Volumul de poezii „Pe urmele îngerilor mei” de Lucia Virginia Pop, editura „Casa Cărților” Baia Mare, editor, redactor de carte și ilustrație copertă Flaviu Claudiu Mihali, ilustrații grafice interior maestrul Vasile Jurje din Cicîrlău, se înscrie în registrul liricii confesive contemporane, dominată de sensibilitate, introspecție și o profundă meditație asupra timpului, iubirii și memoriei afective. Poezia Luciei Virginia Pop se construiește ca un spațiu interior al trăirilor autentice, în care trecutul și prezentul dialoghează permanent, iar emoția devine principala forță expresivă.
Titlul volumului, „Pe urmele îngerilor mei”, sugerează o dimensiune spirituală discretă, dar constantă. Îngerii pot fi interpretați ca simboluri ale protecției, ale memoriei sau ale idealului interior care călăuzește destinul poetic. Astfel, întregul volum capătă valoarea unui parcurs inițiatic prin emoție și reflecție.
Poeta
deschide volumul cu o poezie emoționantă „Îmi
pleacă toamna” iar poeta se simte asemeni acestui anotimp, după o
dezamăgire în dragoste: „Și-mi pleacă toamna-n fiecare clipă/ Și eu rămân
pustie fără frunze/ Și-au înghețat izvoarele cu lacrimi/ Și șoaptele se sting
încet pe buze// Tu ai plecat la braț cu frigul toamnei/ Și încă te aud prin
glasul ploii/ Mă risipesc ca frunza care moare/ Și plâng cu doruri când
se-arată zorii”.
Criticul
literar dr. Doina Guriță, în
„Prolog” subliniază faptul
că Lucia Virginia Pop este „o voce distinctă și profundă în peisajul poeziei
românești contemporane, cunoscută pentru sensibilitatea versurilor sale și
profunzimea temelor abordate. Lucia și-a dedicat o parte din viață explorării
lumii interioare și exterioare prin poezie, folosindu-și experiențele și
emoțiile pentru a crea o artă a cuvântului plină de introspecție și lumină”,
remarcând sensibilitatea și profunzimea versurilor sale. Această observație
este susținută de tematica dominantă a volumului, în care se regăsesc iubirea,
dorul, nostalgia, trecerea timpului și fragilitatea existenței umane. Poezii
precum „Îmi pleacă toamna”, „Mi-ești toamna viselor” sau „Parfum
de primăvară” evidențiază simbolistica anotimpurilor, transformate în
repere afective ale devenirii interioare.
O altă
poezie dragă mie, care poate fi considerată „Ars Poetica”, cea numită simplu
„Poezia”prezintă relația dintre creator și creație. Imaginarul poetic este
complet: vizual („pe aripi de poezie zboară visele” ori „voi scrie pe cerul
vieții mele”); auditiv („dansează pe portativul vieții”); afectiv („nectarul
iubirii” ori „ sufletul meu îndrăgostit”). Poemul este construit pe metafore
simbolice ample, în care aripile simbolizează libertatea spirituală, cerul
reprezintă idealul existențial, cântecul – armonia sufletului iar vinul esența
trăirii. Ultimele versuri sunt memorabile prin tonul confesiv și sincer al
autoarei: „Voi lua cu mine poezia și cântecul/ care niciodată nu plâng”.
Editorul și
poetul Flaviu Claudiu Mihali observă că: „Versul catifelat al poetei
Lucia Virginia Pop răsună ca o melodie care ne poartă printre amintiri, de la răsărituri prin flori de lumini la
apusuri în culori sângerânde valsând,
de la plaja mângâiată cu ciudă de
valurile mării la pădurea care geme desfrunzirea, decoruri diferite pentru
același etern spectacol ~ viața, în diferitele ei ipostaze ~ anotimpuri.(...)
Poeziile sunt dominate de un freamăt teluric ce contribuie la senzația
copleșitoare de trecere implacabilă a timpului. Putem intui cine va călca pe
urmele noastre?” Consider că această dimensiune este vizibilă mai ales în
creații precum „Vreau timpul să-l opresc”, „E prea târzie clipa”
sau „Doar tâmple albe”, unde eul liric exprimă conștiința efemerității
și dorința de a conserva clipele esențiale ale vieții. Timpul devine astfel un
adversar tăcut, dar și un martor al transformărilor sufletești.
Tema iubirii
ocupă un loc central în volumul „Pe
urmele îngerilor mei”, fiind ilustrată în poezii precum „Atâta iubire”,
„Te iubeam mereu”, „Cât te-am iubit” sau „La poarta inimii”.
Iubirea apare ca experiență totală, uneori luminoasă, alteori dureroasă, dar
întotdeauna definitorie pentru identitatea eului poetic. Ea este evocată cu
sinceritate și delicatețe, într-un limbaj accesibil, dar încărcat de emoție
autentică.
Un alt
element definitoriu al volumului îl reprezintă nostalgia și dialogul cu
trecutul. Poezii precum „Ultima scrisoare”, „Amprente” sau „Tăceri”
sugerează nevoia de recuperare a memoriei afective, dar și acceptarea
inevitabilei estompări a amintirilor. În acest sens, lirica autoarei devine o
formă de salvare prin cuvânt, o încercare de a fixa emoțiile în timp. De
asemenea, poezia este privită ca spațiu al confesiunii și al identității
creatoare, aspect evident în textul „Prin versul meu” sau în poezia „Poezia”,
unde actul scrierii capătă valoare terapeutică și spirituală. Versul devine
locul întâlnirii dintre suflet și lume, dintre trăire și expresie.
Volumul „Pe
urmele îngerilor mei” se încheie cu poezia „Mă
vei găsi mereu”, o poezie de dragoste construită pe metafora prezenței
spirituale permanente a Eu-lui liric, care rămâne aproape de ființa iubită indiferent
de timp, distanță, anotimp sau stare sufletească.Adverbul „mereu” din titlul
poeziei sugerează durata nelimitată a sentimentului autoarei, iar structurarea
în trei strofe cu gândul la prezența eului liric în natură (strofa I);
apropierea afectivă prin ploaie, lumină, noapte (strofa a II-a); și protecția
iubirii în vis și inimă (strofa a III-a). Mesajul poeziei e clar: dragostea
adevărată nu dispare, nu depinde de distanță și te însoțește mereu: „Mă vei
găsi mereu în lacrimi de ninsoare/ Când fulgii te sărută și se topesc de dor,/
Când sufletu-mi îngheață pe prispa așteptării/ Și-n primăveri ploioase când mă
așez pe-un nor.// Cu picături de ploaie ți-oi mângâia obrajii,/ Să simți că-ți
sunt aproape când norii se adună,/ Voi fi mereu lumina vie din lacrimă de apă/
Când umbra nopții tale cu cerul se-ncunună.// Când obosit adormi la sânul
nopții,/ Eu te cuprind cu brațele iubirii mele/ Și mă ascund timid sub haina
vieții tale,/ Ca să-ți pătrund în vise cu licăriri de stele”.
În
concluzie, volumul „Pe urmele îngerilor mei” se remarcă prin
sinceritatea trăirii, muzicalitatea versului și profunzimea tematică. Poezia
Luciei Virginia Pop impresionează prin delicatețea confesiunii și prin modul în
care transformă experiențele personale în expresii lirice universale. Este o
lirică a sufletului sensibil, a memoriei și a timpului interior, care invită
cititorul la reflecție și emoție autentică. Felicitări!
Gelu Dragoș, UZPR


Pe urmele îngerilor mei…
RăspundețiȘtergereastăzi au mai apărut pași.
Pași de lumină, așezați cu grijă pe „Moara lui Gelu”,
acolo unde sufletul se recunoaște în cuvinte.
Mulțumesc pentru această atingere blândă asupra poeziei mele,
pentru felul în care i-ați dat aripi…
Lucía Virginia Pop
Tot ce-am scris este adevarat! Am recenzat volumul dvs cu mare drag!
Ștergere