Care este mai rea: vremea meteorologică, vremea politică sau vremea sub cârma altora?

Vai de poporul care trăiește sub toate acestea!

 

dr. N. Grigorie Lăcrița

 

Cuprins

1. Vremea și vremurile

2. Vremea meteorologică – încercarea naturii

3. Vremea politică – când conducerea devine o povară

4. Vremea sub cârma altora – pericolul pierderii autonomiei

5. Care dintre cele trei forme ale vremii este mai rea?

6. Vai de poporul care le înfruntă pe toate deodată!

7. Când poezia devine strigăt de durere pentru țară

8. Ce putem face pentru ca vremea să nu ne înfrângă?

9. Concluzie

Bibliografie

 

1. Vremea și vremurile

 

Viața unui popor este influențată de multe împrejurări, unele independente de voința sa, altele generate chiar de cei care îl conduc. Dintre acestea, trei forme ale „vremii” merită o atenție deosebită: 1) vremea meteorologică, 2) vremea politică și 3) vremea în care un popor ajunge să trăiască sub cârma altora.

La prima vedere, comparația poate părea neobișnuită. Ce legătură există între furtunile naturii, furtunile politice și situația unei țări a cărei direcție ajunge să fie influențată sau hotărâtă din afara granițelor sale?

Legătura este mai profundă decât pare. Toate trei pot afecta viața oamenilor, siguranța lor, bunăstarea și speranțele de viitor. Deosebirea constă în cauzele lor, în posibilitatea de a le preveni efectele și, mai ales, în puterea pe care o avem de a le schimba cursul.

Nu întâmplător, cronicarul Miron Costin scria, acum mai bine de trei secole: „Nu sunt vremile sub cârma omului, ci bietul om sub vremi.”

 

2. Vremea meteorologică – încercarea naturii

 

Vremea meteorologică este manifestarea fenomenelor naturale. Ploaia, seceta, gerul, canicula, furtunile și inundațiile pot aduce atât binecuvântare, cât și suferință.

O ploaie la vremea potrivită poate salva recolta, în timp ce o ploaie torențială poate distruge gospodării, drumuri și terenuri agricole. O iarnă obișnuită face parte din ciclul naturii, dar un ger extrem poate pune în pericol vieți omenești.

Natura nu ține seama de simpatiile noastre politice, de promisiunile electorale sau de funcțiile celor aflați la conducere. Fenomenele meteorologice nu fac diferențe între bogați și săraci, între guvernanți și cetățeni.

Iar natura a ucis mult în istoria noastră. În mai 1970, inundațiile au lovit aproape jumătate din țară, au luat sute de vieți și au lăsat zeci de mii de oameni fără adăpost. Cutremurul din 4 martie 1977, deși nu ține de vreme, ci de puterea pământului, a ucis peste o mie cinci sute de oameni într-un singur minut. Iernile cu viscole care au îngropat sate întregi, secetele care au pârjolit recoltele, grindina care a distrus într-o oră munca unui an au fost, pentru țăranul român, adevărate urgii.

Nici alte popoare nu au fost cruțate. Irlanda a pierdut, în Marea Foamete din 1845–1849, aproximativ un milion de oameni, iar alt milion a emigrat. În anii '30, furtunile de praf din Marile Câmpii ale Statelor Unite au alungat de pe pământurile lor sute de mii de fermieri. Ciclonul din 1970 din Pakistanul de Est, actualul Bangladesh, și tsunamiul din 2004 din Oceanul Indian au ucis, fiecare, sute de mii de oameni.

Totuși, efectele lor nu depind exclusiv de intensitatea fenomenelor naturale. Ele sunt influențate și de capacitatea societății de a se pregăti, de calitatea infrastructurii, de organizarea intervențiilor și de responsabilitatea autorităților.

O calamitate naturală nu poate fi întotdeauna împiedicată, dar urmările ei pot fi, în anumite limite, reduse.

De aceea, nu numai natura trebuie privită atunci când se produce un dezastru. Trebuie analizat și modul în care oamenii s-au pregătit pentru a-l înfrunta.

 

3. Vremea politică – când conducerea devine o povară

 

Dacă vremea meteorologică este determinată de fenomenele naturii, vremea politică este influențată în mare măsură de deciziile oamenilor.

O țară poate avea resurse naturale, oameni harnici, specialiști bine pregătiți și un potențial economic important. Cu toate acestea, cetățenii săi pot ajunge să trăiască în sărăcie, nesiguranță și neîncredere atunci când instituțiile funcționează prost, resursele sunt administrate ineficient, iar deciziile publice nu răspund interesului general.

Politica poate crea condițiile dezvoltării, dar poate și amplifica problemele existente. Poate încuraja munca, inițiativa și responsabilitatea sau poate favoriza risipa, nepotismul și neîncrederea în instituții.

Atunci când promisiunile nu sunt urmate de rezultate, când responsabilitatea este evitată și când interesul public este subordonat intereselor de grup, cetățenii ajung să suporte consecințele.

În asemenea împrejurări, oamenii nu mai sunt apăsați numai de greutățile firești ale vieții, ci și de povara unor decizii care ar fi putut fi mai bine gândite și administrate.

Cea mai grea formă a acestei vremi este dictatura criminală. Regimul comunist a umplut închisorile de la Sighet, Aiud, Gherla și Pitești cu oameni nevinovați, a trimis zeci de mii de deținuți la munca de exterminare de la Canalul Dunăre–Marea Neagră, unde mulți și-au pierdut viața, și a smuls țăranilor pământul prin colectivizarea forțată. În anii '80, românii au trăit în frig, în întuneric și la cozi interminabile, în timp ce produsele țării erau exportate. Iarna anilor 1984–1985 a rămas în memoria multora ca iarna în care oamenii au înghețat în propriile apartamente.

Aceeași vreme a lovit și alte popoare. Germania nazistă și-a persecutat mai întâi propriii cetățeni – adversari politici, evrei, oameni cu handicap –, închizându-i în lagăre sau lipsindu-i de drepturi, iar apoi a adus război și moarte întregii Europe. În Uniunea Sovietică, milioane de oameni au trecut prin lagărele Gulagului. În Cambodgia, regimul khmerilor roșii a dus, între 1975 și 1979, la moartea a aproape un sfert din populația țării.

Spre deosebire de vremea meteorologică, vremea politică poate fi schimbată prin participare civică, alegeri, control democratic, instituții funcționale și asumarea răspunderii de către cei care conduc.

Așadar, atunci când vremea politică devine rea, nu este suficient să ne plângem de ea. „Trebuie să înțelegem cauzele și să acționăm cu toții pentru îndreptarea lor.”

 

4. Vremea sub cârma altora – pericolul pierderii autonomiei

 

Mai gravă poate deveni situația atunci când un popor nu mai are libertatea efectivă de a-și hotărî singur direcția de dezvoltare.

Istoria noastră cunoaște bine această vreme. Timp de peste un secol, domnitorii fanarioți și-au cumpărat tronurile de la Constantinopol și și-au recuperat banii storcând țara. După 1944, România a plătit Uniunii Sovietice despăgubiri de război uriașe, iar prin societățile mixte numite „Sovromuri” bogățiile țării – petrolul, lemnul, uraniul – au luat drumul Răsăritului. Trupele sovietice au rămas pe teritoriul nostru până în 1958.

Alte popoare au cunoscut aceeași soartă. Polonia, împărțită între vecinii ei, a dispărut de pe hartă timp de 123 de ani. India a trăit aproape două secole sub dominație britanică. Aproape întreaga Africă a fost colonizată,iar în Congo, care între 1885 și 1908 a fost – oricât de greu de crezut – proprietatea personală a regelui Leopold al II-lea al Belgiei, milioane de oameni au murit în exploatarea cauciucului.

Nicio țară nu trăiește complet izolată. Statele cooperează, fac schimburi comerciale, încheie tratate, participă la alianțe și își asumă angajamente internaționale. Cooperarea nu înseamnă, prin ea însăși, pierderea independenței. Dimpotrivă, atunci când este construită pe respect reciproc și avantaje echilibrate, ea poate aduce securitate, prosperitate și oportunități.

Problemele apar atunci când dependențele devin excesive, când interesele naționale sunt neglijate sau când o țară ajunge să aibă prea puține posibilități reale de a-și stabili propriile priorități.

Într-o asemenea situație, independența formală poate exista, dar libertatea de decizie se poate restrânge. Hotărârile interne ajung să fie influențate puternic de presiuni externe, iar costurile unor decizii pot fi suportate de cetățeni care nu au avut posibilitatea de a le evalua ori de a le contesta în mod real.

De aceea, este important să distingem între cooperare și subordonare, între solidaritate și dependență, între un parteneriat avantajos și unul ale cărui costuri depășesc beneficiile.

Despre felul în care un așa-zis «parteneriat strategic» poate ascunde, de fapt, o formă de subordonare, am scris pe larg în articolul „«Parteneriatul strategic», mijlocul prin care se realizează «colonialismul modern»” (vezi Bibliografie).

Suveranitatea nu înseamnă să nu depinzi niciodată de nimeni. Înseamnă să păstrezi capacitatea de a decide, de a negocia și de a-ți apăra interesele legitime.

Un popor trebuie să știe cu cine colaborează, ce obligații își asumă, ce beneficii obține și ce riscuri acceptă. Mai presus de toate, trebuie să existe transparență, responsabilitate și respect față de voința cetățenilor.

Astăzi a apărut o formă nouă de stăpânire străină, mai greu de văzut: stăpânirea digitală.

Ea nu vine cu armate și nu cere tribut, ci intră în viața noastră pe ușa telefonului și a calculatorului.

Câteva companii din foarte puține țări controlează rețelele sociale, motoarele de căutare, serviciile în care ne păstrăm datele și, mai nou, sistemele de Inteligență Artificială.

Ele știu despre noi uneori mai mult decât știm noi înșine și pot influența ce citim, ce cumpărăm și chiar ce credem.

Un popor care nu are niciun control asupra acestor tehnologii riscă să ajungă, fără să-și dea seama, din nou sub cârma altora.

Nu tehnologia în sine este rea, ci dependența totală de ea, fără nicio putere de decizie proprie.

Căci un popor care nu-și mai poate hotărî în mod real propriul drum riscă să piară ca popor.

 

5. Care dintre cele trei forme ale vremii este mai rea?

 

Dacă ar fi să le comparăm, vremea meteorologică este, în general, cea mai ușor de identificat. Îi putem observa manifestările, îi putem urmări evoluția și ne putem pregăti, în anumite limite, pentru efectele sale.

Vremea politică este mai complicată, deoarece cauzele și consecințele ei sunt legate de decizii omenești, interese, instituții și raporturi de putere. Ea poate fi îmbunătățită, dar numai dacă există voință, competență și responsabilitate.

Vremea sub cârma altora poate fi și mai periculoasă atunci când restrânge capacitatea unui popor de a-și schimba singur direcția. În acest caz, nu este afectată doar bunăstarea prezentă, ci și libertatea de a alege viitorul.

Totuși, nu există o ierarhie valabilă în orice împrejurare. O catastrofă naturală poate provoca pierderi imense de vieți omenești, iar o criză politică poate avea consecințe dramatice.

De asemenea, cooperarea internațională poate proteja o țară, iar pe alta o poate slăbi.

Ceea ce contează este gravitatea efectelor, posibilitatea de a le preveni și capacitatea oamenilor de a interveni pentru a-și apăra viața, libertatea și interesele.

Cea mai grea situație apare atunci când toate cele trei forme ale vremii se suprapun.

 

 

6. Vai de poporul care le înfruntă pe toate deodată!

 

Să ne imaginăm un popor lovit de secetă, inundații sau alte fenomene naturale, care se confruntă, în același timp, cu o guvernare lipsită de eficiență și cu dependențe externe ce îi limitează posibilitățile de acțiune.

Din păcate, istoria nu ne obligă să ne imaginăm. Exemplul cel mai cumplit din istoria noastră recentă este foametea din 1946–1947. Seceta a distrus recoltele în Moldova. În același timp, țara plătea despăgubiri de război și întreținea armata sovietică de ocupație, iar comuniștii, aduși la putere cu sprijin străin, falsificau alegerile din noiembrie 1946. Natura, politica și stăpânirea străină s-au unit împotriva unui popor deja sărăcit de război. Zeci de mii de oameni au murit de foame.

Tot așa, Marea Foamete din Irlanda nu a fost doar opera naturii. În timp ce mana distrugea cartofii, din Irlanda, aflată sub stăpânire britanică, se exportau în continuare alimente. Și acolo, natura, politica și stăpânirea străină s-au unit împotriva unui popor.

Într-o asemenea situație, dificultățile se pot amplifica reciproc. Dezastrele naturale afectează economia, deciziile politice greșite pot întârzia refacerea, iar lipsa unei capacități suficiente de decizie poate îngreuna stabilirea unor soluții potrivite intereselor naționale.

Cetățeanul obișnuit ajunge să suporte consecințele, chiar dacă nu el a provocat toate aceste probleme.

El plătește pentru pagubele produse de natură, pentru erorile celor care administrează treburile publice și, uneori, pentru consecințele unor decizii asupra cărora are prea puțină influență.

Într-un asemenea context, neputința poate deveni la fel de apăsătoare ca lipsurile materiale. Oamenii încep să creadă că nimic nu se poate schimba, că viitorul este hotărât de alții și că singura lor opțiune este să se adapteze.

Tocmai această resemnare trebuie evitată.

Un popor nu poate controla toate fenomenele naturii, dar își poate îmbunătăți pregătirea pentru situații de criză.

Nu poate elimina toate greșelile politice, dar poate lupta pentru transparență și răspundere.

Nu poate trăi fără relații externe, dar poate urmări ca acestea să fie construite pe respect reciproc și pe apărarea intereselor sale legitime.

 

7. Când poezia devine strigăt de durere pentru țară

 

De-a lungul timpului, suferințele unei țări, dezamăgirile provocate de conducători și sentimentul nedreptății au devenit teme ale literaturii. Poezia a exprimat adesea ceea ce oamenii simțeau, dar nu reușeau întotdeauna să spună în limbajul obișnuit.

Eminescu a cuprins durerea stăpânirii străine în versurile „Doinei”:

„De la Nistru pân' la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.”

În același context se înscriu versurile atribuite lui Alexandru Vlahuță, din poezia „Cârmacii”, care exprimă o revoltă puternică față de cei considerați răspunzători pentru suferințele țării:

„[…] Vai, nenorocită țară, rele zile-ai mai ajuns!
A lor gheare-nfipte-n pieptu-ți, fără milă l-au străpuns
Și-n bucăți împart, infamii, carnea ta, avutul tău!
Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,
Ăști nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi,
Țin a tale zile-n mână, ș-a ta cinste sub călcâi.
Și călări pe tine, țară, se cred zei aceste bestii, […]”

Aceste versuri exprimă, printr-un limbaj poetic vehement, durerea provocată de sentimentul că țara și avutul său sunt nedreptățite de cei care ar trebui să le apere.

Într-o notă proprie, aceeași neliniște față de soarta României este exprimată în următoarele versuri:

„Românie, Românie,
te făcură colonie,
fără nicio bogăție,
iar acum vor să te sfâșie,
printr-o așa-zisă frăție,
până la dispariție.”
(N. Grigorie Lăcrița)

Aceste versuri reprezintă o exprimare polemică și o formă de protest poetic. Ele transmit teama că interesele țării ar putea fi sacrificate și că relațiile prezentate drept solidaritate ar putea ascunde raporturi inegale.

Desigur, asemenea afirmații trebuie judecate și prin prisma faptelor concrete. Sentimentul patriotic nu ne scutește de analiza lucidă, după cum analiza lucidă nu presupune renunțarea la dreptul de a critica și de a acționa.

Important este ca dragostea de țară să nu rămână doar un sentiment exprimat în cuvinte, ci să se manifeste prin preocuparea pentru bunăstarea oamenilor, pentru instituții responsabile și pentru libertatea de decizie a României.

 

8. Ce putem face pentru ca vremea să nu ne înfrângă?

 

Nu putem schimba natura după bunul nostru plac. Putem însă să ne pregătim mai bine pentru efectele ei, să construim infrastructură rezistentă și să organizăm intervenții eficiente.

Nu putem pretinde că politica va fi lipsită de greșeli. Putem însă cere competență, transparență, respectarea legii și asumarea răspunderii. Putem participa la viața publică și putem judeca oamenii aflați la conducere după fapte, nu numai după promisiuni.

Nu putem elimina toate dependențele externe. Putem însă urmări diversificarea relațiilor economice, consolidarea capacităților interne și negocierea unor acorduri care respectă interesele legitime ale țării.

Pentru România, aceasta înseamnă să folosească în mod responsabil resursele de care dispune, să investească în educație și economie, să-și întărească instituțiile și să păstreze un echilibru între cooperarea internațională și autonomia decizională.

Independența nu se apără numai prin declarații solemne. Ea se consolidează prin instituții funcționale, economie capabilă să susțină nevoile societății, cetățeni informați și conducători care înțeleg că funcțiile publice presupun obligații, nu privilegii nelimitate.

În același timp, niciun popor nu-și poate apăra viitorul dacă renunță la gândirea critică, dacă acceptă dezinformarea sau dacă se lasă condus exclusiv de teamă și resentimente.

Avem nevoie de luciditate, de responsabilitate și de curajul de a ne pune întrebări incomode.

 

9. Concluzie

 

Care este mai rea: vremea meteorologică, vremea politică sau vremea sub cârma altora?

Vremea meteorologică poate distruge recolte și gospodării.

Vremea politică poate slăbi încrederea, poate risipi resurse și poate împovăra generații.

Vremea sub cârma altora poate deveni primejdioasă atunci când un popor își pierde capacitatea de a-și hotărî singur viitorul.

Dar cea mai grea încercare este aceea în care toate trei se întâlnesc, iar cetățenii se simt lipsiți atât de protecție, cât și de puterea de a schimba lucrurile.

Natura produce fenomene pe care nu le putem controla în întregime. În schimb, felul în care ne organizăm, ne conducem și ne apărăm interesele depinde, într-o măsură importantă, de alegerile noastre.

Natura nu ne întreabă dacă suntem pregătiți pentru furtună.

Politica ne arată cât de bine sau cât de rău ne-am organizat pentru a-i face față.

Iar dependența de voința altora ne poate lua chiar puterea de a ne alege singuri drumul.

Fiecare cititor, din orice colț al lumii, poate găsi în istoria țării sale cel puțin una dintre aceste trei vremi. Unii le-au cunoscut pe toate. Filosoful George Santayana avertiza că cei care nu își amintesc trecutul sunt condamnați să-l repete. De aceea merită să ne amintim aceste vremi.

Pentru noi, românii, această chemare a memoriei a fost rostită cu durere într-o scrisoare deschisă atribuită Părintelui Iustin Pârvu:

„Popor român, sper ca măcar acum, să îți amintești cine ai fost, cine ești și poate așa vezi încotro te îndrepți! Ești singurul popor european care trăiește încă acolo unde s-a născut. Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puțin, nu știu – dar știu că ești unic în Europa, această Europă care te lovește, te jignește și te umilește. De ce o lași să facă asta, când tu ești singurul popor născut, crescut și educat în granițele sale?…”

Un popor nu poate porunci vremii să fie bun, dar are datoria să nu-și lase viitorul la voia întâmplării, a incompetenței sau a voinței altora.

Vai de poporul care trăiește sub toate acestea!

 

Bibliografie

N. Grigorie Lăcrița, „«Parteneriatul strategic», mijlocul prin care se realizează «colonialismul modern»”, publicat, printre altele, în:
– Jurnalul Bucureștiului: https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/parteneriatul-strategic-mijlocul-prin-care-se-realizeaza-colonialismul-modern-cu-jurnalul-bucurestiului-publicatie-cultural-educationala-si-stiintifica/
– Gândește.org: https://gandeste.org/analize-si-opinii/conf-univ-dr-n-grigorie-lacrita-parteneriatul-strategic-mijlocul-prin-care-se-realizeaza-colonialismul-modern/133699/
– Amos News: https://www.amosnews.ro/parteneriatul-strategic-mijlocul-prin-care-se-realizeaza-colonialismul-modern/