Se afișează postările cu eticheta vize. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vize. Afișați toate postările

miercuri, 21 decembrie 2016

IMPORTANT - Maramureșul, programat la FRF pentru vize în 18 februarie 2017

18 februarie 2017 este ziua în care cluburile din Maramureș angrenate în competițiile organizate de Federația Română de Fotbal sunt așteptate la FRF pentru acordarea vizei anuale.



Începând din luna ianuarie, Federația Română de Fotbal (FRF), prin Direcția Competiții, organizează operațiunile privind acordarea vizelor anuale pentru jucătorii seniori și juniori participanți în competițiile FRF. Pentru ca aceste operațiuni să se deruleze în condiții optime, s-a făcut o programare pe județe.Astfel, echipele din Maramureș sunt așteptate la FRF luni, 18 februarie.
Perioada de transfer aprobată de Comitetul Executiv al FRF pentru iarnă este 24 ianuarie - 20 februarie.
Cotizația anuală trebuie plătită de membrii afiliați în condițiile stabilite de art. 52 din Statutul FRF. Pentru acordarea vizei anuale, cluburile solicitante trebuie să prezinte la FRF următoarele documente:
- carnetele de legitimare ale jucătorilor amatori;
- licențele de jucători profesioniști;
- tabelele nominale cu jucătorii;
- contractele încheiate cu jucătorii profesioniști (dacă nu se află în evidența FRF);
- cerere de acordare a licenței pentru jucătorii amatori cărora li se schimbă statutul;
- chitanța de plată a taxei de viză anuală;


Campionatele organizate de FRF se reiau în 2017 după cum urmează: 22 ianuarie - Liga 1 de fotbal în sală; 12 februarie - Liga 2 de fotbal în sală; 25 februarie - Liga a doua; 4 martie - Liga a treia; 10 martie - fotbal feminin; 14 martie - juniori A național, juniori B național; 18 martie - juniori elită U19, juniori elită U17;

joi, 22 septembrie 2016

Veste bună pentru români!

Premierul Dacian Cioloş s-a întâlnit, la New York, cu omologul său canadian, Justin Trudeau, cei doi apreciind că există perspective bune pentru ridicarea vizelor pentru românii care merg în Canada într-un viitor apropiat.
”Cei doi premieri au discutat despre liberalizarea vizelor pentru cetăţenii români, constatând că există perspective bune pentru ridicarea vizelor într-un viitor apropiat. De asemenea, au discutat şi despre contribuţia Canadeiu la operaţionalizarea deciziilor luate la summitul de la Varşovia cu privire la flancul estic al NATO de la Marea Neagră”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.
Miercuri dimineaţă, premierul Dacian Cioloş a scris, pe Facebook, că prima zi la Organizaţia Naţiunilor Unite a fost încheiată cu convingerea că România are ”vocaţia unui actor important în relaţiile internaţionale multilaterale”.
”Am participat la deschiderea Adunării Generale, la întâlnirea liderilor organizată de preşedintele SUA, Barack Obama pe tema crizei globale a refugiaţilor şi la conferinţa despre Guvernare Deschisă găzduită de Franţa şi Africa de Sud. În marja reuniunii ONU, am avut întâlniri cu premierul canadian Justin Trudeau, cu preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, cu preşedintele Egiptului, Abdel Fattah El Sossi, cu secretarul general ONU, Ban Ki-moon şi cu Directorul Executiv UNEP, Erik Solheim”, a adăugat Cioloş.
Prim-ministrul Dacian Cioloş participă în perioada 20-23 septembrie la cea de-a 71-a sesiune a Adunării Generale a ONU.
Miercuri el va susţine alocuţiunea naţională în cadrul dezbaterii generale la nivel înalt a celei de-a 71-a sesiuni a Adunării Generale a ONU. Şeful Executivului are programate întâlniri cu reprezentanţii principalelor organizaţii evreieşti din SUA, cu comunitatea românească, cu preşedintele Palestinei, Mahmoud Abbas, şi cu preşedintele Adunării Generale a ONU, Peter Thompson. Sursa GANDUL