Consider că o reevaluare și reactualizare critică a liricii românești din secolul XX este necesară și imperioasă. A menține din motive iluzioniste, teziste sau ideologice, și acum în secolul XXI, poeți în sertarul cu addende lirice nu-și mai are rostul. În istoria literaturii își are rostul și menirea doar esteticul, nu pastișarea ideologică. Istoria literaturii române nu a evoluat de la antologia critică a lui Nicolae Manolescu din 1968, care a avut probleme după ce a inclus câteva texte ale lui Radu Gyr într-o antologie de poezii, în 1968. Cartea a fost retrasă din librării și topită din ordinul expres a conducerii PCR de atunci, deoarece din sumar făcea parte Radu Gyr, Nichifor Crainic și Ștefan Baciu. Și azi, critica îi consideră pe corifeii lirici închiși în perioada comunistă, doar „de dicționar și de antologie”. Este o viziune cronică și utopică, care falsifică istoria și estetica. Acești poeți care au trecut prin calvarul temnițelor comuniste sunt de sorginte paideică, cu o axiologie valorică distinctă și adevărate voci lirice, ale căror versuri emoționează și sunt citite sau recitate de tot mai mulți români, indiferenți la cauzalitățile unei claustrofobii mecanice ale timpurilor noi. Tezismele, repetițiile ideologice și critica care valorizează mediocritățile va trece desigur, iar istoria literară va face reevaluarea și proba timpului. Un poet care merită recitit și reconsiderat este Vasile Militaru. Este cunoscut mai ales ca poet creștin și autorul emoționantei poezii „A venit aseară mama”, care a fost inclusă în manualele școlare din perioada interbelică ca opera lui George Coșbuc.
Vasile Militaru s-a născut pe 19 septembrie 1885 în comuna Dobreni din județul Ilfov. A provenit dintr-o familie foarte săracă de plugari, urmând cele patru clase primare. Debutul în versuri a fost precoce, la vârsta de doar 15 ani, în revista „Literatură și arta română”. Talentul îi este recunoscut imediat și exhaustiv de către elitele culturale ale epocii Barbu Delavrancea, Alexandru Vlahuță și Duiliu Zamfirescu. Aceștia îl sprijină în cariera literară și să ocupe un post de funcționar în Ministerul Lucrărilor Publice. În 1922 devine membru al Societății Scriitorilor Români. Colaborează cu versuri la diferite publicații, printre acestea numărându-se: Convorbiri literare, Curierul artelor, Ecoul, Flacăra și Drum nou. Vasile Militaru se face remarcat printr-o serie de fabule publicate în revistele „Drum Nou” și „Porunca Vremii”. Prima carte de versuri, „Stropi de rouă”, îi apare în 1919, fiind urmată de „Cântarea neamului” (1925) și „Doina” (1927). Vasile Militaru mai scrie fabule populare, devenind apreciat în epocă. Publică „Fabule” (1928), iar în 1936 îi apare un al doilea volum de fabule, „Viermi și stele”. Este îndrăgit mult de cititori. Însă opera sa primordială este considerată „Divina zidire”, lucrare ce reprezintă Biblia versificată. La aceasta operă scriitorul a lucrat 25 de ani. Din 1934 publică poezii patriotice „Purtătorii torței” și „Bucură-te țară”, cuprinse în volumul „Temelie de veac nou”, tipărit în 1938, sub pseudonimul Radu Barda. Pseudonimul de Radu Barda era un acronim. În timpul celui de-al doilea război mondial se implică în propaganda regimului antonescian de a mobiliza soldații români pe frontul împotriva URSS. A scris cunoscută poezie „Eroii de la Stalingrad” în care percepea pe militarii români ca urmașii cruciaților: „Sub vifor de stepă urlându-și mânia, e luptă grozavă și crâncenă foarte. E luptă cumplită, pe viață și moarte: De-o parte, nebune, sălbatice hoarde, barbarii ce vin ca năucii, De alta, o mână de oaste vitează, – năprasnici Arhangheli ai Crucii. Din toată cetatea spre care puhoiul orbește-acum vine, Mai sunt în picioare doar niște ruine: Doar ziduri crăpate, pe care stă cerul, Și-n mijlocul căror își țipă urgia, zăpada și gheața, și gerul ... Aici își găsi-vor mormântul oștiri înfrățite-a trei nații...”.
După 23 august 1944, când armele s-au întors, Vasile Militaru și-a găsit adăpostul în casa unei familii de țărani gorjeni din localitatea gorjeană Suseni, care-i erau prieteni de mulți ani. După refuzul de a-și folosi talentul literar în slujba comunismului, Militaru este arestat la Suseni și condamnat la 32 de ani de închisoare. De aici urmează să fie arestat de Securitate, în anul 1958, sub motivul de deținere de materiale interzise. Urmează procesul și condamnarea bătrânului poet, care ajunsese la vârsta de 74 de ani. Tribunalul Militar Craiova l-a condamnat la 20 de ani de temniță grea pentru crimă de uneltire contra orânduirii sociale; la 12 ani de închisoare corecțională pentru delictul de deținere de publicații interzise; la 10 ani de degradare civilă, confiscarea totală a averii personale plus obligația de a plăti 1000 lei cheltuieli de judecată. Câteva luni mai târziu, în 8 iulie 1959, Vasile Militaru s-a stins în închisoarea comunistă de la Ocnele Mari. După acest trist eveniment, soția sa, o celebră artistă din perioada interbelică, a venit în vizită la Suseni, Gorj, pentru a mulțumi familiei Măruță, căreia i-a prezentat și ultima scrisoare în versuri pe care Vasile Militaru i-a trimis-o din spatele gratiilor cu ocazia zilei sale de naștere. „Din ocnă, Draga Mea, îți scriu iar, De ziua Ta gătind cuvinte, Nu-ți pot trimite azi în dar, Decât o lacrimă fierbinte!” Poetul nu a făcut în viață compromisuri. Vasile Militaru a refuzat teroarea preajmei ideologice și a imanentului. Viața și-a trăit-o axiologic, pe valori creștine autentice și general umane: adevărul, dreptatea, binele, smerenia, libertatea și iubirea. În realitate, Vasile Militaru a făcut parte doar din partidul libertății din • 8 • care fac parte doar scriitorii autentici. Poetul a spus la un moment dat că: „Dacă am pierdut averi și ranguri, dar nu am pierdut credința în Dumnezeu, nu am pierdut nimic”. În închisoare a fost torturat și umilit de către securiști. Mărturiile și documentele vorbesc despre atitudinea sa demnă în fața soartei nedrepte. A acceptat cu fatalitate situația ca un mucenic. A fost un mărturisitor liric a credinței sale. Despre ultimele clipe ale poetului, deținutul Dumitru Radu Udar, care i-a fost alături în ultimele sale momente de viață, ne-a lăsat o mărturie emoționantă. „Am fost alături de poetul Vasile Militaru, atunci când în condițiile tragice, impuse de geniile răului, de forțele întunecate ale comunismului, a trecut în eternitate. Ne-am dat seama cât de profundă a fost credința în Dumnezeu a poetului, care și-a acceptat moartea ca pe o împărtășanie”. Prin efortul soției sale, Ecaterina Barbu Militaru, după 25 de ani poetul creștin Vasile Militaru a fost reabilitat și înmormântat ulterior pe Aleea Clasicilor din cimitirul Bellu. Vasile Militaru nu are complexitatea lirismului și sintaxei înnoite a unui Lucian Blaga sau Tudor Arghezi, dar contribuie prin versurile sale înmiresmate de tainice expresii aromate, atinse de aripa credinței, la o percepție nouă și un stil originar. Poezia sa este încărcată de simboluri și mesaje hristice transpuse translucid într-o haină nouă a limbajului. Din nefericire, ofițerii de securitate i-au ars manuscrisele literare atunci când l-au arestat pe poet. A fost o pierdere imensă pierdere culturală. Patriotismul său reiese limpede din poezie fără declamații retorice, ci aș putea chiar spune că intimist, într-o interiorizare a sinelui cu pământul nașterii: „...De-ai veni pe-aici odată, ai vedea că am o țară Ca un fagure de miere strâns din flori de primăvară: Ape line o sărută cu blândețe de nespus; Munți cu creste de aramă-i țin cunună spre Apus... Lungi amurguri minunate pe-ale ei ținuturi cad, Aurind livezi și lanuri, codrii nepătrunși de brad...” .
Vasile Militaru este emblematicul poet al generației sale de mucenici lirici care s-au jertfit pentru limba și literatura română într-o perioadă când numeroși scriitori ai trădat calofilia, livrescul și originalitatea estetică în numele realismului socialist. Poetul face parte dintr-o pleiadă recunoscută a poeților închisorilor comuniste. Nu a dorit să scadă ștacheta pentru o versificație ideologică impusă cu forța de un regim, care nu înțelegea metafora și legătura omului cu creatorul. Vasile Militaru a înțeles foarte corect sensul creației în sensul lui N. Berdiaev, că aceasta nu poate „rima cu tractorul”, ci doar cu înveșnicirea sau transcendentul, la fel ca în poezia „Plecările”. Vei ști-n lumina veșnicului Faur, Că Sufletul tău n-a putut să moară, Cât prețuiesc comorile de aur. Și ce preț are-n Cer să ai comoară... Dar mai ales vei ști ca niciodată, Că te-ai întors în țara ta din veci, De sorii toți adânc străluminată, Ca-n vecii toți, din ea să nu mai pleci! Prin stilul baladesc, profund și iconic, Vasile Militaru precede pe poeții baladiști ai cercului literar sibian. Aceeași trăire și tremurat de lacrimi în versuri. Poetul este un profet liric din spița anticilor, însetat de forme limpezite de clasice epopei homerice. „Dar domnul se-ndură de babă Și-un pui de cerb i-a dăruit. Un pui de cerb, cu stea în frunte, Gonit din codru și rănit. Săgeata-i străpunsese gâtul – Din rană sângele-i curgea Și lacrimi mari picau din ochii Frumoși, rotunzi ca o mărgea.” (Cerbul cu stea în frunte).
Reconsiderarea operei lirice a lui Vasile Militaru, dar și biografiei sale demnă de un bildungsroman este o cerință critică actuală, dar și o întreprindere curajoasă față de „teroarea mediocrității”. Refractar la compromisuri sociale și literare, poetul este o voce lirică distinctă și originală, care, prin recitire, și demers critic se repoziționează în ierarhia auctorială. Vasile Militaru este mai mult decât un poet de dicționar sau antologie, eventual un profet liric din enciclopedia scriitorilor români, a cărui bust poate sta, în viitor, pe aleea clasicilor literaturii române.
Ionuț ȚENE
(Prefaţa romanului lui Al. Florin Ţene "În poeziile mele nu va rima poporul cu tractorul. Viaţa poetului VASILE MILITARU între realitate şi poveste").
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu