Înveşmântată ca o vestala
Învăluită în speranţă
Sunt tot acolo, unde m-ai lasat
Aştept ca o statuie
Să-ţi văd pasul încolţit lângă trepte
Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi
Te aduc nălucă sub aceeaşi copaci
Aerul se tulbură, clipa lovită
Aduce zvon de îmbraţişare. Aş zbura...
-strigă-mă! Ţi-am spus; şi a răsărit
curcubeul lângă suflarea amiezii
Tăcerea devenise o dungă subţire
printre armonii jefuite de cântec
Când eşti departe
Rosteşte-mă încet, tandru
cu numele meu întreg de zidire
Cheamă-mă să te aud!
şi ai să vezi cum o petală
Îţi va mângâia umărul.
Deasupra
Sufletul meu ca un vis plutitor te atinge
Când amurgul ţi-aleargă rătăcirile
Ducându-te lângă privighetori
Departe, în jurul pământului, între nelinişti
Rosteşte-mă cu inima uneori!
Contopire
În sfera aceea de cristal
Ce ne multiplica auzul
Ni se înmulţeau ochii, sporea vederea
Mâini cu multe degete ne creşteau
Pe şolduri, pe coapse
Pe spatele gol, arcuit
Într-o simfonie adâncă, albastră...
Nu ştiam dacă este noapte sau zi
Nu ne aminteam punctele cardinale
Flâmande se plimbau pe noi
Spirale argintii
Ne înconjurau ca nişte liane
Înlănţuiau
Fiecare braţ, fiecare picior
Apoi, ne legau unul de altul
În veşnicia unei clipe
Spre amintirea unei noi trăiri
Pentru că ochiul meu drept şi ochiul tău stâng
Erau pereche de când lumea
Şi vedeau printre genele înrourate
Unde jucau nestingherite curcubee
Vedeau...
Dinlăuntru spre înafară
Cum devenisem o singură cruce
Iar inimile, clopote de catedrală.
Unde nimeni nu
întreabă
Aici, este un timp şi un loc
Unde nimeni nu întreabă
De casa sufletului
I s-o fi spart un geam, ultimul uragan i-a smuls acoperişul?
Camera de primit oaspeţi
În jilţurile înserării
La rotunda masă
A ducerii în întrebare şi uimiri
Se mai deschide?
Mielul pascal
Cum străbat eu totdeauna
cărările, am ajuns
spre cuprinsul necuprins şi
spre mielul pascal
pe care-l visez jucându-se cu mine,
pregătit de sacrificare
l-am văzut,
legat, zbirând, tot la mine căutând
ca spre scăpare,
miel pascal pe care
îl visez în săptămâna patimilor
cu burta sfâşiată
căruia-i văd maţele spânzurate
de degetele
celui care-i împlântase cuţitul
în jugulare.
cu ochi blânzi
de bunăvoie venea,
credea că se joacă
atunci când la moarte mergea,
neştiind
şi se juca aşa... ca într-o logodnă
cu floarea de măr,
se juca aşa...
ca atunci când mori
nevinovat, încredinţat
că treci printr-o livadă
înflorită-n Adevăr.
Doamne! Verbului mă rog acum
Şi Ţie-
Du-mă în altă împărăţie,
unde nu se îngăduie
să te înfrupţi
cu nevinovăţie!
în poiană aleasă, cu narcise şi ghiocei
visez totuşi trează
mielul pascal
jucându-se cu mine
şi cu puii de lei.
De vrei sau de nu vrei
Văzutele şi nevăzutele toate
Încolţesc, răsar şi cresc
Sub blândeţea forţei
Sub duioşia înfricoşării
Îndurătoare-neîndurătoare
Linişte neliniştită
Veşnic în alergare
Sacra putere a iubirii
Sub care toate se desăvârşesc
Dar dumnezeiesc!
Uneori parcă sunt
tumultul
memoriei exilate
din muguri în flori
cu ochiul florii văd în fine
cum lumina
din adâncul florii vine
aerul ne caută şi
ne respiră
prin celeste-pământene grădini
vântul cosmic ne răsfiră
trecutele- viitoare iubiri
în jocul razei lui cu umbra
soarele ne dansează tandru
pe trupuri, pe gânduri
imperceptibil, perceptibil
amplu
contrariile se apropie, se depărtează
şi iarăşi seating
se sting
ca din nimic apoi se aprind
cum
nevăzutele şi văzutele toate
încolţesc, răsar şi cresc
sub sacra putere a iubirii
în care toate se desăvârşesc.
Viul
În puritate se alintă
Nemăsurat, măsurat
Patimă împătimită
Din începuturi plămădită.
Suntem ai Soarelui
Suntem fii ai Pământului
Unde o clipă
Opoziţiile se suspendă
Şi iarăşi se infiripă
Pentru că
Toate nevăzutele şi văzutele
Simt în adâncul lor
Cum încolţesc, răsar şi cresc
Sub sacra putere a iubirii
În care toate se desăvârşesc
Minunat dar dumnezeiesc.
Timpul nu ne-ar atinge
Binecuvântată fii iubire!
m-aş întoarce şi m-aş alătura
celor ce construiesc noul model
omenesc, neomenesc
cu tine, cu el.
Dictatura iubirii este posibilă
Oricând, oriunde
În lumea vizibilă, invizibilă...
Comunicarea
Tăcerea din miezul hohotului
Lumina
Triunghiul înţelepciunii
Izvoditorul razelor genunii
În care râde, râde nestăvilit
Ochiul
Pulsatoriu, aleatoriu
Tăinuit.
Destăinuit
Râde Cel ce Vede
Şi cunoaşte neîncetat
Cum se naşte puritatea din păcat
Cum grandioasele splendori
Micul mare şi marele mic
Nemanifestatul manifestat
Căutarea parcă îşi găsesc aflarea
Şi cum
Deodată ţâşnesc, se aruncă în mişcare
Mi întâi vgând şi vis
Adorareapoi rug aprins de neaflare.
Nevăzutele şi văzutele toate
Încolţesc, răsar, cresc şi dispar
În văile abisale
Pe crestele mitocondriale
Sub blândeţea forţei
Sub duioşia îndurării
Sub care toate se desăvârşesc, în
Sacra putere a Iubirii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu