marți, 2 februarie 2021

Cornel Nistorescu: „Copiii de beizadele din USR precum și mulți naivi mai tineri o țin langa cu schimbarea României.”


 Copiii de beizadele din USR precum și mulți naivi mai tineri o țin langa cu schimbarea României. O țară nouă, din temelii, cu niște contracte semnate de ei, de părinții sau rudele lor în locul celor semnate de reprezentanții PSD. Ministrul Sănătății vrea suplimentare de fonduri. Mulți dintre cei care vorbesc despre evenimentul de la „Matei Balș” și despre măsurile care ar trebui luate invocă absența fondurilor. Vorbesc insistent despre sistemul subfinanțat. Prim-ministrul Florin Vasilică Cîțu (cacofonie nefericită și obligatorie!) a spus că 95 % din bugetul Sănătății se duce pe salarii. Adică, ori sunt prea bine plătiți, ori sunt prea mulți! În același timp, reprezentanții sindicatelor din Sănătate fluieră și huiduie în fața guvernului! Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că nu mai mult de 2% sunt investiții și că restul se cheltuie pe medicamente, aparatură, consumabile etc.

Prim-ministrul Cîțu o scaldă ca la Ploiești. Ministrul Sănătății o bîlbîie. Cel mai aerian ministru nu știe ce să facă. El este doctor în cheltuieli! Cei de la putere încearcă să pună totul în spinarea foștilor guvernanți. Vasilică C. mai zice:

„Știm foarte bine că au fost probleme cu furnizarea agentului termic pentru acea zonă la începutul anului. Nu știu dacă s-a rezolvat. Vom vedea exact care au fost parametrii în care a fost furnizat agentul termic. Este o anchetă în curs de desfășurare. Pe mine mă interesează cel mai mult să vedem ce s-a făcut după tragedia de la Piatra Neamț, pentru că a existat o anchetă, au existat mai multe rapoarte, a existat un plan de măsuri și vreau să văd dacă au fost implementate. Pentru ceea ce s-a întâmplat la Matei Balș vom avea niște concluzii și vom putea lua și alte măsuri”

Lui îi trebuie cel puțin un an ca să înțeleagă ce s-a ales de planul de măsuri stabilit după accidentul de la Piatra Neamț. Oricum nu contează. Planula fost un pretext și pretext rămîne. Marcel Ciolacu, tresărind din somnul său de opozant, îi răspunde:

„Cîțule, le-ai arătat românilor cât de neom poți să fii, mințind o țară întreagă aflată în stare de șoc în ziua tragediei de la Balș, că în spitale se cheltuie 95% din bani pe salarii și sporuri! Te-ai folosit, meschin și calculat, de impactul mediatic al dramei pentru a emite o ticăloșie patentată de Băsescu, acum un deceniu: să asmuți categorii de români împotriva altora…”
Și adaugă:
”Ai tăiat anul trecut investițiile în spitale, atât de clamate acum de tine, până la un infim 2,5%! Și asta în an de pandemie, când tu și Orban tocați aiurea banii țării pe afaceri de partid gen Unifarm!
Salariile mediciilor, triplate de PSD pentru a stopa exodul acestora, ne țin încă pe ultimul loc în Europa la venituri brute lunare în domeniu.
Să te folosești de morții de la “Matei Balș” pentru a-ți argumenta austeritatea ne arată, Cîțule, că ești expresia cinismului pe care această putere le-o arată românilor, zi de zi!”.

Tot scandalul se reduce la bani. Unii urmăresc privatizarea domeniului (sursă bună de comisioane și procente!), fără să înțeleagă că mai mult de jumătate din populația țării noastre nu are cu ce să o abordeze. Dacă ar fi bani mai mulți, am avea un sitem de sănătate mai solid și o asistență medicală mai eficientă, cu spitale noi, cu aparatură modernă, cu niște condiții de vis, zic ei. Povești! Pe ce surse financiare? Ne trebuie și drumuri noi și școli noi și tehnică militară nouă și gropi de gunoi pentru protecția mediului! Și, încă o mie de lucruri! Ca la omul sărac! Toate pleznesc pînă la ziua de salariu sau pînă la plata pensiei!
Din păcate, povestea cu spitalele noi nu este decît o amăgire. Din ce bani? Pe cei de la Uniunea Europeană nu suntem în stare să-i luăm! Din buget nu putem rupe! Ceva mă face să cred că și suplimentarea de fonduri pentru Sănătate ar ține lucurile cam la același nivel. Obiceiurile din sistem ar continua. Chetuieli fără rost, aparatură inutilă, aparatură modernă achiziționaă pe comisioane enorme, fără contracte de întreținere și consumabile, contracte de întreținere cu firme fictive, achiziții de fake și de second hand, toată gama de trucuri pentru a sifona banii. Să nu recapitulăm lista contractelor și afacerilor lui Dorin Cocoș din epoca de aur a Eleniei Udrea!? În ele se vede cel mai bine cum arată vaca de muls a sistemului sanitar din țara noastră.

Nu cumva ar trebui să ne schimbăm noi? Nu ne trebuie alți oameni, nu neaparat ziduri și aparate? Alt mod de abordare? Altă mentalitate? Altă organizare? Alte reguli? Alte criterii de desemnare a managerilor? Alte metode de stimulare a performanței și de recunoaștere a valorilor? Nu cumva acestea sunt mai complicate chiar decît găsitul banilor?

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: cotidianul.ro

Întâlniri tematice cu aplicabilitate în cabinetele de asistență psihopedagogică și cabinetele de logopedie interșcolare!

 
Printr-un parteneriat încheiat între Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Maramureș, au avut loc mai multe întâlniri tematice în care s-au prezentat o serie de strategii de intervenție și metode de consiliere cu aplicabilitate în cabinetele de asistență psihopedagogică și cabinetele de logopedie interșcolare.

În perioada 21-29 ianuarie 2021, în cadrul parteneriatului încheiat între Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, reprezentat de Anca Minodora Costin-Hendea, inspector școlar general și Adelin Petru Țiudic, inspector școlar pentru învățământ special, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Maramureș, reprezentat de Luminița Georgescu, inspector principal de poliție, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Maramureș, director Cristina Elena Bud, s-au desfășurat o serie de activități, care au cuprins întâlniri tematice ale consilierilor școlari și ale profesorilor logopezi din Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Maramureș.

Activitățile au surprins exemple de bune practici, desfășurate în cabinetele de asistență psihopedagogică și cabinetele de logopedie interșcolare, adaptate la contextul pandemiei. S-au prezentat o serie de strategii de intervenție, metode de consiliere, instrumente de lucru nou create sau adaptate noilor cerințe impuse de mediul on-line.

Sursa: MaraMedia

Din ciclul ”Istoria Băii Mari” de Toma GROSS ROCNEANU

    


Nici la alții nu-i mai dulce, 


  ”Mai stați și voi pe acasă !” erau vorbele mamei mele  care-și vedea cei 6 prunci doar la ora mesei. Dar îndemnurile mamei parcă ne-au legat de glie, cu toate că nu avem pământ... 
    Și a venit și Revoluția din 1990 și rândurile de altădată de la alimentare s-au mutat la pașapoarte. 
    Auzeam într-o vreme, că trebuie așteptat  o lună pentru un pașaport. Am petrecut 11 zile ca să pot să-mi cumpăr apartamentul, să îl înscriu în CF și nu aveam ”dragoste” așa de mare pentru a vinde-n Ungaria sau Turcia hârtie igienică românească, în Serbia miez de nucă... de fapt nu are  rost să vă spun asta, deoarece se vindea orice și de ”dincolo” se cumpăra orice...
    Au trecut 10 ani și puteam merge fără pașaport să văd Europa. Nu vă înșelați, Europa nu mă aștepta, dar unii dintre ”ai noștri” care considerau că am fost OM cu ei mi-au trimis chemare, de care nu era agățată nici o clauză. 
    Plecarea propriu zisă spre  Suedia o făceam de pe aeroportul din Budapesta, până acolo ne hurduca un microbuz de a lui Ianoși, locuitor din Satu Mare. Cine ne-a trimis chemarea s-a ocupat chiar și de hotel, biletele de avion, nu vorbim de taxele de aeroport. În Budapesta  am ”tras” la o pensiune, unde oamenii vorbeau în orice limbă vroiai  și cu toate că pensiunea era aproape de aeroport, unghiul de așezare a clădirii nu primea zgomotul reactoarelor, care nu mai mișcau după ora 22,00. 
    După controlul bagajelor s-a ivit o busculadă... Suedezi care erau pentru acel avion au ”luat rafturile cu votcă” și le-au golit...  Câte un astfel de ”om” a cumpărat și 10 l de vodcă la sticlă de jumătate, dar la coborâre în Malmo nu mai aveau nici jumătate din ele pline și se bazau că vor fi taximetriști destui să-i ducă acasă, deoarece băgând atâta alcool în ei te îmbătai uitându-te la ei. Din Malmo am ajuns în Lund. Oraș universitar, unde așteptând pe cineva, stăteam pe o bancă lângă o baltă pe care se bălăceau câteva rațe sălbatice. Mă gândeam dacă Viena mai are lebede... De aici am plecat la Lila Hare unde locuia gazda noastră, era locul unde s-a dat ultima bătălie între danezi și suedezi și cu prețul vieții celor 9.000 de morți, Suedia și-a câștigat independența.  
    După poveștile de rutină, gazdele ne-au propus  să facem un picnic la locul unde se întâlnea Marea Nordului cu Marea Baltică și poate că  am ”făcut două mări”... Acolo era  făcut un dig care era podit  cu scândură, pe el era o femeie care se uita în larg. Parcă era o poveste redată de Marin Moraru, în filmul ”Monstru”... 
    Noi am deschis coșul de picnic, era acolo o măsuță pe care  ne-am rânduit gustările. 
    Femeia, din imobilitate ei completă, lasă să-i curgă halatul de  pe ea  și goală se aruncă, exact nu știu în care dintre Mări, deoarece noi am rămas surprinși de faptul  că femeia era ceva mai sus cu anii de 70 și noi aveam paltoane și ea făcea baie. Și-a terminat ”înviorarea” și a trecut pe lângă noi la șosea...
    Ca să ajungem aici  ne-am urcat pe un feribot, care în 20 de minute   ne-a lăsat în Danemarca. Surpriza era că pe peticul acela de apă nu este nici o geamandură, nici un far și când am trecut linia imaginară a graniței telefoanele au sunat și în românește  și ne-a urat ”Bine ați venit în Danemarca”. 
    Această urare am primit-o și în Ungaria, dar acolo era pichet de grăniceri, vameși. aparatură și multă ură. Aici,  erau doar apele înfrățite a celor două mări...
    Prin vizita la Palatul Imperial Danez, care acum este un mare muzeu și doar într-o aripă are o corabie  a wikingilor, în rest în cele peste o sută de încăperi sunt exponate din toată lumea, singurele lucrări originale daneze erau într-o cameră, picturile membrilor Casei Regale, celelalte obiecte cu prețuri inestimabile, erau aduse din toată lumea, când danezi au fost coloniștii multor țări!
    Nu fac inventarul Muzeului Imperial, dar  la intrare pe un basorelief era  William Shakespeare, care se spune că aici a plasat acțiunile din ”HAMLET”, dar scriitorul nu a pășit niciodată aici. 
    La întoarcere m-a uimit faptul că alunele, măcieșul aveau dimensiuni de 2 cm diametru și-mi spunea  gazda că de multe ori acolo este mai cald ca la paralela 45. Asta se datorau curenților calzi pe care-i lua Marea Baltică de pe continent, făcând această porțiune foarte propice agriculturii. 
    Aflând niște cunoscuți pe unde umblăm, ne-au rugat să facem  o escală și la ei, urmând să ne ia de la aeroport la Budapesta. Ei ne-au  purtat la muzeul ”HEREND”, muzeul porțelanului din Ungaria și a doua zi fiind Sf. Mărie Mică ne-a dus la biserica din PAPA, biserică care de fapt este sora geamănă a bisericii noastră din Baia Sprie, dar dacă de la această biserică ”se trage” ziua orașului Baia Sprie, oamenii nu numai din Baia Sprie ci și acei care vin din alte locuri au senzația deosebită că în momentele liturghiei parcă ar comunica cu CERUL și unii  făcând efortul de-a veni la slujbele importante  spun că s-ar vindecat de unele beteșuguri. Asta spre cinstea și binefacerea  celor care au făcut-o și sfințit-o. 
    Am întrebat gazdele noastre dacă frecventează această biserică și ne-au spus că de câte ori au venit în timpul slujbei, leșina cineva. Noi am fost bucuroși că ne-am întâlnit cu sora geamănă a bisericii Sfânta  Maria din Padova. 
    Seara am ajuns acasă cu bucuria celui care  știe că nicăieri nu-i va fi mai bine ca aici. Ca acasă niciunde nu-i mai bine, credeți-mă!
     
Cu drag al dumneavoastră băimărean, Toma G. ROCNEANU

luni, 1 februarie 2021

Au sosit 1515 laptopuri pentru elevii defavorizați ai Maramureșului

 
Astăzi, 1 februarie, au sosit în Maramureș 1515 laptopuri, achiziționate de Ministerul Educației în cadrul Proiectului privind învățământul secundar, finanțat de Guvernul României, prin Acordul de Împrumut secundar.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Maramureș fiecare unitate școlară implicată în proiect va asigura activarea pe laptopuri a aplicației Microsoft Office Standard 2019 și le vor oferi în folosință gratuită elevilor care nu dispun de terminale electronice proprii, pentru a le permite participarea la activitatea de învățare prin intermediul tehnologiei și al internetului.

Grupurile țintă sunt constituite la nivelul unităților școlare, conform Ordinului  Ministerului Educației privind criteriile de repartizare a laptopurilor achiziționate de Unitatea de Management a Proiectelor cu Finanțare Externă privind învățământul secundar.

Sursa: MaraMedia

IN MEMORIAM - NICOLAE I. PETRICEC


Motto:

,,Și mai mor,
Uneori,
Ca un fluture uitat,
În grădini otrăvite".
,,M-or tălmăci ocnașii ierbii, sub rădăcini roase de râme,
argonauți pe mări de sare, înspre un țărm imaginar,
și-n golful inimilor sparte vor arunca alte parâme,
nod gordian în patru păsări: ,,good bye", ,,auf wiedersehen", ,,au revoir".
În raftul colindat de ape, algele ca-n abecedare,
urcând nisipul în spinarea furtunilor, târziu refren,
cioplind în umărul de calcar, o bibliotecă de vânzare,
surâs de gheață în batiste: ,,good bye", ,,auf wiedersehen", ,,au revoir".
Luntrașii, drepți ca o lumină prin creierul uitat de gânduri,
străini, de orișice limanuri, arzând pe gura mea dar, vai,
corăbii fără de catarge, femeile curg, rânduri, rânduri,
spre portul despicat de umbre: ,,good bye", ,,auf wiedersehen", ,,au revoir". (GOLFUL RĂTĂCIRII, din volumul ANOTIMPURI LA INDIGO, pag. 35)
****************
,,M-am întrebat adesea ce ar fi fost oșeanul fără cuțit și fără ceteră? Adică, ce ar fi fost el ca individ, dincolo de manifestarea instinctuală și mare liniște sufletească s-a așezat peste mine când am descoperit că oșeanul, locuitorul cel născut în Țara de Nord, în Țara Oașului, poate să fie poet. Dincolo de ceteră și vendetă este un fel de lirism natural incantat în spațiu și încă neexploatat pe măsură", pag. 5, din prefața semnată de prof. dr. Nicoară MIHALI - UN POET AL DURERII - în volumul ANOTIMPURI LA INDIGO, apărut la Editura Fundației Culturale ,,ZESTREA", Baia Mare, 2006, pag. 76, ISBN 973-86384-1-4, autor regretatul NICOLAE I. PETRICEC, cu o grafică a autorului. De reținut faptul că acest volum a fost premiat - PREMIUL I - la Festivalul de istorie și literatură ,,George Pop de Băsești", ediția a V-a, mai 2006, organizat de Primăria Băsești, Fundația Culturală ,,George Pop de Băsești" și Centrul Creației Populare Maramureș.
.....
...
,,Nicolae I. Petricec, cunoscut și ca grafician, scrie o poezie în registrul modernist, dar este fidel și stilului clasic, în care se face simțită prezența obsesivă a iernii, a atmosferei reci, siderale prin care zvâcnește arzătoare iubirea ori neîmplinirea ei. (...) Dragostea învinsă creionează poezia existențială cu imagini artistice admirabile, cu o rostogolire a sentimentelor și o curgere explozivă a reprezentărilor metaforice în care poetul se obiectivează și nu se lasă în voia deznădejdii. Stilul baladesc al versurilor și cel clasic au fost în ajutorul grupului 《Orizont 77》, pentru redarea glasului muzical al poemelor", îi scria Vasile DRAGOȘ, în presa locală, (ziarul Graiul Maramureșului), din 16 martie 2004, apud Anotimpuri la indigo, pag. 7.
..............
,,pentru toate acestea
cererea mea de grație
a fost respinsă
de o peniță
înmănușată până la cot
și deprinsă a scrie
adevărul
cu mâna stângă", RECURS, pag. 74, același autor, Nicolae I. Petricec, același volum, Anotimpuri la indigo.
Au rămas multe lucruri nespuse, nerostite despre poet. Unii, poate l-au uitat. Alții nici nu l-au cunoscut. Fire sensibilă de altfel. Minte sclipitoare. Mulți l-au folosit, doar. Nu a cerut nimic în schimb. Nu a trăit pasional. Se mai refugia din când în când, în bere. La OJT era locul de întâlnire al poeților cu poezia. Dar nici bani nu avea prea mulți. Nu îi ,,întorcea cu lopata". Dimpotrivă. Era sărac. Dar nu spunea nimănui. Unii, cei care l-au cunoscut, mult mai mult decât mine, mai povestesc câte o amintire. Din alte vremuri. De pe timpuri... și ce timpuri. Atunci era timpul lor... cum ai trecut, timpule, așa de iute? Noroc, (nu-i așa?), cu cei care mai susțin ,,instituția prieteniei". Nu își arăta supărarea niciodată. Avea mereu promisiuni că i se va publica o carte. Promisiuni. În acest interval de timp, între minciună și promisiune, Nicolae I. Petricec, cu bune și cu rele, își ,,ducea veacul", eliberându-se prin scris. Dedicându-se lui. Eseurile sale, cu tentă moralizatoare, erau ,,gustate și apreciate". Însă omul, eseistului, poetul Nicolae I. Petricec, nu prea. Nu aveau timp și pentru el. El, în schimb, avea timp pentru toți. Mai venea pe la Prefectura Maramureș. La parter era Inspectoratul/Direcția de culte și cultură. Mai aducea câte un material - o poezie, un eseu, pentru a fi publicate. Primea câțiva leuți. Se bucura ca un copil. Câțiva leuți (mărunțiș, de altfel!) erau pentru el, o avere. Respecta omul de lângă el. Avea idei. Dar vremea lui trecuse... Era obosit. Obosea repede. Nu avea nimic al lui - casă, masă, alea, alea, averi. Singura avere era un pix și o coală de hârtie pe care scria. Le aduna cu gândul la un debut literar în volum personal. Acum aș vrea să mai fie. Desigur, l-aș privi cu alți ochi. Se mai întoarce în gândurile noastre. Rar. Tot mai rar... într-o zi vom pleca și noi, și nu va mai rămâne nimic. Din această pricină mi-am dorit includerea în volumul de antologie. Din respect. Prețuire și respect pentru ceea ce ai fost pentru literatură. Un om mic, la statură, dar mare la minte și talent.
,,alerg de multă vreme
prin liniștea fărămițată
n-am atinsde mult
așternutul cuvintelor
speriate de atâta absență
nesfârșită inducere în eroare
a celui adormit
în preajma unui izvor
atunci îmi iau
biblioteca în oase
și mă călătoresc mai
departe
pe un drum cârpit
cu blesteme", BIBLIOTECA DIN OASE, pag. 63.
.............
,,A fost la început de ianuarie. Și mi-am amintit cum, în urmă cu vreo două decenii, l-am cunoscut pe acest Petricec, elev la Șincai pe vremea aceea. Apoi a scris pentru rubricile noastre sportive. Inclusiv pentru Basorelief. Și m-a cucerit prin stilul său melancolic. (...) Comunicare fină, cu impact psihologic. Gen Crina Liliana. Am fost convins că va ajunge un mare ziarist. Și chiar a ajuns. Dar, cu aripile frânte. Îmi pare nespus de rău că nu l-am putut ajuta mai mult. Sunt oare naiv crezând că nu-i prea târziu?!", pag. 8, Ioan P. Pop, în Graiul Maramureșului, 6 ianuarie 2005.
........
Azi, or fi rătăcind printre stele, împreună cu Vasile Dobra, Ioan Voicu, prof. Dragomir Ignat, prof. Dumitru Rusu, Ioan Bogdan - (alias Dumitru Iuga), Maria Mariș Dărăban - pe care a venerat-o și a apreciat-o foarte mult, prof. Terezia Bochiș Tăta, Ioan Burnar, prof. Dăncuș... și mulți alții. Neuitare. Nemurire. Pomenire întru Hristos. Memoria veșniciei să le fie alături... Între timp a plecat și Veronica Crăciun Perșe (interpreta de muzică populară din Bihor), de curând a plecat rapsodul Nicolae Sabău... DRUM LIN! Tuturor...

Foto:GDL

VASILE BELE
Chiuzbaia, 1 februarie 2021

Întoarcerea la școală și sănătatea emoțională a copiilor

 

 
Digital Nation
 

 
 
Ce înseamnă întoarcerea la școală, în condițiile unei pandemii încă prezente?
 

Întoarcerea la școală a copiilor, atât de așteptată și deopotrivă temută, se apropie cu pași repezi.

Fie că vorbim despre un regim hibrid sau program normal, deschiderea școlilor o să aibă un impact major asupra copiilor, a părinților și a cadrelor didactice. O să fie experimentată în moduri diferite și abordările trebuie să fie adaptate în funcție de fiecare situație în parte. 
 
 
Venim în ajutorul dvs în perioada aceasta, în care veți face tranziția de la online la sălile de clasă, cu o serie de articole, informații valoroase și atent selecționate de către Armina Sîrbu, arhitectul de învățare Profesor in Online.
 
 
 
Este dezvoltarea inteligenței artificiale un pericol pentru profesori?
 
Utilizarea tehnologiei în procesul de învățare poate aduce numeroase beneficii.
Situația cauzată de pandemie a dus la digitalizarea forțată a procesului de învățare, dar gestionarea acestei digitalizări a fost, din păcate, descentralizată și a scos la iveală mai multe nevoi pe care sistemul de învățământ le are.
Tocmai aceste nevoi pot fi rezolvate cel mai ușor cu ajutorul tehnologiei, cu condiția să se creeze o infrastructură și un sistem funcțional de implementare a noilor tehnologii în școli.
 
Citește articolul pe BLOG
 
Părerea elevilor contează!
 

🚩🚩🚩 Vrem să realizăm un studiu prin care să aflăm cum s-au adaptat elevii la schimbările cauzate de pandemia Covid-19 și cum s-au simțit ei în perioada școlii online.
Rugămintea noastră este să diseminati acest formular către elevii dvs, pentru a avea parte de cât mai multe răspunsuri. Este foarte important pentru viitoare proiecte pe care le avem în plan! Și vom reveni către dvs cu cele mai importante concluzii!

**Nu vom colecta informații personale despre ei (de ex adresa de e-mail sau numele de familie). Pentru a întelege mai bine răspunsurile, avem nevoie doar de vârsta și localitatea lor, dar și de prenumele lor - în cazul în care ne oferă un testimonial valoros.
 
Vezi aici chestionarul și
trimite-l mai departe elevilor tăi!

MODERNISM 2021

 

Miorița, Meșterul Manole și Zburătorul în arte vizuale, ilustrație de carte și muzică rock

15-31 ianuarie 2021

Proiectul „Mituri populare românești - Miorița, Meșterul Manole și Zburătorul în arte vizuale, ilustrație de carte și muzică rock”, produs de PostModernism Museum, este compus din trei platforme online expoziționale tematice și o microserie de 4 materiale video documentare. Proiectul a fost produs în perioada 15-31 ianuarie 2021 cu ocazia Zilei Culturii Naționale.

Platformele expoziționale tematice prezintă lucrări de artă, artefacte, publicații de arhivă, ș.a. care ilustrează modul în care artiștii și media au surprins cele trei mituri populare românești - Miorița, Meșterul Manole, Zburătorul și modul în care au traversat dinspre zona populară spre cea cultă și apoi inclusiv înspre forme ale subculturii. Platformele găzduiesc o selecție de peste 250 de imagini, pregătite special de către curator, folosite inclusiv pentru fiecare dintre cele trei studii ale experților invitați și pentru dezbaterea ilustrată, fiind accesibile în galerii multimedia din spațiul online.

  • Istoricul muzical Doru Ionescu 

A realizat studiul „Mituri fundamentale ale românilor în muzica rock – folk”, începând cu perioada de pionierat rock & folk - anii `60, când materialele muzicale au fost însoțite de texte cu valoare literară intrinsecă. Fie originale, fie preluate din literatura română, fie prelucrate din folclor, acestea au vizat miturile fundamentale, în primul rând acelea ale românilor.

„Liderul Phoenix, Nicolae Covaci, a revenit în țară cu ideea unei opere rock – „Ante Miorița“ – plecând de la o variantă sârbească a baladei „Miorița“ (aflată de acesta pe Valea Timocului), în care ciobanul nu se împacă cu gândul uciderii sale, ci se aliază cu câinele pentru a lupta cu ceilalți doi confrați care îi vor moartea. Lucrarea, care intenționează să demoleze gena mioritică a românilor, a rămas în stadiul de proiect. Personal, am primit în variante demo câteva piese înregistrate / orchestrate de chitaristul Cristi Gram după un cantonament acasă la Covaci (în Spania), folosite parțial în emisiuni documentare despre Phoenix. ” (Doru Ionescu)

Interviul în care se prezintă studiul lui Doru Ionescu poate fi vizionat aici  https://www.youtube.com/watch?v=5GoXQogbTQ8

Doru Ionescu este istoric muzical și jurnalist senior la TVR, din 1994. A realizat peste 2.000 de emisiuni TV în nume propriu, a colaborat la numeroase documentare, inclusiv independente, între care „Născuți la comandă – Decrețeii” (2005, Florin Iepan) și a publicat peste 10 cărți.

  • Istoricul Cristian Vasile 

A documentat și prezentat studiul „Ilustrația grafică a baladelor populare românești în perioada comunistă” în cadrul căruia s-a ocupat de chestiunea editării baladelor populare româneşti şi a ilustraţiei lor grafice, având în atenție în principal Mioriţa, Meşterul Manole şi Zburătorul, dar şi colecţia „Meşterul Manole“, de la Editura Minerva în perioada comunistă. 

„Analiza mea s-a concentrat asupra componenţei echipei de ilustratori-editori-antologatori şi asupra convergenţei dintre discurs vizual şi text privită din perspectivă oficială şi artistică. Am discutat mai multe teme între care: ocultarea sau diminuarea (iniţială) a elementului religios; modul cum au fost editate baladele în funcţie de cele două faze mari ale comunismului românesc; reducerea referirilor la fondul comun balcanic al unor balade precum Meşterul Manole mai ales în anii comunismului naţionalist, cu sublinierea originalităţii româneşti şi a geniului creator autohton”. (Cristian Vasile)

Interviul în care se prezintă studiul lui Cristian Vasile poate fi vizionat aici https://www.youtube.com/watch?v=ck9HIGoGrQk

Cristian Vasile este cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „N. Iorga“, secretar general de redacţie al publicaţiei academice Studii şi Materiale de Istorie Contemporană şi coeditor al revistei online Lapunkt.ro.

  • Istoricul de artă Cosmin Nasui  

A cercetat subiectul celor trei mituri românești producând studiul „Mituri populare în artele vizuale și în ilustrația de carte din România”. A prezentat modurile în care miturile populare Miorița, Meșterul Manole și Zburătorul au devenit sursă de inspirație pentru artiști precum: Ary Murnu, Mișu Teișanu, Camil Ressu, Alexandru Ciucurencu, Marcel Olinescu, Nicolae Brana, Ligia Macovei, Dragoș Morărescu, Ion Panaitescu, Mihu Vulcănescu, Vasile Pintea, Sabin Bălașa etc. Aceste reprezentări mitologice au devenit fie lucrări de artă de sine stătătoare, fie ilustrație originală pentru volume specifice comisionate de edituri. 

„Destinul meșterului popular Ioan Stan Pătraș, creatorul celebrului Cimitir Vesel de la Săpânța, transformă, în realitatea reprezentărilor sale ulterioare, o legendă trăită de el. Această mitologie personală devine o altă imagine a salvării de fatalitatea destinului a ciobanilor maramureșeni, cu ajutorul Mioriței. „Ioan Stan Pătraş rămâne orfan, tatăl său murind în Primul Război Mondial. Ca să se întreţină (…) de la 16 ani începe să facă cruci în vechiul cimitir de pe dealul Săpânţei, din anul 1935. Satul era minat şi, pentru a intra în sat, oamenii au trimis în faţa lor turmele de oi, astfel încât, multe dintre ele au fost sacrificate pentru salvarea vieţilor omeneşti. (…) a fost martor la această suferinţă (…) de aceea, în primii ani, pe fiecare cruce, a desenat şi câte o oaie, indiferent dacă cel înmormântat era sau nu crescător de oi. Prin risipirea oilor pe cruci, meşterul a reuşit să le îngroape pe toate.” Mihali Nicoară, „Săpânţa - plăcerea textului” revista “Familia Română” 2013, p.31” (Cosmin Nasui)

Cosmin Nasui a documentat curatorial și selecția lucrărilor pentru galeriile expozițiilor online, din arhive și colecții publice și private.

Interviul în care se prezintă studiul lui Cosmin Nasui poate fi vizionat aici  https://www.youtube.com/watch?v=OjhlJiF3Wlc

Cosmin Nasui este curator, critic de artă, manager cultural, evaluator artă contemporană. Este fondator al celei mai largi platforme online românești pentru susținerea și promovarea artei contemporane românești www.modernism.ro. Este managing partner la Nasui collection (www.cosminnasui.com), care expune și promovează în țară și străinătate artiști moderni și contemporani români. Este senior curator la platforma muzeală privată PostModernism.ro. Este autor de cărți de sinteză și portofoliu.

Dezbaterea ilustrată poate fi vizionată aici https://www.youtube.com/watch?v=34bnVLJWFzc

///

Proiect cultural realizat cu sprijinul Ministerului Culturii

Parteneri: Muzeul Municipiului București - Casa Filipescu-Cesianu, Modernism.ro

Proiectul integral poate fi urmărit aici https://www.postmodernism.ro/mituri-populare-romanesti-in-arte-vizuale-ilustratie-de-carte-si-muzica-rock/ 

IN MEMORIAM ADRIAN POP

 


Pop Ioan Adrian – profesor, bibliotecar, poet, publicist, interpret de muzică folk, s-a născut la 30 martie 1972, comuna Copalnic Mănăștur, jud. Maramureș.

 

A absolvit Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare (la acea vreme se numea Liceul de Matematică-Fizică „Gheorghe Șincai”), a urmat apoi Facultatea de Filologie la Universitatea de Nord Baia Mare, unde s-a specializat în limba și literatura română, limba și literatura franceză, didactica acestor discipline. În anii 1996 și 1997, a predat, în Baia Mare, la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă”, Grupul Şcolar Tehnic, Grupul Şcolar „Costin D. Neniţescu”, după care a renunțat la cariera didactică, optând pentru biblioteconomie și jurnalism.

 

În perioada 1997-2001, a fost redactor, fotoreporter și colaborator la cotidienele băimărene „Opinia” și „Informația zilei”. S-a specializat în biblioteconomie în cadrul unor cursuri postuniversitare la Bușteni și a unora organizate la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare.

 

Din 1997 până în 2014 a lucrat ca bibliotecar la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, la compartimente de relații cu publicul și ca bibliograf. A fost șef de secție la Împrumut carte pentru adulți în perioada 1 martie 2002 – 30 septembrie 2004, redactor al buletinului semestrial al acestei instituții – „Bibliotheca septentrionalis” –, a coordonat volume colective editate de aceeași instituție, a organizat manifestări culturale etc.

 

A fost responsabil de ediție la revista online „e-Bibliotheca septentrionalis”, secretar de redacție la revista tipărită „Vatra chioreană”, redactor la revistele „Archeus” și „Atelier”. Colaborări la „Graiul Maramureşului”, „Glasul Maramureşului”, „Gazeta de Maramureş”, „Şcoala maramureşeană”, „Necenzurat”, „Estrada maramureşeană”, „Tribuna oamenilor de afaceri” (Cluj-Napoca), „Cetatea culturală” (Cluj-Napoca), „Foaia virtuală a folkului românesc și la alte publicații online. A fost vicepreședinte al Asociației Culturale „Vatra Chioreană”, membru al Cenaclului literar „Acrostih” din Cavnic, interpret vocal și instrumental (chitară) de muzică folk.

 

CV literar Adrian Pop

 

A publicat poeme și articole în volume colective și antologii:

 

– Biruirea de sine. Volum omagial Mircea Vulcănescu, Baia Mare, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, 2004. Lucrare colectivă coordonată de Corneliu Oneț și Angela-Monica Jucan.

 

– O antologie a poeziei maramureșene. De la poezia populară la poezia contemporană (2009), Baia Mare, Ethnologica, 2010. Volum alcătuit de Nicolae Păuna Scheianu.

 

– „Sunt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece”. Teodor Ardelean – 60. [Volum omagial], Baia Mare, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, 2011. Coordonatori: Adrian Pop și Angela-Monica Jucan.

 

– Pași împreună. Antologie literară, Baia Mare, Gutinul, 2014. Antologatori: Florica Bud și Augustin Cozmuța.

 

– e-Creator, vol. 2, Baia Mare, Ethnologica, 2015. Antologie realizată de Ioan Romeo Roșiianu.

 

– coordonator (în colaborare cu Angela-Monica Jucan) al lucrării colective „Sînt suflet în sufletul neamului meu”. Andrei Dragoș – 65. Volum omagial, Baia Mare, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, 2012.

 

A fost un coleg minunat și un bibliotecar desăvârșit. Condoleanțe familiei îndoliate, prietenului nostru Florin Pop (fratele său)!

 

Drum lin spre îngeri, Adi Pop!


Preluare https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2016/03/30/adrian-pop-poetul-risipit-in-armonii/

 

                                                                             *******

viețile oamenilor simpli*

                             de Ioan Adrian POP

 În orașe străine am văzut

spaima exactă

a însingurării de sine

aș vrea să fiu acasă

presimt

cum va izbucni primăvara în părinți…

merg pe urmele lor arzând

ca un lan de grâu

apele și cerul se ating

în calmă durere

iar mama-i o lacrimă

uitându-se în zare

și-mi port deznădejdea

că nu-i pot oferi

decât o sculptură de aer.

 

țărâna ruginie seamănă

cu viețile oamenilor simpli

și-n orașe străine

când venea ploaia visam

să populez nisipul umed

cu tic-tacul secundelor…

 

*poezia a fost publicată în Archeus: revista de cultură a Maramureșului, nr. 9 (38), 2013, p. 83.

 

 Preluare https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2021/02/01/in-memoriam-adrian-pop/


Fără perspective...



din barul lui buciuman n-ai nici o perspectivă,
ne trezim uneori din beţie şi constatăm
că trec anotimpurile peste noi, se rup prieteniile
şi călcată-n picioare e urma paşilor noştri.
ne ardem viaţa între nimicuri, prostii şi minciuni
şi devenim uşor prizonierii propriei vieţi;
tinereţea se scurge şi inima prinsă-n ştreang devine:
ne trăim iubirile în sms-uri, pe facebook sau mess
privim titlurile cărţilor pe internet dar uităm să învăţăm povestea;
participăm zilnic la lansări de cărţi şi nu de vapoare
(acolo am avea şansa să evadăm pe mări şi oceane)
aici ne înscriem la cuvânt ca nişte epigonii ce suntem
iar apoi, ne îmbătăm mai ceva ca-n birtul din colţ;
timpul risipit astfel nu-l putem lua înapoi –
se duc toate-n van şi dorinţele noastre seacă
doar lacrimile ne mai hrănesc zi şi noapte;
a sosit Vremea aceea şi-o trăim din plin…