Poeta Lucia Virginia Pop calcă pe urmele îngerilor ei

Volumul de poezii „Pe urmele îngerilor mei” de Lucia Virginia Pop, editura „Casa Cărților” Baia Mare, editor, redactor de carte și ilustrație copertă Flaviu Claudiu Mihali, ilustrații grafice interior maestrul Vasile Jurje din Cicîrlău,  se înscrie în registrul liricii confesive contemporane, dominată de sensibilitate, introspecție și o profundă meditație asupra timpului, iubirii și memoriei afective. Poezia Luciei Virginia Pop se construiește ca un spațiu interior al trăirilor autentice, în care trecutul și prezentul dialoghează permanent, iar emoția devine principala forță expresivă.

Titlul volumului, „Pe urmele îngerilor mei”, sugerează o dimensiune spirituală discretă, dar constantă. Îngerii pot fi interpretați ca simboluri ale protecției, ale memoriei sau ale idealului interior care călăuzește destinul poetic. Astfel, întregul volum capătă valoarea unui parcurs inițiatic prin emoție și reflecție.

Poeta deschide volumul cu o poezie emoționantă „Îmi pleacă toamna” iar poeta se simte asemeni acestui anotimp, după o dezamăgire în dragoste: „Și-mi pleacă toamna-n fiecare clipă/ Și eu rămân pustie fără frunze/ Și-au înghețat izvoarele cu lacrimi/ Și șoaptele se sting încet pe buze// Tu ai plecat la braț cu frigul toamnei/ Și încă te aud prin glasul ploii/ Mă risipesc ca frunza care moare/ Și plâng cu doruri când se-arată zorii”.

Criticul literar dr. Doina Guriță, în „Prolog”  subliniază faptul că Lucia Virginia Pop este „o voce distinctă și profundă în peisajul poeziei românești contemporane, cunoscută pentru sensibilitatea versurilor sale și profunzimea temelor abordate. Lucia și-a dedicat o parte din viață explorării lumii interioare și exterioare prin poezie, folosindu-și experiențele și emoțiile pentru a crea o artă a cuvântului plină de introspecție și lumină”, remarcând sensibilitatea și profunzimea versurilor sale. Această observație este susținută de tematica dominantă a volumului, în care se regăsesc iubirea, dorul, nostalgia, trecerea timpului și fragilitatea existenței umane. Poezii precum „Îmi pleacă toamna”, „Mi-ești toamna viselor” sau „Parfum de primăvară” evidențiază simbolistica anotimpurilor, transformate în repere afective ale devenirii interioare.

O altă poezie dragă mie, care poate fi considerată „Ars Poetica”, cea numită simplu „Poezia”prezintă relația dintre creator și creație. Imaginarul poetic este complet: vizual („pe aripi de poezie zboară visele” ori „voi scrie pe cerul vieții mele”); auditiv („dansează pe portativul vieții”); afectiv („nectarul iubirii” ori „ sufletul meu îndrăgostit”). Poemul este construit pe metafore simbolice ample, în care aripile simbolizează libertatea spirituală, cerul reprezintă idealul existențial, cântecul – armonia sufletului iar vinul esența trăirii. Ultimele versuri sunt memorabile prin tonul confesiv și sincer al autoarei: „Voi lua cu mine poezia și cântecul/ care niciodată nu plâng”.

Editorul și poetul Flaviu Claudiu Mihali observă că: „Versul catifelat al poetei Lucia Virginia Pop răsună ca o melodie care ne poartă printre amintiri, de la răsărituri prin flori de lumini la apusuri în culori sângerânde valsând, de la plaja mângâiată cu ciudă de valurile mării la pădurea care geme desfrunzirea, decoruri diferite pentru același etern spectacol ~ viața, în diferitele ei ipostaze ~ anotimpuri.(...) Poeziile sunt dominate de un freamăt teluric ce contribuie la senzația copleșitoare de trecere implacabilă a timpului. Putem intui cine va călca pe urmele noastre?” Consider că această dimensiune este vizibilă mai ales în creații precum „Vreau timpul să-l opresc”, „E prea târzie clipa” sau „Doar tâmple albe”, unde eul liric exprimă conștiința efemerității și dorința de a conserva clipele esențiale ale vieții. Timpul devine astfel un adversar tăcut, dar și un martor al transformărilor sufletești.

Tema iubirii ocupă un loc central în volumul „Pe urmele îngerilor mei”, fiind ilustrată în poezii precum „Atâta iubire”, „Te iubeam mereu”, „Cât te-am iubit” sau „La poarta inimii”. Iubirea apare ca experiență totală, uneori luminoasă, alteori dureroasă, dar întotdeauna definitorie pentru identitatea eului poetic. Ea este evocată cu sinceritate și delicatețe, într-un limbaj accesibil, dar încărcat de emoție autentică.

Un alt element definitoriu al volumului îl reprezintă nostalgia și dialogul cu trecutul. Poezii precum „Ultima scrisoare”, „Amprente” sau „Tăceri” sugerează nevoia de recuperare a memoriei afective, dar și acceptarea inevitabilei estompări a amintirilor. În acest sens, lirica autoarei devine o formă de salvare prin cuvânt, o încercare de a fixa emoțiile în timp. De asemenea, poezia este privită ca spațiu al confesiunii și al identității creatoare, aspect evident în textul „Prin versul meu” sau în poezia „Poezia”, unde actul scrierii capătă valoare terapeutică și spirituală. Versul devine locul întâlnirii dintre suflet și lume, dintre trăire și expresie.

Volumul „Pe urmele îngerilor mei” se încheie cu poezia „Mă vei găsi mereu”, o poezie de dragoste construită pe metafora prezenței spirituale permanente a Eu-lui liric, care rămâne aproape de ființa iubită indiferent de timp, distanță, anotimp sau stare sufletească.Adverbul „mereu” din titlul poeziei sugerează durata nelimitată a sentimentului autoarei, iar structurarea în trei strofe cu gândul la prezența eului liric în natură (strofa I); apropierea afectivă prin ploaie, lumină, noapte (strofa a II-a); și protecția iubirii în vis și inimă (strofa a III-a). Mesajul poeziei e clar: dragostea adevărată nu dispare, nu depinde de distanță și te însoțește mereu: „Mă vei găsi mereu în lacrimi de ninsoare/ Când fulgii te sărută și se topesc de dor,/ Când sufletu-mi îngheață pe prispa așteptării/ Și-n primăveri ploioase când mă așez pe-un nor.// Cu picături de ploaie ți-oi mângâia obrajii,/ Să simți că-ți sunt aproape când norii se adună,/ Voi fi mereu lumina vie din lacrimă de apă/ Când umbra nopții tale cu cerul se-ncunună.// Când obosit adormi la sânul nopții,/ Eu te cuprind cu brațele iubirii mele/ Și mă ascund timid sub haina vieții tale,/ Ca să-ți pătrund în vise cu licăriri de stele”.

În concluzie, volumul „Pe urmele îngerilor mei” se remarcă prin sinceritatea trăirii, muzicalitatea versului și profunzimea tematică. Poezia Luciei Virginia Pop impresionează prin delicatețea confesiunii și prin modul în care transformă experiențele personale în expresii lirice universale. Este o lirică a sufletului sensibil, a memoriei și a timpului interior, care invită cititorul la reflecție și emoție autentică. Felicitări!

Gelu Dragoș, UZPR