Aceşti iresponsabili care ne guvernează

Nu putem decît să salutăm o declaraţie care exprimă întocmai, şi în termenii cei mai potriviţi, o realitate gravă, ilustrînd modul în care guvernul conduce ţara şi respectă poporul. Cităm: „Responsabilitatea politică supremă în cazul accidentului aviatic din Munţii Apuseni îi aparţine premierului Victor Ponta. Luni, la orele 21, Ponta a afirmat la un post TV că toţi pasagerii au fost găsiţi, spunînd că a primit un SMS şi că «toţi sînt bine», deşi la acea oră doi erau morţi. O astfel de declaraţie a premierului demonstrează haosul. Ponta ne-a dovedit cît este de ineficient, incompetent şi, în mod regretabil, inconştient”. Declaraţia primului-ministru, care, cu o uşurinţă condamnabilă, s-a lăsat dezinformat, nu a fost, oare, de natură a linişti şi demobiliza sistemul naţional de alertă?

Cine l-a informat pe premier prin S.M.S.? Vicepremierul coordonator al ministerelor şi agenţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale? Directorul Serviciului Român de Informaţii? Nou numitul subsecretar de Stat la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă, pe care, într-un mod discutabil, şi l-a subordonat? Vreun prefect de judeţ dintre cei care organizau scotocirea munţilor? Vreun prieten din presă? Vreun consilier bezmetic? Nevasta, socrul? Vreun agent dezinformator al unei puteri străine?

De ce sînt necesare aceste întrebări şi evaluate asemenea variante? Simplu.

Pentru a şti dacă premierul guvernează România bazîndu-se pe informarea oficială de stat şi pe sistemul naţional de informaţii pentru securitate naţională, sau după ceea ce i se scuipă de diverşi sfetnici în ureche, ori după ceea ce află din tabloide. Nu putem anticipa în ce direcţie se îndreaptă şi unde va ajunge România, dacă nu ştim cît de sigure sînt sursele de informare ale premierului şi care este acurateţea procesării lor.

Dacă primul-ministru a alocat Comunităţii Naţionale de Informaţii un buget de „n” miliarde lei, ca să fie dezinformat printr-un S.M.S., în timp ce se afla în studioul unei televiziuni, înseamnă că România are o foarte mare şi gravă problemă de securitate naţională, de care vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nu este conştient. Numai o asemenea inconştienţă ar putea explica şirul nefericitelor coincidenţe, din a căror cauză baschetbalistul (la momentul catastrofei din Muntenegru), vilegiaturistul (la momentul misiunii la Bucureşti a emisarului Departamentului de Stat al S.U.A.) şi „showman”-ul (la momentul tragediei din Munţii Apuseni) nu este omul potrivit în fruntea guvernului, fiindcă, la greu, el lasă totul vraişte, pe seama unor miniştri, care au în cutiile craniene televizoare, în loc de procesatoare de decizii raţionale.

Incontinenţa verbală a premierului şi a miniştrilor în faţa microfoanelor ne dezvăluie o altă tristă realitate. Dacă sugarii au nevoie de pamperşi la funduleţele lor roz, politicienii noştri au nevoie de pamperşi la gurile lor flămînde, dar şi mincinoase. Avea multă dreptate Ronald Reagan, cu umorul său de actor, cînd spunea că guvernele şi sugarii sînt ca un tub digestiv, cu deosebirea că primele au foame de bugete, dar, la celălalt capăt al tubului, rezultatul este acelaşi în ambele cazuri.

Aşadar, care este rezultatul investiţiilor imense în infrastructura integrată de comunicaţii a Sistemului Naţional de Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, în celebra reţea de comunicaţii TETRA, în Centrele de Situaţii (SITCEN) pentru managemetul crizelor, care, toate, au căzut în seara fatidicei zile de 20 ianuarie 2014? Nu s-a auzit nimic, încă, despre ampla şi competenta mobilizare de care ar fi trebuit să dea dovadă Comunitatea Naţională de Informaţii (C.N.I.), prin structurile sale integratoare, coordonate, din trupul şi sufletul Administraţiei Prezidenţiale, de către un comitet interdepartamental, un consiliu operativ şi un consiler de Stat, director al Oficiului Naţional pentru Informaţii Integrate. Poate că, „post factum”, C.N.I.-ul va spune adevărul despre cauzele pentru care, în seara zilei de 20 ianuarie 2014, am avut sentimentul că asistăm la transmisia, în direct, a agoniei victimelor. Or fi existînd destule planuri de intervenţie, poate chiar prea multe, încît, la nevoie, ele mai mult încurcă decît descurcă. Ceea ce lipseşte cu adevărat este planificarea operaţională, care trebuie să înceapă cu colectarea şi procesarea instantanee a tuturor informaţiilor necesare soluţionării tipului de criză produs.

Un cap limpede, din cele cîteva zeci (poate puţin spus) care populează „SITCEN”-urile de la Comunitatea Naţională de Informaţii, Guvern, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciile de Informaţii, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (ca să le numim doar pe cele mai vizibile), nu trebuia, atunci, să deschidă fişierul cu informaţiile necesare planificării unei operaţiuni de identificare şi salvare a victimelor unei catastrofe aviatice?

Guvernul are şi un vicepremier coordonator al domeniului Securităţii Naţionale. Numai simpla existenţă a acestuia duce cu gîndul la completitudinea, profesionalismul şi rigoarea gestiunii situaţiilor de criză. Cînd colo, raportul prezentat de vicepremier membrilor Guvernului, la nici 36 de ore de la încheierea operaţiunii, a fost „tocat” din prima lectură a gazetarilor cît de cît avizaţi. Nu ştim pe ce fel de date, concret stabilite, s-a fundamentat raportul şi nici anume cine i-a asamblat vicepremierului opera stîlcită, alcătuită, probabil, din colajele primite de la departamentele coordonate – dar nu putem să nu ne întrebăm cît este adevăr, cît este deducţie, părtinire, antepronunţare şi întoarcere de poliţe. Căci, se practică! Pentru a nu fi bănuiţi de vreo părtinire, cităm, cu aproximaţie, un exotic şi drastic gazetar, în a cărui opinie „(…) eşecul operaţiunii de salvare a avut drept cauză principală ţîfnoşenia (…)”. Da, ţîfna purtătorilor de sigilii ale puterii, concretizată în imposibilitatea cooperării dintre structurile pendinte de Departamentul Securităţii Naţionale din Administraţia Prezidenţială şi cele mai puţine şi mai nevolnice, loiale Palatului Victoria. Nu ar fi prima oară cînd, din cauza mizelor palatelor Puterii, ni se întîmplă o nenorocire.

Vindecarea de iresponsabilitate a Puterii nu este uşoară, dar nici imposibilă, căci „(…) diferenţa dintre un politician şi un hoţ este aceea că pe primul ni-l alegem noi, pe cînd cel de-al doilea ne alege el pe noi”. Problema este: pentru care din variante optăm, ca să ne eliberăm de aceşti iresponsabili care ne guvernează ?Preluare Tricolorul

                                             General (r) AUREL ROGOJAN