de Gheorghe Pârja
Mă uit la lumea din jur și nu-mi vine să mă
oglindesc în toate cuvintele ei. Încerc să privesc partea plină a paharului. Am
căzut de acord cu mine să mă străduiesc să înțeleg lumea așa cum este. Că îmi
place, că nu-mi place. Sunt supus vitezei ei. De multe ori mă lasă în urmă,
adică nu-i mai țin cadența. Ba mă întristez, ba îmi dau curaj. Sunt sfătuit să
gândesc pozitiv. Ușor de zis, mai greu de făcut, răspund eu. Vin întrebările.
Ce reazem mai am? Oare sunt depășit de vreme? Cine mă apără?, vorba poetului
Pituț. Adeseori îmi răspund: apără-te singur! Singurătatea, cât ar fi ea de
sonoră, nu mă liniștește. Iar mă întorc și privesc lumea în detaliile ei. Caut
frânturi care să mă bucure. Ocolesc cuvintele colțuroase. Stările care nu sunt
unse cu parafină. Cum erau șlepurile care coborau, pe vremuri, lemnele la
Crivin. Nu mi-am părăsit merindea sufletească, dobândită în cei șapte ani de
acasă. Adică să mulțumesc oamenilor pentru binele făcut, să respect prietenia,
să nu fac rău cu voia mea, să respect aproapele. Să las loc de bună ziua.
Cu aceste porunci interioare, care nu m-au părăsit,
adesea mă întorc împăcat acasă. La ce-mi folosesc astăzi? Mă feresc să trăiesc
intens dramele lumii, că nu-mi fac bine. Uneori reușesc, alteori nu. Îmi aduc
aminte de profesorul meu de istorie, din facultate, care, fiind jefuit de
portmoneu, a murit întristat de strâmbătatea lumii, în timp ce dădea declarație
în fața oamenilor de ordine. Cum să se fure în țara asta? Mă lovesc și pe mine,
adesea, gesturi omenești de parcă ar fi valurile care lovesc în zidurile
Mănăstirii Argeșului. Recent m-am întâlnit cu o persoană care dorea să intre
în magazinul cu pâine. Fiind la îndemână, îi deschid ușa să intre. Trece de
parcă i-aș fi fost dator să-i fiu ușier. Niciun gest de mulțumire. Mărunțișuri,
o să-mi spuneți.
Am uitat povestea după ce m-am văzut și eu cu pâinea
în plasă. Da, lumea e grăbită. Cum sunt un cumpărător consecvent, intru des în
magazinele din preajma casei. După tejghea, de obicei tinere și tineri. De o
vreme încoace, după ce le mulțumesc pentru oficiul făcut, mi se răspunde
afabil: cu tot dragul! Inițial, am crezut că este vorba doar de o tânără
cuprinsă de politețe. În fiecare dimineață trec prin fața chioșcului de ziare.
Cumpăr presa și mulțumesc. Doamna, cu o bunăvoință evlavioasă, îmi răspunde:
cu tot dragul! Am început să fiu atent la acest răspuns politicos. Mă duc la un
market, unde este lume grăbită. Oameni la rând, coșuri pline, marfă pusă pe
banda rulantă, tânăra sau tânărul sunt aglomerați. Te-ai aștepta să intri în
ritmul bandei rulante. Cumpărătorii au la îndemână politețea. Ți se răspunde cu
atenție: cu tot dragul!
Asta mi se întâmplă de o vreme încoace. Le enumăr
aici și pe farmacistele de la „Catena”, de lângă „Fragus”, Bulevardul Unirii
din Baia Mare! Da, fac reclamă cuvintelor de inimă bună, care ne bucură
sufletul. Că și la „Fragus” întâlnesc aceeași elegantă adresare, care ne
luminează viața. Mai sunt locuri în care ziua bună se cunoaște din vorba dulce.
Mă întreb unde au învățat oamenii frumoasa expresie? Am sentimentul că au
absolvit toți aceeași școală. Să folosească această odihnitoare expresie pentru
sufletul nostru. Este cea mai adecvată invitație de a mai trece pragul acestor
firme. Când aud această expresie declar o zi bucuroasă. Niciodată nu i-am
întrebat pe acești tineri unde au învățat această formulă de a liniști omul. Să
depășească relația rece dintre bani și marfă. Nu sunt cazuri izolate, ci au
darul de a fi un fenomen.
Fericit fenomen într-o lume care, parcă, și-a
pierdut busola. Acestor tineri care ne înfrumusețează viața, cu trei cuvinte
frumoase, li se cuvine admirația noastră. Frânturile agitate ale unei zile pot
fi astfel liniștite. Practica politeții la casa de marcat este o atitudine de
marcă și respect pentru noi, cei mulți. Cu o condiție: să spui cuvântul
mulțumesc! Și vei auzi frumoasa expresie care îți va colora ziua. Acest text se
referă la cei admirabil de eleganți. Despre alții, altădată. Că multe vorbe
buruienoase aud în vălmășagul străzii. În acest text le-am ocolit. Doamne, cât
de puțin îi trebuie omului să fie fericit! Câteva cuvinte potrivite. Cuvinte de
inimă bună. Am auzit un sfat de luat în seamă: chiar dacă lumea asta e pe dos,
noi îndrăznim să vorbim frumos! Că vorba dulce mult aduce! O viață de om am
cultivat cuvintele alese, nu am cum să nu prețuiesc farmecul și sănătatea lor.
Cuvintele frumoase sunt vindecătoare. Cu tot dragul…

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu