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu