Rătăciți pe drumurile democrației

 

În România, germenii democrației au apărut în ultimele zile ale lui decembrie 1989, pe fondul vidului de putere, creat prin dispariția cuplului ceaușist, simbolul dictaturii comuniste. Tânăra și firava democrație a primit botezul legalității în urma alegerilor prezidențiale și parlamentare (Adunarea Constituantă) în primăvara anului 1990 și ulterior, 1992. La vremea respectivă, românii habar nu au avut că democrația este un concept ce apare într-o anumită conjunctură, însă trebuie consolidat, încât să evolueze progresiv, să devină funcțională în interesul poporului. În iureșul evenimentelor, aproape doi ani democrația s-a aflat în pericol, determinat de conflicte sociale și numeroase stări de incertitudine. De teama renașterii partidelor istorice, conduse de lideri reveniți din exil, la prezidențialele din anii menționați, vot majoritar și pozitiv a primit numai fostul președinte I. Iliescu. La vremea aceea altă soluție nu era, pentru că gena comunismului a făcut parte din ADN-ul majorității românilor. Deși simbolurile comunismului nu mai sunt, structurile sale administrative au rămas intacte până în zilele noastre. În perioada mandatelor, în număr de șapte, revenite celor patru foști președinți, democrația nu a progresat, nu s-a maturizat și a rămas tot infantilă. Votul acordat în primul mandat președinților a însemnat speranță, iar al doilea, a fost negativ, îndreptat împotriva adversarului. În lipsa maturității, cu recentele alegeri prezidențiale, democrația noastră originală a eșuat lamentabil și a dat-o rău în bară. Iar în fața presei și opiniei publice, cel puțin din Europa, s-a făcut de “țâdulă”, adică de râs. Dacă serviciile secrete nu au fost capabile să blocheze atacul cibernetic al rușilor, lansat în campania electorală, logic ar fi să se lase de meserie. Nu cred într-un astfel de scenariu, Iohannis a făcut presiuni asupra CCR să anuleze alegerile din primul tur, încât să-și poată prelungi mandatul și implicit traiul bun de la Cotroceni. La tehnologia informației nu mă pricep și nu prea mă interesează. Totuși pentru a înțelege cum TikTokul ar fi putut mie, ca cetățean obișnuit, să-mi influențeze votul, am apelat la tineri pricepuți în domeniu. Fără prea multe explicații, am ajuns la concluzia că războiul hibrid s-a lipit de prostia și ignoranța multor alegători din țară și diaspora. Oameni care nu știu nici măcar cum arată Constituția, că de atribuțiile președintelui nu poate fi vorba. Nu mă mir că analfabetismul func­țional s-a extins inclusiv cu ocazia alegerilor. Fenomenul s-a manifestat prin capacitatea de percepție redusă a două evenimente de importanță națională, ale căror rezultate urmează să croiască drumul societății în perioada definită de Constituție. Lipsa de cultură politică a unei părți din populație, la fel ca un spirit critic slab dezvoltat, denotă eșecul politicilor educaționale mai bine de trei decenii ale democrației ro­mâ­nești. Cetățenii nu sunt capabili să înțeleagă mecanismele sociale și politice ale statului. Au primit drept de vot și alte libertăți politice, dar nu au fost învățați să le folosească în mod eficient. Mersul la secțiile de votare nu este o plimbare obișnuită, nici prilej de a ieși din casă într-o duminică destinată alegerilor. Din contră, ele sunt sedii oficiale, unde alegătorii au obligația să meargă informați, să fie responsabili și conștienți de importanța votului, să analizeze, să compare, iar în campania electorală să nu se lase manipulați de politicieni și mass-media. Absenteismul de la urne și manipularea sunt forme indirecte de atac împotriva democrației specifice oamenilor dezinteresați de lumea în care trăiesc. Cât privește alegerea președinților, poporul le-a dat votul, în speranța că, în anii democrației, va trăi mai bine în liniște și pace. Ca simplu cetățean, în președinți am văzut niște personaje simbolice, iar de pe urma prestației lor, nu am trăit nici mai bine, nici mai rău. Mai mult, de fiecare dată, prezidențialele au fost însoțite de scandaluri și suspiciuni de fraude electorale. Iar rezultatul lor, în loc să cultive unitatea, a învrăjbit societatea. Actualele prezidențiale m-au convins să renunț la ideea că președintele ar trebui să aibă puteri sporite în timpul mandatului. Alegerea lui de popor a eșuat și președinția trebuie lămurită de Parlament, așa cum are loc și în alte țări europene. Păreri despre parlamentare, formulate la baza societății, cu altă ocazie.

prof. Vasile ILUȚ

 

Rătăciți pe drumurile democrației

 

În urmă cu ceva timp, actualul ministru al învățământului a declarat că numărul elevilor cu bursă de merit ar fi de ordinul sutelor de mii. Declarația a făcut-o în urma protestelor asociațiilor elevilor, care i-au cerut demisia. Școlarii au fost nemulțumiți de decizia ridicării plafonului pentru acordarea bursei de la media generală 8,50 la 9,50.

Vizibil marcat de gestul elevilor, Sorin Cîmpeanu, în spațiul public, a motivat decizia cu argumente imbatabile. Înainte de alte păreri, trebuie făcute câteva observații legate de asociațiile elevilor. Un gen de „sindicate” școlărești conduse de lideri tineri și neliniștiți. Care revendică drepturi necuvenite și visează să ajungă mari politicieni. În lipsă de maturitate, nu au nici originalitate. Preiau fără discernământ din obiceiurile sindicatelor din alte sectoare cu lideri specializați în diversiune și manipulare. Nu realizează că acolo revendicările și protestele sunt de altă natură, incompatibile cu școala ca instituție. Care ar trebui să funcționeze după reguli și norme ce impun multe obligații și puține drepturi. Dacă ele lipsesc, vina aparține autorităților și administrației sistemului. În afară de dreptul la învățătură pe bani publici, altele care ar putea fi încălcate eu nu am identificat. Cine a dat elevilor dreptul să conteste notele și să evalueze cadrele didactice a încălcat principiile școlii de pretutindeni. Nu-mi dau seama dacă părinții sau alte persoane cu influență au contribuit la declanșarea protestelor. Oricum ele nu au fost întâmplătoare. În această perioadă plină de convulsii sociale, asociațiile au speculat tendința unei părți a societă­ții orientată spre proteste și demisii. În ideea că și problema burselor va fi rezolvată, tinerii au procedat ca adulții, iar cu protestele au luat-o înaintea profesorilor. Solicitarea demisiei ministrului a fost un gest irațional de bravură, ce nu mai trebuie repetat. Pe la minister s-au perindat miniștri fără număr și, în felul lui, cu reforma, fiecare s-a jucat de-a v-ați ascunselea. Cu toate neîmplinirile, cadrele didactice nu și-au permis ca măcar unuia să-i ceară demisia. Prezența asociațiilor poate fi utilă dacă au obiective în măsură să contribuie la reformarea școlii. Alt gen de acțiuni spontane sau de conjunctură nu fac decât să-i submineze puțina autoritate și așa aflată în cădere liberă. Pentru ca liderii să evite drumurile greșite ale democrației, profesorii au obligația să se implice constructiv în demersurile asociațiilor. Nu o fac din cel puțin două motive. În primul rând, pentru discuții purtate cu elevii pe subiecte de interes social, profesorii nu au pregătirea necesară. În absența dialogului, mai iau în calcul prostia unui anonim, născută imediat după 1990 și menținută de-a lungul anilor. Ca elevii să nu fie contaminați, în școală s-a interzis orice formă de politică. Bine că, fără să întrebe pe nimeni, fac politică, dar nu cum trebuie. Legat de burse, decizia ministrului este lăudabilă, necesară, dar nu suficientă. Recompensele meritorii și meritocrația impun condiții pe care elevii nu le îndeplinesc. Nici măcar olimpicii intrați într-un anonimat desăvârșit. Acum, și înainte de pandemie, la presiunea părinților și elevilor, evaluarea a devenit o târguială cu complicitatea profesorilor. Ani la rând, m-am luptat cu notele mari, fără acoperire în cunoștințe, dar degeaba. Inițial, o medie generală mare a fost avantaj pentru admiterea la liceu și facultate. Ulterior, școlarii văzând că poate aduce ceva bani nemeritați, fantoma s-a extins la burse. În afara celor sociale, oferite pe criterii bine gândite, alte burse trebuie eliminate. Școlarii ar fi bine să înțeleagă că democrația are reguli ce nu pot fi ignorate. Altfel, anarhia cu pași repezi vine să ne bată la ușă.

Prof. Vasile Iluț