Dezrădăcinat
Undeva departe de tot –
mai presus decât
ultimul petec de cer –
prind rădăcini;
stropit de ploile mult prea scurte
ale verii dogoritoare,
devin anomalie vegetală –
singurul din lume
cu rădăcinile în sus,
îmi întind ramurile,
dezrădăcinat de pământ…
Iubire târzie în iarnă
nu am nicio afacere cu toată zăpada asta
în ciuda celor spuse de tine...
nici măcar n-am văzut parisul iarna,
nici nu o să-l văd vreodata împreună cu tine
iar păsările?
parcă ieri spuneai că toate păsările acelea galbene,
căzute pe caldarâm,
îngheţate,
cu ciocurile strânse,
nu o să te mai iubească vreodată
aşa cum te-au iubit...
apoi cearta aceea dintre noi...
bibeloul acela de alabastru spart
cărţile
aruncate pe geam
dvd-ul cu mozart
...
unde sunt, fată, toate visele noastre?
Pactul cu Diavolul
sau „Diavolul şi Moartea au tot timpul aşi în mânecă..."
Pactul cu Diavolul nu l-am făcut încă
deci de desfăcut nici nu poate fi vorba…
Sufletul îşi mai oblojeşte rănile;
pe căi nemedicamentoase
prinde a încolţii din sâmbure teama.
Monologhez, ca Faust nebun în aşteptarea
lui Mefistofeles…
ce lungă-i aşteptarea
când ştii că totul poate fi-n zadar…
„- Mi-e frică de o viaţă de om
când zilnic se pierd multe-atâtea?”
Ce lungă-i aşteptarea când joci viaţa
şi moartea la poker
cu Satan…
degeaba aştepţi asul de inimă roşie…
ce lungă-i aşteptarea…
... ce lungă-i...
... ce...
Poem pentru iubită
aştept:
să-mi iasă fluturi pe gură,
să-mi crească flori pe umeri,
să-mi curgă vin din ochi
sau cel puţin să-mi apară poeme în miezul palmelor
ca să mi le citeşti tu, iu,
când îmi săruţi buricele degetelor...
Viaţa noastră amice...
amicului meu Doru Emanuel
viaţa noastră, amice este un poem
pe care ni l-a scris ploaia răzbind printre frunze
şi pe care n-avem puterea să-l scriem noi,
să-l încrustăm cu vise, speranţe sau chiar
să-l înmiresmăm cu floarea aceea rară,
iluzia...
viaţa noastră, amice este un psalm pe care l-am citit
pentru prima oară în catehismul bunicilor,
simţind mirosul fraget al pâinii coapte în cuptor...
atunci am învăţat că îngerii nu mor niciodată din noi
ci doar ne părăsesc temporar corpurile...
în mijlocul acestui poem voi săpa o fântână,
o voi hrăni cu visele tale
o voi hrăni cu lacrimile mele
să am ce să-ţi ofer când te vor năpădi grijile lumii;
voi sădi apoi un copac în fântână
şi nu-l voi mai uda
ne vom mira când îi vom vedea poamele,
nu vor avea nicio formă cunoscută
o să le culegem, o să le lăsăm să zboare
dimineaţa o să mă găsească
mirat că în noaptea aceea
am visat că mă voi trezi îmbrăcat în inocenţa ta...
Psalm
Cu buze de rouă şoptesc un cuvânt;
Agonizând poemul, adaug un rând,
Pe coală, doar creionul mâzgălind hârtia
Vorbeşte cu Tine. Eu scriu poezia.
Şi port zilnic poveri grele-n frunte
Iar Ţie nu-Ţi pasă, deşi vezi că-s multe,
Mă laşi să zdrobesc în vers agonia,
Să risipesc în pahare adânci poezia.
Şi nu sunt eu cel vrednic să-Ţi vorbesc
Căci ştii bine, Doamne, eu zilnic greşesc,
Dar Tu, paşnic, nu-Ţi reverşi mânia
Şi-mi dai zilnic pâinea şi poezia.
M-ai ales dintre-atâţia să Îţi fiu artist,
De-aceea eu scriu şi sunt veşnic trist,
M-ajuţi, Doamne, să-mi înving mândria
Căci numai TU nu-mi ucizi POEZIA…
Filozofând cu îngerii disperării
Stând de vorbă cu îngerii dulci
ai disperării,
mâncăm mere şi aruncăm cotoarele pe geam
afară din noi…
în jur lumina-i tot mai puţină;
cuvântul Tău, Doamne, tot mai greu;
pe zi ce trece
auzim ţipete ce nu le recunoaştem
ca fiind ale noastre…
cântând pe diferite voci acelaşi cântec,
sfidăm moartea, Doamne,
în încercarea de a răzbi spre Tine,
fără să-Ţi cerem ajutor.
Căutându-mi existenţa
sau "Ce se ascunde în sertar"
în fiecare joi mi-e dor de mine
îmi caut certificatul de naştere paşaportul
buletinul de identitate
şi sper să nu fie tot eu cel de miercuri
dezamăgit scot din sertarul cu amintiri
poze cu prieteni pe care n-am certitudinea
să-i fi cunoscut vreodată
albumul cu amintiri
una bucată poezie scrisă la şapte-opt ani
mi-aduc aminte de dragoş-gelu-cel-de-cinci-ani
care la grădiniţă mânca hârtii
educatoarea îi spunea că o să ajungă un mare poet
deci beţiv deci avea dreptate
încet încet îmi dau seama că s-a făcut vineri
aşa că nu mai are rost să mă prefac
că sunt eu
în fiecare joi câştig câte o zi...
Devreme în cenaclu OJT
sau "În OJT se dau delegaţii în Rai"
e devreme şi-n ojt încă muzele dorm;
doar el, cerşetorul, cere un leu şi mi-e jenă
că n-am să-i dau decât gânduri…
e deja de-al casei şi uneori mi-e frică
când văd că întârzie ritualul…
e orb şi mi-e teamă să nu-mi
ceară vedere. N-am de unde să-i dau
nici un leu, nici vedere, doar gânduri…
şi-aprinde o ţigară, trage un fum
şi începe textul ce-i vine turnat ca o mănuşă:
… „sunt orb şi sunt singur. Nevasta m-a lăsat
cu cinci copii mici, dar nu beau. Dorm pe unde
pot, dar nu beau, domnule, serios nu beau!
Mi-e foame, uneori mi-e şi sete şi nu am
bani… daţi-mi un leu, domnule, vă rog… ”
Nu plânge niciodată, însă dac-ar putea
ar plânge… orbii nu plâng… însă pot râde…
Nu râde niciodată, însă dac-ar putea
ar râde… cerşetorii nu râd…
e târziu şi-n ojt muzele se duc la culcare;
doar sufletul meu, singur, cere îndurare…
Legenda unui muritor
sau "Iubind o himeră"
În bucăţele mici s-a frânt iubirea
Şi toate-s risipite-n noptieră,
Chiar inima mi-e sus pe etajeră
Şi nu ajung la ea nici cu privirea.
Nu mai am timp să mă îndrăgostesc:
Iubire-adevărată ţine-o clipă,
Călătorind pe-a timpului aripă
Conjug în grabă verbul „te iubesc”.
În bucăţele mici s-a frânt amorul,
Zadarnic plâng şi-ncerc să mă căiesc
Căci nu ştiu de fac bine sau greşesc
Tot încercând cu tine să-mi iau zborul.
Dar poate zborul nostru e departe
Şi-oi obosi şi eu de-atâta drum,
Mi-oi pierde zilnic urmele prin fum,
Mi-oi pierde judecata printre şoapte.
Zadarnic, nu-i la tine fericirea
Pe care zilnic eu am căutat,
Pământul în zadar l-am semănat:
În niciun bob n-a încolţit iubirea.
Atuncea plâng, m-apucă disperarea
Şi lacrimi curg, de jale şi de dor
Şi iarăşi am în tine ajutor
Când tu apari şi-nseninezi cărarea.
Şi-acuma scriu, când mă gândesc la tine
Poemul tragic al iubirii mele,
Cum fost-am noapte, amândoi, cu stele
Pierdute printre galaxiile străine…
Zăpezile-mi sunt pline de durere,
Întroienită-n gene e mirarea,
Doar sângele nebun de prin artere
Năvalnic curge-nlăcrimând cărarea.
Mă uit în sus prin petecul de cer
Şi chiar nu iau în seamă disperarea,
Că nu voi amorţi de-atâta ger
Când sângele cel cald este uitarea.
Mi-e frig atâta de iubirea mea
Şi mă-nvelesc cu plapumă de jale,
Voi adormi la rădăcina ta
Să-mi vindec asprele răni siderale.
Voi face eu cumva ca să răsară
Din buzunarul gol iubirea-n tine;
Chiar dacă te-oi avea numai o seară
Va fi destul să zbor în ţări străine.
Te voi iubi, pe-o margine de ape
Cum nimeni niciodată nu te-a mai iubit,
Şi-oi scrie-ncet, pe ale tale pleoape
Legenda muritorului ce încă n-a murit…
Preluare https://ecreator.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=13459:poezii-de-gelu-dragos-jr&catid=8:poezie&Itemid=114
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu