Se afișează postările cu eticheta Adormirea Maicii Domnului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Adormirea Maicii Domnului. Afișați toate postările

marți, 15 august 2023

Ștefania Petrov- Adormirea Maicii Domnului


 Este cincisprezece august în calendare,

Ziua când vara se-ndreaptă spre apus,
Creștinii prăznuiesc, e mare sărbătoare!
Se mută Maica Sfântă în cer, la Iisus.
Natura ne dă semne de întristare,
De astăzi, nici iarba nu mai crește,
Regretând adormirea Sfintei Fecioare
Și frunza din codru se îngălbenește.
Dar lacrima de azi nu este a tristeții,
Sfânta Fecioară nu șade în mormânt,
Se mută la Viață, Ea este Maica Vieții!
Primind cu bucurie al Fiului Cuvânt.
Se bucură Fecioara că Fiul o să-și vadă,
Trecând astăzi la viața cea nemuritoare,
Se tânguiesc creștinii și smeriți se roagă
Preasfintei de Dumnezeu Născătoare.
Milostivește-te de noi, Preasfântă Mamă!
Și ne călăuzește pașii pe dreapta cărare,
Îndură-te când sufletul nostru te cheamă,
Măicuță Marie, de-a pururi Iertătoare!
Te căutăm Preasfântă când suntem la greu,
Să-ţi cerem mângâierea inimilor reci,
Iar Tu, ești grabnic ajutătoare mereu,
Ne fii alături astăzi și pururea și-n veci!

joi, 15 august 2019

Biserica Ortodoxa praznuieste Adormirea Maicii Domnului in fiecare an pe data de 15 august


 Biserica Ortodoxa praznuieste Adormirea Maicii Domnului in fiecare an pe data de 15 august. De asemenea, Biserica Catolica cinsteste aceasta sarbatoare in aceeasi zi.
Nu exista foarte multe date despre aceasta sarbatoare in Sfintele Evanghelii, ci doar in traditia Bisericii. Acest eveniment este tratat in scrierile unor parinti orientali: Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului, Sfantul Ioan Damaschin si Patriarhul Modest al Ierusalimului.
In momentul in care Hristos Dumnezeu a decis sa o aduca pe Maica Sfanta alaturi de El, l-a trimis pe Arhanghelul Gavril, cu trei zile inainte ca fecioara sa moara, sa ii transmita spusele lui Hristos: “Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare”. La auzul acestora, Fecioara Maria, cuprinsa de dor, s-a bucurat de faptul ca isi va revedea Fiul si a decis sa mearga la Muntele Maslinilor pentru a se ruga. In drumul ei spre locasul de rugaciune, Sfanta Fecioara Maria vede cum pomii de pe munte se apleaca.
Dupa rugaciune decide sa se intoarca acasa, iar de indata ce paseste in casa toate incaperile incep sa se cutremure. Decide sa aprinda multe lumanari si ii multumeste lui Dumnezeu, dupa care isi cheama rudele si vecinii sa o ajute la grijitul casei si toate cele necesare pentru ingroparea ei. Le spune tuturor ceea ce ingerul i-a transmis si le arata tuturor darul care i-a fost oferit: o stalpare de finic.
Odata cu ridicarea Fecioarei Maria la ceruri, Apostolii ii ajutara pe credinciosi cu asezarea trupului care a dat viata Mantuitorului nostru in satul Ghetsimani.



luni, 13 august 2018

15 august, Adormirea Maicii Domnului, una dintre marile sărbători ale creştinătăţii

15 august este una dintre cele mai mari sarbatori ale crestinatatii, care marcheaza ziua in care Fecioara Maria s-a mutat din viata pamanteasca la cer.


Pentru orodocsi poarta denumirea de Adormirea Maicii Domnului, pentru ca in Biserica Orotdoxa "adormirea" este termenul folosit atunci cand se vorbeste de sfarsitul vietii pamantesti si pentru ca nu se poate vorbi despre "moartea" unui sfant, in timp ce in credinta Bisericii Romano-Catolice sarbatoarea este denumita Inaltarea Fecioarei Maria, cu referire la ridicarea trupului Maicii Domnului la cer, la sfarsitul vietii sale pe pamant.

Sfanta Maria, semnificatia sarbatorii

Despre sfarsitul vietii pe pamant a Maicii Domnului nu sunt informatii in Evanghelii, ci doar in scrierile a patru parinti ai bisericii crestine: Patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului si Sfantul Ioan Damaschin. Cu trei zile inainte de sfarsitul sau, Maica Domnului a fost anuntata de Arhanghelul Gavriil, care i-a anuntat si nasterea lui Iisus Hristos, de trecerea la cele vesnice, iar Maria s-a bucurat si s-a rugat pe Muntele Maslinilor, iar copacii s-au aplecat in fata ei, asa dupa cum arata scrierile crestine.

Au venit toti apostolii raspanditi in lume pentru a propovadui Evanghelia, cu exceptia Sfantului Toma care a ajuns cu cateva zile mai tarziu, dupa ce Maria fusese inmormantata. Pentru ca a vrut sa o vada inca o data, Toma i-a convins pe ceilalti apostoli sa deschida mormantul Maicii Domnului si asa au descoperit ca trupul nu mai era in mormant.

De aceea Biserica Romano-Catolica se refera la acest eveniment ca la Inaltarea Fecioarei, considerand ca disparitia trupului Maicii Domnului din mormant se explica prin faptul ca Ea a fost inaltata cu trupul la Cer.

Mormantul Sfintei Fecioare se afla in Gradina Ghetsimani din Ierusalim si este vizitat zilnic de mii de credinciosi din toata lumea.

Zeci de mii de credinciosi in pelerinaj de Sfanta Maria Mare

Ortodocsii s-au adunat mai ales la manastirile Rohia, Moisei, Sambata si Putna, iar catolicii au mers la Radna si Cacica. Cel mai mare pelerinaj de Sfanta Maria este in fiecare an la manastirea Nicula, in judetul Cluj, unde in fiecare an de 15 august vin zeci de mii de credinciosi din toata tara. Acolo, in Biserica veche a manastirii, se afla o icoana care a lacrimat in mod miraculos la sfarsitul secolului al XVII-lea.


In calendarul popular, de Santa Maria Mare se marcheaza trecerea de la vara la toamna, iar marinarii sarbatoresc de ziua ocrotitoarei lor, Ziua Marinei. In 15 august este si onomastica a 2,2 milioane de romani. Din anul 2009, ziua de 15 august a devenit sarbatoare legala si zi nelucratoare la noi, la fel ca si in alte zece tari europene - Franta, Belgia, Spania, Italia, Grecia, Luxemburg, Austria, Polonia, Portugalia sau in unele landuri din Germania.
                                                                                       I.C.

marți, 25 iulie 2017

ZILE LIBERE DE LA STAT. SE APROPIE O NOUA MINIVACANTA, BUGETARII VOR AVEA LIBER SI PE 14 AUGUST 2017



 In sedinta din 20 iulie, Executivul a stabilit, printr-o hotarare, ca ziua de luni, 14 august 2017, sa fie zi libera pentru salariatii din sectorul public, facand legatura intre zilele de weekend si ziua de 15 august, declarata nelucratoare.
 Ziua libera va fi recuperata, in regim de program normal, in data de 19 august 2017 sau prin prelungirea corespunzatoare a timpului de lucru pana la data de 25 august 2017.
Conform Codului Muncii, in anul 2017 romanii vor avea 14 libere libere, atat cei din sistemul bugetar, cat si cei care lucreaza in mediul privat.
Care sunt cele 14 zile libere in 2017?
 Iata despre ce este vorba, conform art. 139 din Codul Muncii:
 15 august 2017 marti   (Adormirea Maicii Domnului)
30 noimebrie 2017 joi ( Sfântul Andrei)
1 Decembrie 2017 vineri ( Ziua Nationala a României)
Daca salariatii din institutiiile publice vor primi liber de la stat si in data de 14 august, nu la fel stau lucrurile si pentru cei din mediul privat. Acestia vor putea beneficia de o minivacanta doar daca isi vor lua concediu, in acea zi, pentru a lega cu ziua de 15 august.
Asadar, vorbim despre Adormirea Maicii Domnului, sarbatoare legala in care salariatii trebuie sa primeasca liber, indiferent daca lucreaza la stat sau la privat, conform prevederilor din Codul muncii.
Exista si exceptii in acest sens. Discutam de cei care lucreaza in medii in care activitatea nu poate fi intrerupta din pricina specificului activitatii, asa ca in acest caz prevederile art. 139 NU se aplica.
Acestia vor fi compensati cu timp liber in urmatoarele 30 de zile sau vor beneficia de un spor la salariu care nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza corespunzator muncii prestate in programul normal de lucru, potrivit prevederilor art.142 din Codul Muncii.


 Mara Dobrin
Redactor - Legislatia Muncii si HR




vineri, 14 august 2015

SFÂNTA MARIA MARE, ADORMIREA MAICII DOMNULUI

Biserica Ortodoxă cinsteşte, pe 15 august,  Adormirea Maicii Domnului, cel mai de seamă eveniment religios al anului, din grupul sărbătorilor care o preslăvesc pe Sfânta Fecioară Maria
 (  11 la număr ). Praznicul Adormirii Maicii Domnului este cunoscut în popor sub numele de Sfântă Măria Mare sau Uspenia ( denumire slavă ).
Adormirea Maicii Domnului mai este cunoscută și ca  "Paştile verii", această sărbătoare   reprezintând cea mai importantă sărbătoare închinată Sfintei Maria, iar pentru români este şi ocrotitoarea marinarilor, în mai multe oraşe fiind organizate procesiuni cu icoane şi pelerinaje, dar şi manifestări artistice.
 Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului adună mii de credincioşi în lăcaşurile care poartă hramul sărbătorii: 40 de biserici în ţară şi opt în Capitală. La marele praznic al Adormirii Maicii Domnului ne reamintim de evenimentul religios de atunci: Cu trei zile înainte de trecerea la viaţa veşnică, Născătoarea de Dumnezeu a fost vestită de Arhanghelul Gavriil că a venit ceasul ca ea să mute lângă Fiul ei prea iubit. Într-o zi de vineri, Arhanghelul i-a adus Maicii Domnului o ramură de finic şi ea a înţeles mesajul, pentru că şi Iisus a fost întâmpinat cu ramuri de finic la intrarea în Ierusalim. Gavriil i-a zis:"Acestea zice Fiul Tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa nemuritoare". Vestea primită i-a adus, într-adevăr, mare bucurie Maicii Domnului.
Ea s-a urcat pe Muntele Măslinilor, unde avea obiceiul să se roage. Acolo s-a întâmplat un lucru extraordinar: pomii care erau pe munte s-au aplecat în faţa ei şi au întâmpinat-o ca pe o stăpână. La întoarcerea de la rugăciune, Născătoarea de Dumnezeu a aprins multe lumânări şi tămâie, şi-a pregătit cele cuvenite pentru înmormântare, apoi le-a chemat pe prietenele şi pe vecinele ei. Le-a arătat ramura de finic, le-a mărturisit ce mesaj i-a adus Gavriil şi le-a spus:"Iată, a venit vremea ca eu să vă las şi să mă duc la Fiul meu".
Citește și: Minune inexplicabilă cu șerpi, în fiecare an, de Sfânta Maria
 După ce a împărţit văduvelor sărace hainele sale, Maica Domnului şi-a făcut rugăciunea, şi-a cerut iertare tuturor şi şi-a dat sufletul în mâinile Fiului Său Ceresc. Atunci un tunet mare a vestit adunarea tuturor Apostolillor lui Hristos care au venit la casa Maicii Domnului din Ierusalim. Sfântul Petru a început cântarea de înmormântare, apostolii au ridicat patul mortuar şi au petrecut-o până la mormânt, în grădina Ghetsimani. Acolo, cu toţii au făcut cântarea de îngropăciune şi au vegheat mormântul Născătoarei de Dumnezeu timp de 3 zile, aşteptându-l pe Apostolul Toma, plecat să împlinească o rânduială apostolică.
La sosire, Apostolul Toma s-a întristat că n-a fost martor la îngropăciunea Maicii Domnului şi a cerut încuviinţarea obştii să se deschidă Sfântul Mormânt să vadă chipul adormit al Maicii Domnului. Spre uimirea tuturor, acolo era doar giulgiul, mărturia mutării Maicii Domnului la Ceruri cu trup cu tot.
Nu se ştie cu exactitate nici ziua, nici anul morţii Maicii Domnului când aceasta s-a înălţat cu trupul la cer, pentru că în Sfintele Evanghelii nu există astfel de precizări. Dar sărbătoarea îşi are originea în Sfânta şi credibila tradiţie a Bisericii, iar circumstanţele Adormirii Maicii Domnului sunt menţionate şi păstrate de Biserica Ortodoxă din timpuri apostolice. Ca dovezi palpitante stau atât scrierile apocrife şi opinia Sfinţilor Părinţi, cât şi credinţa constantă a poporului drept credincios în Dumnezeu.
Amănunte despre evenimentul religios al Adormirii Maicii Domnului se regăsesc în scrierile a patru părinţi orientali: patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului şi Sfântul Ioan Damaschin. De asemenea, documentele religioase din secolul al V-lea amintesc că, în Siria, sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului era cinstită cu mare fast.

miercuri, 15 august 2012

Semnificaţiile sarbătorii ADORMIRII MAICII DOMNULUI!


Adormirea Maicii Domnului sau „Sântămaria Mare”, una dintre marile sărbători ale bisericii creştine, prăznuită în 15 august, marchează trecerea de la vară la toamnă şi totodată Ziua Marinei, Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor, potrivit Mediafax.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este prăznuită de ortodocşi şi catolici în fiecare an, pe data de 15 august. Ea este cunoscută în Apus sub numele de Înălţarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Este sărbătoarea în amintirea zilei în care Fecioara Maria şi-a dat obştescul sfârşit. Nu se ştie cu exactitate nici anul, nici ziua când "a adormit Sfânta Fecioară".
Despre adormirea Maicii Domnului nu avem informaţii în Sfintele Evanghelii, ci numai în tradiţia Bisericii. Aceasta este tratată în scrierile a patru părinţi orientali: Patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului şi Sfântul Ioan Damaschin.
În scrierile lor se spune că Maica Domnului a fost înştiinţată printr-un înger de mutarea ei din această viaţă. Aceeaşi traditie spune că apostolii, aflaţi în acel moment în diferite zone ale lumii, au fost aduşi pe nori pentru a fi prezenţi la acest eveniment.
Prin pronia divină, Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, sosind trei zile mai tîrziu. Întristat, a cerut să se deschidă mormântul, pentru a săruta mâinile Născătoarei de Dumnezeu, dar, intrând, l-a găsit gol. În timp, în cuvântările Părinţilor Bisericii, începe să se afirme cu mai multă putere credinţa că după adormirea sa, Fecioara Maria a fost înviată de Fiul Său şi luată cu trupul în Împărăţia Cerurilor.
Tradiţia mai spune că după ce şi-a săvârşit misiunea apostolică ce i-a fost încredinţată, şi anume să ducă în Muntele Athonului (Athos) credinţa, Maica Domnului dorea să se mute la Fiul Său. Această cerere i-a fost îndeplinită, fiind astfel săvârşită şi dorinţa creştinilor ca trupul Maicii Domnului să nu fie supus putreziciunii şi să fie luat la cer.
Ca şi Iisus Hristos, Maica Domnului îi iubeşte atât de mult pe oameni încât L-a convins pe Dumnezeu să transforme fuioarele, care se dau de Iordan, într-un mare năvod.
Tot din tradiţie aflăm că, înainte de Marea Judecată, Maica Domnului va da cu năvodul de trei ori prin iad, sufletele de acolo putând să se prindă de el şi astfel să se mântuiască de păcate. Se mai spune că dracii, rămaşi fără sufletele oamenilor, se vor mânca între ei până când nu va mai rămâne niciunul.
În 15 august este celebrată şi Ziua Marinei, deoarece Maica Domnului este ocrotitoarea marinarilor. La malul mării, dar şi în oraşele dunărene sunt organizate ample serbări.
În unele zone ale ţării, în dimineaţa acestei zile, femeile merg la biserica, unde împart struguri, prune, faguri de miere, şi merg în cimitir pentru a tămâia mormintele.
La ţară se obişnuieşte ca în această zi să fie angajaţi pândarii în vii şi se spune că se "leagă" ciocul păsărilor pentru a nu mai putea strica boabele de struguri. De asemenea, se oferă ofrandă din noua poamă.
În părţile Moldovei, Sfânta Maria Mare este considerată "a morţilor", fiind pomeniţi toţi cei care au numele pornind de la cel al Preacuratei şi doar la Sfânta Maria Mică (8 septembrie) sunt sărbătoriţi cei care poartă acest nume.
La sărbătoarea Sfintei Marii se adună ultimele plante de leac, putându-se afla cum va fi toamna ce se apropie şi se culeg flori care se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că apoi sunt bune de leac.
Între cele două Marii (15 august - 8 septembrie) este timpul prielnic semănării grâului.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului prefaţează deschiderea sezonului de nunţi (16 august-14 noiembrie), începerea târgurilor şi iarmaroacelor de toamnă, a praznicelor de pomenire a morţilor.
Prin unele zone ale ţării, în ajunul sărbătorii, 14 august, numită "Ziua cercurilor Sfintei Mării", oamenii se adună şi povestesc despre bunătatea şi minunile Maicii Domnului.
În Maramureş, sărbătoarea religioasă are o mare însemnătate, iar tradiţiile şi obicieurile de Sfânta Marie Mare încă se păstrează. Sunt organizate procesiuni religioase spre mănăstiri (Nicula, Rohia, Sălsig), iar la slujbele speciale participă câteva zeci de mii de oameni.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului încheie un ciclu, redeschis de cea a Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie). Dintr-o sămânţă, aparent moartă, se va naşte un nou spic de grâu plin cu boabe, pentru a adeveri că din moarte va fi înviere.
Mai multe lăcaşuri de cult din ţară ocrotite de Maica Domnului îşi serbează, miercuri, hramul.
Mănăstirea Ţigăneşti sărbătoreşte 200 de ani de la ridicarea şi sfinţirea Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din incinta aşezământului monahal. Patriarhul Daniel va sfinţi noul altar de vară al mănăstirii şi va săvârşi Sfânta Liturghie. Preluare http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/semnificatiile-sarbatorii-adormirii-maicii-domnului-273703.html

                                                                         Cristian LAURENŢIU