Se afișează postările cu eticheta FILIP TEREZIA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta FILIP TEREZIA. Afișați toate postările

marți, 1 septembrie 2026

POEZIE, PICTURĂ ȘI PRIETENI PE IARBA VERDE DE ACASĂ - LA NUȚU BOTA, ÎN LIBOTIN

Am mers sâmbătă la Libotin, la un vernisaj și o lansare de carte - evenimente de salon, specifice unui mediu urban, dar de data asta desfășurate în inima Țării Lăpușului. O mulțime de săteni și de prieteni, cu primarul Nicu Bude în mijlocul lor se aflau pe pajiștea din fața casei lui Nuțu Bota din Libotin, când am ajuns eu acolo. Primarul, el însuși libotean, a venit să-și onoreze concitadinul, pe artistul , poetul și pictorul Nuțu Bota. Ce gest frumos să fii în mijlocul comunității, să fii lângă oamenii tăi creatori! Aceasta înseamnă să ai simțul și sentimentul valorii, să fii acolo. Ambientul întreg era de sărbătoare, picturile pe simeze amplasate pe fundalul verde al ierbii dădeau impresia de muzeu în aer liber. Și printre ele oameni ce admirau, conversau, contemplau.

Din Libotin aveam o mulțime de elevi la liceu pe când eram la Catedră și toți acei elevi mă impresionau prin inteligență, sensibilitate, o vioiciune a minții și un spirit creativ aparte. Veneau din Libotin cu un nivel de cultură generală care adesea îi devansa pe cei din mediul urban, elevi scânteietori de inteligență, azi bărbați maturi aflați prin toate domeniile importante ale societății. Cu unii am lucrat și după liceu, în diverse programe de pregătire. Acolo, un profesor de excepție a cărui vie amintire o purtăm toți cei care l-am cunoscut, își energiza într-un fel aparte elevii, cu un magnetism în care cultura generală și literatura nutreau și modelau ființa. Erau cuminți, respectuoși, harnici și performanți, erau definiți de bun simț, memorie bună, îndrăzneală și limbaj potrivit cu diferite situații de învățare. Asta pentru că - e bine să se știe! - un profesor cu har este un dar inestimabil pentru o școală, pentru o comunitate, pentru generațiile atinse de cuvintele și de ideile lui. Un profesor cu har nu se află în orice moment și în orice loc. Acesta era Ludovic Filip! - profesor de limba și literatura română care știa să pasioneze elevii de valorile literaturii și culturii, îi magnetiza, îl ascultau și îl urmau. Libotinul avea pe atunci cor bărbătesc format din vreo 50-60 de bărbați, dirijat de Grigore Leșe, care impresionau de pe orice scenă ar fi cântat. Unii elevi scriau poezii, alții pictau, alții învățau excepțional. Libotenii erau de cuvânt, și sunt și azi, se poate conta pe ei, pe munca și pe promisiunile lor.
Acolo în inima satului împodobit cu lanuri de porumb în exteriorul grădinilor, cu crânguri și pășuni sau cu ierburi înalte și fânuri clădite în clăi, acolo printre umbre de pomi fructiferi, locuiește pictorul și poetul NUȚU BOTA. Nuțu are casa plină de picturile sale, de portretele prietenilor săi, poeți, pictori, artiști, scriitorii clasici și cei moderni, de domnitorii români din Evul Mediu sau din perioade mai recente. Icoane cu Nașterea, Înălțarea, Învierea, suferințele de pe cruce etc. Casa lui Nuțu Bota este un veritabil muzeu impresionant în inima satului Libotin. Văzând acest mediu muzeal, dintr-odată gândul mi-a fugit în trecut, la momentul când am vizitat sala de literatură a Școlii din Libotin a lui Ludovic Filip, și aceea, un muzeu plin de portretele scriitorilor, de scene din opere literare, de citate literare, de chipuri de voivozi etc. Sâmbătă ograda casei lui Nuțu Bota era plină de prietenii veniți și de departe și de mai aproape. Aflat la optulea volum de poeme, și la a câta expoziție de pictură, poezia lui Nuțu Bota interferează imaginar și cromatic cu pictura sa. Există un continuum de visare și de întruchipări ce trec din poeme în tablouri și invers, îngerii, iubita, câmpul, înălțimile, păsările, culorile, casa, grădina.
Pe când îmi era elev, Nuțu, un adolescent năstrușnic, frumos, cu ochii albaștri precum cerul Libotinului - am spus că găsesc în picturile sale un albastru de Libotin. Pe atunci Nuțu evada din sfera științelor tehnice în poezie și literatură și realizam că mediul tehnic că liceul tehnic era cumva coercitiv pentru sensibilitatea ce-l definea. Inteligent, sensibil și un pic alintat, aflat într-o clasă de profil tehnic - cum să nu fie! - căci la comenzile de atunci Liceul trebuia, musai, schimbat în profil minier - Nuțu mai desena, mai glumea, mai imagina, dar Limba și literatura română mergea la nivel de 9-10. Nu eram eu prea generoasă cu notele, dar el îmi smulgea simplu și astfel de note. După studii de inginerie minieră la Petroșani, revenit la Baia Mare, Nuțu BOTA nu a abandonat ceea ce-l făcea fericit, ceea ce-l definea cel mai exact și îi dădea sentimentul libertății - pictura și poezia în care își expunea visările, elanurile și năzuințele și în care se regăsea pe sine. Astfel se face că a vernisat până în prezent cel puțin 4-5 expoziții personale (poate mai multe) de pictură și a scris și tipărit opt plachete de poezii. Și toate acestea în timp ce acolo la Libotin își îngrijește casa, grădina și pe mama bolnavă... Uneori, precum sâmbăta trecută, pajiștea sa de acasă se umple nu doar de prietenii săi, ci, ca într-un salon de arte, de la un celebru muzeu al lumii, se umple de picturile sale care-ți iau ochii, expuse pe simeze frumos așezate pe fundalul verde al ierbii de acasă.
A fost încântătoare întâlnirea de la Libotin. Îl felicit din toată inima pe inginerul Nuțu Bota și îi doresc mult succes mai departe și tărie pentru a învinge greutățile de care nu e deloc scutit.

dr. Terezia FILIP


duminică, 30 august 2026

SĂRBĂTOAREA MOLDOVEI ȘI A LIMBII ROMÂNE

LA MULȚI ANI Limbii române! care ne exprimă în lume așa cum suntem. Cum vorbim așa suntem, cum suntem așa vorbim.

La mulți ani Moldova la 31 de ani de la obținerea Independenței! Harnica noastră Moldovă e un model în multe privințe, e o fiică sau o soră vrednică pe care o așteptăm cu drag acasă, spre a reface măcar parțial România Mare a străbunilor care ne privesc cu reproș din veșnicie, știu ei de ce.
Acum 31 de ani ne aflam la Chișinău, Eu, Ioan Filip și Remus încă adolescent, în mijlocul unei mulțimi entuziaste de un milion de oameni, ce umpleau parcul mare din Chișinău, aleile, inclusiv aleea scriitorilor, și era revărsată pe marele bulevard ce vine spre centrul orașului. Ne temeam să nu ne pierdem prin mulțimea aceea uriașă, tumultuoasă, bucuroasă, cum în România de acasă nu mai văzusem și nu am mai văzut de atunci. Se rosteau discursuri fulminante, patetice, de un patriotism ardent, cum ,iarăși, pe malurile Dâmboviței nu am auzit, se cântau cântecele noastre patriotice, vechi, mult timp interzise, celebrele cântece istorice care i-au însoțit pe tații noștri în război sau pe câmpurile de instrucție. Era un entuziasm contaminat, era în aer bucurie, încredere, speranță, erau zâmbete și era Sărbătoare în inimi. Nu pot uita acele zile de 30-31 august 1991 la Sărbătoarea Moldovei și a Limbii Române. Evident că am fost la Chișinău de mai multe ori tot la final de august, dar niciodată ca atunci, mulțimea de oameni nu a mai fost aceeași, ci mult diminuată, nici entuziasmul,nici bucuria, nici cântecele. În mijlocul mulțimii la megafoane și portavoci se auzeau discursurile înflăcărate ale unor intelectuali care luptaseră pentru a-i aduce pe moldoveni la acea zi, la acea stare, inclusiv Grigore Vieru, Leonida Lari și mulți alții care azi nu mai sunt. Luptaseră pentru Limba română. Fie-le veșnică amintirea și Moldova să nu-i uite! Peste 5-6 ani, din nou la Chișinău, la manifestările Independenței și ale Limbii române, un prieten de acolo spunea, referindu-se la acei intelectuali care făuriseră cu mintea, cu ideile și cuvintele lor evenimentul din 91: „Ei nu mai sunt, au murit cu toții, ni i-au terminat rușii!”... M-am întrebat unde este acea bucurie, unde sunt oamenii entuziaști care strigau atunci: „Moldova independentă! „Moldova Liberă!” ; „Trăiască Limba română!” „Moldova e România!”
Întorși acasă, am împărtășit entuziasmul nostru și altora, prietenilor, le-am spus cu bucurie despre manifestările de la Chișinău. Ne-a vizitat atunci Grigore Leșe, cum făcea adesea, și noi i-am înmpărtăși cu emoție entuziasmul nostru luat de acolo, de la Chișinău, bucuria, atmosfera, faptul că Moldova e un fragment substanțial din România, și ce ruptură dureroasă a fost în 1940 când ultimatumul sovietic ne-a frânt țara, răpindu-ne Basarabia, Transcarpatia, Bucovina de Nord.... Și Grigore a început deodată să murmure, să îngâne atunci pe loc, la noi în casă, ceea ce va deveni faimosul său cântec răspândit și cântat apoi public:
”Cântă cucul, bată-l vina/
De răsună Bucovina,/
Cântă cucu-ntr-un brăduț,
de răsună-n Cernăuți...
Bucovină, plai cu flori, /
Unde sunt ai tăi feciori.... ”
Grigore nu mai cântase niciodată, nicăieri acest cântec, până atunci. Noi nu-l auzisem până în acea clipă de grație cum am considerat noi acel moment. Poate că el va fi uitat asta. Eu nu.
De ziua Limbii Române și cu ocazia aniversării harnicei Moldove, cu aleasă prețuire pentru Doamna președintă Maia Sandu, postez aici frumoasa poezie GRAIUL NEAMULUI, scrisă de un poet excepțional de valoros,George Coșbuc. Poetul sugerează aici că însăși Limba unui popor desenează teritoriul țării. Acolo unde se vorbește limba română, acolo e țara. Limba însăși e periclitată de felurite alterări, de mode, de snobism, de contaminări lingvistice care pot schimba spiritul ei, apropo de „limba moldovenească” cu care au fost tulburați moldovenii vreme de decenii. dar ei „Graiul lor de voie bună,/Nu l-au dat.”
GRAIUL NEAMULUI
Fie-a voastră-ntreagă țară,
Și de cereți, vă mai dăm,
Numai dați-ne voi graiul
Neamului, și se sculară
Să ne vremuiască traiul
Câți dușmani aveam pe lume!
Graiul ni-l cereau anume...
Să-l lăsăm!
Dar nestrămutați strămoșii
Tot cu arma-n mâini au stat:
Au văzut și munți de oase,
Și de sânge râuri roșii,
Dar din țara lor nu-i scoase
Nici potop și nici furtună.
Graiul lor de voie bună
Nu l-au dat!
Astăzi stăm și noi la pândă,
Graiul vechi să-l apărăm;
Dar pe-ascuns dușmanii cată
Să ni-l fure, să ni-l vândă.
Dacă-n vreme tulburată
Nu ne-am dat noi graiul țării,
Azi, în ziua deșteptării,
Cum să-l dăm?
Repezi trec cu vifor anii,
Ispitind puterea ta,
Neam român! Cu ură mare
Vor căta mereu dușmanii
Graiului român pierzare;
Dar să piară ei cu toții:
Nu l-am dat, și nici nepoții
Nu-l vor da!
AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!

dr. Terezia FILIP