O revistă cu patru anotimpuri în slujba culturii și un al cincilea în eternitatea spiritului

Cronică literară la revista „Al cincilea anotimp”, anul III, nr. 11, iunie–septembrie 2026

Există publicații care apar pentru a consemna evenimentele unei epoci și există reviste care, dincolo de funcția lor informativă, încearcă să construiască o comunitate spirituală, să apropie oamenii prin cultură și să transforme cuvântul într-un instrument al dialogului dintre generații. Revista Al cincilea anotimp, aflată în anul al III-lea de apariție, numărul 11, corespunzător perioadei iunie–septembrie 2026, se înscrie în această a doua categorie, propunând cititorilor un spațiu de întâlnire a literaturii, artelor, tradițiilor și reflecției asupra societății contemporane.

Fondată în decembrie 2024 de Mariana Bendou, profesoară, traducătoare, scriitoare, critic literar și promotoare culturală, publicația reprezintă una dintre expresiile concrete ale activității Cenaclului literar-artistic „EXPRESIA IDEII”. Deviza „Visează până dincolo de nori!” sintetizează o aspirație generoasă: aceea de a păstra deschis orizontul creației și de a oferi imaginației libertatea de a depăși limitele cotidianului.

Un prim element care merită subliniat este legătura organică dintre revistă și cenaclul care îi susține existența. „EXPRESIA IDEII” nu reprezintă numai o comunitate virtuală de autori, ci și o încercare de a utiliza posibilitățile comunicării contemporane în beneficiul literaturii și al schimbului de idei. Inițiativa Marianei Bendou continuă o experiență culturală începută pe Facebook în 2010, dezvoltată ulterior prin diferite formule editoriale și reorganizată în jurul cenaclului actual.

Această continuitate demonstrează că literatura poate găsi forme noi de manifestare fără să-și piardă funcția fundamentală: aceea de a comunica experiențe umane, de a stimula sensibilitatea și de a păstra vie conștiința valorilor.

Revista se prezintă drept o publicație independentă, internațională, de cultură și civilizație. Diversitatea colaboratorilor din România și din străinătate confirmă intenția de a crea o rețea de comunicare între scriitori, poeți, publiciști, artiști și iubitori ai frumosului. În colectivul redacțional se regăsesc, alături de directoarea Mariana Bendou, Vasile Rușeți, redactor adjunct, Marian Cristian Gorun, secretar de redacție, precum și numeroși colaboratori, între care Mihaela și Johnny Ciatloș Deak din Canada.

Prin această structură, publicația depășește modelul unei simple antologii de texte și dobândește dimensiunea unei comunități de creație. Autorii nu sunt reuniți exclusiv de apartenența la o anumită orientare estetică, ci și de dorința de a participa la o activitate culturală comună.         

În centrul acestui proiect se află personalitatea Marianei Bendou, care îndeplinește rolurile de fondator, director și redactor-șef. Munca editorială presupune aici nu numai selecția și organizarea materialelor, ci și capacitatea de a menține vie o comunitate de autori cu preocupări și sensibilități diferite.

A coordona o asemenea publicație înseamnă a acorda spațiu atât vocilor consacrate, cât și creatorilor aflați în căutarea propriului drum literar. Înseamnă, de asemenea, a încuraja diversitatea expresiei și a crea condițiile unei întâlniri între poezie, proză, critică, eseu, jurnalism cultural și reflecție socială.

Un exemplu al implicării Marianei Bendou în viața culturală este prezența sa la manifestări literare și la emisiuni de televiziune, precum și participarea la lansări de carte. Revista consemnează, între altele, apariția sa la TV Gorj, unde a fost discutat romanul Cine ești tu, Melania?, lucrare care abordează condiția femeii în societatea românească postdecembristă.

Astfel de informații conturează portretul unui intelectual implicat în circuitul cultural, pentru care scrisul, editarea și comunicarea publică sunt activități complementare. Revista devine, în această perspectivă, nu doar un rezultat editorial, ci și o expresie a unei vocații de animator cultural.

Deschiderea numărului prin evocarea Zilei Copilului și comemorarea lui Mihai Eminescu plasează literatura în apropierea unor momente cu semnificație educativă și identitară. În paginile dedicate poetului național, versurile Marianei Bendou îl prezintă pe Eminescu drept „Luceafărul universului”, dar și drept o conștiință a limbii și a istoriei românești.

Dincolo de formula encomiastică, această evocare exprimă o concepție despre literatura națională ca formă de memorie colectivă. Eminescu este recuperat nu numai ca autor al unei opere fundamentale, ci și ca simbol al continuității limbii române și al aspirației către libertate.

Aceeași preocupare se regăsește în materialele consacrate Drapelului României și Zilei Limbii Române. Poeziile semnate de colaboratorii revistei transformă tricolorul și limba maternă în simboluri ale apartenenței, ale sacrificiului istoric și ale solidarității.

În poemul „Omagiu limbii române”, accentul cade asupra funcțiilor afective și spirituale ale limbii: prin ea oamenii își exprimă iubirea, durerea, credința și speranța. Limba nu este tratată ca un simplu mijloc de comunicare, ci ca o formă de existență a comunității.

Este o perspectivă care merită încurajată, mai ales într-o epocă în care comunicarea rapidă riscă uneori să diminueze atenția acordată expresiei îngrijite și bogăției vocabularului. A cultiva limba înseamnă a cultiva memoria și capacitatea de a transmite mai departe experiența generațiilor.

Secțiunea de medalion literar oferă un spațiu consistent creației poetice. Textele reunite aici se disting prin diversitatea tematică și prin diferențele de tonalitate, de la lirismul confesiv la reflecția filosofică și de la evocarea naturii la meditația asupra condiției umane.

În „Gânduri creionate-n versuri”, Luci Trușcă asociază poezia cu sedimentarea experienței interioare. Amintirile, dorul, visul și iubirea sunt transformate în imagini poetice, iar anotimpurile devin măsuri simbolice ale trecerii timpului.

La Iulian Barbu, poemul „Șoapte în verde” construiește o atmosferă autumnală, în care frunzele, tăcerile și reflexiile cerului participă la o meditație asupra relației dintre om și natură. Toamna nu este numai un fenomen calendaristic, ci și un spațiu al interiorizării, în care cuvintele par să crească asemenea mugurilor de rouă.

O altă tonalitate întâlnim în poemele cu caracter familial. Textul dedicat fiului, semnat de Anda Petrache, exprimă iubirea maternă prin intermediul rugăciunii și al recunoștinței. Aici, poezia își recuperează una dintre funcțiile sale originare: aceea de a transforma experiența intimă într-o mărturisire accesibilă sufletului cititorului.

În „Galbenă frunză”, imaginea unei frunze devenite lacrimă și amintire capătă valoarea unui simbol al fragilității existenței. Frunza nu mai aparține exclusiv peisajului natural, ci intră în spațiul cărții, unde este salvată de la dispariție prin rostirea poetică.

Diversitatea acestor texte indică existența unui cenaclu preocupat de expresia personală și de valorificarea experienței individuale. Din punct de vedere critic, această diversitate constituie un avantaj, deși ea presupune și necesitatea unei selecții editoriale atente, menite să pună în evidență textele cu cea mai mare coerență artistică și originalitate expresivă.

O publicație culturală își dovedește vitalitatea nu numai prin textele literare pe care le publică, ci și prin atenția acordată instituțiilor, evenimentelor și oamenilor care susțin viața spirituală a comunităților.

În această privință, numărul analizat cuprinde numeroase relatări despre manifestări desfășurate în diferite localități ale țării. Un loc aparte îl ocupă prima ședință a Ligii Scriitorilor Români, Filiala „Movila lui Burcel” Vaslui, din 27 iunie 2026.

Evenimentul este prezentat ca un început pentru consolidarea mișcării literare locale, prin întâlnirea scriitorilor, poeților, artiștilor plastici și reprezentanților unor organizații culturale. Sunt consemnate participarea unor creatori din Iași, Galați, Bârlad și județul Vaslui, precum și propunerile privind viitoare lansări de carte, expoziții, recitaluri și concursuri literare.

Acest tip de jurnalism cultural are o funcție importantă: face vizibile inițiativele care, deși nu beneficiază întotdeauna de o amplă mediatizare, contribuie la formarea publicului și la dezvoltarea relațiilor dintre creatori.

Revista urmărește și activități ale Ligii Scriitorilor Români din Râmnicu Vâlcea, lansări editoriale și manifestări dedicate umorului și caricaturii. Festivalul Internațional de Umor și Caricatură „Ion Cănăvoiu”, ajuns la ediția a XXXIV-a, este prezentat ca o întâlnire între literatură, satiră, grafică și muzică.

Prin asemenea relatări, cultura apare ca o activitate vie, desfășurată în biblioteci, săli de spectacole, cenacluri și spații comunitare. Ea nu rămâne închisă între coperțile cărților, ci se manifestă prin întâlnirea directă dintre autor și cititor, dintre artist și public.

 Alegerea Cristinei Țopescu drept personalitate a numărului conferă revistei o dimensiune memorialistică și civică. Medaliajul dedicat jurnalistei urmărește etape importante ale carierei sale, de la începuturile în televiziune până la activitatea de după 1989 și implicarea în cauze publice.

Figura Cristinei Țopescu este evocată prin raportare la profesionalism, curaj și responsabilitate. Parcursul său biografic este prezentat într-un context istoric dificil, marcat de restricțiile regimului comunist și de transformările presei românești după Revoluție.

Dincolo de detaliile biografice, asemenea texte readuc în atenția cititorului problema memoriei profesionale. O societate matură își păstrează nu numai monumentele și cărțile, ci și amintirea celor care au contribuit la dezvoltarea conștiinței publice.

Într-o revistă preocupată de literatură și civilizație, includerea unui astfel de portret lărgește perspectiva asupra culturii. Jurnalismul, asemenea literaturii, presupune responsabilitatea cuvântului și capacitatea de a transmite informații, de a formula întrebări și de a păstra vie memoria unor experiențe colective.

Rubricile dedicate tradițiilor, spiritualității, omului și societății demonstrează că redacția înțelege cultura ca pe un fenomen complex. Literatura se află în legătură cu valorile morale, cu memoria comunităților și cu transformările lumii contemporane.

Interesul pentru identitatea românească nu exclude, în principiu, dialogul internațional. Dimpotrivă, o identitate culturală bine înțeleasă poate constitui temelia unui dialog autentic cu alte tradiții. Păstrarea limbii, a obiceiurilor și a memoriei istorice devine cu atât mai importantă cu cât mobilitatea oamenilor și circulația informației au modificat raporturile dintre comunități.

În același timp, revista oferă spațiu unor forme diverse de sensibilitate, de la reflecția religioasă la confesiunea sentimentală și de la observația socială la umor. Această pluralitate este una dintre trăsăturile sale definitorii.

O publicație culturală nu trebuie să transforme diversitatea într-o uniformitate artificială. Rolul ei este să creeze un cadru în care perspectivele diferite să se întâlnească, să se confrunte și să se completeze, păstrând respectul pentru demnitatea autorului și pentru exigențele actului artistic.

Orice cronică responsabilă trebuie să recunoască atât realizările, cât și direcțiile în care publicația își poate continua dezvoltarea. Numărul 11 impresionează prin bogăția materialelor, varietatea rubricilor și numărul mare de colaboratori. Tocmai această abundență aduce însă și o provocare editorială.

Diversitatea textelor, de la poezie la relatări de evenimente, interviuri, eseuri și portrete biografice, solicită o organizare atentă și o delimitare clară a genurilor. O selecție riguroasă, o revizie lingvistică uniformă și o atenție constantă acordată coerenței și originalității textelor ar putea spori și mai mult forța publicației.

De asemenea, dezvoltarea rubricii de critică literară, prin studii comparative și analize mai aprofundate ale operelor, ar putea contribui la consolidarea profilului intelectual al revistei. Prezentarea evenimentelor culturale ar putea fi completată, acolo unde materialele permit, de evaluări privind impactul lor asupra comunității și de reflecții asupra valorii artistice a creațiilor prezentate.

Aceste observații nu diminuează importanța inițiativei. Ele exprimă, dimpotrivă, convingerea că o publicație care a reușit să adune atâtea voci poate evolua către o structură critică și editorială tot mai puternică.

Revista Al cincilea anotimp, anul III, numărul 11, se afirmă ca o publicație culturală în care poezia, proza, critica literară, jurnalismul și tradițiile se întâlnesc într-un proiect comun de promovare a valorilor spirituale.

Meritul Marianei Bendou constă în susținerea unei comunități de creație și în menținerea unui spațiu editorial deschis colaborării. Alături de colectivul redacțional și de numeroșii autori, aceasta contribuie la o activitate care pune în circulație texte, idei și experiențe culturale din diferite zone ale țării și din diaspora.

Numărul analizat se remarcă prin atenția acordată lui Mihai Eminescu și limbii române, prin diversitatea creațiilor poetice, prin evocarea Cristinei Țopescu și prin consemnarea unor evenimente care susțin viața literară și artistică. El oferă, totodată, o imagine a culturii ca activitate comunitară, întemeiată pe colaborare, memorie și continuitate.

Titlul revistei are o valoare simbolică. Dacă cele patru anotimpuri aparțin ritmului naturii, cel de-al cincilea poate fi înțeles ca anotimp al spiritului, în care timpul creației nu se măsoară prin succesiunea lunilor, ci prin capacitatea cuvântului de a rămâne viu în conștiința cititorului.

În acest sens, Al cincilea anotimp nu este doar numele unei reviste, ci și imaginea unei aspirații: aceea de a păstra deschisă, prin cultură, o fereastră către frumusețe, cunoaștere și solidaritate umană.

Felicitări Marianei Bendou, colectivului redacțional și tuturor colaboratorilor pentru această nouă apariție editorială. Într-o vreme în care atenția publică este adesea fragmentată, orice revistă care oferă loc literaturii și dialogului cultural își îndeplinește o misiune necesară.

Al. Florin Țene