Niciodată nu am folosit cuvântul „țăran” cu sens peiorativ, niciodată nu am ofensat țăranii și nu i-am considerat inferiori. Dimpotrivă. Pe cine pune pe seama mea acuze că aș umili sau ofensa pe cineva folosind cuvântul țăran îl poftesc să citească miile de pagini scrise de mine și să citeze acele cuvinte. Îl asigur că nu va găsi niciunde nicio propoziție, nicio sintagmă de a mea care să ofenseze țărănimea sau alte categorii sociale. Da, pentru persoane, cu viziune culturală limitată, cuvântul „țăran” sună, poate, cumva peiorativ și ofensator, dar nicidecum și niciodată pentru mine.
Am origini țărănești și mă mândresc cu aceasta. Dincolo de acest fapt, am străbuni învățători în ambele ramuri ale familiei – învățători în comunitățile țărănești din care proveneau, din aceia vechi, formați în celebre „școli ardelene” (Gherla și Blaj) prin care Mișcarea Iluministă de la 1700 a emancipat Transilvania ridicând-o din ceața resemnărilor de toate felurile, la conștiința de sine, etnică și națională, la standarde culturale, mentalitare și sociale necesare afirmării naționale. Școala Ardeleană i-a făcut pe înaintașii mei conștienți de propriile valori și drepturi și că învățătura, nu bâta și nici invidia, este o formă de emancipare.
Sunt și am fost mereu încântată de bogăția și de frumusețea lumii țărănești în care am copilărit și a familiilor din care mă trag. Frumusețe și bogăție, pentru că viața alor mei era fundamentată pe credință, pe muncă, educație și pe cunoaștere. Statutul de țăran nu era deloc incompatibil cu educația, cultura și, of! - nici cu bunul simț și cu respectul semenilor. S-a întâmplat uneori să nu găsesc aceste valori suficient de pregnante, la unii cetățeni așa-zis „urbani”.
Desigur o parte din bunicii mei au avut și onoarea de a fi fost „chiaburi”, „exploatatori”, batjocoriți tocmai de inși pe care-i ajutaseră, din aceia agreați de noua clasa socială ce se instala prin deceniul 6. O colegă chiar mi-a strigat prin clasa a doua, când era să primesc cravata de pioner, „chiaburoaie!” iar eu am mers acasă plângând și, întrebând-o pe mama mea ce e „chiaburoaie”, am primit răspunsul de la bunicul meu: „Dacă tu ești chiaburoaie, spune-i că ea e coldușă.” Evident că mai târziu am înțeles termenii. Numai că nu aș fi îndrăznit să-i spun vreo poreclă, vreun cuvânt ofensator niciunui coleg.
Niciodată nu am folosit și nu folosesc cuvântul „țăran” în sens negativ – o fac unii cetățeni urbani și, culmea, tocmai cei cărora cultura personală și oamenii de cultură nu le inspiră niciun respect. În mintea acelora cuvântul „țăran” sună peiorativ și umilitor, însă nicidecum în accepția mea. Există persoane care pretind că știu tot și că au dreptul să năvălească peste ideile și proiectele altora cu ale lor, tocmai ca să le împiedice demersurile.
Pretind celor suspicioși și cu atitudini extremiste, să nu pună pe seama mea ideea că aș disprețui țăranii, sau pe alți cetățeni. Citiți miile de pagini scrise de mine și aflați dacă eu disprețuiesc sau eufemizez pe cineva – Oh, da, pe ticăloșii și oamenii lipsiți de caracter, îi resping cu tărie.
Țăranii români sunt clasa din care provine (mai) toată elita României. Toți academicienii, universitarii, intelectualii, mai ales cei din Transilvania – nu dau aici exemple, toți profesioniștii din domenii diverse au fost cu generații înainte, la originea lor, țărani... Stră-străbunicii, bunicii și părinții foarte multor cetățeni urbani de cea mai bună calitate au fost țăranii. Am fost emoționată și încântată când președintele Academiei Române, Prof. Universitar Ioan Aurel Pop, într-o conferință în Aula Universității de Nord din Baia Mare, spunea că elita academică și universitară a României este de origine țărănească, vine din satele României.
Încă ceva: acel popor de țărani a fost de o calitate morală excepțională din care azi se pare că am fi în cădere liberă.
Discursurile de recepție la Academia Română ale câtorva iluștri scriitori români: Lucian Blaga - Elogiul satului românesc; Liviu Rebreanu - Laudă țăranului român; Mihail Sadoveanu - Poezia populară - indcă și ele cui datorăm valorile preluate și transmise de la o generație la alta.
DE CITIT MAI JOS POEMELE DEDICATE de poetul și profesorul IOAN FILIP înaintașilor și rudeniilor, consătenilor săi din Lăschia:
ȚĂRANII I
Țăranii – semințele acestui pământ,
Pe ei se seamănă, pe ei se ară!
Și-n holda ce-și leagănă spicele-n vânt,
Eu pe țăran îl văd prima oară…
Prin sihla mileniilor urcă domol
Cu turma, cu pruncii, cu carul,
Unul altuia-și trec pe răzor
Cu pâinea, și vorba și harul.
Tulburi puhoaie au curs peste ei,
Și tot au rămas ctitorind lângă vatră,
Statornici ca piatra, fibră de stei –
Osul sortit să răzbată…
Țăranii – semințele acestui pământ
Iau drumuri spre lume din sate,
Din noua lor glie fac sfânt legământ,
Ei prind să dea rod în Cetate.
Columnă istoria își înalță prin ei
Și-s mulți și puternici! Oh, neamul…
Ștefan, Alexandru, Ioan și Andrei –
De-ai mei sunt, cum râul, cum ramul…
RUSTICĂ
E-un sat în țara asta, un colț uitat din nord,
Pe-o vale cum e raiul, pe-o apă fără nume,
Cu plopii plini de foșnet, tremurători sub bolți,
Unde, copil, deschis-am eu ochi mirați la lume.
E-un sat în țara asta și nu pot să vă spun
Cât dor adânc în suflet de glia lui mă leagă!
Căci orișiunde pașii mi i-aș purta pe drum,
Mă-ntorc la el și acolo ființa mea-i întreagă.
Aici se petrecură din vremi în vremi ai mei
Și zestrea mi-o lăsară hrisovul lor, în luncă,
Să-i port țărânei cinste, muncind-o cu temei
Și-api s-au dus să tragă o brazdă-n noaptea lungă.
E-un sat în țara asta, prieteni, cum vă spun,
Cât dor adâmnc în suflet de glia lui mă leagă,
Că orișiunde-n viață de-ncerc să mă adun,
Mă-ntorc în sat și-acolo Ființa mea-i întreagă.
dr. Terezia FILIP
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu