DIN IUBIRE AM FOST CREAT ETERN SĂ IUBESC
... pe nesfârșitul Cosmosului drum,
în căutarea Înțelesului ce pare,
pentru unii-alții, greu de înțeles,
Lumină-Neapropiată-Atotștiutoare,
inundă-mi Adâncu-mi obscur al Ființei,
să-mi cunosc în detaliu propriul demers
și măreața, aleasa chemare,
adresată de Nepătrunsul Suprafiresc,
în cele din urmă să pot să ajung,
pe Mine-Însumi să mă regăsesc,
integrat în armonia păcii și fericirii eterne,
după care Sufletu-mi necontenit tânjește,
fremătând de un Dor neostoit,
mai presus și dincolo de orice înțeles,
în mine având genetic sădit presentimentul
că am fost creat anume, la nesfârșit să iubesc,
tot ce-i Bine-Frumos-Adevărat,
altfel, rațional, nicicum nu pot să concep,
ce rost ar mai avea faptul banal,
că sunt în Miraculoasa-Fantastica-Existență,
dacă la presupusul ei capăt ajungând,
mi-aș găsi pentru totdeauna
sfârșitul în negrul mormânt.
Atunci totul ar fi deplorabil, absurd,
fără orizont, rațiune și sens,
alegație pe care refuz s-o accept
de vreme ce Înlăuntru-mi intim,
aud, simt, receptez, cum tainic
reverberează întregul Multivers
cu Frumusețea-i-Etern-Inefabilă,
mai presus și dincolo de orice înțeles,
insuflându-mi clar sentimentul profund,
de-a fi fost anume miraculos creat,
la nesfârșit să iubesc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu