Nici la alții nu-i mai dulce,
”Mai stați și voi pe acasă !” erau vorbele mamei mele care-și vedea cei 6 prunci doar la ora mesei. Dar îndemnurile mamei parcă ne-au legat de glie, cu toate că nu avem pământ...
Și a venit și Revoluția din 1990 și rândurile de altădată de la alimentare s-au mutat la pașapoarte.
Auzeam într-o vreme, că trebuie așteptat o lună pentru un pașaport. Am petrecut 11 zile ca să pot să-mi cumpăr apartamentul, să îl înscriu în CF și nu aveam ”dragoste” așa de mare pentru a vinde-n Ungaria sau Turcia hârtie igienică românească, în Serbia miez de nucă... de fapt nu are rost să vă spun asta, deoarece se vindea orice și de ”dincolo” se cumpăra orice...
Au trecut 10 ani și puteam merge fără pașaport să văd Europa. Nu vă înșelați, Europa nu mă aștepta, dar unii dintre ”ai noștri” care considerau că am fost OM cu ei mi-au trimis chemare, de care nu era agățată nici o clauză.
Plecarea propriu zisă spre Suedia o făceam de pe aeroportul din Budapesta, până acolo ne hurduca un microbuz de a lui Ianoși, locuitor din Satu Mare. Cine ne-a trimis chemarea s-a ocupat chiar și de hotel, biletele de avion, nu vorbim de taxele de aeroport. În Budapesta am ”tras” la o pensiune, unde oamenii vorbeau în orice limbă vroiai și cu toate că pensiunea era aproape de aeroport, unghiul de așezare a clădirii nu primea zgomotul reactoarelor, care nu mai mișcau după ora 22,00.
După controlul bagajelor s-a ivit o busculadă... Suedezi care erau pentru acel avion au ”luat rafturile cu votcă” și le-au golit... Câte un astfel de ”om” a cumpărat și 10 l de vodcă la sticlă de jumătate, dar la coborâre în Malmo nu mai aveau nici jumătate din ele pline și se bazau că vor fi taximetriști destui să-i ducă acasă, deoarece băgând atâta alcool în ei te îmbătai uitându-te la ei. Din Malmo am ajuns în Lund. Oraș universitar, unde așteptând pe cineva, stăteam pe o bancă lângă o baltă pe care se bălăceau câteva rațe sălbatice. Mă gândeam dacă Viena mai are lebede... De aici am plecat la Lila Hare unde locuia gazda noastră, era locul unde s-a dat ultima bătălie între danezi și suedezi și cu prețul vieții celor 9.000 de morți, Suedia și-a câștigat independența.
După poveștile de rutină, gazdele ne-au propus să facem un picnic la locul unde se întâlnea Marea Nordului cu Marea Baltică și poate că am ”făcut două mări”... Acolo era făcut un dig care era podit cu scândură, pe el era o femeie care se uita în larg. Parcă era o poveste redată de Marin Moraru, în filmul ”Monstru”...
Noi am deschis coșul de picnic, era acolo o măsuță pe care ne-am rânduit gustările.
Femeia, din imobilitate ei completă, lasă să-i curgă halatul de pe ea și goală se aruncă, exact nu știu în care dintre Mări, deoarece noi am rămas surprinși de faptul că femeia era ceva mai sus cu anii de 70 și noi aveam paltoane și ea făcea baie. Și-a terminat ”înviorarea” și a trecut pe lângă noi la șosea...
Ca să ajungem aici ne-am urcat pe un feribot, care în 20 de minute ne-a lăsat în Danemarca. Surpriza era că pe peticul acela de apă nu este nici o geamandură, nici un far și când am trecut linia imaginară a graniței telefoanele au sunat și în românește și ne-a urat ”Bine ați venit în Danemarca”.
Această urare am primit-o și în Ungaria, dar acolo era pichet de grăniceri, vameși. aparatură și multă ură. Aici, erau doar apele înfrățite a celor două mări...
Prin vizita la Palatul Imperial Danez, care acum este un mare muzeu și doar într-o aripă are o corabie a wikingilor, în rest în cele peste o sută de încăperi sunt exponate din toată lumea, singurele lucrări originale daneze erau într-o cameră, picturile membrilor Casei Regale, celelalte obiecte cu prețuri inestimabile, erau aduse din toată lumea, când danezi au fost coloniștii multor țări!
Nu fac inventarul Muzeului Imperial, dar la intrare pe un basorelief era care se spune că aici a plasat acțiunile din ”HAMLET”, dar scriitorul nu a pășit niciodată aici.
La întoarcere m-a uimit faptul că alunele, măcieșul aveau dimensiuni de 2 cm diametru și-mi spunea gazda că de multe ori acolo este mai cald ca la paralela 45. Asta se datorau curenților calzi pe care-i lua Marea Baltică de pe continent, făcând această porțiune foarte propice agriculturii.
Aflând niște cunoscuți pe unde umblăm, ne-au rugat să facem o escală și la ei, urmând să ne ia de la aeroport la Budapesta. Ei ne-au purtat la muzeul ”HEREND”, muzeul porțelanului din Ungaria și a doua zi fiind Sf. Mărie Mică ne-a dus la biserica din PAPA, biserică care de fapt este sora geamănă a bisericii noastră din Baia Sprie, dar dacă de la această biserică ”se trage” ziua orașului Baia Sprie, oamenii nu numai din Baia Sprie ci și acei care vin din alte locuri au senzația deosebită că în momentele liturghiei parcă ar comunica cu CERUL și unii făcând efortul de-a veni la slujbele importante spun că s-ar vindecat de unele beteșuguri. Asta spre cinstea și binefacerea celor care au făcut-o și sfințit-o.
Am întrebat gazdele noastre dacă frecventează această biserică și ne-au spus că de câte ori au venit în timpul slujbei, leșina cineva. Noi am fost bucuroși că ne-am întâlnit cu sora geamănă a bisericii Sfânta Maria din Padova.
Seara am ajuns acasă cu bucuria celui care știe că nicăieri nu-i va fi mai bine ca aici. Ca acasă niciunde nu-i mai bine, credeți-mă!
Cu drag al dumneavoastră băimărean, Toma G. ROCNEANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu