Vraja gheişei
Sub ramuri de cireş voi renaşte,
Într-un samurai mă voi transforma,
Şi vântul mă va înălţa din munte,
Pentru inima ta voi lupta.
Tăcerea o simt iar, pe chipul tău lăptos,
Şi buzele de jar cu mireasma de cireş,
Mă îmbată şi mă înebunesc,
Ca un ecou al amintirilor mă lovesc.
Tu desenezi pe o hârtie
Sunetul inimii tale pustii,
Şi lumânarea curioasă pâlpâie,
Să citească din acea tristă poezie.
Chimonoul tău ar vrea să îţi şoptească,
Picioarele spre mine să-ţi târască,
Tăcută, cu privirea aţintită spre cer,
O lacrimă clandestină suspină efemer.
La fiecare pas ai răspândit vara,
Cum pot eu să nu-ţi aud chemarea?
Spiritul meu un cocor l-a muşcat,
Şi în luna plină m-am transformat,
Cireşele crengile şi-au scuturat,
Cum tu lacrimile ai vărsat,
Un izvor de munte ai împlinit,
Din care eu am băut şi-am venit.
Eşti o floare de lotus printre spini,
O să înfrâng acele buruieni pline cu venin
Cu mine te voi lua...
Natura martora iubirii noastre va sta.
N-am visat de mult că
zbor
N-am visat de mult că zbor,
Peste ecoul undelor de lună,
Peste mişcarea lor fără de formă,
Vălul ce acoperă faţa timpului e trecător.
Când o să pot zbura iar?
Peste brize dulci ce curg pe râuri,
Timpul e infinit şi plin de amar!
N-am visat de mult că zbor,
Peste neclintită credinţa,
Peste cântecul de slovă nemuritor
Peste veşmântul iluziei de lumină arzător.
Nu-mi acopăr pieptul...
Să văd inima cum îmi bate,
Aş dezgoli şi timpul,
Însă mai ascult din vocile tale.
N-am visat de mult că zbor
Peste cântul stelelor,
Dar şi acest trup e trecător,
Şi se îneacă în marea timpurilor.
Când o să pot zbura iar,
Aşteptând nemişcată?
Şi pulberi din stele de cleştar,
Să-mi acopere fiecare geană!
Ce este mai frumos decât frumuseţea cuvântului,
Mai adânc decât abisul Marianelor,
Ce zdrobeşte semeţia Everestului,
Revărsându-se peste culoarea ochilor?
Ce este mai mult decât intensitatea Pacificului,
Ce străbate legile recifului?
Ce te poartă peste imensul Univers,
Şi poţi ca dorinţele să-ţi pui în vers?
Fluid vital precum sângele în vene,
Ce face să te pierzi, să pierzi din raţiune,
E un păcat sau doar o iluzie,
A minţii noastre confuzie?
Iubirea e mai sus de toate cele
Şi nu e un păcat să crezi în iubire,
Nu e un păcat să iubeşti,
Aşa cum nu e păcat să trăieşti!