Ilie Bolojan a publicat, înaintea învestirii guvernului Niculescu, un fel de testament-apocalipsă ce ar trebui, în opinia lui, să țină loc unei explicații serioase de justificare politică privind răsucirea partidului său în privința votului.
Vorbărie multă, puține lucruri concrete, încercări de acoperire a neputinței și nepriceperii vizibile în toată perioada în care a fost prim-solist al unei „operete” în care artiști neprofesioniști au interpretat partiturile după ureche.
Mulți dintre românii adepți ai „dreptei” politice au așteptat explicații despre cum, peste noapte, Ilie de la sculăria liberală a decis că liniile roșii trasate chiar de el și aprobate de lingăii de serviciu, au fost trecute fără probleme (nu de conștiință, desigur) ca și cum nici n-ar fi existat vreodată.
Dar, ca orice lider de carton presat la înghesuială, nu vrea să înțeleagă prezentul care i-a dat un șut în fund și l-a eliminat din teren pe o perioadă nedeterminată, motiv pentru care se gândește la viitor.
Demisul Ilie scrie, repetativ, în apocalipsa publicată că votul pe care adepții lui (ceilalți parlamentari liberali oricum o făceau), îl vor da pentru investirea guvernului PSD-Niculescu-Dan nu înseamnă împăcare, concordie, sau măcar o perioadă de bunăvoință.
Nici vorbă. Oștenii lui ar urma să atace guvernul în secunda doi a învestirii, în încercarea de-al răsturna dacă nu va respecta condițiile asumate, un fel de altă „linie roșie”, că oricum s-a specializat în domeniu. Nicio vorbă despre forțele care ar putea participa la „rebeliunea” anunțată.
„Pentru PNL, un vot pentru învestirea guvernului Niculescu, adică pentru revenirea PSD la guvernare cu nume de la care nu ai așteptări, ar putea să ne coste nu doar politic, ci și personal” scrie Bolojan. Aici îi dau dreptate, sigur o să-l coste, personal.
„PNL este pus în situația de a deveni parte a soluției unei crize pe care nu numai că nu a provocat-o, dar în care a fost de la început o țintă, inclusiv prin atacurile repetate la care a fost supus. Putem refuza. Din punct de vedere strict politic, probabil că aceasta este cea mai comodă variantă pentru noi. Dar pentru România?”, continuă Ilie.
Acesta e pasajul la citirea căruia era să plâng. Că nu mă pot abține când e vorba de țărișoara mea, amenințată să scape din mâinile binecuvântate și făcătoare de minuni ale lui Ilie, Miriuță, Fritz, Țoiu, Buzoianu, Pâslaru, alți îngeri și serafimi, ca să ajungă la niște „ghiauri” ticăloși care, sigur, nu vor ști cum să aibă grijă de ea.
Să revenim la lucruri mai serioase. Perspectiva enunțată de premierul demis este din capul locului o ciudățenie pe care nici măcar el sau cei care i-au sugerat-o nu o pricep. Pentru că un om normal nu poate concepe ca o formațiune politică să voteze pentru instalarea unui guvern, dar să și anunțe dinainte că va fi adversarul său total.
Asta da opoziție constructivă! Oferi cheia de la ușă, apoi îi dai „locatarului” cu care ai făcut contract un preaviz de evacuare. „Noi vom fi în opoziție și ne vom manifesta ca atare după potențiala învestitură” zice Bolojan.
Abia atunci m-am liniștit. Guvernul Niculescu, dacă va fi votat, poate sta liniștit la butoane, cu condiția să răspundă la așteptările românilor. De „prezicerile” lui Ilie Nostradamus nu au de ce să se teamă. În câteva luni, dacă va continua să meargă pe aceeași potecă, va ieși din peisaj, se va rătăci.
O să rămână, totuși, în capitolele negre ale istoriei. Mă rog, două trei fraze, că nu merită mai mult...
C.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu