joi, 22 octombrie 2026

Cristina Trăilă și Mihai Barbu au fost trimiși în judecată pentru complicitate...

Cristina Trăilă, fost secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, inculpată în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos, a fost trimisă în judecată pentru complicitate la folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Procurori din cadrul Serviciului teritorial Iaşi al DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Mihai Barbu, la data faptei preşedinte al filialei judeţene Vaslui a unui partid politic (n.red. a PNL), aflat sub măsura controlului judiciar, pentru folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Potrivit procurorilor, Fănel Bogos administrează, în fapt, prin intermediul unei societăţi comerciale, mai multe ferme avicole în judeţul Vaslui, în cadrul cărora s-ar fi înregistrat încălcări sistematice ale normelor sanitar-veterinare, de natură să favorizeze apariţia unor agenţi patogeni şi a unor boli în rândul efectivelor de păsări.

„În acest context, în luna septembrie 2024, la nivelul uneia dintre ferme ar fi fost confirmat un focar de salmoneloză, pentru care inculpatul B.F. ar fi întocmit şi depus la D.S.V.S.A. Vaslui un dosar de despăgubire pentru compensarea pierderilor cauzate de contaminarea păsărilor, în condiţiile în care societatea nu ar fi fost vinovată de producerea acesteia. Valoarea despăgubirilor solicitate ar fi fost de aproximativ 13 milioane de lei. Pe fondul neregulilor constatate în cadrul fermei, D.S.V.S.A. Vaslui ar fi dispus monitorizarea strictă a activităţilor de neutralizare a exemplarelor afectate, în număr de aproximativ 226.000 de păsări, şi ar fi refuzat aprobarea dosarului de despăgubire”, explică anchetatorii.

Conform acestora, întrucât „interesele sale financiare ar fi fost afectate”, omul de afaceri ar fi făcut demersuri, cu sprijinul mai multor persoane influente, pentru schimbarea din funcţie a directorului executiv al DSVSA Vaslui.

„În concret, în perioada februarie – noiembrie 2025, inculpatul B.F., urmărind facilitarea obţinerii sumei de aproximativ 13 milioane de lei de la DSVSA Vaslui, l-ar fi determinat pe inculpatul Barbu Mihai să îşi exercite influenţa şi autoritatea politică pentru obţinerea acestui beneficiu, sens în care ultimul menţionat ar fi intermediat întâlniri ale inculpatului B.F. cu înalţi funcţionari ai statului, cu directorul ANSVSA, precum şi cu diferiţi oameni politici”, afirmă anchetatorii.

Totodată, susţin procruorii, în contextul acţiunilor pentru atingerea respectivului deziderat, Mihai Barbu ar fi exercitat presiuni asupra directorului ANSVSA pentru demiterea din funcţie a directorului DSVSA Vaslui.

„De asemenea, în acelaşi context, inculpatul Barbu Mihai i-ar fi promis inculpatului B.F. că îl va determina pe directorul DSVSA Vaslui să anuleze măsurile dispuse de funcţionarii instituţiei în legătură cu neregulile constatate în cadrul fermelor administrate de societatea respectivă sau, în cazul în care acest lucru nu ar fi fost posibil, că va întreprinde demersuri pentru demiterea directorului din funcţie”, afirmă sursa citată.

Potrivit aceleiaşi surse, în cadrul acestor demersuri, în perioada 3-4 noiembrie 2025, inculpatul Mihai Barbu ar fi fost ajutat de inculpata Cristina Trăilă, care, „în calitate de secretar general adjunct al Guvernului, ar fi susţinut acţiunile acestuia”.

Procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unor sume de bani ce aparţin inculpatului Mihai Barbu.

Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare, în data de 21 octombrie 2026, la Curtea de Apel Bucureşti, cu propunerea de menţinere a măsurilor asigurătorii şi preventive dispuse faţă de inculpatul Barbu Mihai.

Pentru celelalte fapte presupus a fi comise de Fănel Bogos şi de celelalte persoane, cercetările continuă.

C.L.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu