— O cunosc, Măria Voastră! Este considerată una dintre primele mari construcții ale prozei românești. Un roman alegoric cu o structură intelectuală complexă.
— Roman? repetă Cantemir. Așadar, oamenii viitorului au găsit un nume pentru ceea ce am încercat eu să construiesc!
— Da. Și o consideră o operă de mare originalitate.
Cantemir zâmbi satisfăcut. Apoi scoase alt manuscris.
— Iar aici se află Divanul sau Gâlceava Înțeleptului cu Lumea. O dispută despre suflet, virtute, ispite și adevăr.
Sandu răsfoi paginile cu emoție.
— Această lucrare demonstrează că literatura română nu s-a născut dintr-o dată, ci s-a format printr-un proces îndelungat, în care reflecția filosofică a avut un rol esențial.
— Foarte bine spus! Dar spune-mi, străine, ce alte cărți au supraviețuit în viitor?
Sandu începu să enumere: — Descriptio Moldaviae, lucrarea dumneavoastră despre geografia, organizarea politică, obiceiurile și cultura Moldovei. Apoi Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, în care susțineți originea latină și continuitatea românilor. Mai sunt lucrările dumneavoastră de muzicologie și filosofia naturii.
La auzul cuvintelor despre Hronic, Cantemir se apropie de el.
— Aceasta este una dintre cele mai importante preocupări ale mele. Am vrut să demonstrez că românii au o istorie și o origine comună. Că nu suntem un popor apărut din întâmplare, ci purtăm în limbă și în sânge memoria Romei.
— În timpul meu, Măria Voastră, această idee a devenit unul dintre fundamentele conștiinței naționale.
— Și limba? Cum vorbește poporul meu după trei sute de ani?
Sandu zâmbi.
— Românește, Măria Voastră! Limba a evoluat, s-a îmbogățit, a devenit instrumentul unei literaturi impresionante. A dat poeți precum Eminescu, Creangă, Coșbuc, Arghezi, Blaga, Bacovia și Nichita Stănescu.
— Eminescu? întrebă Cantemir.
— Cel mai mare poet al românilor, după aprecierea multora.
— Atunci trebuie să fi fost un om care a înțeles legătura dintre cer și pământ!
— Așa este. A scris despre iubire, timp, cosmos, istorie și condiția omului.
Cantemir privi către fereastră.
— Mă bucur că limba noastră a dat asemenea oameni.
Deodată, ușa salonului se deschise.
Un bărbat înalt, cu uniformă militară, intră în încăpere. Avea o privire autoritară și un mers hotărât.
— Dimitrie! Trebuie să discutăm despre situația Moldovei!
Sandu se ridică instinctiv.
Îl recunoscu din portrete. Era țarul Petru cel Mare.
— Cine este acest om? întrebă țarul, arătând spre Sandu.
— Un scriitor venit din viitor, răspunse Cantemir.
Petru izbucni în râs.
— Din viitor? Atunci poate știe cine va câștiga războaiele!
Sandu își păstră calmul.
— Știu că Rusia va deveni un mare imperiu, dar și că istoria ei va fi plină de contradicții.
Țarul îl privi cu interes.
— Și ce se va spune despre mine?
— Că ați modernizat Rusia, că ați întemeiat Sankt Petersburg, că ați întărit armata și flota. Dar și că ați condus cu o mână de fier.
Petru se întoarse spre Cantemir.
— Vezi, Dimitrie? Posteritatea mă va judeca și pe mine.
— Pe toți ne va judeca, răspunse principele.
Sandu interveni:
— Măria Voastră, dacă îmi permiteți, aș vrea să vă întreb ceva, țarule. Când ați încheiat alianța cu domnul Moldovei, ați urmărit cu adevărat independența acestei țări sau ați urmărit în primul rând extinderea puterii rusești?
Petru se opri.
Pentru prima dată, chipul său păru lipsit de siguranță.
— Un conducător nu poate fi numai idealist, spuse el. El trebuie să fie strateg.
— Dar popoarele nu sunt simple piese pe tabla de șah a imperiilor!
În încăpere se lăsă o tăcere apăsătoare. Cantemir îl privi pe Sandu cu o expresie greu de descifrat.
— Ai venit dintr-un timp în care oamenii au învățat să vorbească despre libertate. Dar spune-mi, au învățat și să o apere?
Sandu nu găsi imediat răspunsul.
Petru ieși din salon fără să mai spună nimic.
După plecarea țarului, Cantemir îl conduse pe Sandu într-o încăpere secretă.
În mijloc se afla o masă rotundă, iar deasupra ei plutea un glob luminos. Nu era un glob obișnuit, ci unul în care se vedeau imagini mișcătoare.
— Ce este acesta? întrebă Sandu.
— Biblioteca timpului. Aici se pot vedea trecutul, prezentul și viitorul, fără ca omul să le poată schimba.
Cantemir atinse globul.
În fața lor apăru o imagine: Moldova secolului al XIX-lea. Oamenii se adunau în piețe, vorbeau despre unire și libertate. Apoi se văzu Bucureștiul, cu clădiri impunătoare, librării și tipografii.
— Ce reprezintă acestea? întrebă principele.
— Este România modernă. Un stat care s-a format prin lupta generațiilor.
Globul se schimbă. Apărură imagini cu războaie, ocupații, revoluții, cărți arse și biblioteci închise. Cantemir își plecă fruntea.
— Așadar, oamenii continuă să se omoare între ei.
— Din păcate, da.
— Și cărțile?
— Uneori sunt interzise. Alteori sunt uitate. Dar ele supraviețuiesc.
Globul arătă apoi o lume modernă, cu oameni privind în ecrane luminoase.
— Ce sunt acestea? întrebă Cantemir.
— Calculatoare. Oamenii pot comunica instantaneu de la un capăt la altul al pământului. Pot citi cărți fără hârtie și pot afla într-o clipă informații despre orice colț al lumii.
— Extraordinar! Dar oamenii mai gândesc?
AL. FLORIN TENE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu