Când lumea cu civilizația ei absurdă a luat-o îngrijorător la vale, iar în această lume a nesimțirii și ticăloșiei România postdecembristă cu greu își mai trage sufletul, este firesc în aceste condiții nu doar să-i luăm la întrebări pe tâlharii cățărați la putere, ci mai ales ca fiecare dintre noi să se întrebe zi de zi și ceas de ceas: Doamne, încotro ne îndreptăm?
De-abia atunci banala
întrebare adresată de circumstanță semenilor (aproape la fel de banală ca mult
mai frecventa „Ce faci?”) va avea capacitatea să fecundeze conștiința și
responsabilitatea fiecăruia, căci ea va activa toate acele componente care
conferă farmec și vigoare unei micuțe dar profunde filosofii:
1)Componenta ontologică – va pune mai pregnant în evidență pe cei
puțini care se străduiesc să existe și pe cei mulți care se dau de ceasul
morții să trăiască tot mai bine;
2)Componenta morală – resortul divin din „Non multa sed multum” (Nu
multe cantitativ, ci mult calitativ), respectiv „Non nova sed nove” (Nu lucruri
noi, ci prezentate într-o formă nouă), care – din fericire – încă izbutește să
contracareze ofensiva dezumanizantului dosit în „Trăiește-ți clipa” și „După
noi, potopul!”, menținând speranța armoniei și omeniei în inimile mereu
însetate de frumos și adevăr;
3)Componenta social-identitară prin care noi, toți, avem nemeritata
șansă de-a face parte din marea familie umană și de-a ne împlini ca oameni prin
credința statornică în Atoatefăcător, dar mai avem totodată obligația de-a fi
membri demni și de nădejde ai poporului pe al cărui pământ ne-am născut și din
a cărui ființă spirituală ne-am hrănit.
Din păcate, în acest ultim
sfert de veac tot mai mulți dintre românii ieșiți din universul sterilizant al
bolșevismului (firesc și justificat, generația tânără chiar într-o măsură mai
mare!) au atât de puțin din ceea ce-i strict necesar pentru un cetățean
vrednic, încât au ajuns simpli locuitori pe aceste meleaguri: își declină orice
responsabilitate familială și/sau civică (unii dintre ei nici măcar nu se
sinchisesc de spusele Apostolului Pavel – Cine nu muncește să nici nu mănânce,
ci trăiesc din ciupit sau cerșit, mândri nevoie mare că se descurcă),
supraviețuiesc din firimiturile căzute de la masa statului și, prin votul dat
în schimb, așează minciuna, necinstea și impostura în capul mesei cu bucatele
națiunii, iar când resursele locale se subțiază, ei se pornesc ba pe înjurat și
cârtit, ba – cei trecuți prin ciur și dârmon – se pun pe șutit în țară sau în
străinătate, și de cumva le surâde norocul, revin la vatra srămoșească cu
buzunarele doldora, după care ține-te trai pe vătrai...
Dar nu, să nu creadă
cineva că numai subanalfabeții cu obraz gros procedează în acest mod degradant.
Dat mi-a fost cândva să aud un politruc semianalfabet, cu obraz tuciuriu și
lanț de aur pe grumazu-i de taur, făcând următoarea afirmație stupefiantă doar
pentru mine dintre toți cei prezenți la masă: „Mă doare-n cot de românism și
celelalte marafeturi! Ce-mi pasă că-ntr-o bună zi Ardealul nu va mai intra în
componența României? Mie să-mi fie bine...”
Astăzi, respectiva
secătură este parlamentar din partea Partidului Social Democrat (PSD) și cu
siguranță că în structura lui intimă (dacă o fi având vreuna) a rămas același.
Ba mai mult, dacă grosul alegătorilor români nu schimbă pe viitor macazul
opțiunii politice, ci continuă să-și vândă votul pe promisiuni abil ticluite
sau pe avantaje materiale extrem de nocive pentru viitorul nației și al țării,
atunci există posibilitatea ca acest ipochimen și alții asemeni lui sa fie
realeși, iar răul și ticăloșia să-și arunce umbrele lor descurajante peste
prezentul și viitorul României.
Căci, o fi posibilitatea
soluția de rezervă a lui Dumnezeu, dar pentru oameni în general, pentru români
în special, ea este într-atât de incontrolabilă din punct de vedere rațional,
încât devine o adevărată sabie a lui Damocles, ținută de istoria poznașă și
neiertătoare deasupra capetelor noastre, ale tuturor, nu doar deasupra căpățânilor
micilor tirani și pungași cu ștaif.
P.S.Alegerile
prezidențiale din toamna acestui an vor arăta dacă românii au dobândit nițică
minte în acest sfert de secol de grea rușine pentru istoria națională și de
cumplite încercări pentru atâția dintre ei.
Tocmai de aceea, pentru un
minim echilibru politico-social în următorii cinci ani, votul românilor serios
preocupați de soarta lor, a urmașilor și a țării lor trebuie să revină
reprezentantului dreptei, care (sunt convins de-acuma) nu va fi nici pe departe
omul providențial, dar îi va fi superior Pontaurului măcar prin aceea că nu va
deveni marionetă în mâinile murdare ale așa-zișilor baroni, deci putem fi
siguri că promulgarea legilor nu se va face la presiunea lor.
Altminteri, noi cu toții
vom fi acuzați că – direct sau indirect, voluntar sau involuntar, conștient sau
inconștient – am contribuit la revenirea în forță a baroniadei iliesciene, care
nici vorbă să regrete relele făptuite cu bună-știință în trecut și în prezent.
Măcar așa baronii vor avea ocazia să regrete dezastrul pe care nu-l vor putea
desărvârși în viitorul apropiat prin trădare (vezi privatizările, Roșia
Montana, fracturarea hidraulică), megafurtișaguri (vezi penalii din parlament,
guvern și teritoriu), precum și prin programe temeinic întocmite pentru
imbecilizarea în masă (vezi rezultatele elevilor și profesorilor la examene,
presa aservită sau cultura românească dată pe mâna unei unguroaice, care
susține sus și tare că în Oradea, grație măsurilor energice întreprinse de
autorități, n-au mai rămas decât vreo doi-trei bipezi).
Sighetu Marmației, George PETROVAI
10 aug. 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu