Doar jumătate din societatea americană mai crede în Dumnezeu și în familia “tradițională”. Noi am “importat” valorile celorlalți

M-am uitat cu o oaresicare admiratie la Scrisoarea deschisa adresata de Liviu Plesoianu ambasadelor Statelor Unite ale Americii, Frantei, Germaniei, Olandei si Suediei. Le cere sa stopeze exportul de coruptie. Sigur, exista acolo nume, date, cifre. Chestiuni incontestabile. Si totusi, cred ca mult inainte de a opri importul acestei coruptii, ar trebui sa oprim importul de asa-zisa “normalitate”. Ar trebui sa stopam importul prostiei si ticalosiei.

Dupa cum bine remarca Dinesh D’Souza, in America, Partidul Democrat, sau daca vreti, liberalii, au pervertit pina si radacinile “visului american”, povestea aceea ca fiecare om este liber si ca se poate realiza prin efort si munca cinstita potrivit efortului depus, iar intr-o buna zi, nu-i asa, ar putea ajunge chiar presedintele tarii. Dupa cum spune D’Souza, liberalii au inoculat populatiei falsa idee ca indivizii se pot realiza si fara efort, fara sa urce treapta cu treapta, lasindu-se in voia partidului care “ii va face oameni”. Deci, sa uite de acea scara a valorilor, sa se agate de ata pe care liberalii le-o lasa in jos, si negresit vor fi trasi in sus. Ceea ce nu le-a mai spus nimeni tuturor impostorilor care au navalit imediat asupra sansei nesperate de a se realiza fara nici un efort, a fost ca cei care ii trag in sus nu au spus niciodata ca ii vor trage pina sus de tot. Asa incit, la toate nivelurile, atirna in societatea actuala, agatati de fire, tot soiul de impostori corupti ce viseaza sa devina mari oameni. Acesta este modul de a corupe lumea. Dar, ar mai fi ceva!

In urma cu ceva vreme m-am imprietenit pe LinkedIn cu un profesor de comunicare de la Stanford. Ne amuzam copios de corporatistii de pe grupul de discutii, ne ridicam reciproc mingi la fileu, cum se zice. Pina cind am inceput sa vorbim si pe InMail. Asa aveam sa aflu de ceea ce ei numesc “safe space“, de teroarea liberala din universitati, de groaza zilei de miine. Incetul cu incetul, am ajuns sa preiau ceea ce el nu avea curajul sa comunice pe grup si sa postez ca si cum ar veni de la mine, un european habarnist intr-ale corectitudinii politice. Aveam, totusi, scuza asta. Si, chiar aici doream sa ajung! La educatie. Odata cu oficializarea imposturii, era nevoie ca si invatamintul sa fie pus pe butuci. Sa nu ne mire, deci, daca la universitate se preda sexul anal. No biggie, o chestie scurta de numai doua saptamini, suficient ca exista in curricula.

In paralel cu distrugerea valorilor si invatamintului, incet-incet a inceput sa intre in disolutie si institutia familiei. Daca in 1960, 72% din adultii peste 18 ani erau casatoriti, acum, abia 50% mai reprezinta procentul celor casatoriti.

Evident, asa cum arata cercetarea, exista diferente in functie de educatie, cea mai mare scadere fiind la cei care au absolvit doar liceul (o scadere de 15 procente), iar cei cu studii superioare absolvite cu o pierdere mai marunta, de cca. 4 procente.

Dintre cei necasatoriti, de notat, peste 40 la suta spun ca lipsa unei stabilitati financiare reprezinta principala cauza pentru care nu si-au intemeiat o familie. Diferentele nu sint semnificative intre barbati si femei.

Dar, la fel de interesante sint si datele privind credintele americanilor. Cercetarea a avut un esantion de  4,729 respondenti.

Ei bine, aflam ca in Dumnezeul descris de Biblie (deci nu alta forma de divinitate), mai cred 56% din americani. Diferentele dintre confesiuni nu are sens sa le discutam acum. Notam doar ca atunci cind vine vorba despre Dumnezeu, republicanii (conservatorii) cumuleaza mult mai multe procente decit democratii (liberalii). Ceea ce, hai sa recunoastem deschis, nu ne mira deloc.

Citeam zilele trecute o postare pe Facebook, si propunea cineva ca cei cu scoala mai multa, cadre universitare, sa se invredniceasca sa ii lumineze si pe ceilalti in privinta neomarxismului sau sexomarxismului sau popomarxismului sau ce o mai fi. Sigur, nobila ideea, numai ca noi am fost deja campioni la a importa prostia si in a promova contraselectia in invatamint. Ca sa explici orice, mai trebuie sa si ai cui. Dar de undeva ar trebui inceputa povestea aceasta. Pentru ca nu coruptia ne omoara, ci prostia.

Autor: Ambrus Bela

Sursa: Samizdat.ro

Casian Cristian, locul I. Denis Cristian, locul II!

Sâmbătă, 28 aprilie 2018 în Parcul "Regina Maria din Baia Mare, în prezenţa unui public numeros a avut loc CROSUL UNIŢI PRIN SPORT. Au avut de câştigat toţi participanţii" .Ne bucură faptul că doi dintre tinerii sportivi fruntaşi sunt originari din localitatea Lucăceşti, comuna Mireşu Mare şi fac sport de performanţă cu migală şi multă seriozitate.Felicitări doamnei antrenoare!

Rezultatele lor au fost pe măsura aşteptărilor noastre:

Cristian Casian locul 1

Cristian Denis locul 2.

Premiile şi medaliile au fost oferite de DJST MM, Primăria Baia Mare şi de către doamna inspector şcolar de specialitate prof. Simona Toma, ISJ MM.

                  

                                                                     

                                                                                                                  GDL

IRINA LUCIA MIHALCA

"Cerul din inima mea", autor Irina Lucia Mihalca - Premiul Special al Juriului al Juriului la Concursul International de Publicatii "EXPRESIA IDEII", martie 2018

   

     Volumul “Cerul din inima mea”, apãrut la Editura Eurostampa din Timişoara, 2017, se deschide cititorului printr-un poem remarcabil având acelaşi titlu asemeni unei porţi prin care se deschide sufletul autoarei Irina Lucia Mihalca, un univers frumos şi luminos dar fragil. ( « Cerul din noi ne vorbeşte, culorile sunt mai intense,/ Sãrut cerul acesta, un anotimp al iubirii,/ un anotimp al nostru.» sau « Un izvor se deschide mereu spre lume./ Tot ce am nevoie port lãuntric.» si « Cineva mi-a spus: -Vezi, asta-i biserica ta!/ atâta Luminã ai adus aici »).     
     Poeta se asociazã ori se substituie, prin iubire, pânã la dispariţie, cu o gingaşã floare exoticã, «Hoya», numitã şi « Floarea de cearã » în versuri precum « Te voi vedea ca Hoya înlãcrimatã » sau « Hoya şi femeia se amestecã, neutralizându-se » concluzionând « Iubirea, inefabila forţã / prin care se deschid / toate cupele florii pe cerul tãu de catifea! »      
      În universul poetei, iubirea şi existenţa sunt situate în « eternul prezent », acolo unde « totul trece şi curge » şi « nimic nu respirã » iar « Bãrbatul este ramura de care stã agãţatã femeia / pentru a-i depãna povestea, a-i transmite starea,/ a-i comunica sentimentul/ şi a-l duce în vizor ».
Periplul cititorului prin acest univers este permanent însoţit de cântecul îndrã-gostiţilor care se cautã fãrã încetare « Prin imensitatea cerului cãlãtorim printre stele ,/ modelãm visul în realitate, cãldura topeşte zãpada».          
    Fiecare poem prezent în carte este o cãlãtorie , o minunatã poveste care te far-mecã prin limbajul folosit (“femeie devoalatã”, “vis straveziu”, “lumina degetelor”, “binecuvântare albã”, “ceata sfârşitului”, “galben suspin”, “bucurii colorate”, etc.), cãci “ Fiecare om cu povestea sa / dintr-o poveste cresc noi poveşti”. Povestea iubirii e mereu aceeaşi, diferã doar personajele şi cãlãtoria pentru cã « Într-un râu nu poţi intra de douã ori,/ chiar dacã intrãm în apa din acelaşi loc va fi totuşi alta»; ele diferã doar dacã aleg ca sã zboare prin cerul cu stele ori sã se târascã pe pãmânt,  cãci « Mulţi cãlãtoresc degeaba/ sau, poate, / nu s-au întâlnit cu adevãrul lor».

Pentru cã se vorbeşte despre cãlãtorie şi zbor, volumul Irinei Lucia Mihalca s-ar fi putut numi la fel de bine şi “Douã aripi în zborul spre luminã”, titlul poeziei sale de la pag.146, deşi parcã nu ar fi fost la fel de cuprinzãtor…

Poeta întreabã profund şi sublim: « Privim, de multe ori, cu ochii mari la stele,/ dar ele privesc, la noi, vreodatã ?/ Cu tine se–ntâmplã ceva, o viaţã de om! ». Ea mai constatã cã « În viaţã ne cãutãm tot pe noi,/ atingerea fiinţei, /o clipã , doar, prin care rãul îşi opreşte curgerea . », astfel cã « Atingem ceruri. Cu forţa a mii de voci/ ne cântam iubirea,/ suntem peste tot şi niciunde,/ mereu noi paşi şi trepte vor fi în toate… ». Existã şi un poem cu titlul « O poveste e viaţa », în care Irina Lucia Mihalca invitã la meditaţie asupra sensului vieţii şi obligativitãţii alegerii: « Nu toţi reuşesc sã gãseascã uşa tainicã./ Ca s-o gãseşti trebuie s-o cauţi,/ ca sã o cauţi trebuie sã ştii s-o faci./ Acolo e taina, puţini îi cunosc cifrul. ».  
Pentru autoarea cãrţii, « Realitatea este acolo unde eşti cu gândul, / stelele cunosc drumul, iar luna-l urmeazã,/ trebuie sã fii în visul cuiva pentru a-l visa». De aceea este iubirea importantã pentru cã ea devine un instrument de apreciere şi un reper, o certitudine. ( « În oglindã ne uitãm / - nu pentru a ne vedea imperfecţiunile -, / (ci) ca sã ne vedem perfecţi. ») Foarte interesant acest motiv al oglinzii în versurile Irinei Lucia Mihalca pentru cã descoperim prezenţa în carte şi o oglindã a apei în care se oglindeşte nu doar cerul, ci şi gândul omului, chipul sãu interior « un zbor peste apele – oglindite de stele, / o mare cu valurile care se sparg de ţãrmul sufletelor noastre, / un foc biruit de apã. / O uimitoare clipã de iubire! ».

Uneori, în cãutarea sensului vieţii, oglinda poate fi chiar şi pãmântul (« Priveşti în oglinda câmpiei din noi, / priveşti / şi continui obosit drumul. » Iar titlul poemului de la pagina 101 este «Oglinda de la capãtul drumului». La pagina 87, în poemul « Între chin şi sublim, o punte de nuferi » , oglinda este din nou prezentã atunci când ziua de mâine este consideratã « o filã nouã din oglinda tãcerii». Iar în poemul « Atingerea sufletului », de la pagina 72, poeta spune: « În armonia privirii tale mã oglindesc,/ adâncul din tine–l simt ».         
Mai sunt desigur, pe lângã oglindã şi alte motive literare prezente în versurile Irinei Lucia Mihalca cum ar fi clepsidra, voalul, inima, zborul, lumina, apa, etc. care sporesc complexitatea mesajului şi obligã la reluarea lecturii. Iubirea se dovedeşte a fi mesajul şi laitmotivul cãrţii care strãbate timpul şi spaţiul, vehicolul miraculos al zborului uman « inima unei femei/ seamãnã cu o clepsidrã / în care , poate ,/ într-o zi n-o sã mai ai loc… »    
Jocurile de cuvinte (« Un vis într-un vis–evantai! Simbolic vis! » sau « plutim şi nu ştim cum plutim,/ simţim şi nu ştim cum simţim », «Floarea de colţ a mãceşului iubirii», «Apocalipsul »), repetiţiile, sublinierile şi trimiterile mitologice ( «fiica lui Agamemnon », «Styx», «Lethe») şi mistice ( «Cavalerule semit,/ nicicând nu l-ai învins pe Allah» sau «Pãşesc în Sãlile Amenti, respir aerul mistic al serii») , din carte mãrturisesc o erudiţie (« rãmân o efigie în interiorul tãu », « lumi paralele », « eoni de ani », « Calea Lactee », « hoya, floarea inimii », « prin geometria luminii – un dar al vieţii -, / ceremonia inocenţei codificatã alchimic! », « rezoneazã chintesenţa matricei ») şi o spiritualitate aparte ale autoarei (« Respiraţia înseamnã viaţa, / dacã existã, existã şi viaţã! », « templul Luminii », « Du-mã spre rãsãritul soarelui lãuntric! »).

    Ea foloseşte un limbaj doct din sfera ştiinţelor ( « cercuri concentrice » , adâncul faliilor », «simţiri magnetizate », « contururi, linii, puncte ») ori din domeniul muzical ( « Sonata Lunii în diferite game » sau « pe acordurile lui Bach», « Arta fugii », « pictura lui Bruegel ») .       
Pe alocuri, dupa criterii aparent neânţelese, autoarea strecoarã cuvinte şi fraze în alte limbi strãine, poate, în scopul de a justifica universalitatea iubirii şi a vieţii « Alâcâsişhi tini calea… », « Le vent, le cri », etc.)        

    Volumul «Cerul din inima mea» ar putea fi considerat un inedit poem cinematografic suprarealist în care precizãrile şi concluziile autoarei alterneazã cu replicile şi visele personajelor ( cei doi îndrãgostiţi) în care cititorul intrã în contact cu o poezie unicã, trãitã, dar, mai ales, muncitã! Existã în texte multe apropieri literare, nu ştim dacã întâmplãtoare, cu poezia a doi titani români: Mihai Eminescu ( « Pe râul tãu alunec, în lumea ta pãtrund / sã-ţi vãd cerul senin şi uit ce caut, / şi uiţi cã sunt, uitãm de noi! ») şi Nichita Stãnescu ( « Nu toţi scriu poveştile pe pietre,/ nu toţi ştiu cã fiecare piatrã / are atâtea straturi şi tot atâtea poveşti» sau « Piesa se terminã cu un pui de albatros, / începe cu o pasãre maturã ») dar aceasta nu contestã meritul Irinei Lucia Mihalca de a fi reuşit o poezie genialã, net superioarã multora dintre creaţiile româneşti publicate în ultimul timp.

Recomandãm aceastã carte cititorilor erudiţi şi sau dornici sã guste reale momente de înãlţare şi exaltare.

© Mariana Bendou şi Vasile Ruşeţi

Prefectura Maramureş. Comunicat de presă

Tehnica din dotare și câinii polițiști au făcut deliciul la Maramureș ”Auto-Moto-Show”

Piața 1 Decembrie 1918 din Sighetu Marmației s-a dovedit  neîncăpătoare pentru cei peste 900 de copii veniți să se întâlnească cu polițiștii și să le admire autoturismele din dotare, dar și câinii de serviciu.

Ca de fiecare dată, atenția copiilor a fost captată de câinii de serviciu. Patrupezii polițiști Vis și Teba au executat perfect exercițiile specifice de dresaj canin. De asemenea, s-au prezentat exerciții de intervenție pentru prinderea unei persoane care nu s-a supus somațiilor legale, precum și de extragere a unei persoane  care s-a manifestat violent, dintr-un autoturism.

Luptătorii din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale (SAS) le-au explicat celor prezenți atribuțiile legale ce le revin, le-au prezentat tehnica din dotare, dar și armamentul folosit în misiunile speciale de intervenție.

În urma lecției interactive de respectare a regulilor de circulație, susținută de polițiștii de la prevenire, copiii au demonstrat că și-au însușit regulile de circulație, cei mai mici dintre ei fiind recompensați cu legitimații de ”Bun pieton”.

Minivacanța de 1 mai reprezintă un bun prilej pentru polițiști de a transmite tuturor sfaturi, recomandări pentru siguranța în trafic, în locuri aglomerate sau pe terenurile de joacă situate în apropierea locuințelor, în scopul de a se bucura în liniște, dar și în siguranță de zilele libere,

Fotografia zilei - Actriţa Valeria GOLINO

A apărut un nou număr al revistei Ligii Scriitorilor, filiala Maramureş - FREAMĂT

Bună seara stimaţi colegi!Sâmbătă, 28 aprilie 2018, ora 11 este o nouă zi de cenaclu a LSRMM. A apărut şi numărul nou al revistei. Am să-l  aduc la şedinţ de cenaclu. Vă doresc o seară plăcută.
                                      
                                                   CARMENA FELICIA BĂINŢAN

Strategie pe 20 de ani?

 Strategie până în anul 2040 când nu ştim nici măcar ce am făcut ieri? România are 40 de milioane de ochi, dar pare cea mai oarbă ţară din Uniunea Europeană. Deschide un dosar penal privind abdicarea Regelui Mihai. Îşi trimite, după 29 de ani, primul preşedinte de după căderea regimului comunist în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii. Nu ştie cinsti marile nume care au făcut unirea din 1918, casele memoriale ale acestora fiind nişte ruine, dar şi-a propus să sărbătorească Centenarul cu mare fast.

S-a desprins de plutonul fruntaş al fostelor ţări comuniste – Cehia, Ungaria, Polonia – dorind să fie „originală” şi ca democraţie şi ca economie. A intrat pe uşile NATO şi UE, mai mult trasă şi împinsă, printre ultimele sosite.

Nu reuşeşte să intre în Spaţiul Schengen, deşi şi-a ales un preşedinte neamţ, se auto-prezintă ca şi cea mai coruptă ţară din UE, sare singură în cel mai mare scandal internaţional anunţând prima după SUA că îşi va muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim.

Dar ce nu face anapoda România? Mai este nevoie să spunem că nu are un mare proiect de ţară? Adică nu are un plan general acceptat de înaintare în istorie. Hop-ţop de unde nu avea până acum trei zile un plănuleţ pe termen scurt şi mediu apare o strategie lungă-lungă, până în anul 2040. Numele ei: Dragnea.

Întinsă pe câteva cincinale, strategia este doar anunţată. Ea şochează din două puncte de vedere. Odată prin lungime, a doua prin autor. Cum să proiectezi tam-nesam România la orizontul anului 2040? Cât despre autor, mai precis despre numele strategiei ce să zicem? Liviu Dragnea, deşi un bun strateg electoral, nu a reuşit să-şi croiască strategia propriei imagini.

Evident, are calităţi. Cum de nu a reuşit să şi le promoveze? Un posibil răspuns ar fi: din cauza grabei. Deşi este inteligent, începe să treacă drept un personaj mai puţin instruit. Dacă, de pildă, în programul de guvernare s-ar fi inserat mai multe probleme de ordin cultural, dacă ar fi alocat fonduri pentru Centenar, nu ar mai trece drept un om mai puţin instruit.

Mai departe, dacă printre multele măsuri populiste ar fi strecurat şi măsuri economice care ar fi dus la îmbunătăţirea mediului de afaceri, nu ar mai fi asociat cu imaginea unui politician care a impus un program de guvernare nerealist datorită căruia România va intra în criză.

Ultimele probleme reale pe care le are Liviu Dragnea sunt cele de ordin penal. Sau tocmai acestea să-l fi determinat să ofere aparatului de stat mai mult decât poate duce economia? Astfel de probleme, de ordin penal, se pot ivi în cazul fiecărui politician din lume. Totul este să şi le rezolve pe cale judecătorească.

Aici intervine iarăşi o situaţie cu totul neobişnuită în lumea democratică. La noi, legile au început să se facă din mers, înaintând pas cu pas cu procesele. De aici se nasc suspiciunile că legile se modifică în raport cu interesele unui individ. Acest lucru, oricât s-ar strădui, Liviu Dragnea nu-l va putea contesta.

Trecând însă peste acest aspect, de ce nu s-a îngrijit liderul politic al momentului de imaginea sa? Dacă personalităţii sale i s-ar fi adăugat două coordonate majore – una de om care pricepe cum funcţionează economia şi a doua de protector al culturii – probabil s-ar fi estompat ceva din imaginea de „penal”.

Dar, cine ştie, poate că strategia României până în anul 2040 cuprinde elemente esenţiale care şterg cu buretele neajunsurile şi lipsurile omului politic Liviu Dragnea.

Autor: Dumitru PĂCURARU

Sursa: Informaţia zilei de Maramureş

CENTENAR 1818-2018. În memoria dactilografei Maria Puia. Mulţumim prof. Viorel ROGOZ!

„Vrem Ardealul”, scris în 1914 de Radu Cosmin:

„Maiestăţii Sale Regelui

Sire, am văzut în noapte regimentele pe stradă,

Baionete, săbii, goarne şi-am gândit că-i vreo paradă

Am crezut, că merg oştenii mândrei noastre artilerii,

Să salute-n glas de tunuri ceasul sfânt al învierii…

Am crezut la miezul nopţii, că oştenii înarmaţi

I-ai chemat la ceasul ăsta să-i repezi peste Carpaţi!

Dar la sunetul de goarnă, în loc munţii să se sfarme

Oştile Măriei Tale au scos sabia să sfarme

Şi să-năbuşe în pieptul tinerimei idealul

Celor ce strigau în noapte: “Vrem Ardealul! Vrem Ardealul!”

Nu ştiu cine-a dat porunca şi barbară şi nedreaptă,

Dar socot, că nu-i măsura cea mai bună şi-n-ţăleaptă

Să se-năbuşe cu spade tot ce-avem mai sfânt în noi,

Sufletul întregii naţii, care strigă: “Vrem război!”

Patru luni, de când se schimbă rostul lumii la hotare,

Patru luni, de când ai noştri, robii hoardelor barbare,

Fraţii umiliţi de veacuri pier sub pajure străine,

Aşteptând şi-n ceasul morţii clipa, care nu mai vine…

Mor sub steagul lui Attila, milioanele de fraţi

Şi-n zadar privesc în friguri coasta mândrilor Carpaţi…

Vulturii Măriei Tale nu le zboară-ntr-ajutor,

Deşi stau gătaţi de moarte şi cu arme la picior!

Plâng pe văile Carpate, de pe lângă Tisa, de pe lângă Murăş,

Văduve atâtor vetre, că s-au dus flăcăii gureşi,

Să-şi dea viaţa pentru alţii, în năpraznicul război,

Când puteau să şi-o păstreze, pentru ei şi pentru noi,

Gârbove în pragul vetrei plâng femeile şi torc,

Aşteptând în van pe cei ce poate nu se mai întorc,

Gem la sân pruncii palizi, pe când tatăl moare-n şanţuri,

Iar prin temniţi zebrelite, câţi de-ai noştri gem în lanţuri

Geme Doamne tot Ardealul, să vaietă Bucovina

Aruncând asupra noastră toată lacrima şi vina

Că în clipa ce-o ameninţă s-o răpească alt stăpân,

Noi, plecaţi Măriei Tale, stăm cu mâinile în sân!

Ori am vrea ca alte neamuri dezrobind-o să ne-o deie

Şi să scrim din mila altor marea noastră epopee?!

Dar la lespedea din Putna, umbra lui Ştefan cel Mare

Tremură să se mai vadă insultată de sub umedul pământ.

Voievozii toţi se scoală, de sub lespezi de mormânt.

Şi eroii-atâtor veacuri şi Costinii, cărturarii,

Ce treziră-n noi mândria sângelui străbun latin,

Aşteptând să sune goarna, ceasului măreţ, divin!

Freamătă de nerăbdare, ca alăturea de noi,

Regimente-ntregi de umbre să pornească la război!

Ţărâna lui Mihai din Turda, cere astăzi răzbunare,

Alba Iulia tresaltă, tremurând de nerăbdare

Să-şi deschidă largă poarta împărătescului alaiu

Să primească pe urmaşul voievodului Mihaiu!

A venit, Mărite Doamne, ceasul mântuirii noastre!

Freamătă pământul ţării, şi sub zările albastre,

Steaua noastră ne surâde dintre creste Carpatine

Şi ne cheamă spre triumful mândriei noastre ginţi latine

Sângele roman îşi cheamă strănepoţii toţi la arme!

Căci de-i scris în clipa asta rostul lumii să ne sfarme,

Noi avem menirea sfântă, din frânturi să ne-ntregim

Neamul risipit de veacuri, de mai vrem ca să trăim!

Vodă Doamne! Nu e vreme de pierdut: ne cheamă Fraţii!

Şi nici când mai primitoare porţi nu ne-au deschis Carpaţii

Un fior imens şi tragic îi străbate pân’ la cer

Şi de-alung de Vatra Dornii, pân’ la Porţile de Fier,

Culmile parcă se-nalţă aspre şi dojănitoare

Că de n-am porni acuma: ei Carpaţii ar fi-n stare

Să se prăbuşească singuri în al vremilor iad,

Peste noi şi peste rasa blestemata-a lui Arpad!

Sire, ştim că sub coroana de oţel, ce porţi pe frunte,

Alte-s gândurile, care s-au pornit, ca să ne-nfrunte:

Glasul sângelui ce strigă, în suflarea românească,

Nu-i acelaşi de sub haina şi sub purpura regească,

Şi mai ştim, că pentru ceasul şi avânturile vremii

Pentru fruntea ta albită e prea grea podoaba stemii,

Dar de-ţi este, Sire, spada ruginită şi bătrână,

Dă-o s-o călească în focul tinereţii, altă mână!

De-ai uitat-o, Vodă Doamne, pilda Marelui Ştefan,

Ce bătrân prindea în mână viforosu-i buzdugan,

Şi punea pe plete albe lauri verzi de bărbăţie,

Lasă altora mai tineri buzduganul tău să-l ţie.

Dar de nu Te lasă glasul sângelui ce porţi în vine

Să-ţi pui laurii de aur ai victoriei latine.

Spune altora să cheme, pe vitejii din munţi şi plai

Şi cu cinste să-mplinească visul sfânt al lui Mihai“.