Bavna – „Pădure de Gânduri”

       Încă din pruncie m-am îndrăgostit definitiv de Rezervaţia de stejar pedunculat Bavna Lucăceşti-Fersig. În fericita mea copilărie îmi închipuiam că acolo trăiesc zâne, pitici, că sunt cabane în care  vânătorii au în curtea lor căprioare, cerbi, iepuraşi şi veveriţe, că pădurarii vânează urşi, porci mistreţi şi lupi. După ce am crescut mai măricel am descoperit pârâul Măriuş când mergeam cu tata sau unchii mei Ioan şi Vasile la cules de hribe. M-au impresionat „cetele”, păsări foarte asemănătoare cu berzele. În adolescenţă, cred că eram în clasa a XI-a la liceu, eram la cules de cartofi cu familia mea în locul numit „ La Pădure”, cel mai apropiat teren agricol de Rezervaţia Bavna, despărţit de aceasta de păşunea satului. Atunci l-am cunoscut pe profesorul Ioan Nădişan, care venind pe un drum lăturalnic, s-a împotmolit cu Dacia sa 1300 şi ne-a rugat să împingem de maşină ca să iasă din noroiul în care intrase. Mama mea curioasă l-a întrebat ce caută un „domn” în zonă, iar acesta ne-a povestit tuturor ce bogăţie verde avem lângă noi. Ne-a mai spus că merge să monitorizeze colonia de stârc cenuşiu („Ardea cinereea”) înainte de a pleca în ţările calde,  şi că acestea şi-au găsit lăcaş pe o arie de aproximativ 71 de stejari, în partea de nord a rezervaţiei, la o distanţă de aproximativ 80-100 metri de liziera pădurii. Tatăl meu Aurel, brigadier de câmp l-a întrebat de unde ştie atâtea lucruri, iar acesta şi-a continuat cu patos discursul spunând că sunt aproximativ 160 de cuiburi, câte 3 până la 7 cuiburi într-un copac.

Fascinat de ceea ce spunea profesorul, i-am rugat pe ai mei, cu toate că mai erau cartofi de cules, să mă lase să-l însoţesc pe misteriosul străin. Avea la dânsul un aparat foto, rusesc cred, cu care dorea să facă fotografii şi un carneţel în care nota ceea ce i se părea important .Am obţinut cu greu acceptul a lor mei spunându-le că voi încărca sacii cu cartofi la întoarcere şi am plecat bucuros cu dânsul, iar acestuia i s-a luminat chipul deoarece nu era singur şi avea un tovarăş care cunoştea în amănunt relieful şi îl putea ghida cu autoturismul pe drumul cel mai bun posibil.

             Am lăsat maşina undeva la vreo 300 metri de pădure din cauza terenului denivelat şi ne-am continuat drumul pe jos. Astfel am aflat că se documentează pentru o carte pe care o să o tipărească cu alţi colegi cercetători biologi. Pentru prima dată am aflat că această pădure de stejar este un eşantion al codrilor seculari de odinioară iar ghinda recoltată se duce pentru producere de puieţi în pepinierele Direcţiei silvice, că are o vârstă de peste 150 de ani, o suprafaţă de 26 ha şi a fost înfiinţată de Regina Maria Tereza prin plantarea de stejărei aduşi pădurile Imperiului Austro-Ungar. Curiozitatea mea a fost satisfăcută în totalitate şi se părea că domnului profesor Nădişan chiar îi făcea plăcere să-i fie puse întrebări. Am mai aflat că în Pârâul Răchichişa se cuibăreşte raţa mare („Platyrhynnchos”) datorită peştilor care se găsesc aici. Mi-a povestit apoi despre laleaua pestriţă („Fritillaria meleagris”) care înfloreşte la începutul lunii aprilie, că această floare este considerată monument al naturii încă din 1963 de către Comisia Monumentelor Naturii. Şi eu ştiam despre stârci, de „cupe”, deoarece aşa le ziceam noi, lucăcenii, dar nu ştiam în acea perioadă cât este de valoroasă şi că trebuie ocrotită. Fie vorba între noi referitor la lalele, mulţi localnici, în necunoştinţă de cauză, le luau cu bulb cu tot când înfloreau şi le plantau în grădina din faţa casei.

           Întâlnirile de mai târziu cu domnul profesor Ioan Nădişan la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” mă încântau de fiecare dată iar subiectul abordat era pădurea Bavna sau profesorul Vasile Mărieş, un prieten bun al Domniei Sale. După ce am ajuns dascăl, am organizat multe excursii cu elevii mei în acest areal de vis, ba mai mult, după ce am devenit membru al Clubului „Spinul”, am profitat de cunoştinţele vaste ale inginerului silvic Nistor Bud, originar din Dăneştii Chioarului, membru fondator alclubului epigramistic. După peregrinări prin şcolile maramureşene din Şomcuta Mare, Buciumi, Boiu Mare, Trestia, în anul 2004, am ajuns învăţător la Şcoala Mireşu Mare şi primul meu gând a fost să înfiinţez un cerc ecologic pentru a-i învăţa pe copii să preţuiască natura, să trăiască în armonie cu ea, să respecte regulile de ocrotire a ei şi să-i înveţe şi pe cei de-acasă aceste lucruri. Împreună cu profesoara de biologie Cornelia Mureşan, timp de opt ani am avut activităţi fructuoase sub egida Cercului Ecologic „Laleaua Pestriţă” ( nu puteam să-l numim astfel, nu?!): cu ocazia Zilei de 1 aprilie, Ziua Păsărilor am instalat căsuţe pentru păsările mici cum ar fi piţigoii, sturzii, mierlele, stăncuţele, privighetorile, porumbeii sălbatici. Am realizat parteneriate de Ziua Pământului (22 aprilie) cu Palatul Copiilor Baia Mare la care a participat şi doamna director Doina Bentu, cu Grupul Şcolar „Aurel Vlaicu” Baia Mare, elevi însoţiţi de profesorii  dr. Radu Hotea şi Marcelina Hotea, acţiuni de ecologizare sub îndrumarea Gărzii Ecologice reprezentată de comisarul şef Vlad Dănilă şi ornitologul Robert Hitter.

         

   Prin toate aceste excursii de documentare, am încercat să le insuflăm elevilor mirişeni şi lucăceni faptul că rezervaţiile naturale (ca aceasta a noastră) sunt arii protejate al cărui scop este protecţia şi conservarea unor habitate şi specii naturale atât sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic cât şi pedologic în care singura formă de exploatare admisă este turismul. Mă bucură faptul că o tânără din Tulghieş plecată de pe băncile şcolii noastre, alături de Fundaţia ASSOC a implementat un proiect cu fonduri europene „Drumeţul din pădure” şi roadele încep să se vadă. S-au pus panouri la intrarea în rezervaţie cu toate speciile de flori, păsări şi animale rare care trăiesc în acest habitat, cu denumirea lor ştiinţifică, dar cel mai însemnat lucru din punctul meu de vedere este faptul că elevii încep să posede o cultură ecologică, de prevenire a poluării mediului natural.

             Pentru noul an şcolar 2013/2014, împreună cu ing. Ionică Pop de la Agenţia de Protecţia Mediului Baia Mare şi într-un Parteneriat Educaţional cu Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” Baia Mare clasa a II-a, profesor Camelia Minghiraş, ne-am propus să continuăm aceste activităţi în acest colţ de rai numit „Bavna” şi vom organiza, cu sprijinul şi sub egida Ligii Scriitorilor, Filiala Maramureş, preşedinte dr. Mihai Ganea, un Concurs de poezii şi eseuri pentru ciclul primar închinate pădurii care ne oferă atâtea, indiferent de anotimp.

   Într-o lume haotică, nerăbdătoare şi agitată, în care răbdarea noastră este pusă la grele încercări zilnic, ieşirea în această mirifică şi falnică pădure de stejari seculari ne încarcă bateriile, fie că vorbim de copii, tineri, maturi sau bătrâni pentru mult timp. În fond şi la urma urmei pădurea este un „izvor de sănătate” , este „frate cu românul”, e un „templu al tăcerii”, un subterfugiu din zonele urbane tot mai aglomerate. Trebuie doar respectată!  Bavna noastră are apărătorii ei în micii şi marii ecologişti ai Cercului ecologic „Laleaua pestriţă” Mireşu Mare!

     

                                                                              prof. Gelu DRAGOŞ