SĂRBĂTOAREA MOLDOVEI ȘI A LIMBII ROMÂNE

LA MULȚI ANI Limbii române! care ne exprimă în lume așa cum suntem. Cum vorbim așa suntem, cum suntem așa vorbim.

La mulți ani Moldova la 31 de ani de la obținerea Independenței! Harnica noastră Moldovă e un model în multe privințe, e o fiică sau o soră vrednică pe care o așteptăm cu drag acasă, spre a reface măcar parțial România Mare a străbunilor care ne privesc cu reproș din veșnicie, știu ei de ce.

Acum 31 de ani ne aflam la Chișinău, Eu, Ioan Filip și Remus încă adolescent, în mijlocul unei mulțimi entuziaste de un milion de oameni, ce umpleau parcul mare din Chișinău, aleile, inclusiv aleea scriitorilor, și era revărsată pe marele bulevard ce vine spre centrul orașului. Ne temeam să nu ne pierdem prin mulțimea aceea uriașă, tumultuoasă, bucuroasă, cum în România de acasă nu mai văzusem și nu am mai văzut de atunci. Se rosteau discursuri fulminante, patetice, de un patriotism ardent, cum ,iarăși, pe malurile Dâmboviței nu am auzit, se cântau cântecele noastre patriotice, vechi, mult timp interzise, celebrele cântece istorice care i-au însoțit pe tații noștri în război sau pe câmpurile de instrucție. Era un entuziasm contaminat, era în aer bucurie, încredere, speranță, erau zâmbete și era Sărbătoare în inimi. Nu pot uita acele zile de 30-31 august 1991 la Sărbătoarea Moldovei și a Limbii Române. Evident că am fost la Chișinău de mai multe ori tot la final de august, dar niciodată ca atunci, mulțimea de oameni nu a mai fost aceeași, ci mult diminuată, nici entuziasmul,nici bucuria, nici cântecele. În mijlocul mulțimii la megafoane și portavoci se auzeau discursurile înflăcărate ale unor intelectuali care luptaseră pentru a-i aduce pe moldoveni la acea zi, la acea stare, inclusiv Grigore Vieru, Leonida Lari și mulți alții care azi nu mai sunt. Luptaseră pentru Limba română. Fie-le veșnică amintirea și Moldova să nu-i uite! Peste 5-6 ani, din nou la Chișinău, la manifestările Independenței și ale Limbii române, un prieten de acolo spunea, referindu-se la acei intelectuali care făuriseră cu mintea, cu ideile și cuvintele lor evenimentul din 91: „Ei nu mai sunt, au murit cu toții, ni i-au terminat rușii!”... M-am întrebat unde este acea bucurie, unde sunt oamenii entuziaști care strigau atunci: „Moldova independentă! „Moldova Liberă!” ; „Trăiască Limba română!” „Moldova e România!”

Întorși acasă, am împărtășit entuziasmul nostru și altora, prietenilor, le-am spus cu bucurie despre manifestările de la Chișinău. Ne-a vizitat atunci Grigore Leșe, cum făcea adesea, și noi i-am înmpărtăși cu emoție entuziasmul nostru luat de acolo, de la Chișinău, bucuria, atmosfera, faptul că Moldova e un fragment substanțial din România, și ce ruptură dureroasă a fost în 1940 când ultimatumul sovietic ne-a frânt țara, răpindu-ne Basarabia, Transcarpatia, Bucovina de Nord.... Și Grigore a început deodată să murmure, să îngâne atunci pe loc, la noi în casă, ceea ce va deveni faimosul său cântec răspândit și cântat apoi public:

”Cântă cucul, bată-l vina/

De răsună Bucovina,/

Cântă cucu-ntr-un brăduț,

de răsună-n Cernăuți...

Bucovină, plai cu flori, /

Unde sunt ai tăi feciori.... ”

Grigore nu mai cântase niciodată, nicăieri acest cântec, până atunci. Noi nu-l auzisem până în acea clipă de grație cum am considerat noi acel moment. Poate că el va fi uitat asta. Eu nu.

De ziua Limbii Române și cu ocazia aniversării harnicei Moldove, cu aleasă prețuire pentru Doamna președintă Maia Sandu, postez aici frumoasa poezie GRAIUL NEAMULUI, scrisă de un poet excepțional de valoros,George Coșbuc. Poetul sugerează aici că însăși Limba unui popor desenează teritoriul țării. Acolo unde se vorbește limba română, acolo e țara. Limba însăși e periclitată de felurite alterări, de mode, de snobism, de contaminări lingvistice care pot schimba spiritul ei, apropo de „limba moldovenească” cu care au fost tulburați moldovenii vreme de decenii. dar ei „Graiul lor de voie bună,/Nu l-au dat.”

GRAIUL NEAMULUI

Fie-a voastră-ntreagă țară,

Și de cereți, vă mai dăm,

Numai dați-ne voi graiul

Neamului, și se sculară

Să ne vremuiască traiul

Câți dușmani aveam pe lume!

Graiul ni-l cereau anume...

Să-l lăsăm!

Dar nestrămutați strămoșii

Tot cu arma-n mâini au stat:

Au văzut și munți de oase,

Și de sânge râuri roșii,

Dar din țara lor nu-i scoase

Nici potop și nici furtună.

Graiul lor de voie bună

Nu l-au dat!

Astăzi stăm și noi la pândă,

Graiul vechi să-l apărăm;

Dar pe-ascuns dușmanii cată

Să ni-l fure, să ni-l vândă.

Dacă-n vreme tulburată

Nu ne-am dat noi graiul țării,

Azi, în ziua deșteptării,

Cum să-l dăm?

Repezi trec cu vifor anii,

Ispitind puterea ta,

Neam român! Cu ură mare

Vor căta mereu dușmanii

Graiului român pierzare;

Dar să piară ei cu toții:

Nu l-am dat, și nici nepoții

Nu-l vor da!

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!

dr. Terezia FILIP