De ce va rămâne Călin Georgescu „președintele nostru”?

Comparația pe care o fac nu mi se pare hazardată. La ultimul European de fotbal, naționala noastră a reușit să reunească o națiune dezbinată de trei decenii. S-a vorbit în termeni frumoși despre această realizare de excepție, imposibil de imaginat, darămite de realizat.

Nimeni nu știe cum s-a ajuns la acel moment de importanță deosebită în tentativa de renaștere al sentimentului românesc. Până la urmă rezultatul contează, c-așa-i și în fotbal.

De câteva luni subiectul principal în dezbaterile și disputelor dintre români rămâne Călin Georgescu. Unii îl fac icoană, alții îl scuipă. Cei cu mai mult discernământ continuă să caute explicații la apariția acestei comete, mai rară de cât periodica Halley, cu apariție programată la 75-76 de ani.

Trec direct la subiect și spun că, indiferent de pozițiile înverșunate ale celor mai cu seamă interesați ca societatea românească să rămână în nemișcare, încremenită că oricum se mișcă ei, Georgescu a reușit, aidoma fotbaliștilor, să ne redea speranța că nu-i totul pierdut, că națiunea asta poate mult mai mult decât spun și cred profitorii de serviciu.

Da, Călin Georgescu a unit românii, a reușit să-i trezească din somnul pe bază de somnifere administrare cu pricepere, constant, de sanitarii politruci, le-a reamintit că sunt un popor de oameni mândri, puternici, care nu trebuie să stea plecați în fața nimănui.

Sunt lucruri deosebite, pe care acum le putem spune pe față.

Oricât se vor strădui de aici înainte, oricâte anulări, interziceri, rețineri, poate chiar condamnări (sunt în stare!) vor urma, nimic nu va mai putea schimba mersul lucrurilor.

Deocamdată, după stabilirea candidaților acceptați de Putere, observăm că bună parte dintre ei încearcă să-i imite discursul, să ajungă cumva la sufletul celor pe care Georgescu i-a marcat profund și ireversibil, în speranța că le vor smulge voturile.

Nu se poate, tovarăși. Reușiți doar să fiți caraghioși, diletanți, simple caricaturi care stârnesc repulsia și râsul sarcastic. Sunt convins că apariția lui Georgescu a fost răul necesar de care România avea nevoie ca să se trezească și să vadă imensul pericol pe care îl reprezintă actuala clasă politică, nereformată de la apariția ei acum trei decenii și jumătate, coruptă, hoață și, mai ales, ticăloasă.

Georgescu va rămâne un simbol, indiferent de destinul care îi este hărăzit. Dacă nu va mai fi el, românii o să-i găsească un continuator. Deocamdată e aici, e înconjurat de oameni care sunt în stare să meargă cu el până la Cercul Polar.

Normal, după mulți români, el rămâne „președintele nostru!

Gr. C.