Se afișează postările cu eticheta Elena Armenescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Elena Armenescu. Afișați toate postările

marți, 3 iunie 2014

Maramureşeanul Radu Botiş, în Antologia "Poeţi români slăvind Dumnezeirea"


    LANSAREA ANTOLOGIEI „POEŢI ROMÂNI SLĂVIND DUMNEZEIREA”,
COORD.ELENA ARMENESCU
  Marţi, 20 mai 2014, din iniţiativa doamnei Elena Armenescu la Centrul Socio-Cultural „Jean- Louis Calderon” al Primăriei sectorului 2, din Bucureşti, în cadrul Mişcării Mondiale a Poeţilor de Pretutindeni (The World Poetry Movement – WPM) a avut loc lansarea Antologiei „Poeţi români slăvind dumnezeirea.”
Cartea este coordonată de doamna Elena Armenescu, medic şi scriitor bucureştean, membră a Uniunii Scriitorilor din România, şi este dedicată Sfinţilor Mucenici Brâncoveni de la a căror moarte martirică se împlinesc 300 de ani.
În paginile cărţii pot fi întâlnite un „Cuvânt înainte” semnat de doamna Elena Armenescu, creaţiile riguros selectate ale unui număr de 29 poeţi clasici „Dosoftei, Mihai Eminescu, George Coşbuc, Nichifor Crainic, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Octavian Goga, Panait Cerna, Vasile Militaru, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Bartolomeu Valeriu Anania, Adrian Maniu, Ioan Alexandru, Valeriu Gafencu, Alexei Mateevici, Grigore Vieru, G. Tutoveanu, Magda Isanos, Ştefan T. Neniţescu, Daniel Turcea, Leonida Lari, Zoica Laţcu, Traian Dorz, George A. Petre, Mircea Dem. Rădulescu, George Gregorian, Al. T. Stamatiad, cât şi un număr de 23 poeţi contemporani: Cezarina Adamescu, Aurel Anghel, Elena Armenescu, Dan Bodea, Radu Botiş, Anne Marie Bejliu, Geo Călugăru, Galina Furdui, Ion Horea, Liviu Florin Jianu, Mihail Milea, Victoria Milescu, Nicolae Horia Nicoară, Iuliana Paloda-Popescu, Monica Pillat, Petru Demetru Popescu, Radmila Popovici Paraschiv, Mihai Prepeliţă, Florian Saioc, Ioana Stuparu, Elena Trifan, Marin Voican Ghioroiu, Claudia Voiculescu, cât şi o „Postfaţă” în care pot fi citite articolele „Spovedanii pe hârtie” de Claudia Voiculescu şi „În nimbul crucii” de prof.dr. Dan Bodea.
Pentru o mai bună cunoaştere a personalităţii fiecărui autor creaţiile acestuia sunt precedate de o scurtă autobiografie. Cartea porneşte de la ideea unui Dumnezeu unic, privit prin prisma propriei personalităţi de autori de vârste, profesii şi confesiuni religioase diferite, ramuri ale trunchiului creştin.
            La festivitate au fost invitaţi poeta Paula Romanescu şi profesor univ. dr. Nae Georgescu, scriitor şi critic literar.
Activitatea a fost deschisă de către doamna Elena Scurtu, directoarea Centrului Socio-Cultural,  care pe lângă aprecierile la adresa autorilor existenţi în carte, a menţionat şi deschiderea Centrului către activităţi culturale din Bucureşti şi chiar din ţară.
Doamna Elena Armenescu a mulţumit celor care au răspuns invitaţiei de a face parte din antologie pentru a aduce un gând pios celui care a fost un martir al dragostei faţă de neam şi faţă de Iisus Hristos şi în calitate de medic nu a putut să nu remarce valoarea terapeutică pe care o are poezia religioasă, ca şi clinchetul unei cădelniţe sau aroma tămâii asupra sufletului omenesc. 
Cei care au luat cuvântul au evidenţiat valoarea antologiei în contextul literaturii religioase româneşti, relaţia poezie-Dumnezeu, efortul material şi spiritual făcut de doamna Elena Armenescu pentru editarea acestei cărţi, necesitatea reeditării antologiei şi, eventual, a completării ei cu alţi autori.
În memoria lui Constantin Brâncoveanu şi a patimilor lui  Iisus Hristos au fost audiate un fragment din „Recviemul” lui Mozart şi doina  „În Vinerea Paştelui”, pe versuri de Marin Voican Ghioroiu, în interpretarea sopranei Rodica Anghelescu.
Fiecare autor prezent în sală a citit o poezie din cele incluse în volum şi actriţa Doina Ghiţescu a recitat din poeziile autorilor consacraţi: Arghezi şi Ion Pillat.
Deşi nu este inclusă în volum, poeta Paula Romanescu a recitat din propriile poezii.
Poetului Ion Horea, aflat la vârsta de 85 de ani, prezent în carte şi în sală, i s-a acordat Diploma de Membru de Onoare din partea Asociaţiei „Academus”.
Li s-a urat „La mulţi ani!” tuturor autorilor din volum şi din sală care poartă numele de Constantin şi Elena. A fost lecturată şi poezia dedicată de Constantin Enescu Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
Atât Antologia „Poeţi români slăvind dumnezeirea”, cât şi festivitatea de lansare a ei marchează un moment luminos în istoria culturală a poporului român, marcat de respectul pentru Creatorul suprem şi pentru cei care s-au jertfit pentru credinţa în El sau l-au slujit cu harul cu care au fost dăruiţi, oferind totodată o modalitate de cunoaştere, bucurie şi pace, într-o abordare transdisciplinară: istorie, religie, poezie, muzică şi interpretare dramatică.

                                                                                                                                                
                                                                           Elena Trifan


miercuri, 19 iunie 2013

POESIS - ELENA ARMENESCU

Rosteşte-mă


Înveşmântată ca o vestala
Învăluită în speranţă
Sunt tot acolo, unde m-ai lasat
Aştept ca o statuie
Să-ţi văd pasul încolţit lângă trepte

Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi
Te aduc nălucă sub aceeaşi copaci
Aerul se tulbură, clipa lovită
Aduce zvon de îmbraţişare. Aş zbura...
-strigă-mă! Ţi-am spus; şi a răsărit
curcubeul lângă suflarea amiezii
Tăcerea devenise o dungă subţire
printre armonii jefuite de cântec

Când eşti departe
Rosteşte-mă încet, tandru
cu numele meu întreg de zidire
Cheamă-mă să te aud!
şi ai să vezi cum o petală
Îţi va mângâia umărul.
Deasupra
Sufletul meu ca un vis plutitor te atinge
Când amurgul ţi-aleargă rătăcirile
Ducându-te lângă privighetori

Departe, în jurul pământului, între nelinişti
Rosteşte-mă cu inima uneori!


Contopire

În sfera aceea de cristal
Ce ne multiplica auzul
Ni se înmulţeau ochii, sporea vederea
Mâini cu multe degete ne creşteau
Pe şolduri, pe coapse
Pe spatele gol, arcuit
Într-o simfonie adâncă, albastră...
Nu ştiam dacă este noapte sau zi
Nu ne aminteam punctele cardinale
Flâmande se plimbau pe noi
Spirale argintii
Ne înconjurau ca nişte liane
Înlănţuiau
Fiecare braţ, fiecare picior
Apoi, ne legau unul de altul
În veşnicia unei clipe
Spre amintirea unei noi trăiri
Pentru că ochiul meu drept şi ochiul tău stâng
Erau pereche de când lumea
Şi vedeau printre genele înrourate
Unde jucau nestingherite curcubee
Vedeau...
Dinlăuntru spre înafară
Cum devenisem o singură cruce
Iar inimile, clopote de catedrală.


Râvnind mereu cerul

Cobor panta sacră a cerboaicei,
Spre rostogolirea râului
Părăsind piscul însingurat
Lăsându-l pradă trăznetului
Fulgerului
Cobor cu gândul întoarcerii
Jinduind, venind mereu după cer
Şi crucea păsării vii
Ce-mi puse pecetea zborului
La mari înălţimi.

Pe cărarea cerboaicei, în străluciea spectrală a văzduhului
Vreau să mă întorc
Depărtându-mi braţele
Cruce devenind, îmbrăţişare,
Pregătită de înălţare, de zbor...

Braţele, mâinile, aripile
Râvnind mereucerul.
Urc
În o
culta chemare


Parabolă

Azi am fost din nou
La nucul de argint

Aşa cum sta, în plină lumină, singur
în mijlocul câmpiei,
acoperită de zăpadă
srălucitoare, orbitoare
cu crengile proiectate pe cer,
scriind parcă un fragment
dintr-o istorie secretă,
frescă, scheletul unei biografii oculte
a pământului
parcă era sufletul meu
rămuros, filigranat
spiralat, răsucindu-se,
amestecându-se în ondulaţiile cosmice,

insesizabil,
spre semnul adâncului
nostalgic îndreptându-se
spre Inaccesibil.


Dictatura iubirii

De vrei sau de nu vrei
Văzutele şi nevăzutele toate
Încolţesc, răsar şi cresc
Sub blândeţea forţei
Sub duioşia înfricoşării
Îndurătoare-neîndurătoare
Linişte neliniştită
Veşnic în alergare
Sacra putere a iubirii
Sub care toate se desăvârşesc
Dar dumnezeiesc!

Uneori parcă sunt
tumultul
memoriei exilate
din muguri în flori

cu ochiul florii văd în fine
cum lumina
din adâncul florii vine
aerul ne caută şi
ne respiră
prin celeste-pământene grădini
vântul cosmic ne răsfiră
trecutele- viitoare iubiri

în jocul razei lui cu umbra
soarele ne dansează tandru
pe trupuri, pe gânduri
imperceptibil, perceptibil
amplu
contrariile se apropie, se depărtează
şi iarăşi seating
se sting
ca din nimic apoi se aprind
cum
nevăzutele şi văzutele toate
încolţesc, răsar şi cresc
sub sacra putere a iubirii
în care toate se desăvârşesc.

Viul
În puritate se alintă
Nemăsurat, măsurat
Patimă împătimită
Din începuturi plămădită.

Suntem ai Soarelui
Suntem fii ai Pământului
Unde o clipă
Opoziţiile se suspendă
Şi iarăşi se infiripă
Pentru că
Toate nevăzutele şi văzutele
Simt în adâncul lor
Cum încolţesc, răsar şi cresc
Sub sacra putere a iubirii
În care toate se desăvârşesc
Minunat dar dumnezeiesc.

Timpul nu ne-ar atinge
Binecuvântată fii iubire!
m-aş întoarce şi m-aş alătura
celor ce construiesc noul model
omenesc, neomenesc
cu tine, cu el.

Dictatura iubirii este posibilă
Oricând, oriunde
În lumea vizibilă, invizibilă...

Comunicarea
Tăcerea din miezul hohotului
Lumina
Triunghiul înţelepciunii
Izvoditorul razelor genunii
În care râde, râde nestăvilit
Ochiul
Pulsatoriu, aleatoriu
Tăinuit.
Destăinuit
Râde Cel ce Vede
Şi cunoaşte neîncetat
Cum se naşte puritatea din păcat
Cum grandioasele splendori
Micul mare şi marele mic
Nemanifestatul manifestat
Căutarea parcă îşi găsesc aflarea
Şi cum
Deodată ţâşnesc, se aruncă în mişcare
Mi întâi vgând şi vis
Adorareapoi rug aprins de neaflare.

Nevăzutele şi văzutele toate
Încolţesc, răsar, cresc şi dispar
În văile abisale
Pe crestele mitocondriale
Sub blândeţea forţei
Sub duioşia îndurării
Sub care toate se desăvârşesc, în

Sacra putere a Iubirii

vineri, 27 iulie 2012

POESIS - ELENA ARMENESCU


Rosteşte-mă

Înveşmântată ca o vestala
Învăluită în speranţă
Sunt tot acolo, unde m-ai lasat
Aştept ca o statuie
Să-ţi văd pasul încolţit lângă trepte

Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi
Te aduc nălucă sub aceeaşi copaci
Aerul se tulbură, clipa lovită
Aduce zvon de îmbraţişare. Aş zbura...
-strigă-mă! Ţi-am spus; şi a răsărit
curcubeul lângă suflarea amiezii
Tăcerea devenise o dungă subţire
printre armonii jefuite de cântec

Când eşti departe
Rosteşte-mă încet, tandru
cu numele meu întreg de zidire
Cheamă-mă să te aud!
şi ai să vezi cum o petală
Îţi va mângâia umărul.
Deasupra
Sufletul meu ca un vis plutitor te atinge
Când amurgul ţi-aleargă rătăcirile
Ducându-te lângă privighetori

Departe, în jurul pământului, între nelinişti
Rosteşte-mă cu inima uneori!

Contopire

În sfera aceea de cristal
Ce ne multiplica auzul
Ni se înmulţeau ochii, sporea vederea
Mâini cu multe degete ne creşteau
Pe şolduri, pe coapse
Pe spatele gol, arcuit
Într-o simfonie adâncă, albastră...
Nu ştiam dacă este noapte sau zi
Nu ne aminteam punctele cardinale
Flâmande se plimbau pe noi
Spirale argintii
Ne înconjurau ca nişte liane
Înlănţuiau
Fiecare braţ, fiecare picior
Apoi, ne legau unul de altul
În veşnicia unei clipe
Spre amintirea unei noi trăiri
Pentru că ochiul meu drept şi ochiul tău stâng
Erau pereche de când lumea
Şi vedeau printre genele înrourate
Unde jucau nestingherite curcubee
Vedeau...
Dinlăuntru spre înafară
Cum devenisem o singură cruce
Iar inimile, clopote de catedrală.

Unde nimeni nu întreabă

Aici, este un timp şi un loc
Unde nimeni nu întreabă
De casa sufletului

I s-o fi spart un geam, ultimul uragan i-a smuls acoperişul?
Camera de primit oaspeţi
În jilţurile înserării
La rotunda masă
A ducerii în întrebare şi uimiri
Se mai deschide?

Mielul pascal

Cum străbat eu totdeauna
cărările, am ajuns
spre cuprinsul necuprins şi
spre mielul pascal
pe care-l visez jucându-se cu mine,
pregătit de sacrificare
l-am văzut,
legat, zbirând, tot la mine căutând
ca spre scăpare,
miel pascal pe care
îl visez în săptămâna patimilor
cu burta sfâşiată
căruia-i văd maţele spânzurate
de degetele
celui care-i împlântase cuţitul
în jugulare.

cu ochi blânzi
de bunăvoie venea,
credea că se joacă
atunci când la moarte mergea,
neştiind
şi se juca aşa... ca într-o logodnă
cu floarea de măr,
se juca aşa...
ca atunci când mori
nevinovat, încredinţat
că treci printr-o livadă
înflorită-n Adevăr.

Doamne! Verbului mă rog acum
Şi Ţie-
Du-mă în altă împărăţie,
unde nu se îngăduie
să te înfrupţi
cu nevinovăţie!

în poiană aleasă, cu narcise şi ghiocei
visez totuşi trează
mielul pascal
jucându-se cu mine
şi cu puii de lei.

Dictatura iubirii

De vrei sau de nu vrei
Văzutele şi nevăzutele toate
Încolţesc, răsar şi cresc
Sub blândeţea forţei
Sub duioşia înfricoşării
Îndurătoare-neîndurătoare
Linişte neliniştită
Veşnic în alergare
Sacra putere a iubirii
Sub care toate se desăvârşesc
Dar dumnezeiesc!

Uneori parcă sunt
tumultul
memoriei exilate
din muguri în flori

cu ochiul florii văd în fine
cum lumina
din adâncul florii vine
aerul ne caută şi
ne respiră
prin celeste-pământene grădini
vântul cosmic ne răsfiră
trecutele- viitoare iubiri

în jocul razei lui cu umbra
soarele ne dansează tandru
pe trupuri, pe gânduri
imperceptibil, perceptibil
amplu
contrariile se apropie, se depărtează
şi iarăşi seating
se sting
ca din nimic apoi se aprind
cum
nevăzutele şi văzutele toate
încolţesc, răsar şi cresc
sub sacra putere a iubirii
în care toate se desăvârşesc.

Viul
În puritate se alintă
Nemăsurat, măsurat
Patimă împătimită
Din începuturi plămădită.

Suntem ai Soarelui
Suntem fii ai Pământului
Unde o clipă
Opoziţiile se suspendă
Şi iarăşi se infiripă
Pentru că
Toate nevăzutele şi văzutele
Simt în adâncul lor
Cum încolţesc, răsar şi cresc
Sub sacra putere a iubirii
În care toate se desăvârşesc
Minunat dar dumnezeiesc.

Timpul nu ne-ar atinge
Binecuvântată fii iubire!
m-aş întoarce şi m-aş alătura
celor ce construiesc noul model
omenesc, neomenesc
cu tine, cu el.

Dictatura iubirii este posibilă
Oricând, oriunde
În lumea vizibilă, invizibilă...

Comunicarea
Tăcerea din miezul hohotului
Lumina
Triunghiul înţelepciunii
Izvoditorul razelor genunii
În care râde, râde nestăvilit
Ochiul
Pulsatoriu, aleatoriu
Tăinuit.
Destăinuit
Râde Cel ce Vede
Şi cunoaşte neîncetat
Cum se naşte puritatea din păcat
Cum grandioasele splendori
Micul mare şi marele mic
Nemanifestatul manifestat
Căutarea parcă îşi găsesc aflarea
Şi cum
Deodată ţâşnesc, se aruncă în mişcare
Mi întâi vgând şi vis
Adorareapoi rug aprins de neaflare.

Nevăzutele şi văzutele toate
Încolţesc, răsar, cresc şi dispar
În văile abisale
Pe crestele mitocondriale
Sub blândeţea forţei
Sub duioşia îndurării
Sub care toate se desăvârşesc, în
Sacra putere a Iubirii