DECLARAŢIE POLITICĂ

Regionalizarea - o temă de importanţă capitală care necesită dezbateri ample

Stimaţi colegi,

În declaraţia politică de astăzi, continuu să vă supun atenţiei subiectul privind Regionalizarea. O temă importantă dar şi controversată în acelaşi timp, aceasta pentru că, aşa cum spuneam şi în precedenta intervenţie, s-a vorbit şi încă se vorbeşte foarte puţin despre principiile, obiectivele şi rezultatele ei. Un subiect larg, dar izolat în acest moment în două chestiuni care par a fi, deocamdată, cel puţin din punct de vedere mediatic, mai interesante, şi anume, pe de o parte, câte regiuni vor fi şi unde vor fi capitalele lor, iar pe de altă parte cine va conduce aceste regiuni, cum vor fi desemnaţi conducătorii lor, aleşi sau numiţi şi ce atribuţii vor avea ei.

După părerea mea, prima întrebare pentru noi cei care îi reprezentăm pe cetăţeni, în Parlament, în Guvern, în administraţia locală, este daca există convingerea că ceea ce urmează să creăm este util pentru dezvoltarea ţării si pentru creşterea nivelului de trai al cetăţeanului. Daca noi, reprezentanţii cetăţenilor, am înteles ce este conceptul de dezvoltare regională, dacă noi am epuizat anumite temeri privind acest concept şi dacă măcar pe acelea pe care le-am înţeles putem să le explicăm, să le transmitem clar cetăţenilor.

 Este o prima etapă nu doar necesară, ci obligatorie, în care trebuie să îndepartăm conotaţia negativă a cuvântului regionalizare din mentalul colectiv prin clarificări acolo unde avem deja răspunsuri şi dezbateri şi soluţii serioase acolo unde mai sunt îndoieli.

 De aceea, vă propun astazi, prin aceasta declaraţie, un punct de plecare pentru o serie de răspunsuri la întrebări de bază şi temeri justificate ale cetăţenilor, des intalnite de noi toţi, în ceea ce priveşte dezvoltarea regională (regionalizarea).

 Sunt sigur ca lista prezentată de mine trebuie completată si de aceea consider că este important ca împreună să identificăm aceste probleme ridicate de cetăţeni, să clarificăm aceste temeri, să oferim răspunsuri fundamentate si să le promovam. Cetăţenii aşteaptă un consens larg pe acest subiect, consens obligatoriu cel putin in aceasta etapa a clarificarii unor principii, notiuni si idei generale. Doar aşa putem pune o bază solidă la încrederea în fundamentul unui concept, desi relativ vechi(de 15 ani in Romania), nou pentru foarte multi cetăţeni.

 1. Regionalizarea nu înseamnă federalizare. Potrivit Constituţiilor actuale a celor 27 de state din Uniunea Europeană , 22 sunt state unitare adică potrivit definiţiei : “posedă un singur centru de impulsuri politice si guvernamentale. Puterea politică, în plenitudinea atribuţiilor si funcţiilor sale, aparţine unui titular unic care este persoana juridică a statului. Toti indivizii plasaţi sub suveranitatea statului sunt supuşi aceleiaşi autorităţi unice, trăiesc sub acelaşi regim constituţional şi sunt dirijaţi de aceleaşi legi”. Cele mai multe state dintre cele 22 au o veche si de succes politică de dezvoltare regională care nu a pus în discuţie caracterul unitar al statului.

 2. Politica de dezvoltare regională nu poate înlocui şi nici nu se poate substitui politicii naţionale de dezvoltare. Referitor la politica de regionalizare în Uniunea Europeană este important de reţinut un principiu, şi anume că politica de dezvoltare regională este subordonată atât dezvoltării naţionale cât şi celei europene, în ansamblul său. Strategia Europa 2020 adoptată în martie 2010, stabileşte si urmăreşte complementaritatea si coordonarea politicilor de la nivel regional, naţional si european pentru a stabili o delimitare clară a sarcinilor ce le revin şi, în acelaşi timp, evitarea dublării sau fragmentării eforturilor la nivel naţional şi regional.

 3. Regionalizarea este un factor important, un factor dinamizator al dezvoltării ţărilor şi Europei in ansamblu. De peste 20 de ani, mai precis, odata cu Tratatul de la Maastricht din 1992, la art.130 al Tratatului se precizeaza ca: “ politica Uniunii Europene trebuie sa atenueze deosebirile dintre regiuni, diferentele de sanse datorate dezvoltarii intarziate, sa creeze instrumente structurale si de politici economice nationale si comunitare corelate pentru inlaturarea diferentelor regionale izbitoare si sa coordoneze diferitele surse financiare ale UE in interesul politicii regionale eficiente”.

 4. Regiunile sunt nivelul teritorial cel mai important pentru criteriile de alocare a Fondurilor Structurale. Politica regionala a UE este determinantul apariţiei zonelor statistice si dezvoltării statisticii regionale. În acest sens, statisticile regionale trebuie să permită atât măsurarea situaţiei economice regionale, cât si fundamentarea criteriilor de intervenţie ale UE. Astfel, Parlamentul European si Consiliul Uniunii Europene au aprobat, la 26 mai 2003, Regulamentul Nr. 1059/2003 privind instituirea unui nomenclator al unităţilor teritoriale de statistică (NUTS) cu o valabilitate a clasificării de cel putin 3 ani. Clasificarea NUTS este un sistem ierarhic de împărţire a teritoriului economic al Uniunii Europene, în scopul de a colecta, dezvolta si armoniza statisticile regionale ale UE; de a elabora analize socio-economice asupra regiunilor; de a proiecta politicile regionale ale Uniunii.

 Regulamentul a fost adoptat pentru a dispune de date statistice comparabile pe ansamblul Uniunii Europene, şi în el se precizează că NUTS este un nomenclator ierarhic cu 3 nivele de bază de unităţi teritoriale, şi anume NUTS1- între 3 milioane si 7 milioane de cetăţeni; NUTS2- între 800.000 – 3 milioane si NUTS3- între150.000 – 800.000 de cetăţeni. Ceea ce este important de menţionat este faptul că statisticile regionale la nivelurile NUTS 2 si NUTS 3 sunt folosite de Comisia Europeană pentru stabilire a eligibilităţii regiunilor de a primi sprijin financiar din Fondurile Structurale, cea mai mare parte a acestor fonduri este alocată regiunilor clasificate la nivelul teritorial statistic NUTS 2.(obiectiv 1 _ Convergenta).

 În concluzie, este important de reţinut că Nivelul teritorial-statistic reprezintă cel mai important element al politicii de dezvoltare regională, fiind esenţial pentru ţările membre ale UE deoarece criteriile de alocare a Fondurilor Structurale se bazează pe indicatori calculaţi la acest nivel.

 5. Regiunile există, în mod diferit, în toate ţările UE. O succinta analiză a organizării administrativ teritoriale a statelor din UE demonstrează nu numai diversitate de structuri, dar si raporturi diferite între nivelul central şi cel local. Clasificarea lor se face dupa competenţele, instituţiile si finanţele pe care le au. Adică după puterea lor de a adopta legislaţie, după modul în care este ales corpul legislativ şi de unde provin resursele proprii. După aceste criterii în UE sunt identificate 6 modele teoretice ale regionalizării: regiuni politice, regiuni incorporate, regiuni diversificate, regiuni administrative clasice, regiuni functionale deconcentrate si regiuni prin cooperare (cum sunt cele de astăzi în România).

 6. Regionalizarea este o noţiune distincta de Regionalism. Astfel, regionalizarea urmăreşte reducerea dezechilibrelor economice regionale şi o dezvoltare armonioasă a întregului teritoriu, în timp ce regionalismul presupune afirmarea unei identităţi etnice lingvistice, culturale, etc. Regionalismul este un termen intâlnit în discursul politic, urmărind o anumită autonomie sau chiar federalizarea, pe cand regionalizarea este o actiune administrativă cu obiectiv economic.

 7. Regionalizarea înseamnă un proces ce creează o capacitate pentru acţiuni de dezvoltare. Acest proces se poate baza pe sistemul existent politic-administrativ sau poate da naştere unei organizări teritoriale noi care ar susţine mai bine scopul creşterii socio-economice şi al dezvoltării echilibrate. Termenul de Regiune, deşi are definitii diferite în accepţiunea organismelor europene, are ca numitor comun concluzia ca ea reprezintă un nivel administrativ care este situat in ierarhia administrativă pe poziţia imediat inferioară nivelului central si constituie o capacitate pentru actiuni de dezvoltare a unei zone geografice subnaţională dar supralocală.

 8. Înfiinţarea regiunilor nu va presupune desfiinţarea judeţelor. USL a afirmat clar că prin regionalizare nu se desfiinţează judeţele ( cu toate că unele din ele, în 1968, au fost trasate arbitrar), pentru ca ele reprezintă astăzi unităţi administrative cu tradiţie şi identitate, şi drept urmare ele vor ramâne cu atribuţii importante. Judeţele corespund unui nivel existent în toate ţările UE – NUTS 3, între150.000 – 800.000 de cetăţeni. Unităţile administrative similare judeţelor in UE sunt departamentele în număr de 100 în Franţa, provincia în Italia -107, COROP regio’s în Olanda – 42, arondismente în Belgia – 44, nomoi în Grecia – 51, podregiony în Polonia – 66 etc.

 9. De la Regionalizare se aşteaptă debirocratizarea şi descentralizarea României. Aceasta presupune, pe de o parte, informatizarea obligatorie a administraţiei locale, pe de altă parte recunoaşterea interesului comunităţilor, autorităţile locale alese fiind cele mai în măsură să cunoască necesitatile localităţilor. Aşa cum este ea înţeleasă în Europa anului 2012, regionalizarea ar revigora gradul de implicare al cetăţenilor în viaţa publică. Astfel, se urmăreşte apropierea acestora de decizie si crearea unor condiţii pentru parteneriate, coordonare si complementaritate pentru a se înainta proiecte de dezvoltare pe arii mai mari, în condiţii optime, şi nu doar mici lucrări pentru un judeţ . Proiecte care să deservească interesele si preferinţele cetăţenilor, să creeze oportunităţi noi acestora şi să permită o mobilitate a muncii pe o suprafaţă mai mare.

 10. Regionalizarea trebuie să însemne costuri mai mici pentru cetăţean. Acum, totul se decide si se rezolvă la ministere, intreprinzătorii, reprezentanţii administraţiei locale şi ai autorităţilor centrale din teritoriu cheltuiesc sume uriase pe deplasări pentru o ‘’semnătură’’ sau un “acord” de la Centru, iar adesea cetăţenii se simt mult prea departe de Centru (simţind un sentiment de marginalizare). Descentralizarea unor competenţe dinspre Bucuresti către regiuni presupune şi reducerea aparatului birocratic al ministerelor si al instituţiilor centrale, dar si eficientizarea şi urmărirea mai corectă a cheltuielilor.

                                          Dan Motreanu

                                                Deputat PNL de Călăraşi,