Se afișează postările cu eticheta PRM. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PRM. Afișați toate postările

luni, 3 aprilie 2017

Alianţa politică BINE – formată din PRU, PRM şi ND – va fi înregistrată la Tribunal săptămâna viitoare

Alianţa politică Blocul Identităţii Naţionale în Europa (BINE), formată din Partidul România Unită (PRU), Partidul România Mare (PRM) şi Partidul Noua Dreaptă (ND) va fi înregistrată la Tribunal săptămâna viitoare, a anunţat duminică preşedintele fondator al PRU, Bogdan Diaconu. 
„După 27 de ani de fărâmiţare, de dezbinare pe partea naţionalistă a eşicherului politic, iată că astăzi cele trei partide reprezentative pentru naţionalismul din România şi-au dat mâna şi sunt hotărâte să facă bine României. Astăzi am semnat protocolul de constituire a alianţei politice (…) Blocul Identităţii Naţionale în Europa, denumită prescurtat BINE (…). Protocolul va fi depus la Tribunal (…) cel târziu marţi sau miercuri”, a declarat Diaconu.
BINE a fost constituită de forurile de decizie ale PRU, PRM şi ND pe 25 martie.
Alianța va avea o structură de conducere formată din trei copreşedinţi – Bogdan Diaconu, Adrian Popescu şi Tudor Ionescu – şi un birou permanent format din cinci reprezentanţi de la fiecare formaţiune, a afirmat Diaconu. 
Acesta a mai spus că alianţa BINE are obiectivul de a participa la alegerile europarlamentare, prezidenţiale, locale şi parlamentare.
Conform preşedintelui PRM, Adrian Popescu, alianţa BINE va fi „pro România”. „Ne pare rău (…) că nu ne-am gândit să facem această alianţă înainte de alegeri, pentru că ne verificam potenţialul”, a spus Adrian Popescu.
El a precizat că a discutat cu Gigi Becali şi are permisiunea lui să comunice faptul că acesta „va accesa la această alianţă, pentru că este un bun român”.
La rândul său, Tudor Ionescu, preşedintele Partidului Noua Dreaptă, a spus că alianţa este constituită „într-un moment cheie pentru România”.
„Niciodată în istoria României trei partide naţionaliste nu s-au aliat”, a mai afirmat Ionescu, precizând că alianţa are nevoie de 9% din voturi „pentru a accede în forul legislativ european şi naţional”.

Radu Ştefan
Sursa: DCNews

duminică, 16 martie 2014

Comunicat Partidul România Mare


Ilie Năstase a acceptat să candideze pe listele PRM la alegerile europarlamentare

După formidabila emisiune din seara zilei de 15 martie a.c., de la postul ANTENA 3, preşedintele Partidului România Mare i-a lansat invitaţia bunului român ILIE NĂSTASE, să candideze pe lista P.R.M. pentru alegerile europarlamentare din 25 mai a.c.
Invitaţia a fost acceptată imediat şi marele campion ILIE NĂSTASE va fi purtătorul de drapel al Partidului România Mare la alegerile europarlamentare.

Dr.Gheorghe Funar

Preşedintele Partidului România Mare

duminică, 3 noiembrie 2013

Corneliu Vadim TUDOR şi KIM IR SEN

După cum se ştie, la puţin timp după sângeroasele, tenebroasele şi neclarele evenimente din decembrie 1989, când, ca urmare a dispariţiei autorităţii Statului şi pe fondul intensificării agresiunii forţelor revizionist revanşarde ungureşti, dar nu numai, un grup de intelectuali patrioţi, cu indiscutabil respect faţă de valorile şi idealurile naţionale, preocupaţi de viitorul ţării, a creat P.R.M., ca forţă politică menită a acţiona, în contextul noilor condiţii şi structuri politice, cu deplina respectare a Constituţiei şi a legilor ţării. În fruntea lui a ajuns încă tânărul pe atunci ziarist, fără merite deosebite şi fără vreo activitate sau operă literară care să justifice înalta demnitate încredinţată– Corneliu Vadim Tudor. Bănuim că singurul argument avut în vedere de nucleul fondator al PRM o fi fost faptul că Vadim Tudor provenea dintr-o denominaţiune neoprotestantă şi, din acest considerent, avea legături cu misionari şi pastori străini, care, aşa cum s-au dovedit în atâtea alte cazuri, inclusiv în prezent, pot interveni şi influenţa, adesea în mod hotărâtor, luarea de decizii importante din partea unor importante personalităţi ale lumii politice vest europene sau nord atlantice, cu care sunt coreligionari.
La scurt timp după numirea sa în această funcţie, având în vedere şi decesul destul de rapid al unora din membrii fondatori de prestigiu, care l-ar fi putut ţine în frâu, Vadim Tudor a transformat acest partid într-un SRL de duzină, destinat să asigure doar demnităţi publice şi politice şi infinite avantaje materiale şi financiare preşedintelui, familiei lui şi puţinilor apropiaţi care au acceptat calitatea de servitori ai intereselor respectivilor.
Deşi se declară creştin practicant şi e peste tot cu Biblia după el, citând cui vrei şi cui nu vrei tot felul de versete, Vadim Tudor a declanşat, prin atacurile sălbatice îndreptate împotriva adversarilor şi contestatarilor săi personali (nu ai partidului), nesfârşite campanii de denigrare şi calomniere, de cele mai multe ori cu mize mediocre şi din motive inventate de mintea sa înfierbântată, recurgând la cele mai murdare şi inacceptabile mijloace. Datorită unui asemenea comportament iresponsabil, multe din idealurile frumoase şi nobile înscrise în programul acestui partid au început să fie puse la îndoială, să nu se mai bucure de interesul şi atenţia opiniei publice şi a presei, iar demersurile făcute de membrii şi simpatizanţii partidului să fie confundate cu comportamentul iresponsabil, agresiv şi primitiv al celui ce era preşedinte.
Faptul cel mai grav, însă, este acela că Vadim Tudor şi gaşca lui de sicofanţi au arestat partidul, nepermiţând desfăşurarea unei activităţi interne de partid pe criterii democratice sau o selecţie a candidaţilor PRM pentru diverse demnităţi pe criterii valorice sau cu respectarea şi recunoaşterea implicării în activitatea de partid. El s-a considerat stăpânul absolut al partidului, iar orice persoană cu alte opinii decât cele ale preşedintelui dictator a fost exclusă rapid, cu încălcarea Statutului, iar ulterior umplută de zoaiele şi mizeriile specifice acestui autentic tiran politic. Vadim Tudor a ajuns să se creadă un fel de Kim Ir Sen al Carpaţilor, respingând ideea dialogului constructiv, renunţarea la formele sale primitive de acţiune, la atacurile, adesea absurde şi nemotivate, îndreptate împotriva altor lideri politici sau unor personalităţi din cercurile intelectuale ale ţării. Vadim Tudor a refuzat să-şi asume răspunderea pentru eşecurile răsunătoare şi repetate ale PRM, la ultimele alegeri, care l-au scos din Parlament şi au asigurat o reprezentare infimă în celelalte structuri de putere alese.
El a refuzat să accepte faptul că, cu el în frunte, P.R.M. devenise un partid politic izolat şi urât, atât în ţară, cât şi peste hotare, că rămânerea sa în continuare în fruntea partidului, în pofida relaţiilor pe care a susţinut că le-ar avea în lumea protestantă nord americană, inclusiv prin rude ale sale căsătorite în SUA cu pastori americani, ar fi însemnat sfârşitul acestui partid pe scena politică a României.
Dând dovadă de laşitate, dar şi de atitudini de tip dictatorial, gen Kim Ir Sen, Vadim Tudor s-ar fi dorit preşedinte pe viaţă al PRM, ceea ce nu se poate admite în orice societate cu aspiraţii democratice.
Pe de altă parte, Vadim Tudor nu a acceptat în ruptul capului să renunţe la funcţia de preşedinte şi pentru a nu pierde o seamă de privilegii şi surse de câştig importante pentru sine şi familia sa. El a respins idea de a i se încredinţa funcţia de preşedinte de onoare al partidului, ca semn al recunoaşterii implicării sale la fondarea PRM. A refuzat pentru că, astfel, cu siguranţă, el nu ar mai fi putut conduce discreţionar şi nici nu şi-ar mai fi putut asigura beneficiile uriaşe pe care le avusese anterior.
Dovedind, însă, laşitate şi lipsă de curaj, atribute pe care, în istorie, le-au avut toţi cei care au fost consideraţi tribuni, el urmăreşte, prin declanşarea unor atacuri nedemne şi nejustificate în justiţie, distrugerea definitivă a PRM, punerea acestuia în situaţia de a nu mai putea depune, în termenul legal, a listelor de susţinători.
Pentru că, niciodată, Vadim Tudor nu a fost animat de sentimente curat şi autentice patriotice, de respect pentru această ţară, pentru acesat popor sau grijă pentru prezentul şi viitorul lui.
Bănuim că, după cum s-a întâmplat adesea în mediile neoprotestante nord americane, unde se cunosc multe cazuri de indivizi puşi pe căpătuială şi care au găsit de cuviinţă să formeze tot felul de grupări religioase sectante, care le-au asigurat câştiguri uriaşe, neoprotestantul Vadim Tudor, fiind, însă, ahtiat şi după demnităţi publice şi politice, a preferat să nu creeze o nouă structură neoprotestantă (asta şi pentru că el bănuia că neoprotestanţii ar fi descoperit rapid lipsa lui de credinţă autentică şi l-ar fi eliminat din rândurile lor), ci un partid politic. Nefiind lipsit de o anumită inteligenţă, el a decis să situeze respectivul partid pe făgaşul naţionalist, ştiind că, în momente de criză şi de ameninţare, românii sunt mai sensibili faţă de valorile naţionale şi reacţionează rapid şi favorabil apărării şi promovării lor. Atâta doar că, de la bun început, Vadim Tudor a trişat grosolan: pe el nu l-au durut nici o clipă durerile acestui popor, pentru el importante erau doar câştigurile ce i le-ar fi putut aduce. Şi a acţionat permanent ca un samsar de duzină, înşelând încrederea electoratului, dar mai ales a membrilor şi simpatizanţilor PRM.
În pofida relaţiilor sale personale strânse cu tot felul de misionari neoprotesatanţi, sau a impunerii pe listele pentru Parlamentul României a unor neoprotestanţi autohtoni, Vadim Tudor nu a reuşit să obţină o invitaţie oficială în SUA spre a fi primit în Congres şi la alte nivele. Pentru că, până şi coreligionarii săi, au sesizat caracterul mincinos al multora dintre declaraţiile lui, lipsa de sinceritate a întregului său demers.
Chiar dacă majoritatea zdrobitoare a membrilor şi simpatizanţilor PRM sunt creştini ortodocşi sau greco-catolici (fără a exclude şi numărul important al celor ce aparţin unor denominaţiuni neoprotestante, aceştia au acceptat în fruntea partidului lor un lider neoprotestant atâta vreme cât au crezut că scopul urmărit de acesta era binele şi viitorul ţării. Când au constat, însă, contrariul, aceeaşi majoritate a decis demiterea şi excluderea lui din PRM, nu pentru că este neoprotestant, ci pentru că nu pot tolera în fruntea partitului un individ cu o atitudine de tip dictatorial, gen Kim Ir Sen (căci probabil că, la un moment dat, la fel ca liderul nord coreean, el ar fi încredinţat conducerea PRM cuiva din propria sa familie. Îl aseamănă cu Kim Ir SEn şi faptul că şi acesta a fost, înaintea preluării puterii în ţara sa, lider al unei mişcări neoprotestante, de care, însă, ulterior s-a dezis, ba chiar a contribuit la arestarea şi întemniţarea a sute de mii de creştini nord coreeni).
Dacă lui Vadim Tudor i-ar păsa cât de puţin de marile idealuri pentru care s-au jertfit tribunii autentici ai acestui neam, ar renunţa la acţiunile şi declaraţiile sale absurde şi aberante, care riscă să distrugă definitiv un partid ce are încă multe de spus şi de făcut în interesul poporului român şi al României. Ne îndoim, însă, că el mai este capabil de astfel de decizii verticale.


Biroul Permanent al Partidului România Mare ales la Congresul extraordinar de la Alba Iulia

marți, 30 iulie 2013

Salut Trecut – S-a născut Ilie Ilaşcu, revoluţionar moldovean, membru PRM

Ilie Ilașcu s-a născut pe 30 iulie 1952, în Taxobeni, raionul Făleşti din fostul județ Bălți, Republica Moldova. Este un  politician român. Deputat în Parlamentul Republicii Moldova în două Legislaturi (1994-1998) și (1998-2000). Este membru al Partidului România Mare și senator în Parlamentul României (2000-2004) și (2004-2008). În perioada 2001-2008 a fost membru titular al Adunarii Parlamentare al Consiliului Europei din partea delegației României.
Este unul din fondatorii Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia (1988-1992). Președinte al Frontului Popular din Moldova - Filiala Tiraspol (1989-1992, an când a fost lichidată de forțele separatiste). Participant la luptele armate de la Nistru (1992) în războiul moldo - rus pentru Independența Moldovei, în calitate de comandant al unor trupe militare cu destinație specială ale Ministerului Securității Naționale din Republica Moldova. Fost deținut politic al regimului de la Tiraspol (1992-2001), condamnat la moarte (1993) de către o instanță neconstituțională subordonată politic Moscovei. În rezultatul presiunilor politice efectuate asupra autorităților Federației Ruse, de către comunitatea internațională, și îndeosebi de conducerea APCE și UE, Ilie Ilașcu la 5 mai 2001 este transferat la Chișinău și predat serviciilor secrete ale Republicii Moldova și României. Multe din activitățile sale politice de la Tiraspol și îndeosebi activitatea sa în perioada de război, nu se cunosc. Însă despre unele se cunoaște foarte puțin doar din sursele militare rusești, că Ilașcu și unitatea sa specială luptând în spatele frontului a adus mari pierderi Armatei a 14 Rusești și bandelor de cazaci veniți să lupte în Transnistria.


sâmbătă, 27 iulie 2013

Gheorghe Funar, ales presedinte al PRM, iar Corneliu Vadim Tudor a fost exclus din partid

 Gheorghe FunarGheorghe Funar a fost ales presedinte al PRM, astazi, 27 iulie, la Congresul partidului de la Alba Iulia, cu 530 de voturi din cele 667 valabil exprimate, in timp ce fostul lider al formatiunii Corneliu Vadim Tudor a fost exclus, prin vot deschis.
Aproximativ 700 de delegati participa, sambata, la Congresul Extraordinar al PRM de la Alba Iulia, unde pentru functia de presedinte al partidului au candidat Gheorghe Funar, Corneliu Ciontu si Stefan Valentin Varga., ultimul autopropunandu-se in timpul lucrarilor.
Din cei aproximativ 700 de delegati, 667 au votat pentru alegerea noului presedinte, fiind validate 660 de voturi. Gheorghe Funar a fost ales presedinte al PRM cu 530 de voturi, in timp ce Corneliu Ciontu a obtinut 113 voturi, iar Stefan Valentin Varga, 17 voturi.
De asemenea, in cadrul lucrarilor congresului, Corneliu Vadim Tudor a fost exclus din partid, prin vot deschis, inregistrandu-se doar patru voturi impotriva si trei abtineri. Noul presedinte al PRM, Gheorghe Funar, a declarat corespondentului Mediafax ca lucrarile congresului s-au desfasurat intr-un spirit de "unitate" si "buna-credinta" si, totodata, si-a exprimat convingrea ca "PRM are puterea de a renaste".
El a mai spus ca parerea unanima a delegatilor prezenti la congres a fost ca partidul are nevoie de unitate si ca trebuie inlocuita "dictatura unei singure persoane, a fostului presedinte Corneliu Vadim Tudor, cu o conducere democratica si care sa respecte statutul".

Intrebat daca exista viata pentru PRM dupa Corneliu Vadim Tudor, Gheorghe Funar a raspuns ca "orice presedinte de partid nu poate sa ramana in aceasta functie 100 de ani". MEDIAFAX

                                                                                         Cristian L.

vineri, 26 iulie 2013

Comunicat de Presă Partidul România Mare

Avînd în vedere că Gh. Funar unelteşte acum, pe faţă, la preluarea, prin fraudă, a preşedinţiei P.R.M., punîndu-se în fruntea unor găşti răzleţe de fripturişti şi securişti pensionari – Biroul Permanent a decis, în unanimitate, excluderea sa din partid. Acesta, oricum, nu mai avea nici o calitate în PRM, la Congresul Extraordinar al formaţiunii, din 20 iulie a.c., fiind eliberat din funcţia de secretar general, pentru rezultate foarte proaste atît la ultimele cicluri de alegeri (2%), cît şi în fruntea Filialei Cluj. În ultimele şedinţe ale conducerii partidului i s-a atras atenţia acestui personaj că şleahta de impostori, condusă de fostul colonel de Securitate Dumitru Badea, care a falsificat ştampilele şi documentele PRM, încearcă să pună fomaţiunea noastră la picioarele altui fost colonel de Securitate, Dan Voiculescu, dar nu pe gratis – ci contra sumei de 2.000.000 de euro. Numai în această lună iulie, politrukul de 73 de ani Cornel Ciontu l-a vizitat pe Dan Voiculescu, de două ori, la sediul firmei GRIVCO, pentru a-i vinde blana ursului din pădure. Însă figura lui Funar a rămas aşa cum o ştie toată lumea: imobilă ca o mască din filmul mut! Asta pentru că acest personaj ascuns şi viclean nutrea ambiţia bolnavă să mai fie şef de partid o dată, după ce a băgat în groapă PUNR-ul. Trebuie să fie cineva dement în ultima fază să creadă că poate fura o formaţiune creată de dl. Corneliu Vadim Tudor şi care, fără el, va înceta să mai existe. Un asemenea act de banditism nu s-a mai pomenit în istoria politică a României. Dar numitul Funar nu e numai dement – el e şi un individ de o murdărie fără margini fiindcă, după ce a fost luat de la pensie şi făcut senator (4 ani), milogindu-se ca şi insuportabila lui nevastă (care, cu ani în urmă, îşi reclama bărbatul, telefonic, chiar la Tribun!) să capete o funcţie bănoasă, cu maşină la scară, aceea de consilier la Curtea de Conturi a României (6 ani) – acum muşcă mîna care l-a scos din izolarea lui provincială, într-un oraş unde vopsise pînă şi coşurile de gunoi în… Tricolor (?!). De asemenea, încă o aberaţie ieşită din creierul bolnav al acestui specimen şi care risca să facă PRM-ul de rîsul lumii: afirmaţia că „Isus Christos era pui de geto-dac” (?!), preluată dintr-o maculatură despre „aventura” Fecioarei Maria cu un… trac (?!). Exemplele atacurilor delirante ale acestui sferto-doct, împotriva Creştinismului, sînt cu mult mai numeroase. Evident, un asemenea personaj, cu mintea zdruncinată, NU mai are ce căuta într-un partid creştin şi naţional. Numitul Funar a îmbătrînit urît şi el trebuie tratat ca un ciumat. El are idei puţine şi fixe, dar se crede deştept foc, ba chiar şi… profesor universitar, cînd singurul produs al muncii sale sînt nişte texte prolixe şi agramate, pe care dl. Vadim i le publica în presa lui ca să-i satisfacă acea glandă a paranoiei. Nu trebuie să-l plîngă nimeni, fiindcă are din ce trăi, dacă ne gîndim la afacerile murdare ale odraslei sale.
În ceea ce priveşte agitaţia stupidă a haitei de carierişti şi de rătăciţi, care încearcă să facă Alba-Neagra la Alba-Iulia, ea ne provoacă şi milă, şi silă. La un partid de 300.000 de membri e posibil să existe cîteva sute de zăpăciţi, cu palinca-n nas, pe vreme caniculară. Nu ia nimeni în seamă aceste rebuturi umane. Cacealmaua lor are drept scop să provoace gălăgie, numai că pe scena publică a ţării, din această perioadă, se petrec evenimente mult mai importante, care fac ca viermuiala asta să nu-şi atingă scopul propagandistic. Partidul România Mare e unit în jurul preşedintelui ales la nu mai puţin de 5 Congrese şi reconfirmat, în mod statutar, prin votul unanim al celor peste 1.200 de delegaţi la Congresul Extraordinar din 20 iulie a.c. Neruşinarea bătrînilor securişti în fruntea cărora s-a plasat, ca un ticălos, Gh. Funar, de a pretinde că şuşaneaua lor e legală reprezintă un caz de halucinaţie colectivă. Dacă aceste secături cred că vor vedea un ban de la Infractorul Nr. 1 al politicii româneşti, care, de 5 luni, n-a plătit salariile la „Jurnalul Naţional”, înseamnă că sînt nu numai nişte javre penale, ci şi nişte creaturi bolnave psihic.
Adio, Gh. Funar! Ţi-ai mîncat omenia şi o să te scuipe lumea pe stradă în Clujul pe care l-ai făcut „oaia neagră” a României! Faţă de o canalie ca tine, Marko Bela şi Gyorgy Frunda par nişte gentlemani. N-ai decît să-i faci cizmele bătrînei caiafe securiste Dan Voiculescu, care e cu ambele picioare în puşcărie.

BIROUL DE PRESĂ AL PRM
25 iulie 2013


luni, 17 iunie 2013

Corneliu Vadim Tudor, REVOCAT din funcţia de preşedinte PRM. C.V.Tudor: Ce au făcut ei acolo e nestatutar, ilegal. Pe mine nu mă poate înlocui nimeni din funcţie

                                                                                                    
de Manciu Andi
Reprezentanţi din 24 de organizaţii judeţene ale PRM au participat, sâmbătă, la o şedinţă extraordinară a Consiliului Naţional, la care s-a decis revocarea preşedintelui partidului Corneliu Vadim Tudor şi a conducerii PRM, C.V. Tudor declarând, de pe altă parte, că reuniunea e nestatutară, ilegală.
Gheorghe Funar , până în prezent secretar general al PRM, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în cadrul reuniunii Consiliul Naţional s-a decis, cu participarea a 24 de organizaţii judeţene ale PRM, modificarea şi completarea statutului partidului.
Totodată, Funar a menţionat că acest for a hotărât revocarea preşedintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor , precum şi a Biroului Politic şi a Comitetului Director al partidului.
 De asemenea, potrivit sursei citate, s-a decis alegerea unui Birou Politic intermar care să asigure conducerea partidului până la organizarea unui congres extraordinar, care ar putea avea loc până cel târziu în toamna acestui an, unde vor fi organizate alegeri pentru funcţiile de preşedinte, prim-vicepreşedinte, vicepreşedinţii şi secretarul general al PRM.
Funar va fi membru în Biroul politic interimar.
 "Eu am discutat cu domnul preşedinte Vadim pe tema acestei întâlniri de astăzi şi dânsul a fost de aceeaşi părere cu mine ca să particip la această întâlnire, suntem în cadrul aceluiaşi partid. Eu am insistat ca să vină şi dânsul la această conferinţă extraordinară, are motivele întemeiate ale dânsului pentru care nu a participat, dar sperăm ca astăzi să se fi întâmplat un lucru care să relanseze PRM, eu sunt pentru unitatea partidului", a spus Funar.
El a precizat că nu a intrat în PRM pentru ca candida la funcţia de preşedinte al partidului, iar Corneliu Vadim Tudor va avea posibilitatea de a candida din nou la funcţia de preşedinte al partidului.
Într-o declaraţie făcută sâmbătă presei, Corneliu Vadim Tudor a susţinut că reuniunea de la Palatul Parlamentului este nestatutară.
"Ce au făcut ei acolo e nestatutar, e total ilegal, (...) pretind că sunt şefi de filiale, nu sunt aşa ceva (...). Pe mine nu mă poate înlocui nimeni din această funcţie, chiar şi numai pentru simplul motiv că sunt preşedintele fondator al partidului şi marca PRM e înregistrată la OSIM pe numele meu", a spus Corneliu Vadim Tudor.
"Nu sunt statutari, e Funar acolo şi mi-a zis despre ce e vorba (...), ca să facă ei o plenară a Consiliului Naţional trebuia să adune 26 de preşedinţi de filiale", a adăugat el.

Corneliu Vadim Tudor a susţinut totodată că este vorba de "o făcătură", în spatele căreia s-ar afla PSD.