Recenzie la volumul al V-lea din „Scurtă istorie a Bisericii Ortodoxe române – Preoți care sfințesc Parohia”, de Al. Florin Țene
Volumul al V-lea al lucrării „Scurtă istorie a
Bisericii Ortodoxe române – Preoți care sfințesc Parohia”, semnat de Al. Florin
Țene, apărut în anul 2026 la Editura Liga Scriitorilor, se înscrie într-un
proiect amplu de recuperare și valorizare a unor figuri ale clerului ortodox
român contemporan. Scriitor polivalent, ajuns la vârsta maturității depline,
Al. Florin Țene este un exemplu de cum trebuie să fie sau să ajungă un scriitor
căruia îi pasă de mersul literaturii românești contemporane. Domnia sa
abordează subiecte grele, subiecte la care alți confrați nici măcar nu s-au
gândit la ele. Ce să mai spunem că în spatele câtorva pagini scrise stă o muncă
de cercetare de zeci de ore și nopți nedormite.
Volumul la care voi face vorbire nu trebuie citit ca
o carte de istorie exhaustivă a Bisericii Ortodoxe Române, mai curând, autorul Al.
Florin Țene alcătuiește o galerie de portrete sacerdotate, în care biografia,
activitatea pastorală, viața comunității și dimensiunea culturală se întâlnesc
într-o perspectivă predominant evocatoare și interpretativă.
Titlul „Scurtă istorie a Bisericii Ortodoxe române –
Preoți care sfințesc Parohia” este bine ales. Cuvântul „sfințesc” trebuie
înțeles aici nu numai în sens liturgic, ci și ca expresie a influenței pe care
preotul o poate exercita asupra comunității prin slujire, educație, cultură,
solidaritate și responsabilitate socială.
Ideea principală care se desprinde din întregul
volum este aceea că preotul nu poate fi separat de comunitatea în care își
desfășoară activitatea. În medalioanele consacrate diferiților slujitori ai Bisericii,
Al. Florin Țene urmărește nu numai datele biografice, ci și felul în care
aceștia se raportează la parohie. Apar astfel, în diferite combinații,
dimensiunea liturgică, pastorală, educativă, culturală și socială. În sprijinul
afirmației mele am să vin cu exemplul părintelui Claudiu-George Crupă. În cazul
său, activitatea pastorală este prezentată împreună cu organizarea de
activități religioase, pelerinaje, întâlniri cu tinerii și implicarea în
dezvoltarea infrastructurii parohiale, de unde și concluzia că parohia nu este
doar locul în care se săvârșesc slujbele, ci și un spațiu al formării și
solidarității comunitare.
Un capitol important al cărții este cel dedicat
„preoților cu har”. Aici, autorul clujean încearcă să depășească sensul popular
al expresiei și să îi ofere o fundamentare teologică. Este făcută distincția
dintre harul sacramental, primit prin Taina Hirotoniei, și ceea ce textul
numește „har lucrător”, adică modul diferit în care harul se manifestă în viața
concretă a slujitorului. Această distincție este importantă deoarece permite
autorului să explice de ce, deși toți preoții participă la același har
sacramental, unii dobândesc o receptare comunitară mai puternică. În această
perspectivă, „preotul cu har” nu este prezentat ca o categorie ontologic
diferită de ceilalți preoți, ci ca un slujitor în care vocația, rugăciunea,
responsabilitatea și activitatea pastorală devin mult mai vizibile pentru
comunitate.
Al. Florin Țene nu construiește un singur model de
preot, motiv pentru care pe parcursul lecturii vom întâlni: preotul rural,
preotul universitar, clericul-cărturar, preotul implicat social,
administratorul bisericesc, educatorul și mediatorul cultural. Exemplific: părintele
conf. univ. dr. Nicolae Moșoiu este prezentat prin relația dintre activitatea
pastorală și cea universitară, autorul subliniind existența unei duble vocații:
pastorală și academică.
În cazul părintelui Valentin Crainic, accentul cade
pe relația dintre vocație, comunitate, cultură și pedagogia iubirii creștine.
Experiența sa în domeniul muzicii tradiționale este interpretată ca parte a
sensibilității culturale care va fi ulterior integrată în activitatea
pastorală. Astfel de portrete dau volumului o anumită diversitate și împiedică
transformarea sa într-o simplă enumerare de biografii.
O altă dimensiune a cărții este aceea
cultural-educativă. În mai multe cazuri, autorul urmărește felul în care
preotul participă la conservarea tradiției locale și la transmiterea valorilor
religioase către generațiile tinere, astfel lada de zestre a poporului român
rămâne intactă, ba dimpotrivă, se îmbogățește cu elemente noi.
Interesant este și conceptul de „literatură vie”,
utilizat atunci când activitatea unui preot nu este susținută de o operă scrisă
propriu-zisă. Discursul religios rostit, predica și intervenția pastorală sunt
privite ca forme de expresie care contribuie la viața spirituală a comunității.
În cazul lui Claudiu-George Crupă, de pildă, textele catehetice și duhovnicești
publicate în mediul parohial online sunt caracterizate prin limbaj accesibil,
simbolism, apel la experiența personală a credinței și funcție pedagogică și
morală. Este o observație interesantă, într-o epocă în care discursul religios
se deplasează tot mai mult către mediul digital.
De remarcat faptul că Al. Florin Țene nu scrie
exclusiv pentru specialistul în teologie sau pentru istoricul Bisericii, el se
adresează cititorului interesat de oameni, comunități, religia strămoșească, tradiție
și memorie.
Volumul are și o funcție de memorie culturală în
care preoții prezentați nu apar doar ca titulari ai unor funcții bisericești,
ci ca persoane care au lăsat urme vizibile în comunitățile lor: au construit,
au educat, au predicat, au organizat, au păstrat tradiții, au format tineri sau
au participat la viața socială. În acest sens, volumul „Scurtă istorie a
Bisericii Ortodoxe române – Preoți care sfințesc Parohia” poate fi citit și ca
o documentare a unei forme de viață comunitară care riscă, în societatea
contemporană, să fie insuficient consemnată. Volumul sugerează că modernizarea
mijloacelor de comunicare și diversificarea activităților pastorale nu presupun
neapărat abandonarea tradiției, dimpotrivă, ele pot reprezenta forme prin care
tradiția este transmisă într-un context nou, actual.
Preoți care sfințesc Parohia, volumul al V-lea, este
o carte despre Dumnezeu, despre slujirea cu credință, despre comunitate și
memorie.Valoarea ei nu trebuie căutată în caracterul unei istorii exhaustive a
Bisericii Ortodoxe Române, ci în încercarea de a recupera și consemna figuri
sacerdotale contemporane și forme concrete de viață parohială.
În ansamblu, Al. Florin Țene propune o imagine a
preotului ca slujitor al altarului, educator, mediator cultural și factor de
coeziune comunitară. Diversitatea portretelor arată că această slujire poate
îmbrăca forme diferite, în funcție de epocă, localitate, personalitate și
context social.
Prin caracterul său documentar și evocator, volumul de
față contribuie la păstrarea unei memorii a clerului ortodox contemporan, iar
dacă unele portrete ar beneficia, în viitor, de o documentare mai amplă ar
putea constitui punctul de plecare pentru cercetări ulterioare care ar
îmbogății zestrea și patrimoniul cultural al Bisericii Ortodoxe Române.
Gelu
Dragoș, UZPR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu