Mâna îmbătrânită
Numai acum am văzut că mi-a îmbătrânit mâna –
Un pergament cu prea multe scrisuri şi ştersături;
Şi mâna ta, iubito, strecoară aramă prin catifea…
Mâinile noastre alături – ca două drumuri romane
Umblate de care cândva, pavaje abia ghicite prin ierburi.
Ne-a-mbătrânit şi gâtul la amândoi – tulpini ostenite…
Ne mirăm unul la altul, ştiindu-ne tineri tot timpul…
Înaintăm naivi prin vârste, am ajuns în septembrie…
Fără glorie, trupurile noastre încep să scrie istorie…
De n-am fi bunici, ne-am rătăci prin cotloanele vremii,
Tributul de leat l-am plăti în neştire şi fără măsură…
Ne bucurăm ca de-o toamnă-aurie, atragem privirile
Când ne chemăm cu cuvinte aşa de tinere...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu