Proiect de lege pentru Maramureş
Laud preocuparea ziarului Glasul
Maramureşului pentru un proiect de lege care să reglementeze modul în care se
poate construi în anumite perimetre, declarate „rezervaţii de arhitectură populară” sau
„rezervaţii etnografice”.
Pentru mine rămâne o prioritate
rezolvarea acestui subiect, însă, din păcate, executivul care trebuie să aplice
o asemenea lege se rezumă la a critica faptul că nu există legi, iar legile nu
pot fi făcute fără ajutorul specialiştilor. Păcat că persoanele aflate în
executiv la toate nivelele, de la central la local, nu au nicio idee şi nu au
întreprins nicio masură în vederea limitării modernizării chicioase a
localităţilor în care există un potenţial real de conservare a acestui
patriomoniu. Orice lege pe care am intenţionat până acum să o scriu în acest
sens, s-a lovit de opoziţia celor din executiv care trebuie să o aplice. Atât
cei care răspund de cultură, cât şi cei care răspund de urbanism au considerat că
legea nu ar fi aplicabilă, fara însă să vină într-un spirit constructiv cu o
soluţie. Toţi cei din executiv trebuie să propună ca discuţie subiectul, la o
masă rotundă, atât la nivelul judeţului nostru, cât şi la nivelul altor judeţe,
astfel încât să existe o bază de pornire în care fiecare dintre cei aflaţi în
discuţie, pe firul logic al problemei din punct de vedere executiv, să intervină
şi să îşi spună punctul de vedere vizavi de cum ar trebui să funcţioneze sau
cum ar trebui să arate o reglementare legislativă în acest domeniu.
Este foarte
uşor să faci două articole de lege prin care să interzici ceva, dar care să nu
poată fi puse în aplicare. Din punctul meu de vedere, acest lucru a rămas o
problemă şi îmi doresc să particip la reglementarea ei. Atât urbaniştii, cât şi
oamenii de cultură trebuie să depăşească stadiul de a se plânge că nu există
lege în acest sens şi să vină cu o propunere de text legislativ confortabil în aplicare. Să nu
uităm faptul că cu cât interdicţiile sunt mai mari, cu atât mai mult persoanele
vizate vor căuta soluţii de ocolire a acestora.
Pe lângă măsurile de interdicţie, textul legislativ
trebuie să fie şi unul stimulativ, cu stimulente de ordin fiscal în plan local
pentru cei care conservă patrimoniul cultural urbanistic, ca de exemplu impozit
mai mic la clădire sau, în funcţie de elementele pe care le are o clădire,
chiar un gard sau o poartă, autorizaţiile de construcţie să fie cu costuri
reduse, astfel încât cei care doresc să construiască, pe lângă aspectul frumos,
pe langă chestiunea legată de cultură, să aibă şi acest stimulent de ordin material
pentru a fi mai atractivă soluţia aceasta decât soluţiile moderne.
Senator
Marius
Sorin Bota
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu