Nu putem decît să salutăm o declaraţie care exprimă
întocmai, şi în termenii cei mai potriviţi, o realitate gravă, ilustrînd modul
în care guvernul conduce ţara şi respectă poporul. Cităm: „Responsabilitatea
politică supremă în cazul accidentului aviatic din Munţii Apuseni îi aparţine
premierului Victor Ponta. Luni, la orele 21, Ponta a afirmat la un post TV că
toţi pasagerii au fost găsiţi, spunînd că a primit un SMS şi că «toţi sînt
bine», deşi la acea oră doi erau morţi. O astfel de declaraţie a premierului
demonstrează haosul. Ponta ne-a dovedit cît este de ineficient, incompetent şi,
în mod regretabil, inconştient”. Declaraţia primului-ministru, care, cu o
uşurinţă condamnabilă, s-a lăsat dezinformat, nu a fost, oare, de natură a
linişti şi demobiliza sistemul naţional de alertă?
Cine l-a informat pe premier prin S.M.S.? Vicepremierul
coordonator al ministerelor şi agenţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii
naţionale? Directorul Serviciului Român de Informaţii? Nou numitul subsecretar
de Stat la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă, pe care, într-un
mod discutabil, şi l-a subordonat? Vreun prefect de judeţ dintre cei care
organizau scotocirea munţilor? Vreun prieten din presă? Vreun consilier bezmetic?
Nevasta, socrul? Vreun agent dezinformator al unei puteri străine?
De ce sînt necesare aceste întrebări şi evaluate asemenea
variante? Simplu.
Pentru a şti dacă premierul guvernează România bazîndu-se pe
informarea oficială de stat şi pe sistemul naţional de informaţii pentru
securitate naţională, sau după ceea ce i se scuipă de diverşi sfetnici în
ureche, ori după ceea ce află din tabloide. Nu putem anticipa în ce direcţie se
îndreaptă şi unde va ajunge România, dacă nu ştim cît de sigure sînt sursele de
informare ale premierului şi care este acurateţea procesării lor.
Dacă primul-ministru a alocat Comunităţii Naţionale de
Informaţii un buget de „n” miliarde lei, ca să fie dezinformat printr-un
S.M.S., în timp ce se afla în studioul unei televiziuni, înseamnă că România
are o foarte mare şi gravă problemă de securitate naţională, de care
vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nu este conştient. Numai
o asemenea inconştienţă ar putea explica şirul nefericitelor coincidenţe, din a
căror cauză baschetbalistul (la momentul catastrofei din Muntenegru),
vilegiaturistul (la momentul misiunii la Bucureşti a emisarului Departamentului
de Stat al S.U.A.) şi „showman”-ul (la momentul tragediei din Munţii Apuseni)
nu este omul potrivit în fruntea guvernului, fiindcă, la greu, el lasă totul
vraişte, pe seama unor miniştri, care au în cutiile craniene televizoare, în
loc de procesatoare de decizii raţionale.
Incontinenţa verbală a premierului şi a miniştrilor în faţa
microfoanelor ne dezvăluie o altă tristă realitate. Dacă sugarii au nevoie de
pamperşi la funduleţele lor roz, politicienii noştri au nevoie de pamperşi la
gurile lor flămînde, dar şi mincinoase. Avea multă dreptate Ronald Reagan, cu
umorul său de actor, cînd spunea că guvernele şi sugarii sînt ca un tub
digestiv, cu deosebirea că primele au foame de bugete, dar, la celălalt capăt
al tubului, rezultatul este acelaşi în ambele cazuri.
Aşadar, care este rezultatul investiţiilor imense în
infrastructura integrată de comunicaţii a Sistemului Naţional de Ordine Publică
şi Siguranţă Naţională, în celebra reţea de comunicaţii TETRA, în Centrele de
Situaţii (SITCEN) pentru managemetul crizelor, care, toate, au căzut în seara
fatidicei zile de 20 ianuarie 2014? Nu s-a auzit nimic, încă, despre ampla şi
competenta mobilizare de care ar fi trebuit să dea dovadă Comunitatea Naţională
de Informaţii (C.N.I.), prin structurile sale integratoare, coordonate, din
trupul şi sufletul Administraţiei Prezidenţiale, de către un comitet
interdepartamental, un consiliu operativ şi un consiler de Stat, director al
Oficiului Naţional pentru Informaţii Integrate. Poate că, „post factum”,
C.N.I.-ul va spune adevărul despre cauzele pentru care, în seara zilei de 20
ianuarie 2014, am avut sentimentul că asistăm la transmisia, în direct, a
agoniei victimelor. Or fi existînd destule planuri de intervenţie, poate chiar
prea multe, încît, la nevoie, ele mai mult încurcă decît descurcă. Ceea ce
lipseşte cu adevărat este planificarea operaţională, care trebuie să înceapă cu
colectarea şi procesarea instantanee a tuturor informaţiilor necesare
soluţionării tipului de criză produs.
Un cap limpede, din cele cîteva zeci (poate puţin spus) care
populează „SITCEN”-urile de la Comunitatea Naţională de Informaţii, Guvern,
Ministerul Afacerilor Interne, Serviciile de Informaţii, Inspectoratul General
pentru Situaţii de Urgenţă (ca să le numim doar pe cele mai vizibile), nu
trebuia, atunci, să deschidă fişierul cu informaţiile necesare planificării
unei operaţiuni de identificare şi salvare a victimelor unei catastrofe
aviatice?
Guvernul are şi un vicepremier coordonator al domeniului
Securităţii Naţionale. Numai simpla existenţă a acestuia duce cu gîndul la
completitudinea, profesionalismul şi rigoarea gestiunii situaţiilor de criză.
Cînd colo, raportul prezentat de vicepremier membrilor Guvernului, la nici 36
de ore de la încheierea operaţiunii, a fost „tocat” din prima lectură a gazetarilor
cît de cît avizaţi. Nu ştim pe ce fel de date, concret stabilite, s-a
fundamentat raportul şi nici anume cine i-a asamblat vicepremierului opera
stîlcită, alcătuită, probabil, din colajele primite de la departamentele
coordonate – dar nu putem să nu ne întrebăm cît este adevăr, cît este deducţie,
părtinire, antepronunţare şi întoarcere de poliţe. Căci, se practică! Pentru a
nu fi bănuiţi de vreo părtinire, cităm, cu aproximaţie, un exotic şi drastic
gazetar, în a cărui opinie „(…) eşecul operaţiunii de salvare a avut drept
cauză principală ţîfnoşenia (…)”. Da, ţîfna purtătorilor de sigilii ale
puterii, concretizată în imposibilitatea cooperării dintre structurile pendinte
de Departamentul Securităţii Naţionale din Administraţia Prezidenţială şi cele
mai puţine şi mai nevolnice, loiale Palatului Victoria. Nu ar fi prima oară
cînd, din cauza mizelor palatelor Puterii, ni se întîmplă o nenorocire.
Vindecarea de iresponsabilitate a Puterii nu este uşoară,
dar nici imposibilă, căci „(…) diferenţa dintre un politician şi un hoţ este
aceea că pe primul ni-l alegem noi, pe cînd cel de-al doilea ne alege el pe
noi”. Problema este: pentru care din variante optăm, ca să ne eliberăm de
aceşti iresponsabili care ne guvernează ?Preluare Tricolorul
General (r) AUREL ROGOJAN
