Dureros amestec de prostie, nepricepere, fudulie. Și rea-credință

Din păcate, unele lucruri trebuie spuse și subliniate cu roșu. Țărișoara asta se chinuie de decenii din cauza pros­tiei, nepriceperii, a fuduliei conducătorilor ei. O caricatură superbă a celebrului Mardale, cel ce ne înveselea în Cațavencu, pune sare pe rană. Doi oameni în birt: “Îți dai seama cât ar fi avut de furat nenorociții ăștia dacă eram un popor harnic?” Dureros de faină.

Dar să trecem în revistă noile mo(n)stre de conducere monumentală a țării. Apropo, conspiraționiști și oameni de bine ai țării, ați observat cât de repede, în momente sensibile, când trebuie deturnată atenția de la evenimente și decizii proaste, apar arestări, concerte cu droguri, urși și alte cele? Uite o manipulare media de care mie, ca jurnalist cu 32 de ani vechime, mi-e rușine de mor.

Titlu. „România, parte a unui grup de țări NATO care oferă Ucrainei sisteme Patriot. Armata are oameni pregătiți doar pentru două sisteme”. Adică atenție… am cumpărat 5 sisteme, din care avem 2, restul sunt doar promise. Am dat unul. Acum mai dăm unul “ca parte a unui grup”, că și așa avem oameni pregătiți doar pentru două sisteme. Pe care probabil îi cheamă Smith, Williams sau Robinson. Și atunci…de ce le luăm? Că vorba aia, costă ceva. Pe de altă parte, manipularea cu ursul criminal a funcționat. Parlamentul cel lasciv s-a reunit, a schimbat legea, a luat o diurnă și un salariu pentru deranjul de a fi mers gratuit cu avionul în București și…a decis uciderea a 400 de urși. Din 8.000. Care va face sau nu diferența? Vă spunem noi. La pariu. Acei 400 vor fi urși mari, frumoși, dar mai ales nevinovați, din munți, adevărate trofee care pot fi vândute vânătorului străin la 3.500-5.000 euro bucata. Nu amărâții de urși boschetari de pe Valea Prahovei.

Între timp, problemele reale, sub preș.

“Economia subterană este probabil încă peste 20% din PIB”, spun experții Consiliului Fiscal, recent. Curba lui Laffer și Ioan Talpoș în cartea „Fiscalitate teoretică și aplicată” arată că, la o rată a fiscalității de 0% și de 100%, statul nu obține de la contribuabil resursele publice pentru a func­ționa. La o rată spre 100%, firmele renunță la orice formă a efortului productiv, precum muncă sau investiție. Mai vreți? Mai avem. Dar noi suntem atenți și comentăm cum un start up finanțat de Bill Gates a făcut un unt din carbon, hidrogen, oxigen și căldură și vrea să-l impună pe piață. Timp în care inflația conform Eurostat, în mai 2024, ne dă drept codașii Europei (sau fruntașii?) cu 5,8% inflație, față de media europeană de 2,7 sau față de Lituania cu “zero” inflație, Finlanda cu 0,4, Italia cu 0,8…sau vecinii Bulgaria cu 2,7% sau Ungaria cu 3,9…că tot ne comparăm constant cu castraveciorii și cu guiașul. Poate că astea sunt probleme, totuși. Că se închid drumuri și poduri în sezon turistic. Că în orașe nu există o amărâtă de stropitoare de apă sau robinet cu apă gratuită, pentru nevoiași. Pentru udat pe față. Pe 35-40 de grade Celsius.

Revenim și zicem. Amestecul de prostie, nepricepere, fudulie, cu topping de rea-credință naște monștri. Ce ne conduc. Ascultați aici ce avea de zis Petre Țuțea în „Cugetări memorabile” despre societatea noastră.

„Comunismul este un cancer social. Unde se instalează, rămîne pustiu. Atît extrema stîngă, cât și extrema dreaptă sînt falimentare. Comunismul, de pildă: premisa lui majoră e egalitatea reală, absolută a oamenilor. În nici unul din regnurile cunoscute nu există egalitate – nici în regnul mineral, că aurul nu e egal cu cărbunele, nici în regnul vegetal, ca plantele nu sînt egale, și nici în regnul animal, că pisica nu e egală cu leul, cel puțin ca forță. Și nici în specia om nu funcționează, cu atât mai mult, principiul egalității. E damnat esențial comunismul prin premisa lui majoră: egalitatea reală a oamenilor, care este o utopie. Comuniștii sunt văcari: consideră oamenii ca văcarii cirezile. Și la comuniști sînt stăpâni și slugi, dar ei sunt ipocriți, pentru că știu ca ilegalitatea oamenilor nu poate exista nicăieri; sunt perfect escroci, tocmai pentru că afirmă că esența comunismului este egalitatea reală a oamenilor. Premisa egalității absolute e nulă, iar socialiștii adaugă puțin sifon în vinul ăsta. )…= Masa e absolută; fiecare prost luat în parte e un prost și atît. Dar toți proștii ăștia, luați împreună, sunt un principiu istoric. Prin însăși ordinea ei ideologică, democrația îl obligă pe idiot să stea alături de geniu și să-i poată zice: ce mai faci, frate? Partea proastă este că oamenii de excepție pot ajunge captivi în cirezile democrate”. Convinsu-v-am?

 

Autor: Alexandru Ruja

Sursa: Graiul Maramureșului

Andrei Marga: Grevă, nepricepere, reformă

 

Într-o atmosferă plină de generalități și opinii aproximative despre educație, mi-am propus să nu intervin. Mulți îmi cer însă o declarație privind greva actuală din învățământ. O fac în trei observații.

Prima este aceea că se înțelege greu că organizarea învățământului și politica educației sunt altceva decât experiența pe care fiecare a dobândit-o trecând prin școală. Ele cer o cultură instituțională. Aceasta este tot mai puțină la noi, de la reforma din 1997-2000 încoace.

Atunci, în vederea reformei cuprinzătoare a educației, a fost realizată formarea prealabilă a peste 3000 de „reformatori”, pe un proiect de reformă viabil, cu plasarea la conducerea reformei a celor mai buni cunoscători ai domeniului, iar dezbaterea publică a fost la obiect. De aceea, educația din România a fost adusă în 1997-2000 la nivelul reformelor din Polonia, Ungaria, Austria și alte țări – o spun relatările și evaluările internaționale, păstrate în arhive, care se pot consulta și astăzi. Bunăoară, miniștrii educației din Europa se reuneau în semn de prețuire la București (1999), iar rectorii europeni la Cluj-Napoca (2003). De altfel, „Educația și formarea profesională” au constituit primul capitol încheiat de România în negocierile de aderare la Uniunea Europeană, deja în mai 2000. Iar exponenții României aveau un cuvânt respectat în evoluția educației în Europa.

După 2001, în România au fost numiti miniștri activiști de partid cu o cultură precară, inși cu dificultăți psihice, diletanți recrutați de generali de securitate sau de demnitari spre a le rezolva odrasle, simpli servitori de grupuri. Legea învățământului adoptată în 2011, sub aparențe înșelătoare, a rupt în privințe esențiale educația din țară de progresele timpului. Rezultatele se văd. România are azi cel mai mare abandon școlar, cel mai ridicat analfabetism funcțional, cea mai joasă educație în periferiile orașelor și satele neglijate, cea mai extinsă neșcolarizare în pandemie, peste 45% dintre gimnazieni nu înțeleg texte, cea mai mare corupție din istorie în universitățile și instituțiile ei academice, cel mai amplu import de patente și, desigur, de produse de strictă necesitate. România trăiește azi zilnic pe datorie, cu cea mai mare îndatorare din istorie, lovită de o confuzie a valorilor ce împiedică din capul locului asanarea.

Asemenea indicatori sunt alarmanți. Personal, am arătat la timp (Ieșirea din trecut, 2002; Speranța rațiunii. Interviuri,2006; România actuală. O diagnoză, 2011) că necontinuarea reformei cuprinzătoare a educației din 1997-2000, distrugerea unor piese de către diletanți vor avea efecte funeste și vor costa. Starea de azi a educației dovedește că, din nefericire, am avut dreptate.

A doua observație este aceea că profesorii au fost păcăliți. Mulți, obosiți de soluțiile greșite venite de sus, nu s-au mai interesat de învățământ, ci de salarii. Nu este bine că discuția de acum se reduce la salarii, dar așa stau lucrurile. Orice lucru prost făcut se răzbună cândva – cum este cazul și cu legea din 2011, ale cărei efecte destructive se trăiesc din plin.

Nimeni calificat corespunzător, confirmat de analize făcute publice, nu este printre autorii proiectului „România educată”, vânturat în zilele noastre. Spre a trece prin voturi dăunătorul proiect, li s-a promis celor din învățământ, într-un articol al proiectului, mărirea de salarii. Dascălii au crezut în promisiune, dar articolul a fost eliminat de guvern, iar parlamentul a adoptat o încropeală ce nu servește, la drept vorbind, nici unui curent din societate și va trebui abolită. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine!

Revendicarea financiară a greviștilor este justificată și legitimă. În definitiv, așa numitele „guverne ale mele” au încălcat mai toate prevederile legale în materie de creșteri salariale și compensări pentru inflație și crize. Direct spus: creșterile de salarii cu 25%, noile salarii ale debutanților și celelalte revendicări financiare ale profesorilor se pot satisface imediat. Pot invoca multe considerente, dar fac aici doar o analogie. În 1999, ca ministru al Educației Naționale, cum se numea atunci instituția, am spus public că vrem reformă, dar dacă nu se măresc salariile dascălilor, demisionez. Am demisionat. Am revenit când s-a stabilit prin lege mărirea cu 50% a salariilor, care a fost decisă de guvernul, președinția și parlamentul de atunci. Procentual, până acum, aceasta a rămas cea mai mare mărire de salarii în educația din România. Mărirea a fost decisă într-o situație dificilă a bugetului, cu datorii scadente și rapturi cunoscute.

Nu rezistă argumentul că nu sunt bani. Aceștia există, dar sunt mai prost chibzuiți ca oricând. Nu rezistă afirmația că bugetul nu permite. Bugetul are nenumărate cheltuieli aberante. Pot intra în detalii, dar nu acestea sunt acum importante. Rezistă, din păcate, argumentul nepriceperii administrative, de sus până jos.

A treia observație este că propaganda oficializată apără ceea ce profesional, civic, democratic nu se poate apăra decât ocolind realitatea. „România educată”, „România lucrului bine făcut” sau „România normală” sunt formulări bombastice și gratuite de păcălit naivii, ale unora fără cultură și fără pregătire în materie.

Ce-i de făcut? Greva ar trebui încheiată rezolvând revendicările. Dar să nu ne facem iluzii că se va rezolva și altceva. În joc pot fi puși totdeauna și bani pentru infrastructură și pentru tot ce are nevoie educația. Dar fără o concepție și o organizare modernă a educației, rezultată dintr-un proiect de reformă elaborat de oameni care se pricep și au capul pe umeri nu iese nimic. Nu poate fi educație competitivă în regim prostocratic.

Trebuie revenit la profesionalism și devoțiune. Educația din țară trebuie redeschisă cu pricepere spre lumea zilelor noastre. România are azi cea mai mare emigrație dintr-o țară a lumii în timp de pace. Știm prea bine că se emigrează din motive economice, din neîncredere în instituțiile statului actual și în decidenții lor, din varii motive. Dar se emigrează și din neîncrederea în educația care se oferă noilor generații. Dacă nu intervine o reformă a educației făcută nu de politruci, de falșii intelectuali și specialiști și de trepădușii lor actuali, ci de oameni competenți și cultivați, emigrarea va fi și mai mare.

 

Autor: Andrei Marga

Sursa: http://www.andreimarga.eu“