Anul XXV(2025), nr. 536(16 –28 Februarie)
Taina Sfintei
Spovedanii reflectată în proverbele românești(II).
II. Perspectiva eshatologică.Strădania omului
de a-și mântui sufletul, de a se face plăcut lui Dumnezeu, se face adesea în
perspectivă eshatologică. Sfârșitul vieții, moartea și judecata de după moarte
îl înfricoșează pe om și-l face să privească mult mai responsabil realitatea.
Moartea face parte din viață, fiind legată strâns de aceasta: ,,După viață este și moarte”(II, 802).
Omul știe că ,,Sufletul e călător”(II, 440), ,,Și e viața o nălucă,/Călător gata de
ducă”(II, 803), că-n orice moment ,,umblă cu moartea în sân”(II, 629). Se
știe doar, că ,,O dată moare omul”(II,
636) și că ,,O moarte are omul”(II,
625). Pentru aceea poate să zică:
,,Treci zi, treci noapte, apropie-te moarte”(II, 620).
Momentul
marii treceri spre eternitate nu-i este indiferent creștinului. ,,De ar ști omul când are să moară, și-ar săpa
groapa singur”(II, 637), deși el știe bine că ,,De moarte și de nuntă nimeni, niciodată, nu poate fi gata”(II, 619);
,,Ploaia și moartea niciodată nu le chemi”(II, 638). Pentru acel moment, el
trebuie să fie ,,iertat de Dumnezeu”(VI,
687), pentru a ,,merge la Dumnezeu”(VI, 688).
Nimeni nu știe când va fi acel moment ,,La pocăință să nu dai vreme peste vreme, că nu știi când și cum va da peste tine ceasul cel din
urmă”(VIII, 263); ,,Moartea e mai aproape decât cămașa”(II, 625) ,,Moartea nu
vine când o chemi,/Ci te ia când nu te temi” (II, 623). Unul moare, fiindcă ,,i
s-au isprăvit zilele”(II, 642), în timp ce altul ,,moare cu zile”(II, 642). Unul
,,se bate cu moartea”(II, 629), sau ,,se dă de ceasul morții”(II, 631) în vremea agoniei, altul reușește câteodată
să-și mai prelungească zilele ,,Ca din
gura morții”(II, 628), după ce ,,dă mâna cu moartea”(II, 628) sau ,,Îi
cu sufletul pe sobă”(II, 440).
Toți suntem datori cu o moarte, toți ajungem la
acel ceas, însă nu trebuie să ne fie indiferent cum ajungem acolo. Atâta vreme cât ,,avem sufletul în oase”(II, 40), cât ne ,,ținem sufletul în buze”(II, 440). Moartea are mai multe denumiri în
proverbe: ,,A bea paharul morții”(II,
630), ,,A i se bate sufletul în tindă”(II, 440), ,, A-i suna clopotul”(VI,
517), ,,Ca mâine o să-mi mănânce coliva”(VI, 525), ,,Candela e pe
sfârșite”(III, 66), ,,Când untdelemnul se isprăvește, candela se istovește”
(III, 66), ,,De-aici înainte ciobu și lumânarea”(VI, 512), ,,I- a suflat în
lumânare”(III, 214), ,,L-a iertat Dumnezeu”(VI, 687), ,,L-a strâns
Dumnezeu”(VI, 687), ,,Leacul e limba de clopot” (VI, 514), ,,Lumânarea e pe
sfârșite”(III, 212), ,,Se sfârșește undelemnul din candelă”(III, 66), ,,Se
vindecă cu zeamă de clopot”(VI, 514), ,,umbla cu coliva în piept”(VI, 524). Nu
ne este indiferent cum ne găsește momentul morții. În mentalitatea populară
este foarte importantă lumânarea. Cel care ,,n-are parte de lumânare”(II, 642) este un om blestemat de Dumnezeu,
el ,,moare ca un câine”(II, 642),iar moartea
lui este ,,moarte întunecată”(II, 627). Aceasta
era convingerea că lumânarea luminează drumul celui plecat prin tenebroasele
drumuri pe care le are de străbătut în lumea de dincolo. Existau și din cei
care erau conștienți că ,,Lumânarea se
aprinde pentru cei ce văd, nu pentru orbi”(III, 214).
Pentru
cei aflați în viață mai există posibilități de salvare: căința și pocăința,
adică Sfânta Spovedanie: ,,Căința și
pocăința la ceasul morții în zadar se socotesc, că de nevoie se-nțeleg, iar nu
de voie bună; de-aceea tu din vreme să le urmezi, ca sufletul să nu ți-l
pierzi”(VIII, 263). Îndemnul se repetă insistent, tocmai fiindcă mesajul
este de maximă importanță: ,,Îngrijește-te
mai din vreme, ca după căință să ai vreme de pocăință”(VIII, 264), ,,Decât
mătănii cu capul până la pământ și cu suflet spurcat, mai bine cu suflet curat,
când intri în mormânt”(VIII, 282).
Pentru
cei decedați mai pot face câte ceva cei rămași în viață: ,,Cu plânsul nu se înviază morții”(II, 674). Rugăciunile și pomenile
pentru sufletele celor morți sunt esențiale în acest sens. Mortul ,,așteptă
colacul”(VI, 518). Cei vii
dau celui mort ,,colac și
lumânare”(VI, 619), fie că e ,,De sufletul
bunicii”(II, 443), ,,De sufletul morților”(II, 443), ,,De sufletul tatei”(II,
442), fiindcă ,,Din pomană s-a făcut raiul”(VII, 81). Ce-i drept, niciodată cei vii
nu fac suficient pentru sufletele celor decedați: ,,Mortul multe zice, viul face ce știe”(II, 613), știind că ,,Mortul nu se mai întoarce înapoi de la
groapă”(II, 613), ,,Nu fac vii ce zic
morții”(II, 613); ,,Nu mai mănâncă colivă” (VI, 525), doar ,,Când vor învia morții”(II, 616), adică niciodată, așa că se puteau consola cu
proverbul: ,,Morții cu morții, viii cu
viii”(II, 614). Sunt cazuri când în acest sector se poate vedea cel mai
bine cum mulți semeni sunt nerecunoscători față de binefăcătorii lor decedați:
,,Pe cine nu lași să moară nu te lasă să
trăiești”(II, 638), viața de apoi fiind de fapt o realitate. Romanii
spuneau că ,,De mortuis nisi bene”. Același lucru
spun și românii: ,,De morți nu trebuie să
vorbești decât de bine”(II, 615), deși aceasta folosește doar în ceea ce
privește imaginea pământească a celui dispărut, memoria lui, ci nu-l ajută cu
nimic în viața de dincolo. Unii au veac îndelungat, sunt ,,uitați de moarte”(II, 630), dar cât de bătrâni ar ajunge, tot ar
vrea să mai trăiască: ,,Cât de rău să
trăiască omul, tot nu se îndură să moară”(II, 636), Fie tânăr, fie bătrân,
în fața morții toți sunt egali, vârsta nefiind o condiție privind momentul
morții: ,,Moartea e mai aproape decât
cămașa”(II, 625), ,,Viața omului ca oul în mâna copilului”(II, 803). O condiție care să întârzie moartea nu e
nici averea, nici condiția socială: ,,Moartea
nu vrea să știe, de averi, de bogăție”(II, 624); ,,Mor întocmai ca tot omul/Și
bogatul ca și robul”(II, 638). Nu înseamnă că sărăcia sau starea socială
modestă ne întârzie momentul morții: ,,Nici
n-am la ce muri, nici la ce trăi”(II, 639). Toate acestea sunt o
deșertăciune, o zădărnicie: ,,În deșert
sunt toate, dacă este moarte”(II, 625). Toate rămân neputincioase în fața
morții: ,,Până la moarte sunt toate”(II,
625), fiindcă moartea-i ,, fără
leac”(II, 625) și numai ei ,,leac
între muritori nu s-au aflat”(II, 625). Ea nu depinde de oameni, nu poate
fi programată, ,,nu vine când o
chemi”(II, 623). Toate zbaterile, eforturile, bucuriile și necazurile,
toate urile și dușmăniile sunt doar ,,Până
la moarte”(II, 630). În fața ei se împacă toate, conform proverbelor: ,,Moartea împacă”(II, 625), ,,Moartea
potolește pe toată lumea”(II, 624), ,,Viața urăște, iar moartea împacă”(II,
803).
Sunt
oameni care au presimțiri că li se apropie moartea, fie datorită unor boli
care-i cuprind, fie vârstei, fie, pur și simplu, că presimt ei că ,,au intrat în anul morții”(II, 631), sau că
sunt ,,gura morții”(II, 629). Pentru
cei mai mulți însă, moartea este inopinată, ea vine ,,Când ți-e viața mai dragă”(II, 803). Este mare lucru, este o
favoare pe care o face Dumnezeu cuiva să mai poată spune celor rămași ,,Cu limbă de moarte”(II, 630). Vorbele
acelea, fie că sunt dorințe, fie îndrumări și dispoziții, fie iertăciuni sau
rămas bun sunt de mare importanță pentru cei în cauză. Clipele acelea pot fi
chiar hotărâtoare pentru viața lui de aici și pentru cea de dincolo. Dacă mai
apucă să se spovedească și să se împărtășească, el este asemenea tâlharului de
pe cruce, care intră în rai în ultimul moment. După moarte, orice căință este
zadarnică. În fața morții, omul intuiește toată filozofia vieții. Abia atunci
cei mai mulți înțeleg că ,,lumea și viața
sunt brăcinari de ață”(IV, 216), că ,,Lumea
asta nu-i a mea,/Cealaltă nici așa”(IV, 213), că ,,Lumea e înșelătoare, moartea hoață, răpitoare”(II, 624). Un proverb
precum acesta: ,,Numai moartea e în
dar”(II, 625) ne duce la unul din cele mai profunde adevăruri privind
antropologia creștină(Continuare în
numărul viitor).
A fi uşă de biserică.Azi vom încerca să pătrundem
înţelesul unei expresii româneşti destul de des folosită în vorbirea noastră: a fi uşă de biserică.Zicala se
întâlneşte şi sub varianta „a fi uşă de altar” sau „a fi miere de găleată”.
Aparent nesemnificativă, expresia include în ea un întreg tratat de morală
creştină.
Biserica, – şi în primul rând altarul –, este un loc sacru, este Casa lui Dumnezeu. Aici se săvârşeşte Sfânta Liturghie împreună ce celelalte Laude şi slujbe, aici se săvârşesc majoritatea Sfintelor Taine. În timpul Sfintei Liturghii are loc jertfa cea fără sânge a Mântuitorului Iisus Hristos. Aici rugăciunea preoţilor şi credincioşilor se împleteşte cu a sfinţilor şi a îngerilor şi se înalţă la Dumnezeu. Prezenţa picturilor şi celorlalte elemente de artă şi de cult înalţă sufletele spre sferele înalte ale trăirii duhovniceşti, ale rugăciunii şi comuniunii cu Dumnezeu. Într-un asemenea loc sacru nu poţi intra oricum. Şi nu poţi face orice. În vechile altare, în Sfânta Sfintelor, nu intra decât arhiereul o singură dată pe an, într-o anumită zi.
Plecând de la această înaltă cinstire ce s-a dat Bisericii ca locaş de cult în contextul unei aşezări umane, poporul nostru a surprins în expresia „a fi uşă de biserică” o întreagă învăţătură teologică, eclesiologică. Această învăţătură a raportat-o însă la om şi la comportamentul lui. Omul – uşă de biserică! A greşit? Teologic vorbind, nu. Omul este, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, „templu al Duhului Sfânt” (I Cor., II, 16-17). El este mai presus decât toate celelalte creaturi, fiindcă el are suflet care-i suflare dumnezeiască, duh nemuritor. Omul este, într-adevăr, creat pentru a fi purtător de Dumnezeu. Că se întâmplă câteodată ca unul să-L alunge pe Dumnezeu din sufletul său şi să închirieze locaşul lui Aghiuţă & comp. este altceva. „A fi uşă de biserică” presupune cinste, omenie, credinţă, speranţă de mai bine, iubire faţă de Dumnezeu şi de oameni, bună-cuviinţă, dreptate, adevăr, jertfelnicie.
Partea proastă este că expresia se foloseşte cel mai adesea ca ideal de care suntem conştienţi, dar pe care nu ne propunem să-l atingem. Auzim zicându-se: „păcătuiesc, că doar nu-s eu uşă de biserică!”, „Doar n-o să ajung uşă de biserică!”
Dacă înaintaşii noştri au fost în stare să sintetizeze în trei cuvinte o întreagă învăţătură eclesiologică, înseamnă că au şi trăit-o, că mulţi dintre ei au fost, într-adevăr, uşi de biserică. De ce n-am fi şi noi?
*
Învăţaţi... învăţaţi... învăţaţi...! Formula aceasta „magică” era atribuită lui...
Lenin, dar ea a fost folosită de nenumăraţi părinţi şi dascăli din toate
timpurile şi din toate locurile. Au îndemnat copiii şi tinerii să-şi însuşească
din tezaurul de cunoştinţe ale umanităţii, pregătindu-i astfel pentru viaţă. O
folosim şi noi cei de azi ca părinţi, ca învăţători, profesori şi preoţi. O
folosim acasă şi la şcoală, o folosim unde considerăm necesar. Ceea ce este
îngrijorător e faptul că „formula” nu maiare putere, nu mai are efect.
Când o rosteşti, mulţi dintre copii te privesc ironic, neîncrezător. O consideră anacronică. Nu mai este la modă! Orice îndemn trebuie să aibă o justificare practică, nu numai teoretică, iar elevii de azi nu mai găsesc această justificare convingătoare. Uneori nici dascălii şi nici părinţii nu mai găsesc această justificare. A învăţa numai de dragul de a învăţa nu e suficient. A-l convinge pe copil să-şi piardă zilele şi nopţile „la lumina lumânării” citind, calculând, memorând e tot mai greu. El descoperă în jurul său o altă realitate. O realitate dură, tragică, dar adevărată.
Atâtea nulităţi „se descurcă” de minune, învârt milioane, îşi construiesc vile şi companii comerciale, se plimbă în limuzine occidentale, trăiesc pe picior mare. Fiecare dintre noi cunoaştem multe cazuri de acest fel.
Tot aşa de bine cunosc cum foşti şefi de promoţie, foşti copii buni, cuminţi şi silitori, copii de nota 10 pierd timpul pe la oficiile de şomaj şi îşi duc cu greu existenţa de la o zi la alta. Hoţii, borfaşii, bişniţarii, corupţii şi cei fără scrupule prosperă, în timp ce oamenii cinstiţi, harnici, cu frică de Dumnezeu se luptă din greu cu viaţa şi nevoile. Mai mult, jocuri precum „Caritas” surpă orice raţiune a îndemnului la învăţătură. Din moment ce banii se pot câştiga fără muncă, fără învăţătură, fără talent, de ce mai e nevoie de învăţătură?
Copiii întreabă şi ne întreabă. Răspundem fiecare cum putem, în spiritul propriilor noastre convingeri şi educaţii. Dar, suntem convingători? Societatea ne ajută să fim convingători în faţa generaţiilor tinere? Greu de spus! Este o realitate tristă, îngrijorătoare nu numai pentru oamenii de bine, ci şi pentru autorităţi. Răsturnarea scărilor valorice constituie un handicap grav al vremii noastre, care se va resimţi multă vreme.
Cine are urechi de auzit să audă!
*
,,Tovarășe Ceaușescu!”.Omul
este o fiinţă religioasă. Au spus-o oamenii învăţaţi, cunoscători ai istoriei
civilizaţiilor, culturii şi religiilor. În toate timpurile şi în toate
locurile, acolo unde au existat oamenii, indiferent de nivelul culturii
acestora, a existat şi credinţă în ceva. Fie că au crezut în pământ, în cer, în
arbori, animale, fenomene naturale, soare, lună, stele, forţe pe care a ştiut
sau n-a ştiut să le numească, fie că a crezut în împăraţi şi regi, în zei sau
în Dumnezeu cel adevărat, omul a crezut în ceva. A fost acesta un fel de a fi
al său. Stăpânirile politice cu concepţii ateiste au fost conştiente ca daca
vor ca să smulgă din conştiinţa supuşilor pe Dumnezeu, trebuie să răspândească
în loc altceva. Trebuia un înlocuitor, un surogat, aşa cum cafeaua era
înlocuită cu nechezolul, cum carnea din salam cu soia, cum folclorul şi arta
populară în general cu falsul, cu kitsch-ul. Trebuia un kitsch şi în
mentalitatea oamenilor.
În 1990 am vizitat Basarabia şi
Bucovina de nord şi am văzut acolo, aproape în fiecare sat, statuia lui Lenin
la răscruci. Ea ţinea loc de biserică, de troiţă, de Dumnezeu.
La noi cultul personalităţii luase forme aberante în anii premergători revoluţiei. Ziarele, revistele, cărţile, emisiunile de la radio şi televiziune aveau şanse să treacă de cenzură în măsura în care proslăveau pe cei mai... În instituţii, indiferent de profilul lor şi, în general, în toate formele de activitate, trebuia să fie prezent numele lui, ideile lui, citatele lui, imaginea lui. Ochii şi urechile lui te urmăreau şi noaptea în somn, în vise. La Slatina i se făcuse un portret pe întreaga coastă a dealului din partea vestică a oraşului, aşa încât era imposibil să nu-l vezi, să nu-l simţi prezent. Vorba lui Beniuc „... e-n toate, / E-n cele ce sunt şi-n cele ce mâine vor râde la soare!” (sic!)
Politizarea fiinţei umane începea încă din grădiniţă şi se continua apoi la şcoală, la locul de muncă, pretutindeni.
Îmi amintesc de o discuţie cu dl. colonel Marin Turculeanu din Lugoj. Îmi povestea:
,,– O aveam pe Marinela la grădiniţă. Într-o zi am ieşit cu fetiţa şi soţia în părculeţul din faţa blocului. Fetiţa se juca, noi şedeam pe o bancă şi discutam. La un moment dat, Marinela şi-a amintit de o jucărie şi a plecat în apartament să şi-o ia. A intrat şi a închis uşa. Yala s-a blocat şi fata n-a mai ştiut să deschidă. A încercat uşa, dar, văzând că nu se deschide, a început să ţipe cu disperare. Bătea cu pumnii în uşă şi striga din răsputeri: „Tovarăşe Ceauşescu!” Au auzit vecinii, ne-au sesizat, m-am dus şi i-am deschis uşa. Am întrebat-o de ce striga aşa, de ce nu mă chema pe mine sau pe maică-sa. Putea să se ridice la fereastră, s-o deschidă şi să strige. O auzeam noi sau altcineva. Putea să dea telefon la vecini, fiindcă ştia să le formeze numărul. Mi-a spus că aşa i-a învăţat la grădiniţă. De câte ori se vor afla în primejdie şi-n nevoie, să-l cheme pe... în ajutor. M-am cutremurat în sinea mea şi am tăcut. Nu puteam face mai mult!”
Aşadar, stratagema reuşise deplin acolo. Transplantul se făcuse, pacientul încă mai sufla. „Tovarăşul” era dumnezeul acelui copil, rugăciunea lui îl chema în ajutor. Parcă de la o oarecare distanţă în timp de la cea epocă ne permitem să zâmbim şi totuşi, n-ar trebui.
Foarte adesea întâlnesc atâţia oameni, care strigă mai tare sau mai încet, asemenea fetiţei de mai sus: „Tovarăşe Ceauşescu! Tovarăşe Ceauşescu!”. Încă n-au ieşit din perioada de convalescenţă, încă nu şi-au găsit drumul şi busola în viaţă, încă nu l-au găsit pe Dumnezeu. În sufletul lor a rămas un gol imens după prăbuşirea idolului. Viaţa e grea, fără îndoială, mai cu seamă atunci când eram obişnuiţi să gândească altul pentru noi, mai ales când aveam buzunarele pline de citate şi lozinci, de soluţii şi pilule ideologice bine dozate pentru fiecare împrejurare.
E vremea să ne regăsim pe noi înşine, să-l regăsim pe Dumnezeu şi sensul vieţii. Toate sunt deşertăciune, pulbere şi vânt, doar El rămâne din veac în veac şi cel ce-şi pune nădejdea în El nu va pieri.
*
Rugăciune. Redăm mai jos o
rugăciune creată de regretatul preot ILARION
ARGATU, care a trăit între anii 1913 – 1999. Este recunoscut ca unul din
marii duhovnici ai neamului:
,,Iartă-mă, Doamne: pentru tot ce puteam să
văd și nu am văzut! Pentru tot ce puteam să aud și nu am auzit! Pentru tot ce
puteam să simt și nu am simțit! Pentru tot ce aș fi putut să înțeleg și nu am
înțeles! Pentru tot ce puteam să conștientizez și nu am conștientizat! Pentru
iertarea pe care aș fi putut să o dau și nu am dat-o! Pentru bucuria pe care aș
fi putut să o trăiesc și nu am trăit-o! Pentru Lumina pe care aș fi putut să o
primesc și nu am primit-o! Pentru viața pe care aș fi putut să o ocrotesc și nu
am ocrotit-o! Pentru visele pe care mi le-aș fi putut împlini și nu le-am
împlinit! Pentru necunoscutul în care aș fi putut să pășesc și, din teamă, nu
am îndrăznit să pășesc! Pentru iubirea pe care aș fi putut să o exprim și nu am
exprimat-o! Pentru tot ce puteam să creez bun și frumos și nu am creat pentru
gloria Ta, Doamne, și a Împărăției Tale Divine! Pentru tot ce știu și nu știu
că am greșit, pe Tine, Doamne, Care ești Mila și Iubirea infinită, Te rog,
iartă-mă și mă îmbracă cu nesfârșita Ta Iubire și Lumină!
Îți
mulțumesc, Doamne, pentru toată frumusețea, pe care am văzut-o izvorând din
Tine! Pentru muzica tăcută a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvăluit-o auzului!
Pentru tot ce am simțit bun și minunat în viața mea! Pentru tot ce prin harul
Tău am înțeles! Pentru lumina pe care am sorbit-o în adâncul meu! Pentru
iertarea pe care, dăruind-o, am dobândit pace! Pentru bucuria fiecărei clipe
trăite în Tine, Doamne! Pentru toate cadourile spirituale, care mi-au îmbogățit
ființa! Pentru viața mea, care e a Ta, o mică parte a simfoniei existenței!
Pentru visele care au prins formă prin armonia iubirii Tale pentru mine! Pentru
necunoscutul în care am pășit plin de curaj, regăsindu-Te! Pentru iubirea copleșitoare
cu care mă dezmierzi clipă de clipă! Pentru tot ce am creat prin Tine bun și
frumos, aducând cu umilință laudă Împărăției Tale divine! Amin”.
*
Din Confesiunile Fericitului Augustin selectăm câteva perle de
gândire și simțire creștinească:,,Târziu te-am iubit, Frumusețe, atât
de veche și totuși atât de nouă, târziu te-am iubit! Căci, iată, tu te aflai
înlăuntrul meu, iar eu în afara mea. Acolo, în afara mea, te căutam pe tine, și
în urâțenia mea mă năpusteam asupra lucrurilor frumoase pe care le-ai creat. Tu
erai cu mine, dar eu nu eram cu tine! Și mă țineau departe de tine tocmai acele
lucruri frumoase care nu ar fi existat dacă nu ar fi existat în tine. M-ai
chemat, m-ai strigat și ai sfâșiat cu țipătul tău surzenia mea! Ai fulgerat, ai
străluminat și ai izgonit orbirea mea! Ai răspândit mireasma ta, ți-am respirat
suflarea, iar acum suspin după tine, ți-am simțit gustul, iar acum mi-e sete și
mi-e foame de tine! M-ai atins și ai aprins în mine dorința după pacea ta!
M-ai creat pentru Tine, Doamne, și
neliniștit este sufletul meu până când se va odihni în Tine! Doamne, ce va fi
de mine? Mă tem mai mult pentru harurile primite decât pentru păcatele, totuși,
atât de numeroase, pe care le-am comis. Aici mă arde, Doamne, aici mă lovește, aici
mă taie, numai să mă cruți în veșnicie! Târziu Te-am iubit, o, Frumusețe veșnic
veche și veșnic nouă, târziu Te-am iubit! Iubește și fă ce vrei. Rugați-vă ca
și cum totul ar depinde de Dumnezeu și lucrați ca și cum totul ar depinde de
noi. Lucrurile mici sunt lucruri mici, dar a fi fidel în lucrurile mici este
mare lucru. Ceea ce este rău este rău, chiar dacă îl face toată lumea, iar ceea
ce este drept este drept chiar dacă nu-l face nimeni. Hristos a pus aripi
suferințelor noastre. Persecuția face sa răsară sfinți. Dacă încercarea vă
găsește ca paiele, ea vă preface în cenușă; dacă vă găsește ca aurul, ea vă
purifică. Caută singurul Bine, în care se află tot binele. Cu cât mai înalt
vrei să fie edificiul - turnul sfințeniei-, cu atât mai adâncă trebuie să fie
temelia smereniei. Temeți-vă de Iisus Care trece și nu se mai întoarce! Câte
patimi îndestulăm, atâția dumnezei străini adorăm. Să nu opunem rezistență la
prima venire a Domnului, ca să nu ne temem de a doua Sa venire!”
*
Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și
donații din afara ei, astfel:Doamna Ghijan Ileana din Tr. Severin, fiică
a satului Malovăț: 525 lei; Domnul Ing. Bălu Constantin din Tr. Severin,
fiu al satului Bârda: 300 lei; Domnul Sârbu Marian din Tr. Severin, Doamna
Bașulescu Maria din Tr. Severin: câte 100 lei.
Dumnezeu să le
răsplătească tuturor!
*
În cursul lunii
februarie am donat pâine credincioșilor participanți la slujbe, astfel: 2 Febr.
(Bârda): 131 pâini; 9 Febr.(Malovăț): 319 pâini;16 Febr.(Bârda): 159
pâini; 23 Febr.(Malovăț): 180 pâini.Așadar, în luna februarie s-au
donat 789 pâini. Totodată, s-a vândut pâine la prețul de achiziție de 1,30
lei/buc. astfel: 2 Febr.(Bârda): 559 pâini; 9 Febr.(Malovăț): 141
pâini;16 Febr.(Bârda): 591 pâini; 23 Febr.(Malovăț): 70 pâini.Așadar,
în luna februarie s-au vândut1.361 pâini.
*
Ca în fiecare an, cu prilejul începutului Postului Sfintelor Paști,
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a inițiat și anul acesta colecta
pentru Fondul Central Misionar. Sunt poftiți toți membrii Bisericii
Ortodoxe Române să participe la el. Din sumele colectate vor fi subvenționate
instituțiile de binefacere ale Bisericii, vor fi ajutate parohiile sărace, se
vor construi biserici noi.
*
Plăți. În cursul
lunii februarie am efectuat câteva plăți mai mari, astfel:7.300 lei pentru
cearșafurile, treningurile și șosetele pe care le-am dus la Azilul Șimian; 3.970
lei tipografiei pentru cărți;2.795 lei brutăriei pentru cele 2.150
pâini donate și vândute în luna februarie;
243 lei impozit; 172 lei patru drapele; 108 lei internetul;
96 lei poștei pentru colete; 86 lei băncii pentru comisioane; 50
lei curentul electric și altele mai mici.
*
Publicații. În această
perioadă am reușit să mai publicăm câteva materiale astfel: ,,Scrisoare
pastorală” – 535, în ,,Armonii Culturale”, Adjud, 3 mart. 2025,
ediție și on-line(https://
armoniiculturale.ro); în ,,Moara lui Gelu”, Baia
Mare, 3 mart. 2025, ediție on-line(https://moaraluigelu.blogspot.com);
în ,,BibliothecaSeptentrionalis”, Baia Mare, 4 mart. 2025, ediție și
on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Scrisoare
către Eminescu(XI), în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an.
XXVII(2025), nr. 1267(27 febr.), p. 12; nr. 1268(6 mart.), p. 12; Taina
Sfintei Spovedanii în proverbele românești(I), în ,,Națiunea”,
București, 9 mart. 2025, ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/religiespiritualitate); ,,N-am
om!” în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXVII(2025), nr.
1269(13 mart.), p. 12.
*
Parohia
noastră a publicat cartea preotului Dvs. Teologia morală. Contribuții
bibliografice(262 pag.)
Având în vedere
timpul foarte puțin de care dispune omul zilelor noastre și specializarea lui
tot mai necesară pe ramuri foarte restrânse ale Teologiei, am decis să realizăm
bibliografii pe ramuri de activitate și de studiu cât mai specializate.
În acest sens,
am socotit foarte necesară editarea de început a capitolului privind Secțiunea Biblică. A urmat Teologia Dogmatică. Mergem mai departe
și punem la dispoziție preoților, profesorilor din învățământul teologic, doctoranzilor,
masteranzilor și studenților în Teologie, monahilor, tuturor celor ce studiază
în domeniu o nouă lucrare de același gen, Teologia
Morală. Contribuții bibliografice. Cele
peste 2.000 de studii, articole, recenzii și reportaje publicate în revistele
conspectate începând din 1874 și până aproape în zilele noastre dovedesc cu
prisosință interesul de care s-a bucurat studiul Teologia Morală în preocupările teologilor români. Am conspectat,
așadar, revistele ,,Biserica Ortodoxă
Română” (1874-2014), ,,Studii
Teologice”(1927-2018), ,,Ortodoxia”
(1949-2008), și ,,Mitropolia Olteniei”
(1948-2008).În același timp, lucrarea noastră devine un instrument de mare
utilitate tuturor celor ce studiază disciplinele teologice. Regretăm că nu am
avut posibilitatea să conspectăm toate revistele teologice, care au apărut de-a
lungul timpului, iar pe cele ce le-am consultat nu am avut posibilitatea să le
aducem ,,la zi”. Cercetarea continuă și, poate, cu voia Domnului, vom ajunge
într-o zi să avem bibliografii complete pentru fiecare secțiune a studiului
teologic. Oricum, truda noastră face un început. Sperăm să fie de folos.
*
Zâmbete. ☺- Pacientul,
îmbrăcându-se, după ce i s-a luat tensiunea: ,,- Şi cât am de plată, doctore?”
,, - Despre asta vorbim mai târziu...! Acum aveţi tensiunea mult prea ridicată...!”
☺Într-o zi, m-am întâlnit cu un prieten la o
cafea. Vizavi de masa noastră, erau niște bătrânei. Mă uitam la ei și
i-am spus prietenului: ,,- Îi vezi pe bătrâneii ăia? Peste 10 ani, o să arătăm
la fel ca ei!” Prietenul meu și-a scos ochelarii, s-a uitat serios la mine și-a
zis: ,,- Băi, fraiere, tu nu vezi că... ăia suntem noi, în oglindă…?” ☺Un glumeț trece pe lângă o doamnă, și-o întreabă: ,,-
Nu ați văzut o turmă de boi trecând pe-aici?” ,,- Dar, de ce ? Ai rămas, cumva,
în urmă?!?!” ☺,,– Dragule, ia vezi: sunt bine
machiată?” ,,– Nuuu... Uite ca încă ți se vede faţa!!” ☺O blondă într-un restaurant comandă: ,,- O pizza, vă rog
frumos!” ,,- Cu cea mai mare plăcere, domnişoară! O doriţi în patru sau opt
bucăţi?” ,,- În patru bucăţi, vă rog! Nu pot mânca opt, este prea mult!”
*
Anunț. Facem înscrieri pentru făclii de Paști. Costă 25 lei/buc. și 35
lei/buc.
*
Apel.
Rugăm respectuos pe toți enoriașii parohiei noastre
să binevoiască să curețe mormintele celor dragi ai lor. Vine Marea Sărbătoare a
Învierii și e nevoie de o înnoire, de o înfrumusețare și a locurilor de veci.
Cimitirul este ca o carte de vizită a unui sat. Păstrați-o curată!
*
Excursii. În ziua de joi, 27 martie, organizăm o
excursie-pelerinaj la Prislop. Mergem pe Valea Jiului și întoarcem pe
Caransebeș. Prețul e de 80 lei/pers. Vom reveni cu amănunte.
*
Program. În cursul lunii Aprilie avem următorul program
de slujbe: 5 Apr.(Malovăț-Bârda); 6 Apr.(Malovăț); 12 Apr.(Malovăț-Bârda); 13 Apr.(slujbă la Bârda;
pomeniri la Malovăț, la ora 12); 14 Apr.(denie la Bârda); 15 Apr.(denie
la Malovăț); 16 Apr.(spovediri și împărtășiri în Bârda, la biserică și
în sat; denie la Malovăț); 17 Apr.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă
la Malovăț; denie la Bârda); 18 Apr.(spovediri și împărtășiri de adulți
în Malovăț; slujbă la Bârda de la ora 18; slujbă la Malovăț de la ora 21); 19
Apr.(spovedit și împărtășit copiii în Malovăț dimineața; pomeniri la
Malovăț, la ora 19; Slujba Sf. Învieri la Bârda, la ora 23); 20 Apr.(Slujba
Sf. Învieri la Malovăț, la ora 3); 21 Apr.(Bârda, slujbă și pomenirea
Paresimilor la vii); 22 Apr.(Malovăț, slujbă și pomenirea Paresimilor la
vii); 23 Apr.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 26
Apr.(Bârda-Malovăț, cu pomenirea Paresimilor la morți); 27 Apr.(Malovăț). În restul
timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la
biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa: stanciulescubarda
@gmail.com.
Sănătate, pace și bucurii să vă dea
Dumnezeu!
Pr. Al.
Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu