Motto: „te
îmbrățișez prieten drag
din orice
colț al lumii ești
îți așez
sufletul meu în prag
privește-l e
plin de povești”
Coperta
acestei cărți ar putea fi un rezumat al sentimentelor împărtățite de autoare
cititorilor săi. Ea înfățișează o îmbrățișare
a două inimi tinere simbol al mulțumirii și al fericirii celor două
persoane.
Semnificația
titlului volumului de poezii Suflete descătușate ne duce cu gândul la
libertatea omului care vrea să iubească și să fie iubit iar descătușarea
sufletului pare a fi scrisă în cartea bucuriei; scopul vieții noastre este să
fim fericiți și mântuiți iar fericirea e numai atunci „când ceea ce crezi, ceea
ce spui și ceea ce faci sunt în armonie.”
(Ghandi)
Fericirea
fiind un ideal al imaginației și nu al rațiunii este căutată mereu de poeți
care adună senzațiile imaginației creatoare în versuri revelatoare.
Autoarea nu
știe care e natura visărilor sale, pendulează între real și imaginar „nu știu
unde te-am mai întâlnit/ poate la ușa zefirilor/ când frământau
anotimpuri” ( nu știu)
Deoarece
acele ceasornicului nemilos„fug spre întuneric” regretul iubirii pierdute
izbucnește iar versul și muza poeziei reține clipele fericite: „te-aștept de
mult timp iubire
nu-mi știu
locul fără tine
versul n-are
nemurire
lacrima în
loc mă ține
nu știu când
e zi sau noapte
nici
anotimpuri nu mai sunt
n-am mai
auzit nici șoapte
cioplindu-mă
în lutul sfânt” (creația nestinsă)
Se pare că a trecut mult timp iar umbra
amintirilor fericite o „strigă” mereu: „e mult timp de când/ gândul meu a
poposit/ pe tâmpla viselor mele/ să se contopească cu ele” (umbra infinitului)
Cu o tainică
iubire, cu un suflet mereu tânăr „câteodată aș vrea să fiu steaua/ ce îți
luminează noaptea” (câteodată)
Iar iubitul
imaginar: „mi-ești zeul frumos din Empireu/ tu mi-ești culoarea din peneluri/
mi-ești cerneala visului nocturn/ cu care scriu pe cerul înstelat/ vreau în
fiecare clipă să-ți spun/ dorul din piept ce m-a măcinat” ( tu mi-ești culoareadin peneluri)
Dacă nu am
simți durere, dacă nu am visa „am avea aripile frânte/ ne-am pierde / în
coamele valurilor” totul pare veșnic,
mai ales iubirea care nu moare: „știu/ nu poți fără mine/ știi/ nu pot fără
tine/ chiar dacă suntem râuri/ și curgem separat” (lacrima lunii)
-„ tu și eu/ regizăm și jucăm/ fiecare
scenă/ dintr-o piesă de teatru/ unde iubirea descătușată/ ne face să ne
pierdem/ în sublimul absolut” (sublimul
absolut)
Scriitoarea
Mariana Kiss încearcă prin versuri meșteșugite să ne spună că nimeni nu este
dator cu fericirea ta în afară de tine
și că „ nu există fericire de care să-ți
amintești fără tristețe. ( O. Paler) iar acest volum de poezii aduce un plus
valoric liricii feminine prin spontaneitatea și originalitatea de care a dat
dovadă autoarea.
Prof. OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni,MM, 2024
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu