Stimaţi candidaţi la
conducerea Uniunii Scriitorilor,
În momentul în care cea mai cunoscută organizaţie dedicată
scriitorilor din România se pregăteşte de alegeri am avut ocazia să consult
programele pregătite de candidaţii la funcţii de conducere. Prin acest mesaj aş
vrea să atrag atenţia celor ce îşi asumă rezolvarea problemelor acestei bresle
că numeroase deficienţe funcţionale cu care vă confruntaţi vin dintr-o
dezorientare cultivată la nivel conceptual de Uniunea Scriitorilor. Trebuie să
încep scrisoarea mea deschisă cu o scuză. Limbajul, de multe ori nefericit pe
care îl veţi găsi mai jos este determinat de formulările birocratice cu iz
politicianist pe care le-am găsit în programele pe care le propuneţi pentru
aceste alegeri.
Organizaţia pe care o conduceţi ar putea să funcţioneze
drept model în societatea de azi. Absenţa oricăror proiecte pe termen lung şi
suspendarea dialogului cu domeniul pe care îl reprezentaţi au izolat Uniunea
Scriitorilor într-o formulă greoaie, cu eficienţă redusă. Reuşitele acestei
formule se reduc la asigurarea unor suplimente sociale (pensie, ajutoare de
înmormântare) şi la acţiuni lipsite de alte justificări explicite în afara
reputaţiei negociate în termeni exteriori actului literar. Abordarea mea are în
vedere numai programele celor doi candidaţi la funcţia de preşedinte USR.
1. Lipsa de
transparenţă
După ce numeşte câteva probleme administrative ale organizaţiei,
Dan Mircea Cipariu pare să găsească în programul său un panaceu în jucăriile de
imagine: “Uniunea Scriitorilor în pas cu schimbările profunde ale unei
societăţi a tehnologiei informaţiei şi a comunicării!”. Perspectiva salutară a
unei bruşte orientări a breslei spre concepte apropiate de ziua noastră ca
“industrie a cunoaşterii” (Machlup, 1962) ori “societate post-industrială”
(Touraine, 1971), concepte care determină termenii folosiţi de Dan Mircea
Cipariu, se pierde imediat ce candidatul începe să explice cu seninătate
politică: “Problema de fond a Uniunii Scriitorilor din România rămâne, după ani
de dezbateri şi lamentări, comunicarea internă. Nu ne cunoaştem între noi, nu
suntem în contact, în timp real, cu informaţii elementare despre viaţa noastră
literară, nu ştim cum şi pe ce sunt cheltuiţi banii instituţiei, nu cunoaştem
criteriile de selecţie şi felul în care proiectele, premiile şi bursele au fost
votate ori respinse. Lipseşte cu desăvârşire comunicarea internă. Această
situaţie de fapt poate fi rezolvată urgent printr-un buletin informativ lunar
care să fie trimis/dăruit fiecărui membru al USR şi prin Anuarul Scriitorilor
Români.” Dintre toate acestea, un singur lucru ar putea să rezolve un “buletin
informativ”: nu cunoaştem criteriile de selecţie etc.
Totuşi, pentru oricine are cât de cât habar de peisajul
literar românesc, lipsa de transparenţă este unul dintre atributele proiectelor
marca Dan Mircea Cipariu de ani buni. Niciodată maratoanele sale de poezie şi
jazz ori deplasările pe banii asociaţiei de editori pe care o conduce nu au
avut nici cea mai vaga justificare a selecţiei participanţilor ori a ordinii în
care aceştia evoluează. Dan Mircea Cipariu însuşi cunoaşte aceste lipsuri în
organizarea proiectelor sale astfel că simte nevoia să afirme pentru a fi
crezut:”Voi lupta pentru mecanisme şi criterii de selecţie transparente, pentru
programe dedicate recâştigării prestigiului scriitorului român contemporan.” Nu
este surprinzător, aşadar, aerul propagandistic al frazei din moment ce nici
scrisul şi nici opera scriitorului nu sunt vizate de candidat, ci nici mai mult
şi nici mai puţin decât prestigiul. Celălalt candidat, Nicolae Manolescu arată
că poate să conştientizeze diferenţa dintre prestigiul scriitorului ba chiar
îşi asumă lipsa rezultatelor din acest punct de vedere în mandatele sale
anterioare:”doresc să insist în Programul de faţă pe latura profesională a
activităţii noastre mai mult decât pe aceea financiară este pentru că acesta
este capitolul la care v-am rămas, din păcate, dator. Un capitol, în plus,
devenit mai actual decât oricând, fiindcă e vorba de prezenţa scriitorului în
spaţiul public, de ecoul şi însemnătatea literaturii în societatea
contemporană.” Ceea ce ar fi, din nou, respectabil, dacă proiectul cel mai
coerent semnat de Nicolae Manolescu pentru publicul scriitorilor pe care îi
conduce (Gala Poeziei) nu ar fi oferit imaginea greu de şters din memorie a
unor zeci de autori importanţi înghesuiţi pe scena Ateneului Român fără să
poată auzi ce cotesc colegii lor în cele cinci minute de celebritate
repartizate de organizator, din nou, fără nicio explicaţie a ordinii în care se
citeşte (pentru că justificarea selecţiei a fost totuşi clară, “lista lui
Manolescu” – chiar dacă despre unii autori selectaţi nu putem fi siguri că
preşedintele USR a scris vreodată). Dar un punct comun al celor două programe
este…
2. Mimarea
interesului arătat faţă de iniţiativele coerente
“Voi coordona următoarele mari proiecte de promovare a
scriitorului român contemporan: Festivalul Naţional de Literatură (8 zile de
evenimente în Bucureşti şi în oraşele mari culturale, cu echipe itinerante:
scriitori, critici literari, editori, actori, graficieni de carte; 8 zile de
recitaluri publice, expoziţii, lansări de cărţi, lecturi maraton, campania de lectură
„Citeşte carte românească!”, un proiect în care vor fi antrenate toate
filialele USR) , Piaţa Europeană de Poezie, Festivalul de C’ARTE DANUBIUS
(Tulcea, în colaborare cu Primăria Municipiului Tulcea), Rampa de Poezie şi
Jazz (în cadrul Festivalului STRADA DE C’ARTE, în colaborare cu Biblioteca
Centrală Universitară „Carol I”), Bursa de Manuscrise, Maratonul de Poezie şi
Jazz, Programul de Carte, Revelionul Scriitorilor” promite Dan Mircea Cipariu.
Ceea ce omite este că mai toate acestea sunt proiecte personale susţinute şi
până acum fără cel mai mic impact în afara reflectărilor media pe bază de
obligaţie sau parteneriat, nici măcar o singură dată nefiind vorba despre
textele citite, ci numai despre liste de nume şi glume de circumstanţă pe bani
publici, masonici (în mod oficial, nu prin teorii ai conspiraţiei) sau de-a
dreptul fonduri de gaşcă).
Dar impactul pe care îl au proiectele pe care se bazează şi
Nicolae Manolescu este redus la aceleaşi liste de nume, în cel mai bun caz de
titluri. Căutaţi reflectări în media ale oricărei manifestări girate de Uniunea
Scriitorilor în ultimii ani, citez din programul propus de NM: “Premiile
anuale, Gala Poeziei, Turnirul de Poezie din străinătate, Festivalul
Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură”, Colocviul romanului, Lecturile
publice şi altele”. Aceleaşi instrumente de abordare: listele fără justificări
sau precizări. Astfel ajungem la…
3. Cultivarea
dezorientării şi a lipsei instrumentelor de lectură
Când este vorba de reputaţie nu este greu să faci diferenţa
între cei doi candidaţi la funcţia de preşedinte USR. Unul este criticul
literar al cărui gust a fost unul dintre instrumentele care au ordonat
literatura românească în anii 80, celălalt este un specialist al mimei
culturale sârguincioase de largă respiraţie contemporană. Şi totuşi, în mod
surprinzător, sesizăm o ciudată armonie între Părerile celor doi candidaţi
privind valoarea: “USR nu e o asociaţie oarecare. Ea este o elită, din care fac
parte cei mai valoroşi scriitori din ţară şi care merită din plin să fie
respectată de contemporanii noştri” spune Nicolae Manolescu. Dan Mircea Cipariu
merge chiar mai departe identificându-se astfel:”Sunt realizatorul unor
proiecte culturale ce s-au bucurat de succes mediatic şi de prezenţa unor
scriitori valoroşi, din generaţii şi geografii literare diferite. Am dovedit,
astfel, că se pot face proiecte la cel mai înalt nivel organizatoric, valoric
şi mediatic.”. Este cel puţin ciudat pentru nişte candidaţi la conducerea unei
organizaţii dedicate scrisului să se vadă nevoiţi să îşi afirme singuri
valoarea după modelul manelist al repetiţiei cu caracter argumentativ. Desigur,
nu cea mai vizibilă formă de cultură populară este responsabilă de gonflarea
autovalorizantă, ci…
4. Supralicitarea
discursului absolutist şi a diferitelor forme de cult al personalităţii
În programul său, Nicolae Manolescu identifică Uniunea
Scriitorilor cu o elită uitând, poate, că sub conducerea sa organizaţia a
răspuns unui articol din presă folosind formula “Trebuie să se ştie de la
început că USR nu este asociaţia scriitorilor geniali, ci a unor scriitori
care-şi exprimă dorinţa de a face parte din aceasta”.
De altfel schimbarea părerii de la un paragraf la altul nu
pare o problemă pentru Nicolae Manolescu. Dacă la un moment dat recunoaşte că
rostul sindical al organizaţiei “ne-a făcut să pierdem din vedere că unitatea
principală de măsură a unei asociaţii profesionale cum este USR trebuie să fie
valoarea membrilor ei”, puţin mai jos, preşedintele în funcţie nu pregetă să
afirme că “Voi continua politica de angajare morală şi materială a guvernului
şi a autorităţilor locale, precum şi a ICR şi a altor instituţii, în proiectele
şi programele USR, şi, nu în ultimul rând, în susţinerea publicaţiilor USR.
Sper să beneficiem şi în viitor cel puţin de sumele din mandatul 2009-2013″.
Desigur, orice menţiune a analizării calităţii produselor editoriale marca
Uniunea Scriitorilor, în care valoarea este sufocată de interese şi jocuri de
imagine locale, nu ar suna tocmai încurajator pentru cei care urmează să ofere
votul lor pentru viitorul preşedinte USR din moment ce profesionalismul este o
pasăre rară în USR (poate 2-300 dintre miile de cotizanţi). Dar, atunci când
vine vorba despre bugetul public, Dan Mircea Cipariu este o autoritate: ”
Împreună cu o echipă de specialişti, vom aduce bani pentru perfecţionarea
resurselor umane ale USR, bani pentru asistenţa socială şi de sănătate a celor
mai săraci dintre scriitori, bani pentru proiecte literare şi multiart, bani
pentru rezidenţe, fonduri de mobilitate şi burse de creaţie, bani pentru premii
literare consistente financiar. Prin campanii mediatice eficiente, voi promova
legi şi modificări de legi şi acte normative prin care opera scriitorului român
contemporan să fie apărată, pentru că această operă literară devine tot mai
mult un element de siguranţă identitară a României”. Desigur, este de prisos să
solicităm cea mai vagă dovadă de specializare a unui scriitor în urma
participării la un proiect marca Dan Mircea Cipariu. De altfel în legătură cu
deplasările directorului de asociaţie de editori am şi auzit pentru prima dată
de minunata strategie de pr a aşezării cu afişe la un stand de târg de carte
doar atât cât să fie făcute fotografiile care să justifice finanţarea pentru
lecturi care nu au loc niciodată. Dar poate ca am auzit asta de la răuvoitori.
Sau poate chiar de la participanţi la proiecte care au avut loc în acelaşi
timp. Dar cine altcineva să poată să vorbească despre…
5. Ignorarea
programatică a oricărui dialog privind lipsa de instrumente promovată de
instituţiile care îşi asumă gestionarea problemelor scrisului
Niciodată, atunci când Uniunea Scriitorilor, ori Academia
Română au fost acuzate că dau premii bazate pe simpla prezenţă în sală ori de-a
binelea aiurea (fără să ţină cont că premiază un volum apărut în alt an decât
cel luat în considerare pentru respectivul premiu) nu au existat reacţii ale
niciunuia dintre candidaţi, încurajând astfel hotărârile discreţionare,
înţelegerile extraliterare în probleme care privesc direct literatura.
Prin aceasta am încercat să vă amintesc faptul că problemele
cu care vă confruntaţi nu sunt doar de imagine sau economice, ci şi conceptuale
în sensul propriu al cuvântului. Cele mai multe probleme pe care Uniunea
Scriitorilor le ale fiind legate de mimarea legăturii cu literatura şi a
interesului pentru ieşirea din surzenia instituţională. Cum sesiza Nicolae
Manolescu în raportul său privind cel mai recent mandat de conducere al
instituţiei, atacurile din partea celor care erau cândva tineri la adresa USR
s-au rărit. Dar motivul nu ţine de rezolvarea problemelor care ne enervau
cândva. Pe de o parte, este vorba despre faptul că majoritatea celor care
scriau atunci nu mai sunt tineri şi au pierdut pasiunea de a iniţia un dialog
pentru care nu există nici cel mai mic semn al unui interes (USR – central- a
renunţat la întâlnirile dedicate descoperirii autorilor care încă nu au
debutat, se limitează la recomandări şi premii fără justificare, bursele pentru
proiecte s-au limitat la publicarea unor manuscrise despre a căror valoare
vorbeşte impactul de care s-au bucurat – este suficient să comparaţi citările
de care se bucură volumele selectate de Cartea românească şi cele selectate de
Uniunea Scriitorilor la aceeaşi editură, etc.). În acelaşi timp, poate că vă
întrebaţi de ce autorii aflaţi acum la primele cărţi nu se adresează în niciun
fel Uniunii Scriitorilor. Vă las să descoperiţi singuri motivele lor, dar vă
asigur că lipsa aşteptărilor faţă de instituţia pe care o reprezentaţi nu este
un semn de normalitate, ci unul menit a vă pune întrebări privind fertilitatea
direcţiilor pe care le vizaţi. Pentru că am văzut că amândoi candidaţii gustă
conceptele politice de dată mai milt sau mai piţin recentă îmi permit să vă atrag
atenţia asupra unui concept care va fi utilizat în viitorul apropiat. Mai exact
asupra lipsei de instrumente la nivelul Uniunii Scriitorilor pentru a determina
recunoaşterea dimensiunii sociale a artelor şi culturii, ca şi a importanţei pe
care asumarea riscurilor şi experimentarea o au într-o Europă Creativă, concept
propus pentru programul UE în perioada 2014-2020.
RAZVAN TUPA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu